21 mai 2023


 

După caz,

Firmele sucevene, obligate să declare modul de distribuire a profitului sau cel de acoperire a pierderii

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava aduce în atenţia contribuabililor  faptul că, termenul pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar. Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al AJFP precizează că este vorba despre data de 30 mai 2023, în cauză fiind societăţile comerciale, societăţile sau companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste, cât şi celelalte persoane juridice. „Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, precum şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile” subliniază responsabilul AJFP. Conform Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava. în vederea depunerii situaţiilor financiare anuale entităţile în cauză pot folosi programul de asistenţă pus la dispoziţie gratuit de Ministerul Finanţelor pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro, la secţiunea servicii online/declaraţii electronice/descărcare declaraţii persoane juridice. „Transmiterea se efectuează electronic, prin portalul e-guvernare”, informează AJFP Suceava.

18 mai 2023

 Municipiul Suceava va avea Plan Urbanistic General actualizat la 14 ani după expirarea vechii documentaţii

> „Sper să avem cât mai repede PUG, instrument foarte important pentru activitatea de urbanism şi care a iscat animozităţi, nu numai în Suceava, ci şi în întreaga ţară” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei

Pe moment ce trece, municipiul Suceava ar putea intra în posesia Planului Urbanistic General. Primarul Ion Lungu anunţă că documentaţia este gata, aceasta urmând a fi aprobată în una din şedinţele următoare ale Guvernului. Planul Urbanistic General (PUG) este un instrument de lucru foarte important, în baza acestuia autorităţile administraţiei publice locale eliberând certificatele de urbanism şi  autorizaţiile de construire. „Planul Urbanistic General a fost trimis de la Ministerul Dezvoltării la Guvern. Din săptămână în săptămână, eu zic că ar trebui să fie aprobat acest plan, care este un instrument foarte important, la care se lucrează de vreo 5 ani de zile şi care este foarte aşteptat de oamenii de specialitate, de către cei din Direcţia de urbanism, dar nu numai” arată şeful executivului din Areni.  Încă din luna noiembrie a anului 2009, adică în urmă cu aproape 14 ani, Lungu făcea cunoscut că Panul Urbanistic General al Sucevei tocmai expirase. La acea dată autorităţile administraţiei publice locale s-au adresat Ministerului Lucrărilor Publice, acesta dându-şi acordul asupra prelungirii valabilităţii PUG până la votarea documentaţiei actualizate. Licitaţia pentru întocmirea noului PUG a fost lansată în 2010, la acel moment în bugetul local fiind prinsă, cu destinaţie amintită, o sumă de circa 2 milioane de lei. În mai multe rânduri, edilul-şef a ţinut să reliefeze că încetineala cu care este întocmit PUG are drept cauză inclusiv de modificările şi actualizările repetate a Legii nr. 50 din 1990 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, demersuri care obligau la revederea documentaţiei realizate şi reluarea demersurilor deja făcute. După ce va fi consacrat prin hotărâre de guvern, Planul Urbanistic General va fi spus dezbaterii plenului Consiliului Local. „Sper să avem cât mai repede PUG, instrument foarte important pentru activitatea de urbanism şi care a iscat animozităţi, nu numai în Suceava, ci şi în întreaga ţară” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.     
 

 Abordate cu prilejul Lunii economiei sociale,

Nevoile antreprenoriatului social din judeţul Suceava

> Accent s-a pus asupra necesităţii programelor guvernamentale destinate sustenabilităţii întreprinderilor sociale, subvenţionării personalizate a locurilor de muncă şi creditării antreprenoriatului social

Dezbaterile anuale privind evoluţia şi problemele antreprenoriatului  social din judeţul Suceava au fost găzduite de Organizaţia Institutul Bucovina, prin amabilitatea preşedintelui Vasile Gafiuc, cu participarea subprefectului Cristian Șologon, consilierului Irina Macsim de la Consiliul Județean, care au răspuns invitaţiei de a participa la întâlnirea cu reprezentanţii întreprinderilor sociale şi ai asociaţiilor care acordă servicii sociale sau medicale în judeţul Suceava, informează Anca Doina Capverde, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Conform oficialului AJOFM, discuţiile „aplicate şi implicate au pus în valoare potenţialul integrării serviciilor prestate, impactul social şi economic prin investiţia în resursele locale de muncă şi reinserţia grupurilor vulnerabile”. Identificate au fost, de asemenea, neajunsurile care au falimentat o parte a întreprinderilor sociale, accentuându-se asupra necesităţii subvenţionării personalizate a locurilor de muncă din economia socială, creditării antreprenoriatului social printr-un fond de garantare şi a lipsei programelor guvernamentale destinate sustenabilităţii întreprinderilor sociale. „Suportul logistic, facilităţile fiscale, promovarea afacerilor din economia socială sunt contribuţiile autorităţilor publice locale, cu impact considerabil în protejarea locurilor de muncă ale grupurilor vulnerabile necompetitive pe piața muncii, cu deficit de competenţe şi nivel de studii” a declarat Anca Doina Capverde, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Organizaţia Institutul Bucovina face cunoscut că evenimentul a avut loc în cadrul Lunii economiei sociale, participanţi fiind 25 de reprezentanţi ai întreprinderilor de economie socială din judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ, precum şi ai instituţiilor relevante pentru acest sector, respectiv ai Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă
, Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi primăriei Pomârla din judeţul Botoșani. Dezbaterea privind s-a axat pe reliefarea nevoilor sectorului de economie socială, atât în judeţul Suceava, cât şi la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est.

