16 mai 2024

 
Mansardarea Şcolii Gimnaziale Miron Costin este în faza semnării contractului de finanţare la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est

> Investiţia de 9,45 de milioane de lei survine creşterii numărului elevilor,  ceea ce a dus la supraaglomerarea sălilor de clasă şi la programul de studiu în schimburi 

> Prin proiect prevăzute sunt inclusiv „digitalizarea şi echiparea infrastructurii şcolare cu dotări şi echipamente didactice şi tehnologice moderne”

Proiectul de extinderea pe verticală, respectiv de mansardare, şi de dotare a clădirii Şcolii Gimnaziale nr. 11 Miron Costin, inclusiv de adaptare a sistemului de educaţie la evoluţia tehnologică, este în faza de contractare în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027. Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiului Suceava, informează că, în acest sens, accesată este Prioritatea 6 Nord-Est-O regiune educată, Apelul Dezvoltarea infrastructurii educaționale pentru învățământul timpuriu antepreșcolar și preșcolar, primar, gimnazial, liceal şi profesional, inclusiv dual. Valoarea proiectului  este de 9,45 de milioane de lei, dintre care 7,19 de milioane de lei cheltuieli eligibile, durata de realizare fiind de 20 de luni de la parafarea contractului de finanțare. Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea infrastructurii educaţionale, prin crearea de noi spaţii necesare Şcolii Gimnaziale nr. 11 Miron Costin din cartierul Burdujeni. Investiţia are în vedere suplimentarea spaţiilor destinate învăţământului, „insuficiente în cadrul imobilului existent şi crearea unui confort sporit pentru utilizatori”, precum şi optimizarea spaţiilor, în raport cu programul şcolar zilnic”.  În ultimii ani, la Şcoala Gimnazială nr. 11 Miron Costin numărul de clase a crescut de 46 la 52, iar cel al elevilor, de la 1,290 la 1.395, „ceea ce a dus la „supraaglomerarea sălilor şi la un program de studiu în schimburi”. Investiţia de mansardare aferentă Corpului C1 al Şcolii Gimnaziale îşi propune o îmbunătăţire a caracteristicilor tehnice şi funcţionale a clădirii,  a izolaţiei anvelopei superioare, atât în ceea ce priveşte economia de energie, cât şi înlocuirea finisajelor interioare şi exterioare uzate „care nu mai corespund din punct de vedere estetic şi calitativ”. Totodată, prevăzute sunt digitalizarea şi echiparea infrastructurii şcolare cu dotări şi echipamente didactice şi tehnologice moderne, în scopul „adaptării acesteia la cerinţele educaţiei contemporane”.