30 august 2020


De pe 1 septembrie
Spitalul Judeţean introduce testarea cu plată pentru depistarea virusului COVID-19  
  • Pe fondul începerii anului şcolar şi evoluţiei epidemiologice, Prefectura a cerut Consiliului Judeţean să urgenteze procedura de aprobare a tarifelor
  • Pentru testul rapid cu eliberare rezultatului în 2 ore taxa va fi de 400 de lei, iar pentru cel obţinut în 48-72 de ore se va achita 250 de lei

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava introduce testarea cu plată pentru depistarea la cerere a SARS-CoV-2, în acest sens cerând aprobarea tarifelor de rigoare. Unitatea spitalicească suceveană s-a adresat Consiliului Judeţean încă de pe 13 august, un proiect de hotărâre fiind pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de astăzi a deliberativului. Solicitarea survine numărul mare de cereri pentru efectuarea de teste Real Time PCR, venite atât din partea persoanelor care pleacă în concedii, cât şi din cea a unor instituţii publice, la întoarcerea la muncă a angajaţilor. Proiectul a fost afişat pe pagina web a Consiliului Judeţean în vederea dezbaterii publice care urma să se desfăşoare până pe 22 septembrie. Însă, Instituţia Prefectului, prin adresa din 28 august, a cerut legislativului judeţean să treacă şa aprobarea proiectului în regim de urgenţă. Solicitarea este motivată de evoluţia situaţiei epidemiologice din judeţul Suceava, dar mai ales prin începerea noului an şcolar pe 14 septembrie  şi prin dispoziţiile imperative ale OUG nr. 141 din 2020 referitoare la instituirea unor măsuri de bună funcţionare a sistemului de învăţământ. Astfel, potrivit propunerilor făcute conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava, pentru testarea şi eliberarea rezultatelor în maximum 48-72 de ore doritorii vor trebuie să achite 250 de lei de test. De asemenea, în cazul testului rapid RT PCR cu eliberare rezultatelor în 2 ore, taxa va fi de 400 de lei, ca urmarea preţului ridicat al reactivului. „Având în vedere că costul unui test PCR pentru depistarea virusului COVID-19 efectuat în Laboratorul COVID din unitatea noastră este de aproximativ 230 de lei, la care se adaugă şi unele cheltuieli neprevăzute, propunem spre aprobare un tarif de 250 de lei pe test, cu eliberarea rezultatelor în maxim 48-72 de ore” se rată în adresa Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava.  Conform acesteia, până pe 30 iunie 2020, la 14.714 de teste efectuate, totalul cheltuielilor făcute pentru testările COVID-19 s-a ridicat la 3,35 de milioane de lei. Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat, testarea cu plată se va face începând de pe 1 septembrie 2020.        


Primăria Suceava distribuie măşti gratuite la aproape 3.700 de persoane din categoriile defavorizate
Primăria municipiului Suceava a început distribuirea măştilor de protecţie destinate categoriilor de persoane defavorizate din reşedinţa de judeţ. Primarul Ion Lungu a anunţat că acestea vor fi împărţite la 3.668 de beneficiari, respectivele mijloace de protecţie fiind acordate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Prima zi de distribuire a fost vineri, iar operaţiunea are loc între orele 9.00-14.00 la clădirea fostului CONSUC de pe Calea Unirii din Burdujeni. Astfel, pachete de câte 50 de măşti de protecţie ajung la 159 beneficiari ai Legii nr. 416 din 2001 a venitului minim garantat. Măşti sunt acordate şi celor 363 de îndreptăţiţi ai alocaţiei pentru susţinerea familiei, dar şi celor 2.430 de pensionari cu pensie de maxim 704 lei pe lună. Nu în ultimul rând, măşti de protecţie primesc şi 716 de persoane cu handicap. În judeţul Suceava, prin intermediul Direcţiei de Sănătate Publică şi al primăriilor sunt distribuite 4,6 milioane de măşti de protecţie.  


În prima jumătate a anului,
Casa Pensii Suceava a acordat în 532 de prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale
  • Acestea asigură protecţie în cazul pierderii capacităţii de muncă sau al decesului asiguratului

Casa Judeţeană de Pensii Suceava are calitatea de asigurător, adică atribuţii specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, informează directorul executiv Constantin Boliacu. Şeful CJP reliefează că asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează un ansamblu de servicii şi prestaţii în beneficiul persoanei asigurate, obiectivele fiind promovarea sănătăţii şi a securităţii în  muncă, prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, cât şi diminuarea şi compensarea consecinţelor acestora. „Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecţia socială a salariaţilor în cazurile diminuării sau pierderii capacităţii de muncă ori în cel al decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale”, arată Constantin Boliacu, director executiv al Casei Judeţene de Pensii. Astfel, primul semestru al anului 2020,  prin  Compartimentul „Accidente de muncă şi boli profesionale” al CJP Suceava s-au acordat prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale în 532 cazuri. Totodată, în cadrul aceluiaşi compartiment, elaborate au fost 23 tablouri de prevenire, acestea fiind înaintate angajatorilor. De precizat este şi faptul că, în primele 6 luni ale anului 2020, vârstnicii au primit 160 bilete la foste un unităţi de tratament balnear din ţară, din tot atâtea alocate judeţului Suceava, „gradul de soluţionare fiind de 100%”.


Întâlnire programată on line cu inspectorul fiscal
  • Întrevederea este de maximum 30 de minute, doar cu mască şi numai după „termometrizare”

Ministerul Finanţelor Publice implementează un nou serviciu electronic. Este vorba despre „Programarea on line”, prin intermediul căruia contribuabilii se pot programa on line pentru întâlnirea cu un inspector fiscal, serviciul fiind disponibil pe site-ul www.anaf.ro, cât și în „Spațiul Privat Virtual” (SPV). Astfel, contribuabilii persoane fizice şi cei persoane juridice se pot programa pentru acces la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP), unde, în funcţie de problematica fiscală, vor fi primiţi de funcţionarii fiscali. După domeniul selectat de către contribuabilul care face programarea, acesta va putea consulta personal din cadrul structurilor declaraţii fiscale persoane fizice; declaraţii fiscale persoane juridice; evidenţă pe plătitor persoane fizice; evidenţă pe plătitor persoane juridice; avize şi autorizaţii (case de marcat); executare silită persoane fizice; executare silită persoane juridice; cazier fiscal; asistenţă contribuabili şi evitarea dublei impuneri. Potrivit Oanei Violeta, purtătorul de cuvânt al AJFP, timpul alocat fiecărei programări este de maximum 30 de minute, accesul fiind permis numai după ce s-a efectuat operaţiunea de „termometrizare” şi doar dacă solicitanţii poartă mască de protecţie. În situaţia în care contribuabilii nu îndeplinesc aceste condiţii, întâlnirea se anulează, procedându-se la reprogramare. Pentru primirea contribuabililor pe bază de programare, în apropierea punctelor de acces sunt amenajate încăperi „dedicate”, astfel încât să se limiteze, pe cât posibil, contactul dintre vizitatori si personalul AJFP. De asemenea, au fost organizate sensuri de intrare şi de ieşire „dedicate” acestor spaţii, montate fiind şi indicatoare privind păstrarea distanţei de 2 metri.