17 mai 2023

 În Lunca Sucevei

Parc fotovoltaic pentru consumul de energie electrică al municipiului Suceava

> Cu finanţare nerambursabilă de peste 21 de milioane de euro, asigurat ar urma să fie necesarul pentru transportul electric, iluminatul public stradal şi cel al clădirilor publice

Autorităţile administraţiei publice locale din reşedinţa de judeţ au intrat în posesia studiului de fezabilitate pentru amenajarea parcului fotovoltaic din Lunca Sucevei. „Este un lucru important, deoarece vrem să pregătim acest proiect pentru atragerea de finanţare din fonduri europene” a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Potrivit şeful municipalităţii sucevene, prin proiect este urmărită montarea a 47.606 de panouri solare fotovoltaice, pe 45 de structuri metalice. Puterea instalată acestora este de 19.920 megawaţi, prevăzute fiind şi zone de administrare, birouri, vestiare, grupuri sanitare, spaţii tehnice şi punct de conexiune electrică.  „Cu energia electrică produsă vrem să acoperim necesarul de autoconsum al municipiului Suceava. Discutăm, în primul rând despre transportul electric, iluminatul public stradal şi cel al clădirilor publice” reliefează edilul-şef. Valoarea totală a proiectului este de 21,24 de milioane de euro, dintre care 16,09 milioane de euro pentru panouri voltaice şi echipamentele aferente. Finanţarea ar putea fi obţinută în cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) -„Repower you. Producerea de energie din surse regenerabile” sau din Fondul pentru modernizare, Schema pentru ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, pentru autoconsum. „Urmează aprobarea în Consiliul Local şi pregătirea proiectului de finanţare, a documentaţiei, astfel încât să o avem matură, pentru a o depune pe una din cele două variante. Sper ca în această vară să se deschidă aceste posibilităţi de finanţare şi să se lanseze apelurile de proiecte” a punctat şeful executivului din reşedinţa de judeţ. Parcul fotovoltaic va fi amenajat pe o suprafaţă de 30,5 hectare, în zona haldelor de zgură ale fostei Termica Suceava. Câştigătorul licitaţiei pentru întocmirea documentaţiei tehnico-economice în cauză a fost desemnată firma SC 2 GMG Construct Cluj Napoca. Contractul este de 399.000 de lei fără TVA, cu perioadă de realizare de 10 luni. În acest context, Ion Lungu a mai precizat că panouri fotovoltaice ar urma să fie montate, de asemenea, şi la Divizia electrică a societăţii comerciale Transport Public Local (TPL).          


Primarul Ion Lungu,

„Sper ca la sfârşitul anului 2024 să avem sală polivalentă la Suceava”

> Ordinul de începere a lucrărilor a fost deja dat, după ce, din cauza preţului mare al gazelor naturale, soluţia de încălzire a fost schimbată pe pompe de recirculare apă-sol şi panouri fotovoltaice

S-a emis, încă în săptămâna trecută, ordinul de începere a lucrărilor de construire a Sălii polivalente din municipiul Suceava. „Se lucrează destul de intens la partea de săpături la fundaţii şi sperăm să se treacă, cât mai curând, la turnarea acestora”, informează primarul Ion Lungu, menţionând că întârzierea a fost cauzată de necesitatea modificării indicatorilor tehnico-economici. Demersul a survenit creşterii importante a preţului gazelor naturale, autorităţile locale considerând că, în aceste condiţii, se impune modificarea soluţiei de încălzire a obiectivului. „Acum s-a mai domolit, însă anul trecut, era panica creată de preţul la gaze naturale, care era foarte sus. De aceea, am cerut modificarea soluţiei, iar Comisia tehnico-economică a Companiei Naţionale de Investiţii a aprobat noua soluţie de încălzire propusă, respectiv cea pe pompe cu recirculare apă-sol şi panouri fotovoltaice, în loc de încălzire pe gaz metan” a subliniat şeful municipalităţii. Drept urmare, valoarea indicatorilor tehnico-economici a investiţiei crescut până la aproximativ 3 milioane de euro. „În final avem toate aprobările şi vrem să recuperăm acest timp de circa o lună de zile pe care l-am pierdut la început de an. Sper să se respecte contractul, iar la sfârşitul anului 2024 să avem o sală  polivalentă la Suceava” a conchis Ion Lungu, primarul Sucevei. Contractul pentru proiectarea şi construirea Sălii polivalente din municipiul Suceava a fost semnat la jumătatea lunii iunie, durata acestuia fiind de 24 de luni, dintre care 4 luni pentru proiectare, iar 20 de luni pentru execuţia efectivă. Sala polivalentă va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe o suprafaţă desfăşurată de 28.530 de metri pătraţi, adiacentă străzii „Iuliu Hossu”, teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă. Obiectivul din reşedinţa de judeţ va avea 5.000 de locuri pentru spectatori, lucrările fiind atribuite prin licitaţie societăţii comerciale MIS Grup Bistriţa.