În vreme de epidemie
Cu peste 170.000 de lei au fost amendate firmele care au încălcat normele de protecţia muncii
  • >Agenţii economici cu abateri grave riscă urmărirea penală, atrage atenţia Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava

Inspectorii Serviciului „Sănătate şi securitate în muncă” ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au avut, în prima jumătate a anului 2020, 350 controale, în urma acestora fiind dispuse 480 măsuri de remediere a neconformităţile constatate. Inspectorul-şef Romeo Butnariu, informează că deficienţele, inclusiv cele privind prevenirea şi cobaterea infectări cu SARS-CoV-2, s-au lăsat cu 433 de amenzi, valoarea acestora însumând 171.500 de lei. Şeful ITM Suceava pune în vedere că, în vederea remedierii neregulilor depistate, pe durata controalelor sau a cercetării accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, inspectorii de muncă pot recurge la mai multe mijloace juridice. Printre acestea se numără impunerea de măsuri cu termene precise de realizare şi raportare, cât şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale principale sau complementare. „Sancţiunile contravenţionale principale sunt avertismentul şi amenda contravenţională. În funcţie de natura şi gravitatea faptei, inspectorii de muncă pot să aplice una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare, cum ar fi anularea sau retragerea autorizării de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă, atunci când se constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională”, a punctat şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava. Romeo Butnariu atenţionează că agenţii economici care au abateri grave de la legislaţia muncii riscă să aibă sesizări la organelor de urmărire penală. În cele din urmă, „în situaţia săvârşirii repetate de către angajatori a unor abateri grave de la de la normele de securitate şi sănătate în muncă se vor întocmi cereri de radiere a persoanei juridice de la Oficiul Național al Registrul Comerţului”.

26 august 2020

Primăria Suceava:
Consultanţă pentru completarea dosarelor de racordare la gaze a locuinţelor din Burdujeni-sat 
  •  „Indiferent ce aş face ca primar, nu pot întocmi aceste dosare în locul cetăţenilor” precizează edilul-şef Ion Lungu, care speră ca primele case să fie branşate încă din săptămâna viitoare  

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava face apel la locuitorii cartierului Burdujeni-sat să-şi întocmească dosarele pentru obţinerea cotei de gaze de la Delgaz Grid. Edilul-şef spune că reţelele de transport şi distribuire, precum şi staţia de reglare a presiunii sunt gata, specialiştii executivului urmând a-i sprijini pe viitorii beneficiari la completarea documentaţiei necesare.           „Suntem în faza în care cetăţenii trebuie să se racordeze la gaz metan. Din păcate, lucrurile merg destul de greu. În urma recensământului pe care l-am făcut, 96% din cetăţeni din Burdujeni-sat îşi doresc gaz metan, de aceea am trimis consilierii mei pe la fiecare poartă, acolo unde există trase conductele, pentru a acorda sprijin la întocmirea documentaţiei” arată primarul Lungu. Şeful municipalităţii sucevene spune că, în vederea obţinerii cotei de gaze naturale, un dosar trebuie să conţină actele de proprietate, autorizaţie de construire, certificatul de nomenclator stradal, extras de carte funciară, plan de încadrare în zonă, plan de situaţii, carte de identitate şi altele.
„Indiferent ce aş face ca primar, nu pot întocmi aceste dosare în locul cetăţenilor. De aceea, fac un apel, şi sper ca săptămâna viitoare să putem racorda primele locuinţe din Burdujeni-sat. Cetăţenii care au nevoie de sprijin pot veni la Primărie cu dementele respective, să le dăm tot ce trebuie, pentru că fără acest dosar nu pot să obţină cota de gaz şi nu se pot branşa la reţea” a subliniat Ion Lungu, primarul Sucevei. Din iformaţiile pe care le avem, reţelele sunt deja introduse pe 13 străzi, continuându-se cu strada . O prioritate o reprezintă şi zona Şcolii Generale nr. 6, dar şi strada „Căpitan Grigore Andrei”, cea de legătură cu sediul Autobazei electrice a TPL. Contractul cu Test Prima, societatea care a câştigat licitaţia, a fost semnat pe 10 octombrie 2018, în cadrul investiţiei Primăria Suceava asociindu-se cu Delgaz Grid „Moldova”. Ordinul de începere a lucrărilor dat la finele lunii octombrie a aceluiaşi an, extinderea reţelei de gaze naturale vizând 33 de străzi, cu circa 1.300 de imobile. Valoarea contractului este de 3,71 de milioane de lei, fără TVA, cu o durată de desfăşurare de 36 de luni.
Primarul Ion Lungu promite:
Facturi la încălzire înjumătăţite în blocurile reabilitate termic
  • „Aş vrea să văd primul bloc făcut, pentru că majoritatea cetăţenilor vor să ştie cât costă şi cum arată” a declarat şeful municipalităţii sucevene 

Primăria municipiului Suceava insistă pe semnarea de contracte adiţionale cu asociaţiile de proprietari care au acceptat să intre în programul guvernamental de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe. Primarul Ion Lungu  a avut  discuţii cu reprezentanţii celor 26 de blocuri cu 968 din primul lot, cel în cazul căruia procedurile sunt avansate, cerându-le acestora să obţină acordul proprietarilor pentru semnarea actului adiţional care ar permite iniţierea procedurilor pentru atribuirea proiectării şi execuţiei propriu-zise. Şeful municipalităţii sucevene crede că proprietarii nu vor mai fi reticenţi decât  în momentul în care vor vedea cum arată primul bloc reabilitat, care sunt costurile, dar şi avantajele izolării termice. „Noi am făcut studiul de fezabilitate şi am aprobat indicatorii tehnico-economici, şefii de asociaţii trebuind să convoace adunările generale pentru aprobarea semnării actului adiţional la contractul de mandat, astfel încât să putem demara efectiv proiectarea şi execuţia. Aş vrea să văd primul bloc făcut, pentru că majoritatea cetăţenilor vor să ştie cât costă şi cum arată. Sper să convingem cât mai mulţi cetăţeni din municipiul Suceava să facem această reabilitare termică, deoarece, pe lângă faptul că se schimbă clădirile la faţă, cel mai important este faptul că banii sunt recuperaţi”  a evidenţiat Ion Lungu, adăugând că, în loc de 2 gigacalorii pe lună, într-un apartament izolat se va consuma doar o gigacalorie, la încălzire plătindu-se jumătate din factură. În şedinţa din iulie 2020, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru 26 de blocuri de locuinţe cuprinse în primul lot, valoarea totală a investiţiei fiind de 42 de milioane de lei. Potrivit legislaţiei în domeniu, jumătate din finanţare este suportată din bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual, iar 30% este în sarcina bugetului local al municipiul Suceava. Asociaţiile de proprietari trebuiau să asigure 20% din costul total al lucrărilor, fiecăruia proprietar revenindu-i o  participare financiară în funcţie de cota indiviză deţinută. Însă, printr-o hotărâre a Consiliului Local, bugetul Sucevei preia 40% din finanţare, asociaţiilor de proprietari revenindu-le o cotă de 10%. 
Încălzirea Bazarului este scoasă la licitaţie
  • >Investiţia este de aproximativ 4,5 milioane de euro, agentul termic urmând a să fie furnizat de  Thermonet