 Expiră data până la care pot fi depuse cererile pentru acordarea sprijinului financiar la cartofii de consum

> Termenul aferent înregistrării cererilor „este extrem de restrâns”, specialiştii DAJ fiind, zilnic, în localităţile cu mai multe solicitări

Cererile aferente ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a  producţiei de cartofi de consum pot fi depuse până pe 19 mai, inclusiv. Anunţul este făcut de Elena Claudia Gogu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, potrivit căreia campania de primire a dosarelor a demarat după publicarea, pe 9 mai, a hotărârii de guvern cu specific, valoarea ajutorului fiind de 200 de euro pe hectar. „Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava desfăşoară acţiunea de înregistrare a cererilor. Având în vedere termenul extrem de restrâns aferent înregistrării cererilor pentru ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a  producţiei de cartof de consum, specialiştii DAJ Suceava se deplasează în localităţile în care există un număr mai mare de solicitări” informează şefa DAJ, adăugând că deja specialiştii din subordine au trecut prin Calafindeşti şi Milișăuți. Beneficiarii sunt producătorii agricoli persoane fizice cu atestat de valabil, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, societăţile agricole şi producătorii agricoli persoane juridice. Aceştia trebuie să utilizeze o suprafaţă cultivată de minimum 0,3 hectare, obţină o producţie de minimum 15 tone pe hectar, din care comercializeze cel puţin 6 tone pe hectar şi, de asemenea, să fie să fie înregistraţi, pe 9 mai 2023, în Registrul agricol deschis la primării. Producţia de minimum 6 tone pe hectare va fi valorificată până la cel târziu pe 17 noiembrie 2023, iar dovada se va face până pe 20 noiembrie 2023, inclusiv. La dosar trebuie depuse cerere de înscriere, copie după carte de identitate, copie a atestatului de producător, copie a certificatului de înregistrare la ONRC, dovadă de cont activ la bancă/trezorerie, adeverinţa în original care atestă suprafaţa cultivată cu cartofi de consum, cât şi declaraţia pe propria răspundere.
 

 


AJFP Suceava avertizează:  

Se apropie termenul pentru declararea veniturilor

> „Declaraţia se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri, dar care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate” precizează purtătorul de cuvânt Oana Violeta Apetrea

Mai sunt câteva zile până la expirarea termenului limită pentru depunerea declaraţiei unice, avertizează Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava. Potrivit purtătorului de cuvânt, Oana Violeta Apetrea, „pe 25 mai se împlineşte termenul pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale, datorate de persoanele fizice”. Declaraţia trebuie completată şi depusă de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri sau pierderi, în România ori în străinătate, şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, conform Codului fiscal. „Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate” precizează Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava. AJFP recomandă ca declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Astfel, contribuabilii au la dispoziţie Serviciul „Spaţiul privat virtual”, pe portalul www.anaf.ro şi Serviciul „Depunere declaraţii”, pe portalul e-guvernare.ro, pe baza certificatului digital calificat. De asemenea, declaraţia unică poate fi depusă şi pe format de hârtie, direct la registratura organului fiscal, dar şi prin poştă, cu confirmare de primire.      

 Campanie a DGASPC:

 Ce se întâmplă dincolo de porţile unui centru de copii sau adulţi?

> Interesul din partea comunităţii şi implicarea societăţii civile au avut o evoluţie ascendentă, arată directorul executiv Georgeta Nadia Creţuleac

Până pe 15 iunie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava organizează campania „Porţi deschise-în comunitate”. Directorul executiv Georgeta Nadia Creţuleac informează că, în această perioadă, la sediul centrelor rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități „sau în proximitatea acestora”, vor avea loc o serie de întâlniri zonale cu reprezentanţii celor 114 primării, precum  şi cu cei ai autorităţilor publice şi private care activează în domeniu. Campania se desfăşoară în contextul prevenirii instituționalizării persoanelor adulte cu dizabiliţăţi şi accelerării procesului de dezinstituționalizare, în cadrul întâlnirilor - „având în vedere interpretările eronate ale prevederilor respective”-, fiind prezentată şi Legea privind activitatea de prevenire a separării copilului de familie. Totodată, discuţii vor fi purtate şi pe marginea unui „subiect de actualitate”, cel privind integrarea în comunitate a cetăţenilor ucraineni refugiaţi, inclusiv a problemelor întâmpinate de către aceştia. „Scopul acestei campanii a fost şi rămâne acela de a oferi transparenţă serviciilor pe care le oferim, de a facilita schimburi de experienţă, dar şi de a implica societatea civilă în acţiunile şi proiectele noastre. De la lansarea campaniei, în anul 2009, chiar şi cu unele întreruperi, interesul din partea comunităţii cu privire la ceea ce se întâmplă dincolo de porţile unui centru de copii sau adulţi, precum şi implicarea societăţii civile, au avut o evoluţie ascendentă” subliniază Georgeta Nadia Creţuleac, directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava. În perioada 29-31 mai, cu prilejul Zilei internaţionale a copilului, serviciile publice şi private pentru copii, precum şi reţeaua de asistenţă maternală „îşi deschid porţile pentru vizitatori, voluntari, colaboratori, dar şi pentru rude, colegi  şi prieteni”.
 