În şedinţa Consiliului Local de astăzi, aleşii municipali analizează înspre aprobare demararea procedurii de licitaţie pentru introducerea încălzirii în Complexul Comercial Bazar din municipiul Suceava. Iniţiativa amenajării unui modern sistem de asigurare a căldurii în Bazar a fost luată cu câţiva ani în urmă, însă demersurile au fost mult întârziate ca urmare a documentaţiei laborioase necesară obţinerii avizului de securitate la incendii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava. Pe de altă psrte, deşi indicatorii tehnico-economici au trecu de deliberativ, lansarea licitaţiei a fost amânată din cauza epidemiei de COVID-19. „Din păcate, această licitaţie a întârziat, Bazarul a fost închis 2 luni şi jumătate din cauza coronavirusului, iar în acea perioadă nu am luat niciun leu de acolo, niciun fel de chirii. Sigur, acestea ne-au dat un pic peste cap, s-a blocat proiectul, care este unul multianual. Dar vrem organizăm licitaţia, să începem lucrările în acest an” a reliefat edilul-şef. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de Consiliul Local, valoarea totală investiţiei este de 22,21 de milioane de lei, echivalentul aproximativ 4,5 milioane de euro.  În etapa I, 2020-2021, este prevăzută alocarea sumei de 5,51 de milioane de lei, iar pentru perioada 2022-2023, estimată este una de 12,87 de milioane de lei. Instalaţia de încălzire va fi realizată în varianta „apă caldă”, cu aeroterme montate la interior şi cu perdele de aer cu rol de diminuare a pătrunderii frigului. De subliniat este şi faptul că agentul termic ar urma să fie furnizat de societatea comercială Thermonet, prestatorul serviciului de transport, distribuire şi furnizarea a energiei termice în sistem centralizat. „Sunt prevăzute foarte multe instalaţii, aeroterme, perdele de aer, detectoare de fum şi altele, şi încercăm să aducem cât mai repede încălzirea în Bazar a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. 

Aeroportul Suceava cere ajutor financiar de la Consiliul Judeţean
  • Din cauza lipsei de lichidităţi, Regia nu poate asigura finanţarea activităţilor de natură neeconomică

Regia Autonomă „Aeroportul Ştefan cel Mare” Suceava cere sprijin Consiliului Judeţean Suceava în vederea susţinerii financiare a activităţilor de natură neeconomică.  Prin adresa nr. 3592 din 10 august, conducerea unităţii din subordinea administraţiei judeţene face apel la „plata în avans a unei sume fixe” din transferurile prevăzute în buget pentru finanţarea respectivelor activităţi. Un proiect de hotărâre în acest sens se află pe ordinea de zi a şedinţei deliberativului judeţean, cererea fiind justificată prin necesitatea asigurării măsurilor de ţinere sub control a pandemiei de COVID-19, creşterea cheltuielilor cu protejarea personalului aflat în contact direct cu pasagerii, cât şi prin aceea că furnizorii de materiale şi servicii pretind „plăţi în avans sau impun plata înainte de termenul de 30 de zile”. „Regia nu poate susţine finanţarea activităţilor de natură neeconomică până la decontarea sumelor pe baza documentelor justificative, datorită lipsei de lichidităţi” se reliefează în adresa RA Aeroportul, în sprijinul cererii fiind adusă şi creşterea frecvenţei zborurilor, prin transferarea unor curse de pe Aeroportul din Bacău, pe care au loc lucrări de modernizare.  De precizat este faptul că, de pe 1 aprilie 2019, în condiţiile în care a fost depăşit pragul de 200.000 de pasageri pe durata a două exerciţii financiare consecutive,  Regia Autonomă „Aeroportul Ştefan cel Mare” Suceava nu a mai îndeplinit condiţiile pentru încredinţarea serviciului de interes economic general. Drept urmare, cheltuielile unităţii aeroportuare sucevene au fost acoperite din veniturile proprii, dar şi din transferuri din bugetul judeţului destinate finanţării activităţilor de natură neeconomică, precum şi a celor impuse de Ordonanţa Militară nr. 6 din 2020. „Propun modificarea modalităţii transferurilor din bugetul propriu al judeţului Suceava, în sensul acordării acestora în avans, pe baza unei note de fundamentare, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie, cheltuielile efectuate urmând a fi raportate lunar...” se arată în raportul de aprobare a proiectului de hotărâre, semnat de Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean.



În prima jumătate de oră,
Parcare gratuită la Spitalul Judeţean Suceava
  • Valoarea abonamentului lunar pentru angajaţii unităţii spitaliceşti se reduce cu 20 de lei



Vizitatorii Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul „Ioan cel Nou” Suceava nu vor fi taxaţi pentru primele 30 de minute în creţ şi vor lăsa autoturismele în parcările cu plată. Aşa prevede un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Suceava, potrivit căruia abonamentul de parcare pentru personalul angajat al unităţii spitaliceşti se modifică de la 100 de lei de persoană şi lună la 80 de lei de persoană şi lună. Propunerea de modificare şi completare  a taxelor pe anul 2020 a venit din partea sindicatelor „Sanitas” şi „Solidaritatea sanitară”, invocat fiind şi faptul că salariaţii altor instituţii publice nu plătesc pentru parcarea autoturismelor la locul de muncă. Propunerile de modificare şi completare a  taxelor de parcare au fost analizate şi aprobate de Comitetul Director al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava, accent punându-se pe suma cu care ar putea fi reduse acestea, astfel încât cu banii încasaţi să fie acoperite, în continuare, cheltuielile cu întreţinerea spaţiilor de parcare.

  • Taxa de parcare de 5 lei pe oră a fost percepută începând din urmă cu exact 2 ani
Aşa după cum am precizat şi anterior, reducerea valorii abonamentului a fost solicitată de sindicatele „Sanitas” şi „Solidaritatea Sanitară”, acesta din urmă considerând că taxa este una discriminatorie, din moment ce nu este aplicată şi salariaţilor altor instituţii publice din municipiul Suceava. „Sanitas” a invocat faptul că, în ţară, tariful lunar nu este mai mare de 50 de lei, menţinerea unui nivel mărit al acestuia implicând - în opinia sindicaliştilor - utilizarea de către cadrele medicale a transportului în comun, ceea ce, în contextul epidemiologic actual, ar reprezenta un factor de risc. Aplicarea taxei de parcare la Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava a fost suspendată la momentul declarării stării de urgenţă cauzată de răspândirea infecţiei cu SARS-CoV-2.  Taxa de parcare a fost aprobată de deliberativului judeţean în august 2018, pentru prima oră achitându-se 5 lei, iar pentru fiecare oră în plus câte 1 leu.            


Primăria Suceava are disponibile 100 de tichete de grădiniţă
  • Tichetul de 50 lei se acordă lunar, pentru produse alimentare şi de igienă, îmbrăcăminte şi rechizite şcolare
  • În anul şcolar 2018-2019, în Suceava s-au înregistrat 16 dosare,  de stimulente beneficiiind 20 de familii

Primăria municipiului Suceava primeşte, la rectificare bugetului de stat pe anul 2020, bani pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Este vorba despre un total de 5.000 de lei, reprezentând tichete sociale de grădiniţă, sumă care va fi aprobată de Consiliul Local, în şedinţa ordinară de mâine.   Potrivit Legii nr. 248 din 2015, de stimulentul educaţional beneficiază copiii din familiile defavorizate, formate din soţ, soţie şi minorii din întreţinere, care locuiesc împreună. Beneficiari sunt de asemenea şi copii aflaţi în întreţinere monoparentală. Fiecare tichet are valoarea de 50 de lei pe lună, vârsta minimă a copilului prins în program fiind de minim 3 ani, iar cea maximă de 6 ani. Venitul lunar pe membru de familie nu poate fi mai mare de decât dublul nivelului venitului minim garantat pentru o singură persoană. Stimulentele educaţionale se acordă începând cu luna în care beneficiarul îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, pe baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere. Copii vor trebui să fie prezenţi zilnic la grădiniţă, cu excepţia absenţelor medicale motivate şi a învoirilor aprobate de cadrele didactice, pe durata a cel mult 3 zile. Tichetele sociale pot fi folosite doar pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de igienă, a îmbrăcămintei şi rechizitelor şcolare. Pentru anul şcolar 2018-2019, la Direcţia de Asistenţă Socială de pe lângă Primăria Suceava au fost depuse 16 dosare pentru 20 de beneficiari de tichete de grădiniţă. În 2016, primul an al aplicării Legii, municipiul Suceava primea cu destinaţia amintită, prin intermediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, suma de 148.600 de lei.

25 august 2020

AJFP Suceava anunţă:
Plata impozitelor şi taxelor se poate face şi în numele altor persoane
  • Din iunie, persoane fizice pot achita direct, cu cardul bancar, în nume propriu, peste 30 impozite şi contribuţii

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava anunţă implementarea unor noi facilităţi ale serviciului „Spaţiul Privat Virtual”. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt Oana Violeta Apetrea, se acordă titularului contului SPV posibilitatea de a plăti, în numele oricărei alte persoane fizice, impozite sau contribuţii evidenţiate în „declaraţia unică”. Drept urmare, în noul meniu disponibil în serviciul SPV, pentru accesarea acestei facilităţi este selectată opţiunea „plată obligaţii fiscale PF” şi, ulterior, „în numele altei persoane”, optându-se pentru plata impozitului pe venit, contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi contribuţiilor de asigurări sociale. Apoi se introduce codul numeric personal ori numărul de identificare fiscală al persoanei pentru care se plăteşte, precum şi suma de achitat, după care se efectuează efectiv plata. Conform purtătorului de cuvânt, facilitatea este disponibilă numai în serviciul SPV, momentan nefiind posibilă o asemenea plată prin intermediul site-ului ghiseul.ro. Totodată, tot prin contul SPV, contribuabilii persoane fizice pot genera două noi rapoarte, respectiv pentru „declaraţii depuse în formă electronică de persoană fizică” şi pentru „duplicat cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune”. Pentru perioada următoare se are vedere implementarea plăţii prin SPV şi interconectarea cu ghişeul.ro a unor categorii de obligaţii fiscale pentru persoanele juridice. „Reamintim că interconectarea dintre serviciul SPV şi ghişeul.ro a fost implementată în luna iunie, contribuabilii persoane fizice având posibilitatea de a achita direct, cu cardul bancar, în nume propriu, peste 30 impozite şi contribuții” a subliniat Oana Violeta Apetrea. Spațiul Privat Virtual (SPV) este un serviciu destinat atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică. SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale, plata obligaţiilor fiscale pentru persoanele fizice, precum şi primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale. 

24 august 2020


Salarii „stimulatoare” la  Teatrul „Matei Vişniec” din Suceava
  • Salariul de bază lunar al directorului general ajunge la 14.361 de lei pe lună, cel al şeful de serviciu la 8.229 de lei,  casierul şi magazinerul cu experienţă având 3.702 de lei lunar
  • În aprilie s-a încercat înscrierea pentru şomaj tehnic, dar răspunsul AJOFM a fost negativ, condiţii în care municipalitatea a decis să „subvenţionăm, în continuare, activitatea teatrală”