16 mai 2023

 Până pe 31 mai,

Fermierii suceveni pot profita de prelungirea perioadei de depunere a cererilor pentru sprijinul european şi cel naţional 

> După această dată, pentru fiecare zi de întârziere se aplică o reducere de 1% a sumelor la care agricultorii ar fi avut dreptul, iar de pe 9 iunie cererea este considerată inadmisibilă

A fost aprobată prelungirea, fără penalizări, până la data de 31 mai, inclusiv, a termenului de depunere a cererilor de plată aferente campaniei din anul 2023,
anunţă Centrul Judeţean  al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava.  Conform Hotărârii Guvernului nr. 422 din 10 mai 2023, cererile de plată pot fi depuse şi după data limită de depunere de 31 mai, respectiv până cel târziu pe 9 iunie, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul. „Dacă o astfel de întârziere depăşeşte data de 9 iunie, cererea de ajutor sau de plată este considerată inadmisibilă, iar beneficiarului nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin” se subliniază în comunicatul de presă al APIA Suceava.  Totodată, modificările la cererile de plată pot fi depuse, fără penalităţi de întârziere, până pe 9 iunie, inclusiv. Modificările la cererile de plată sunt admise şi după data de 9 iunie, până cel târziu pe 16 iunie, inclusiv, cu  o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor pentru utilizarea efectivă a parcelelor agricole în cauză. „Prelungirea termenului a survenit ca urmare a nevoii fermierilor de a se familiariza cu noile intervenţii prevăzute în Planul strategic 2023-2027, precum şi a personalului APIA, pentru înregistrarea tuturor solicitanţilor şi a documentelor aferente în sistemul informatic, având în vedere că acesta este primul an de aplicare a noii Politici Agricole Comune” evidenţiază sursa citată. Iniţial, pentru depunerea cererilor de plată aferente campaniei pe anul 2023 disponibilă a fost perioada 1 martie-15 mai. Începând cu această campanie, fermierii vor putea beneficia de sprijin financiar prin intervenţii şi măsuri aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic. Este vorba despre plăţile directe decuplate, plăţile directe cuplate, ajutoarele naţionale tranzitorii (plăţi din bugetul naţional) şi despre măsurile de dezvoltare rurală pentru plăţi compensatorii. În campania din anul 2022, în judeţul Suceava au fost depuse, în total, 43.511 de cereri unice, pentru o suprafaţă utilizată de 198.857 de hectare de terenuri. 
 

Şaizeci  de ani de învăţământ superior în Suceava

Municipiul Suceava se asociază cu Universitatea Ştefan cel Mare din reşedinţa de judeţ în vederea organizării manifestărilor prilejuite de aniversarea a 60 de ani de învăţământ superior ân Suceava. Acestea vor se vor desfăşura în intervalul 22-25 iunie 2023, USV fiind „una dintre cele mai dinamice universităţi din Europa de Est, oferind o educaţie universitară la standarde înalte calitate, cu un cost relativ scăzut, fiind acreditată cu grad de încredere ridicat de către ARACIS, având şi statutul de unitate naţională de cercetare şi dezvoltare oferit de ANCS”.     Potrivit unei propuneri legislative a primarului Ion Lungu şi viceprimarului Lucian Harşovschi, pentru susţinerea financiară a manifestărilor de la USV, din bugetul local va fi alocată o sumă de 50.000 de lei. Conform unei adrese a instituţiei academice, la evenimente vor participa numeroşi invitaţi din ţară şi din străinătate, parteneri ai USV şi ai instituţiilor locale, în comun urmând a fi  desfăşurate vizite la obiective turistice şi culturale, precum şi o şedinţă festivă, „un bun prilej de  evidenţiere a spiritului de comunitate locală”. De asemenea, distribuite vor fi materiale de promovare a obiectivelor din municipiul Suceava, gastronomia bucovineană şi suceveană fiind prezentată în cadrul unei mese festive tradiţionale. Un spectacol pirotehnic de „înaltă ţinută” va fi organizat pe 23 iunie 2023, în parcul Universităţii Ştefan cel Mare. Bazele învăţământului superior din Suceava au fost puse în 1963, cu trei facultăţi şi 22 de programe de studiu, la care erau înscrişi 1.781 de studenţi. În anul universitar 2022-2023, USV are 11 facultăţi, cu peste 100 programe de studiu, urmate de aproximativ 10.000 de studenţi.


Amplificare a fenomenului infracţiunilor stradale din municipiul Suceava

> Anul trecut numărul acestora fost cu 50 mai multe, 251 fiind comise pe timp de noapte

> Cele mai multe infracţiuni au fost cele de furt din autoturisme, societăţi comerciale şi locuinţe