Consiliul Local Suceava va aproba, în şedinţa ordinară a lunii august, o hotărâre privind stabilirea salariilor de bază ale personalului contractual de la Teatrul municipal „Matei Vişniec” din reşedinţa de judeţ.  Conform expunerii de motive la proiectul de hotărâre, este vorba despre actualizarea cuantumului brut al salariilor de bază valabile de la 1 august 2020, prin introducerea influenţei creşterii la 2.230 de lei a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată valabil începând cu 1 ianuarie 2020. „Prin această majorare, care include creşterea salariului minim, fondul de salarii pentru personalul contractual din familia ocupaţională din cadrul Teatrului <Matei Vişniec>  Suceava va creşte cu circa 7,2% şi se încadrează în cheltuielile de personal aprobate în buget, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 2 din 30.01.2020”  se arată în adresa înaintată de instituţia de teatru Primăriei Suceava, şi semnată de managerul Carmen Viorica Steiciuc. Potrivit Anexei la proiectul de hotărâre care va fi supus aprobării plenului deliberativului sucevean, salariul de  bază lunar corespunzător gradului II este de 14.361 pentru directorul general şi de 12.778 de lei în cazul directorului general adjunct. Contabilul-şef are, la acelaşi grad, 9.879 de lei pe lună, şeful de serviciu-8.229 de lei, iar şeful de atelier-7.314 de lei. Consilierii, experţii şi inspectorii de specialitate au salariul de bază pornind de la 3.702 lei pe lună în cazul debutanţilor şi ajungând la 5.597 de lei, în cazul celor cu gradul I A. La debut, Casierul şi magazinerul cu studii medii au stabilite salarii de bază de 2.765 de lei, pentru cei cu experienţă acestea fiind de 3.702 de lei lunar.
>Din decembrie 2019, organigrama instituţiei s-a îmbogăţit cu 7 posturi contractuale de execuţie
Potrivit Legii-cadru nr. 153 din 2017, pentru personalul din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din primării şi consilii locale, cât şi pentru instituţii şi servicii publice de interes local din subordinea acestora,  salariile de bază se stabilesc prin hotărâre de consiliu local, în urma consultării organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor. Teatrul municipal „Matei Vişniec” a fost înfiinţat în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 246 din 24 septembrie 2015, având 31 de posturi în organigramă, dintre care 4 de funcţii contractuale de conducere şi 27 de funcţii contractuale de execuţie. Din decembrie 2019, în organigramă au mai fost introduse 7 posturi contractuale de execuţie. La începutul lunii iunie 2020, pe fondul epidemiei de COVID-19, primarul Ion Lungu anunţa că s-au făcut demersuri la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava în vederea acordării şomajului tehnic pentru personalul contractual, însă răspunsul dat de responsabilii AJOFM fost unul negativ. „S-au făcut formele pentru a se merge în şomaj tehnic, încă din luna aprilie. Din păcate, aşa-i la noi, la români. Iniţial s-a spus că Guvernul României asigură acest şomaj tehnic, însă de la AJOFM am primit răspuns că primăriile sunt cele care trebuie să-l plătească. Însă, suntem dispuşi să subvenţionăm, în continuare, activitatea teatrală” declara Ion Lungu, primarul Sucevei.

Firmele care s-au folosit de salariaţii cărora le-au suspendat contractul pe durata epidemiei au fost amendate cu 120.000 lei
  • Primirea lucrătorilor la muncă fără încheierea de contracte individuale a fost sancţionată de către inspectorii ITM cu amenzi însumând 880.000 de lei

În totalul acţiunilor de control desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava în primi jumătăţi a anului  2020, o pondere semnificativă o deţin cele privind depistarea şi combaterea muncii nedeclarate, respectiv a cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu în intervalul 1 ianuarie-30 iunie, controalele organizate şi desfăşurate de instituţia pe care o conduce s-au materializat în aplicarea a 72 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 29 de avertismente şi 43 de amenzi. Şeful ITM Suceava arată că, în perioada la care face referire, inspectorii din subordine au depistat 98 persoane care „prestau” nedeclarat, iar în baza prevederilor art.15, alin. 1 din Legea nr.53/2003, pentru muncă fără forme legale s-au dat  amenzi în valoare de 1,15 milioane de lei. Printre altele, în ceea ce priveşte verificarea modului în care sunt respectate prevederile Codului Muncii - sancţionând primirea lucrătorilor la muncă fără încheierea de contracte individuale -, personalul specializat al ITM a aplicat 27 de amenzi în sumă de 820.000 de lei, dar şi 17 avertismente. Inspectorii de muncă suceveni au  dat 18 sancţiuni contravenţionale, dintre care 7 amenzi în valoare de 180.000 lei şi 11 avertismente, pentru primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor până cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Primirea la serviciu a unuia sau a mai multor salariaţi în perioada în care contractul individual de muncă era suspendat a făcut obiectul al 6 amenzi  în valoare de 120.000 lei, cât şi al 3 avertismente. În cele din urmă, 3 amenzi totalizând 30.000 lei şi un  avertismente s-au aplicat pentru primirea la lucru în afara programului stabilit în contractele individuale cu timp parțial. Per total, în primele 6 ale anului 2020, inspectorii Serviciului „Relaţii de muncă” al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au fost angrenaţi într-un total de 968 de controale, dispunând 1.560 de măsuri de remediere a deficienţelor. Depistate au fost 378 de contravenţii, acestea fiind sancţionate cu 211 de avertismente şi 167 de amenzi însumând 1,59 de milioane de lei.  

Fântână arteziană cu jeturi spumante iluminate electronic şi cascadă de apă    
  • Parcul de lângă Catedrala din Suceava va intra în modernizare, valoarea investiţiei care se va face pe durata a 15 luni fiind de 2,5 milioane de lei

Parcul din apropierea Catedralei ortodoxe „Naşterea Domnului”  va intra în proces de modernizare, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici urmând a fi aprobaţi în şedinţa ordinară din aceasta lună a Consiliului Local Suceava.     Iniţiatorii proiectului de hotărâre sunt primarul Ion Lungu şi viceprimarul Marian Andronache, iar potrivit acestora, modernizarea va include refacerea aleilor şi pavimentului, construirea unui nou sistem de fântâni arteziene, reamenajarea spaţiului verde, reabilitarea sistemului de iluminat, înlocuirea mobilierului urban uzat şi montarea sistemului de supravegherea video. „Acest parc (...), fiind foarte vechi, prezintă degradări majore ale pavajului, ale mobilierului, instalaţiilor de iluminat şi spaţiului verde, fântâna arteziană fiind uzată fizic, dar mai ales moral. (...) Prin această investiţie, se va îmbunătăţi calitatea serviciilor oferite cetăţenilor, în special în domeniul asigurării spaţiilor de agrement, petrecerea timpului în aer liber şi recreere” se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, în care se subliniază că zona  va deveni „o oază de relaxare”. Conform proiectului de hotărâre valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 2,5 milioane de lei, aceasta urmând fi materializată pe durata a 15 luni. Fântâna arteziană avea 10 jeturi de tip arcadă, iluminate electronic, 10 jeturi spumante orientate vertical, controlate prin convertizor de frecvenţă, precum şi oglindă şi cascadă de apă.     


Lucrările de protejare a Zonei de agrement de pe malul Sucevei ajung la 12 milioane de lei
  • Exista pericolul ca, în cazul unor viitorul puternice, să fie afectate obiectivele de investiţii

Lucrări de protejare la eroziune a malului drept al râului Suceava, în zona investiţiei „Revitalizare spaţiu urban în municipiul Suceava”, ar urma să fie făcute în perioada care vine. În acest sens, documentaţia tehnico-economică şi indicatorii tehnico-economici ar urma să fie supuşi aprobării plenului deliberativului municipal sucevean în şedinţa ordinară din această săptămână. Conform proiectului de hotărâre, valoarea totală a investiţiei este estimată la 11,82 de milioane de lei, soluţia tehnică adoptată fiind cea utilizării „palplanşelor”, considerată una mai fezabilă, raportată la varianta gabioanelor cu saci din geotextil. „Având în vedere localizarea proiectului, mai exact în albia majoră a râului Suceava, exista pericolul ca, în cazul unor viitorul puternice, respectiv al creşterii debitului râului Suceava, să fie afectate obiectivele de investiţii din cadrul proiectului. În vederea asigurării protecţiei, cât şi a siguranţei în exploatare, a podului rutier peste râul Suceava, este necesară realizarea unor lucrări de protejare a malului drept al râului Suceava, în zona de 1,6 km în care este realizată investiţia” se subliniază în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, semnat de primarul Ion Lungu şi viceprimarul Lucian Harşovschi. Reamintim că municipiul Suceava s-a asociat cu Administraţia Bazinală de Apă „Siret”, în vederea implementării Proiectului „Revitalizare spaţiu public urban”, respectiv al celui de înfiinţare a unei zone de agrement pe malul râului Suceava. Amenajările vizează o suprafaţă de 15,5 hectare de teren de pe malul drept al râului Suceava, pe o lungime de 1 km, în amonte şi aval de podul care leagă centrul Sucevei de cartierul Burdujeni. O parte din suprafaţa vizată este în albia majoră, potenţial inundabilă, durata efectivă a lucrărilor fiind de 22 de luni.  Licitaţia pentru amenajarea Zonei de agrement de pe malul râului Suceava a fost câştigată de asocierea de firme General Construct şi Art Peisaj Suceava, pentru 16,24 de milioane de lei.

Câte 2.000 de lei primesc 185 de săteni din Budeni-Dolhasca cu locuinţe „afectate de distrugeri provocate de grindină”
  • >Banii sunt disponibilizaţi din Fondul de rezervă al Guvernului, cu titlul de ajutor pentru persoane aflate în extremă dificultate

Judeţul Suceava primeşte la rectificare bugetului de stat pe anul 2020, cu titlul de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (TVA), 1,13 milioane de lei pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului.  Suma va fi înscrisă în bugetul judeţean cu prilejul rectificării care va fi operată în şedinţa din această săptămână a executivului, pentru cheltuielile descentralizate ale judeţelor de la „Centru” fiind alocaţi 1,47 de milioane de lei, bani care vor lua calea centrelor pentru persoane adulte cu handicap, dar  şi 3,24 de milioane de lei pentru finanţarea drepturilor copiilor cerinţe educaţionale speciale. În baza actelor normative cu specific, judeţul Suceava beneficiază de 6,95 de milioane de lei pentru asigurarea, în perioada 14 septembrie-22 decembrie, a produselor care ar trebui distribuite în cadrul Programului pentru şcoli ar României. Tot la secţiunea de funcţionare, rectificarea bugetului include suma de 375.500 de lei disponibilizată din Fondul de rezervă al Guvernului, cu titlul de ajutor pentru 187 de persoane aflate în extremă dificultate.  Este vorba, în primul rând, despre 185 de locuitori ai satului Budeni-Dolhasca, ale căror locuinţe au fost „afectate de distrugeri provocate de grindină”, fiecare primind câte 2.000 de lei. În ceea ce priveşte secţiunea de dezvoltare a bugetului judeţean, printre altele, rectificativul include suplimentare cu peste 911.000 de lei a sumelor necesare amenajării unei săli de conferinţe în curtea interioară a Palatului Administrativ. Muzeul Naţional al Bucovinei va avea parte de 43.000 de lei pentru sisteme de alarmare antiefracţie şi supraveghere video la Cetatea de Scaun şi Muzeul de Istorie, de 53.200 de lei pentru dotarea de vitrine expoziţionale şi dezumidificatoare a Cetăţii de Scaun şi Muzeului de Istorie, cât şi de 19.200 de lei pentru licenţe software.

21 august 2020

Judeţul Suceava este sub mediile naţionale de colectare şi de epurare a apelor uzate
  • Între 2014 şi 2018, doar două localităţi au amenajat reţele canalizare, 52 din cele 114 unităţi teritoriale-administrative având un total de 1.031 km de reţele  

În perioada 2007-2019, în judeţul Suceava, în aglomerările urbane cu mai mult de 2.000 de „locuitori-echivalent”, gradul de racordare la sistemul de colectare a apelor menajere, a înregistrat  o creştere de circa 16%. Conform Raportului privind starea mediului în judeţul Suceava în anul 2019, dat publicităţii de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, iar în ceea ce priveşte gradul de conectare la staţiile de epurare, acesta a crescut, în intervalul amintit, cu 22%. Nivelul de conectare la reţele de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate la nivelul judeţului Suceava este sub media naţională de colectare şi respectiv, cea de epurare a apelor uzate. În 2014, 50 de localităţi din judeţ aveau conducte de canalizare în lungime simplă de 926,9 km, pentru ca, în 2018, în 52 de localităţi, lungimea simplă a reţelelor să ajungă la 1.031 km. Potrivit Raportului privind starea mediului, deşi în perioada 2014-2018 au crescut atât lungimea simplă a reţelelor de canalizare, cât şi numărul de localităţi cu canalizare publică din judeţul Suceava, doar 45,6% din totalul unităţilor administrativ-teritoriale, adică 52 din 114, deţineau o reţea de canalizare. Sursa citată precizează că noţiunea de „locuitor echivalent” reprezintă unitatea de măsură pentru poluarea organică biodegradabilă, care stabileşte dimensiunea poluării provenită de la o aglomerare umană, cea poluarea rezultată de la populaţie, cât şi de la activităţile industriale care evacuează apele uzate în reţeaua de canalizare.       
În prima jumătate a anului,
Peste 7.250 de suceveni au plecat la munci sezoniere în Germania
Casa Judeţeană de Pensii Suceava a eliberat, în primul semestru al anului 2020, 7.256 formulare de notificare a calităţii de neasigurat, gradul de soluţionare a cererilor fiind de 100%. Este vorba despre formulare E101 pentru persoanele care urmează să desfăşoare o activitate sezonieră pe teritoriul Germaniei şi care nu sunt asigurate în sistemul de securitate socială din România, se arată într-o informare a instituţiei sucevene. Procedura are loc în baza unui acord încheiat între România şi Germania, prin care s-a convenit utilizarea unilaterală a acestui document în cazul lucrătorilor emigranţi, angajaţi temporar pe teritoriul Germaniei. „Formularele se eliberează persoanelor care pleacă să muncească în Germania, documentele atestând faptul că solicitantul nu este asigurat în sistemul de securitate socială din România”, a declarat Constantin Boliacu, director executiv al CJP Suceava. Persoanele care doresc să intre în posesia unui asemenea formular pot înainta Casei de Judeţene de Pensii o cerere tip şi o declaraţie pe proprie răspundere; copie de după actul de identitate; acte care atestă situaţia din România, (contract individual de muncă, decizie de încetare a activităţii, adeverinţă de concediu fără salariu etc), documente referitoare la activitatea sezonieră desfăşurată în Germania, precum şi o copie după contractul încheiat cu un angajator din acest stat. Atât la solicitarea eliberării formularului E101, cât şi la ridicarea acestuia, trebuie să se prezinte titularul cererii. În cazuri excepţionale, în care titularul nu este disponibil, poate fi mandatată, pe baza unei procuri autentificate, o altă persoană. Din conţinutul procurii autentificate este obligatoriu să rezulte că mandatarul este împuternicit să formuleze solicitarea de eliberare a formularului E101, respectiv pentru ridicarea acestuia. Notificarea calităţii de neasigurat în sistemul de securitate socială din România se emite începând din 2011. 