În 2022, în comparaţie cu anul anterior, în municipiul Suceava s-a înregistrat o creştere a infracţiunilor stradale sesizate de la 430 la 480. Datele sunt prezentate în Planul de ordine şi siguranţă publică în municipiul Suceava care urmează a fi aprobat în şedinţa de joi a Consiliului Local şi în care se precizează că 11 dintre aceste infracţiuni au fost descoperite în flagrant (cu 5 mai multe), iar aproximativ 251 din total s-au comis pe timp de noapte, cu un plus de 107. Cele mai frecvente încălcări ale prevederilor legale privitoare la liniştea şi ordinea publică în spaţiul public s-au comis în zona centrală a municipiului Suceava, în prejma localurilor Versus, Studenţească, La Bibliotecă, La Fierărie, Taco Loco, Padrino, Patru Mese, Continental, Bucovina, Club Strickers, Club Terminus şi  Mingo Cafe, Parcul Cetăţii, cartierele George Enescu. Acestea sunt urmate de Parcul Cetăţii, cartierele George Enescu, Zamca, Obcini, Burdujeni şi Iţcani, cât şi de Centrul Comercial Bazar. În 2022, cele mai multe infracţiuni sesizate pe teritoriul municipiului Suceava au fost cele de furt din autoturisme, societăţi comerciale şi din locuinţe, acestea fiind comise în special în cea de-a doua parte a zilei şi pe timpul nopţii, în cartierele Burdujeni, Obcini, Zamca, George Enesc”, dar şi în zona centrală. Potrivit informării citate, în reşedinţa de judeţ sunt identificate şi alte locuri şi medii în care s-au înregistrat şi pot fi comise infracţiuni sau alte fapte antisociale, cum ar fi Centrul Comercial Zimbru, Metro, Selgros, Kaufland, Carrefour, Iulius Mall, magazinele Lidl, pieţele agroalimentare, parcul din Iţcani, restaurantele, hotelurile Socim, Continental şi Bucovina, căminele Universităţii Ştefan cel Mare şi ale colegiilor naţionale, precum şi blocurile de garsoniere de pe străzile Muncii, Tineretului, Jean Bart, Lazăr Vicol şiCorneliu Coposu. „Faptele de încălcare a normelor legale privind liniştea şi ordinea publică sunt comise, de regulă, seara şi pe timpul nopţii, ca urmare a unor certuri în familie, scandaluri în baruri şi în stradă, la ieşirea tinerilor din cluburi şi discoteci, dar şi în zona blocurilor, unde se adună tinerii, consumă băuturi alcoolice şi tulbură liniştea locatarilor, prin strigăte şi larmă” se subliniază în proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de ordine şi siguranţă publică în municipiul Suceava în anul 2023.                   

Cu toate că importurile de grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă au fost suspendate, numărul de camioane din frontieră a rămas acelaşi  

> Intrările de cereale au scăzut, însă au crescut la alte produse, mai ales cele de zahăr, spune dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, şeful DSVSA

> Instituţia suceveană extinde programul  de lucru de Vicşani- Dorneşti, iar punctul de la Vicovu de Sus va fi acreditat şi pentru alte produse   

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă a Alimentelor Suceava îşi va extinde programul din punctul de frontieră Vicovu de Sus. Anunţul este făcut de directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, care precizează că aceasta se va întâmpla în baza unor ordin comun al ministerelor şi instituţiilor competente, ordin care urmează a fi publicat în Monitorul Oficial. „Până acum, pentru punctul de frontieră Vicovu de Sus şi punctul de frontieră pe calea ferată Vicşani-Dorneşti lucram doar la cerere. Prin ordinul comun al Ministerului de Interne, ANAF şi ANSVSA, în Vicovu de Sus vom avea medic veterinar tot timpul, 24 de ore din 24, iar în Vicşani-Dorneşti programul va fi de minimum 14 ore pe zi. Astfel, vom da unor agenţi economici posibilitatea de a poate trece şi prin punctul Vicovu de Sus, pentru a mai descongestionăm traficul” informează şeful instituţiei sanitare veterinare sucevene.         Cu acest prilej, DSVSA Suceava cere ca Punctului de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus să i se elibereze acreditare şi pentru alte produse. Aceasta după ce din partea ucraineană s-au primit solicitări pentru intrare de ciuperci din flora spontană, produs pentru care acreditat este doar Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Demersul ar fi de natură să mai scadă presiunea de pe punctul siretean, deoarece, chiar şi în condiţiile suspendării, până pe 5 iunie, a importurilor de grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă, acesta continuă să fie aglomerat. „Contractele mai vechi continuă, importurile de cereale au scăzut, însă au crescut cele pentru alte produse, în aşa fel încât numărul de camioane este aproape acelaşi. Totul este dictat de piaţă, există cerere, importurile s-au diversificat, crescând mai ales cele de zahăr.  Sperăm ca o dată cu ordinul amintit să reuşim să mai fluidizăm traficul, să dăm voie unei părţi a agenţilor economici să treacă şi prin punctul de la Vicovu de Sus. Bineînţeles, în măsura în care Vama este pregătită, iar infrastructura ucraineană permite şi are capacitate pentru anumite cantităţi de produse. Însă aceste ciuperci din flora spontană vin cu autoutilitare frigorifice de 3,5 tone şi pot să treacă fără probleme şi prin punctul de frontieră de la Vicovu de Sus”  explică dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinară şi pentru Siguranţă a Alimentelor Suceava.                    

 

Târgul de Sânziene va fi deschis între 16 iunie şi 2 iulie

Municipiul Suceava intră în asociere cu Asociaţia Produs în Bucovina în vederea organizării Târgului de Sânziene, Suceava 2023. Târgul urmează a fi deschis între 16 iunie şi 2 iulie, în Piaţa 22 Decembrie din centrul reşedinţei de judeţ. În zonă, Asociaţia Produs în Bucovina va prezenta produse gastronomice bucovinene, „cu toată savoarea şi calitatea conferite de metodele tradiţionale de prelucrare”. „Prin prezenţa la acest Târg, membrii Asociaţiei vor convinge participanţii de calitatea produselor prezentate, crescând renumele şi notorietatea acesteia, implicit ale municipiului Suceava ca organizator de manifestări deosebite, păstrătoare ale tradiţiilor bucovinene” se arată într-un proiect de hotărâre de Consiliul Local. De asemenea, pe esplanada Casei Culturii vor fi organizate expoziţii şi ateliere în aer liber, invitaţii fiind meşteri populari, reprezentanţi ai diverse meşteşuguri precum olărit, încondeiere a ouălor, ţesut, pielărie şi prelucrare a lemnului. Municipiul Suceava va pune la dispoziţie căsuţele din lemn din faţa Casei Culturii. Marcată în ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Sânzienele este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale românilor. În aceeaşi zi, Biserica ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.                          

 

Buget de 700.000 de lei pentru sărbătorirea Zilelor Sucevei

> „Evenimentul se doreşte de excepţie, cu atât mai mult cu cât spectacolul pirotehnic de anul acesta va fi unul unic” spune primarul Ion Lungu

Manifestările cultural-artistice dedicate sărbătoririi Zilelor Sucevei se vor desfăşura, anul acesta, între 23 şi 25 iunie.

Acestea vor avea loc pe esplanada Casei Culturii, în prima zi în program fiind inclus, începând cu ora 18.00, un spectacol pentru preşcolari şi copii. Pe 24 iunie, de la 17.00 este prevăzut un concert de muzică populară, spectacolul de muzică uşoară  urmând a se consuma de la ora 20.00.  Seara valorilor sucevene va fi organizată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, de la ora 18.00.  În cea de-a treia zi, concertul de muzică uşoară va începe de la ora 19.00, acestea încheindu-se cu focul de artificii de la ora 22.00. „Evenimentul se doreşte de excepţie, cu atât mai mult cu cât spectacolul pirotehnic de anul acesta va fi unul unic, venind în completarea manifestărilor artistice” se subliniază în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local.       Conform propunerii legislative a primarului Ion Lungu, bugetul necesar organizării manifestărilor prilejuite de Zilele Sucevei, ediţia 2023, este estimat la 700.000 de lei.

În 2022, pentru organizarea manifestărilor cultural-artistice din perioada 24-26 iunie, Consiliul Local a votat cheltuirea a 500.000 de lei. Inna a evoluat pe scena din centrul Sucevei pentru un onorariu de 10.000 de euro, „în mare parte achitat de Ambro Suceava”.  

14 mai 2023

 

Pe fondul modificării prevederilor legale,

Refugiaţii ucraineni îşi doresc să se angajeze

> Din iunie, aceştia vor trebui să se înregistreze în evidenţa AJOFM, informează Anca Doina Capverde, purtătorul de cuvânt al instituţiei

> De asemenea, este obligatorie înscrierea copiilor la o formă de învăţământ de stat sau privată, „altfel prestaţiile financiare nu vor mai fi acordate”

Bursa generală a locurilor de muncă desfăşurată pe 12 mai a avut şi un stand de suport pentru refugiaţii din Ucraina, informează Anca Doina Capverde, purtătorul de cuvânt Agenţiei Judeţene pentru ocuparea Forţei de Muncă Suceava.   „Acesta este cu adevărat cel mai vulnerabil grup - nu vrem să-i judecăm în vreun fel -, dar s-au confruntat cu foarte probleme şi nu s-au putut angaja până acum. Deşi am mai avut o bursă dedicată lor, la sfârşitul anului trecut, nu a fost aşa cum şi-au dorit angajatorii şi, ca urmare a experienţei acestora, a scăzut puţin apetitul pentru a angaja ucraineni. Dar, în acest moment, ca urmare a schimbării prevederilor legale, refugiaţii ucraineni îşi doresc să se angajeze” arătat oficialul AJOFM. Conform purtătorului de cuvânt, modificarea legislaţiei cu privire la prestaţiile financiare primite, refugiaţii din Ucraina trebuie să-şi găsească un loc de muncă „din a cincia lună de la emiterea, pe 26 aprilie, a actului normativ”. De asemenea, în baza noilor reglementări, este obligatoriu ca părinţii să-şi înscrie copiii la o formă de învăţământ de stat sau privată, „altfel prestaţiile financiare nu vor mai fi acordate”. „Din a doua lună, adică din iunie, refugiaţii ucraineni vor trebui să se înregistreze în evidenţa Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă” a declarat Anca Doina Capverde, purtătorul Agenţiei Judeţene pentru ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Conform Hotărârii Guvernului nr. 368 din 2023, aplicabilă de pe 1 mai, pentru 4 luni consecutive, sprijinul forfetar va consta într-o sumă acordată pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, în cuantum diferenţiat, respectiv de 750 de lei pe lună pentru persoana singură şi 2.000 de lei pe lună pentru o familie. De asemenea, pentru acoperirea cheltuielilor de hrană va fi asigurată suma de 600 de lei pe lună pentru fiecare persoană. Începând cu a cincia lună, până la finele anului 2023, sprijinul forfetar este compus dintr-o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în cuantum diferenţiat, respectiv de 750 de lei pe lună pentru o persoană singură şi de 2.000 de lei pe lună pentru o familie. Începând cu a cincia lună, până la sfârşitul anului 2023, solicitantul şi membrii de familie ai acestuia trebuie să fie încadraţi în muncă şi să aibă copiii minori înscrişi pentru a frecventa o formă de învăţământ preuniversitar în calitate de antepreşcolari, preşcolari, elevi, „audienţi” sau să frecventeze activităţi educaţionale din oferta altor instituţii sau organizaţii.