Componenta de echipamente și soft pentru dispecerat, monitorizare a flotelor și sistemul de e-tiketing a fost licitată
  • „Această parte a licitaţie ia durat atât de mult pentru că ne-a luat 4 luni de zile până am obţinut avizul de Comitetul tehnico-economic de la Ministerul Comunicaţiilor, care a trecut la Ministerul Transportului” a declarat primarul Ion Lungu.

A fost ţinută licitaţia pentru furnizarea de echipamente și soft de dispecerat, monitorizare a flotelor și  pentru sistemul de e-tiketing din cadrul Proiectului „Sistem integrat de transport public ecologic în municipiul  Suceava”. Potrivit primarului Ion Lungu, pentru ultima dintre  componentele proiectului au depus oferte doi competitori, după analiza acestora urmând a fi desemnat câştigătorul. „A avut loc licitaţia şi pentru ultima componentă din Proiectul Sistemului integrat de transport ecologic. Este vorba despre echipamentele şi softul care vor fi montate în staţiile de autobuze, pentru e-ticketing, supraveghere cu camere video şi dispeceratul de al Primărie. Au fost depuse două oferte şi sperăm ca măcar una să fie eligibilă, în aşa fel încât să adjudecăm şi acest proiect”  a spus Lungu.  Şeful executivului local a precizat că această componentă a fost blocată o perioadă din cauza schimbării structurii Guvernului, Ministerul Comunicaţiilor „fuzionând” cu Ministerul Transporturilor.   „A durat atât de mult această parte a licitaţiei pentru că ne-a luat 4 luni de zile până am obţinut avizul de Comitetul tehnico-economic de la Ministerul Comunicaţiilor, care a trecut la Ministerul Transportului, modificându-se diagrame, secretari de stat,  directori  şi comisiile tehnico-economice, care au fost refăcute” a punctat Ion Lungu, edilul-şef al Sucevei. Proiectul „Sistem integrat de transport public ecologic în municipiul  Suceava” este cel mai important proiect cu fonduri europene al Primăriei Suceava, însumând 116,189 de milioane de lei, echivalentul a circa 25 milioane de euro. Pe lângă dotarea parcului societăţii Transport Public Local cu autobuze electrice, proiectul mai include amenajarea sediului Diviziei electrice a TPL, dar şi componenta de echipamente și soft pentru dispecerat, monitorizare a flotelor și sistemul de e-tiketing. Modernizate vor fi 54 de staţii de îmbarcare-debarcare a călătorilor, iar strada „Vasile Pîrvan” fiind reabilitată.

19 august 2020


Ministerul Finanţelor a autorizat creditul de peste 27 de milioane de lei pe care îl va contracta Primăria Suceava 
  • Din total, 19 milioane de lei reprezintă suma necesară achitării TVA pentru autobuzele electrice care vin începând cu luna septembrie

Comisia pentru Autorizarea Împrumuturilor de pe lângă Ministerul Finanţelor Publice a dat cale liberă creditului pe care Primăria municipiului Suceava îl va contracta în vederea achitării, cu prioritate, a taxei pe valoarea adăugată (TVA) aferentă autobuzelor electrice achiziţionate cu finanţare europeană nerambursabilă. „S-a aprobat, la Comisia de Împrumuturi de la Ministerul Finanţelor, împrumutul de aproximativ 27 de milioane de lei pe care îl vom lua pentru cofinanţarea proiectelor europene. Aproximativ 19 milioane de lei, echivalentul a 7 milioane de euro, sunt necesare pentru plata taxei pe valoarea adăugată la autobuzele care vor veni. Chiar dacă Primăria municipiului Suceava va recupera TVA, aceşti bani trebuie achitaţi atunci când vin autobuzele”  a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei, menţionând că va merge la Ministerul Dezvoltării în vederea stabilirii montajului financiar pentru primele 25 de autobuze livrate de China, şi care vor ajunge înainte sfârşitul lunii viitoare în reşedinţa de judeţ. Pentru a putea coparticipa financiar la implementarea proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă, Primăria Suceava se va angaja la un credit bancar în valoare de 27,96 de milioane de lei, circa 5,8 milioane de euro, cu o maturitate de maximum 15 ani. De suport financiar local au nevoie 10 obiective de investiţii, împrumutul având o perioadă de graţie de 3 ani. Astfel, serviciul datoriei publice locale totale ar fi, pentru perioada 2019-2035, la un nivel curent cuprins între 12,12%, în 2019, şi unul maxim de 14,97%, în 2023. Cu banii din credit, Primăria Suceava va cofinanţa  „Unitatea de învăţământ pentru preşcolari din zona centrală; „Creşterea eficienţei energetice a clădirii Primăriei; „Construirea grădiniţei din cartierul Burdujeni”; „Revitalizarea spaţiului urban”; „Reabilitarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Colegiului Tehnic “Petru Muşat”; „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale prin consolidarea şi modernizarea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară; „Centrul multifuncţional Iţcani şi Proiectul „APLICAT-Administraţie Publică Locală Informatizată şi Accesibilă Tuturor.       


Chiar dacă în ultimul timp au mai crescut
Încasări sub cele din anul trecut la bugetul Sucevei
  • Nu ascund faptul că aşteptăm nişte bani de la Guvern” a precizat primarul Ion Lungu, subliniind că aceştia trebuie să compenseze cheltuielile cu carantina şi cu începerea noului an şcolar 

 „S-a mai îmbunătăţit situaţia financiară la Primărie” a făcut cunoscut ieri, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu, primarul Sucevei. Conform şefului executivului local sucevean, aceasta în comparaţie cu perioada stării de urgenţă determinată de criza COVID-19, întrucât, pe 31 iulie 2020 execuţia bugetară a fost de 81% faţă de finele lunii iulie a anului 2019, când fusese de 85%. În primele 7 luni ale anului în curs, în vistieria municipiului Suceava au intrat 46,33 de milioane de lei, comparativ cu 51,30 de milioane de lei în intervalul omolog al anului precedent.  Astfel, din taxele şi impozitele pe proprietate, în perioada 1 ianuarie-31 iulie 2020 de la contribuabilii persoane fizice s-au adunat 11,37 de milioane de lei, raportat la 12,63 de milioane de lei, în aceeaşi perioadă din 2019. De cealaltă parte, agenţii economici se situează relativ la acelaşi nivel al plăţilor înregistrat în anul anterior, în cele 7 luni trecute din 2020 la bugetul local ajungând 20,35 de milioane de lei. Lungu a arătat, de asemenea, că valoarea absolută a nerealizărilor din acest an este 5,97 de milioane de lei. „Nu ascund faptul că aşteptăm nişte bani de la Guvern. Am făcut o solicitare vizavi de cheltuielile neprogramate pe care le-am avut cu carantina şi de cele pentru începerea noului an şcolar. Sperăm să primim o parte din bani, să putem compensa această diferenţă”, a explicat Ion Lungu, primarul de Suceava.           


Trei constructori se bat pentru continuarea lucrărilor abandonate de la Grădiniţa „Mihai Eminescu” din Suceava
  • Primele intervenţii au demarat încă din 2008, Primăria preluând obiectivul de la Ministerul Educaţiei în urmă cu 4 ani

Trei oferte au fost depuse în cadrul licitaţiei pentru desemnarea  firmei care va continua lucrările de modernizare a Grădiniţei de pe lângă Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din municipiul Suceava. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care a precizat că este de dorit ca executantul să fie desemnat cu „celeritate”, iar lucrările să demareze cât mai repede.  „Sperăm ca una dintre să fie eligibilă, astfel încât să putem încheia cât mai repede contractul, să demarăm lucrările şi să facem această grădiniţă care de mult timp stă în aşteptare” a declarat şeful municipalităţii. Anterior, Ion Lungu preciza că din bugetul local va trebui disponibilizată o sumă de aproximativ 5,4 milioane de lei, iar lucrările ar urma să se desfăşoare pe durata a 12 luni. Imobilul va avea nouă săli pentru grupele de preşcolari, două săli multifuncţionale, sală de mese, sală de festivităţi, vestiare, grupuri sanitare, birou, terasă, proiectul prevăzând şi amenajarea unui loc de joacă. Potrivit evaluărilor din 2016, când Primăria a preluat obiectivul de la Ministerul Educaţiei, valoarea investiţiei rămasă neexecutată, şi care urma să fie suportată din bugetul municipiului Suceava, era de este 2,13 milioane de lei. În acest moment, „din cauza perioadei îndelungate de neexploatare a clădirii, dar şi a actelor de vandalism, deteriorările avansează într-un ritm accelerat, intervenţiile fiind obligatorii”. Până acum, după relocarea din urmă cu 12 ani, activitatea didactică s-a desfăşurat, cu 3 grupe de preşcolari, la parterul şi primul etaj al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. Primele lucrări au demarat încă din 2008, cel dintâi contract fiind semnat în data de 15 septembrie a acelui an, având ca obiect modernizarea şi reabilitarea termică a copului de clădire existent.  

18 august 2020


În judeţul Suceava
Într-un an, numărul pensiilor în plată a scăzut cu peste 3.700  
  • Media pensiei nete de stat este de 1.204 de lei pe lună şi persoană, iar pensia medie netă a agricultorilor nu este mai mare de 566 de lei
  • Din 4,26 de milioane de lei contribuţii datorate pentru pensii, încasaţi au fost 3,41 de milioane de lei, adică mai puţin cu circa o cincime decât ar fi trebuit

În judeţul Suceava există 134.811 de pensionari de asigurări sociale de stat, media pensiei nete fiind de 1.204 de lei pe lună şi persoană. Potrivit unei statistici a Casei Judeţene de Pensii, din total, la sfârşitul lunii iulie a anului 2020, 99.126 erau pensii de limită de vârstă, 296-pensii anticipate, 1.579 pensii anticipate parţiale, 16.079-pensii de invaliditate, iar 17.721-pensii de urmaş. Totodată, 11.434 de suceveni erau pensionari agricultori, pensia medie netă acestora fiind nedepăşind 566 de lei pe lună şi pensionar. În acest din urmă total, 10.783 sunt pensionari agricoli cu pensii pentru limită de vârstă. Alte 22 de pensii din agricultură sunt de invaliditate, iar 626 sunt pensii de urmaş. Potrivit Casei Judeţene de Pensii Suceava, la finele lunii iulie 2020, în plată, în judeţul Suceava, erau 156.514 de pensii, faţă de 160.224 de pensii, la sfârşitul jumătăţii anului trecut, scăderea fiind de 3.710 de pensii. Pe de altă parte, conform raportului privind activitatea în prima jumătate a anului 2020, din totalul de aproximativ 4,26 de milioane de lei, reprezentând contribuţii datorate, încasată a fost suma de 3,41 de milioane de lei , însemnând nerealizări de circa o cincime. În 2019, din circa 3,9 de milioane de lei, bani datoraţi de contribuabili, Casa Judeţeană de Pensii Suceava adunase efectiv circa 3,4 de milioane de lei. Aceasta însemnă că încasările din contribuţiile de asigurări sociale au fost realizate doar în proporţie 80,52% reprezentând neîncasări de aproape 20%. Potrivit CJP, situaţia conţine obligaţiile pentru perioada 1 ianuarie-31 mai 2019 şi încasările din intervalul 1 ianuarie-30 iunie. De precizat este faptul că, de la 1 ianuarie 2020, cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt: de 25%, cea datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi ; 4% datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă - cum sunt acestea prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice - de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora; 8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă - aşa cum acestea sunt reglementate în Legea nr. 263/2010 - de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora. De asemenea, cota de 21,255 este datorată de persoanele fizice şi persoanele juridice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori din sectorul construcţiilor.