 

Peste 1.360 de suceveni au venit la Bursă pentru a se angaja sau a-şi schimba locul de muncă

> Selectaţi pentru interviuri şi angajări ulterioare au fost 165 de participanţi din Suceava, 127 din Fălticeni, 51 din Rădăuţi, 32 din Gura Humorului şi 87 din  Vatra Dornei

> Potrivit Ancăi Doina Capverde, purtător cuvânt al AJOFM,  s-a remarcat „interesul pentru candidați calificați sau cu studii superioare, dar și continuarea deficitului de forță de muncă”

Bursa generală a locurilor de muncă organizată la finele săptămânii trecute în judeţul Suceava s-a concretizat prin selectarea, în vederea angajării, a 462 de persoane. Anca Doina Capverde, purtător cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, a declarat că 112 ofertanţi sau prezentat la Bursă cu un total de 767 de slujbe disponibile. Pe la standurile agenţilor economici interesaţi au trecut 1.361 de participanţi fără o ocupaţie stabilă, precum şi alţii care vor să-şi schimbe job-ul. Cea mai bogată ofertă s-a consemnat în municipiul Suceava, 37 de angajatori scoţând la mezat 426 de locuri de muncă, acestea din urmă fiind căutate de către 484 de amatori să intre în câmpul muncii. În Rădăuţi au participat la Bursă 182 persoane, pentru 102 de slujbe oferite de către 12 angajatori. În Fălticeni 257 de persoane au avut de ales dintre 96 de locuri de muncă vacante la 29 de firme. În Gura Humorului s-au înregistrat 165 de „vizitatori” ai standurilor, pentru un disponibil de 70 de oferte ale celor 16 agenţi economici veniţi la Bursă. În Vatra Dornei, cu 73 de locuri de muncă s-au prezentat la manifestare 18 ofertanţi, interes pentru o slujbă manifestând 273 de persoane. Selectaţi pentru interviuri şi angajări ulterioare au fost 165 de participanţi din Suceava, 127 din Fălticeni, 51 din Rădăuţi , 32 din Gura Humorului şi 87 din Vatra Dornei. „Menţionăm că, după ce se vor finaliza interviurile angajatorilor cu persoanele selectate, la o lună de la închiderea bursei, vom publica datele finale referitoare la statistica ocupării în urma bursei. Semnalăm oferta diversificată pe meserii a angajatorilor, interesul pentru candidați calificați sau cu studii superioare, dar și continuarea deficitului de forță de muncă”, a declarat Anca Doina Capverde, purtător cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava.

 


Anul trecut

Numărul locuinţelor terminate în judeţul Suceava a scăzut cu 1,9%

> Suceava se află pe primul loc în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est la autorizaţiile de construire eliberate pentru construirea de locuinţe rezidenţiale 

În luna februarie 2023, în judeţul Suceava au fost eliberate 175 de autorizaţii de construire pentru locuinţe rezidenţiale, cu 62% mai multe în raport cu luna precedentă, dar şi cu 4,8% în plus faţă aceeaşi lună a anului anterior. Potrivit datelor oferite recent publicităţii de Direcţia Judeţeană pentru Statistică, din acest punct de vedere Suceava se află pe prima poziţie în Regiunea de Dezvoltare Nord Est, cu 34,6% din totalul autorizaţiilor eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale. În ordine descrescătoare, în clasament urmează judeţele Iaşi(28,8%), Neamţ(10,7%), Bacău(10,5%), Botoşani(8,5%) şi Vaslui(6,9%). Pe de altă parte, în trimestrul al IV-lea al anului 2022 în judeţul Suceava au ajuns la finalizare 618 de locuinţe, în creştere cu 14,2% faţă de trimestrul al patrulea al anului precedent, dar şi cu 8,4% mai multe comparativ cu trimestru al III-lea din anul 2022. Conform Buletinului statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică, în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022 în judeţul Suceava au fost terminate 1.758 de locuinţe, cu 1,9% mai puţine decât în acelaşi interval al anului anterior. Analiza pe surse de finanţare relevă faptul că, în anul 2023, 97,35% din locuinţele terminate au fost executate în regie proprie, din surse proprii,  respectiv cu banii sau credite luate de populaţie.

11 mai 2023

 La Bursa din Suceava

Treizeci de angajatori oferă peste 400 de locuri de muncă vacante

> Candidații fără calificare se vor putea angaja ca ambalator, îngrijitor spații hoteliere, manipulant, muncitor necalificat în construcții, ajutor de ospătar sau lucrător în bucătărie

Începând cu ora 10.00, astăzi Bursa generală a locurilor de muncă de la Iulius Mall Suceava este deschisă pentru toate persoanelor interesate, fără limite de vârstă sau de nivel de studii, informează Anca Doina Capverde, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Potrivit acesteia, tot de la ora 10.00,  solicitanţii pot lua parte la bursa de la sediul local din Fălticeni, Centrul de Educație Incluzivă Sfântul Andrei din Gura Humorului,  Casa Culturii din Vatra Dornei, cât şi la cea de la Casa Germană din Rădăuţi (de la ora 9.00). Bursa din Suceava oferă un spațiu pentru interviuri cu angajatorii, alături de materialele promoționale ale firmelor participante, precum și un spațiu cu standurile informative și de suport pentru tinerii NEETs, cursurile de formare profesională, economie socială, Direcția Generală Anticorupție, EURES, refugiații din Ucraina, standul persoane cu dizabilitați, romi, şi promovarea uceniciei la locul de muncă. Anca Doina Capverde  anunţă că la Suceava sunt peste 30 de angajatori interesați să recruteze personal la interviurile de la bursă, iar locurile vacante înregistrate au trecut de 400. Candidații cu nivel de studii mediu sau profesional pot ocupa unul din posturile de maistru industrializarea lemnului, electrician, şofer, tehnician sisteme de supraveghere video, tehnician mecanic, contabil, electrician, electromecanic, macaragiu, stivuitorist, mecanic auto, instalator, receptioner, ospătar, bucătar, patiser, brutar, cofetar, lucrător comercial, agent asigurare, confecţioner, operator la maşini cu comanda numerică, morar. Cele mai ofertante domenii de activitate pe acest segment sunt construcţiile, alimentația publică, restaurante și celelate domenii specifice HORECA. Candidații cu nivel superior de studii pot opta pentru posturi  de inginer, designer grafică, designer mobilă, specialist resurse umane, asistent manager, economist, analist vânzări şi analist achiziții. Cele mai ofertante domenii pentru acest nivel de studii sunt construcțiile, fabricarea de mobilă, fabricarea hârtiei și a cartonului ondulat. Candidații care nu au nicio calificare se vor putea angaja ca ambalator, îngrijitor spații hoteliere, manipulant, muncitor necalificat în construcţii, ajutor ospătar, lucrător în bucătărie.


Parcul industrial din Lunca Sucevei rămâne de actualitate

> „Suntem în discuţii pentru a încheia un contract cu cei de la Termica, în vederea stingerii masei credale” a declarat primarul Ion Lungu

Înfiinţarea unui Parcul industrial pe terenurile aferente fostei societăţi comerciale Termica rămâne de actualitate, a ţinut să evidenţieze Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, subliniind că finanţarea nerambursabilă europeană va ptea fi accesată în cadrul Programul Operaţional Regional.  Proiectul viitorului parc tehnologic ar urma să fie materializat în Lunca Sucevei, pe terenurile de circa 156 de hectare pe care a fost construită şi a funcţionat Centrala Electrică de Termoficarea (CET), ulterior societatea comercială Termica. Fostul producător, distribuitor şi furnizor de energie termică a intrat în faliment şi lichidare în anul 2015, pe rolul instanţelor s-au aflat numeroase acţiuni, însă, conform primarului Ion Lungu, suprafaţa cu pricina este proprietate a  municipiului reşedinţă de judeţ.  „Parcul industrial al nostru este la Termica. 


Noi am dat o hotărâre de Consiliul Local şi suntem în discuţii pentru a încheia un contract cu cei de la Termica, în vederea stingerii masei credale. Acolo este şi o licitaţie, care a fost reluată, dar sperăm să se stingă masa credală, în aşa fel încât să se facă parcul industrial, parcul tehnologic, aşa cum este prins acesta, prin POR” a reliefat Lungu, adăugând că suprafaţa vizată prezintă marele avantaj al dotării cu relele de utilităţi. Cu alt prilej, edilul-şef sucevean îşi exprima optimismul că situaţia litigioasă se va încheia cât mai repede, iar „cei de acolo vor vinde utilajele” şi „vor elibera terenurile”. Pe de altă parte, şeful municipalităţii sucevene reliefează că înfiinţarea de parcuri industriale şi alte huburi nu constituie obiectiv prioritar în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) aferentă Zonei Urbane Funcţionale (ZUF), din care fac parte municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Șcheia, Moara, Bosanci, Ipotești, Adîncata, Mitocul Dragomirnei și Pătrăuți. „Discutam despre strategia pentru Zona Urbană Funcţională, care prevede, doar la modul general, dezvoltarea altor parcuri industriale. De aceea am spus că mi se pare că este corect să avem asemenea parcuri industriale numai atunci când vine autostrada. Însă, parcul industrial al municipalităţii este în proiect” a explicat Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava.

Aproape 26.800 de carduri de sănătate au fost returnate Casei de Asigurări  

> CAS a înmânat 2.345 de adeverinţe înlocuitoare asiguraţilor care au refuzat, din motive religioase sau de conştiinţă, respectivul card


Pentru persoanele asigurate din judeţul Suceava au fost tipărite, 517.658 de carduri naţionale de asigurări de sănătate, informează Casa Asigurări de Sănătate Suceava. Conform instituţiei sucevene, până la începutul anului 2023 operatorul de servicii poştale a returnat CAS Suceava 25.800 de carduri naţionale care nu au putut fi înmânate beneficiarilor. „Din aceste carduri naţionale returnate de operatorul poştal la sediul CAS Suceava, instituţia noastră a distribuit un număr de 17.647 de carduri naţionale persoanelor asigurate care le-au solicitat” se arată în informarea Casei Asigurări de Sănătate. Potrivit sursei citate, pe durata anului trecut au fost eliberate 7.007 de adeverinţe de înlocuire a cardului naţional persoanelor care au pierdut sau deteriorat cardul, cât şi 2.345 de adeverinţe înlocuitoare pentru asiguraţii care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă respectivul card. De asemenea, în anul 2022 Casa Asigurări de Sănătate Suceava a eliberat 9.259 de adeverinţe care atestă calitatea de asigurat pentru cei care nu au primit cardul naţional.