22 iunie 2022

 

După semnarea contractului

 Mobilizare generală la asfaltarea străzilor din Suceava  

> „Eu sper să recuperăm ce am pierdut, pentru că este o perioadă critică, în primul rând cu angajarea de personal calificat” spune primarul Ion Lungu, adăugând că a cerut constructorilor să suplimenteze numărul echipelor din teren   

Primăria municipiului Suceava a parafat, la începutul acestei săptămâni, contractul pentru atribuirea Serviciului de reparare şi întreţinerea a străzilor. Câştigătorul licitaţiei este asocierea Florconstruct, SUCT şi Autotehnorom, în competiţie intrând şi asocierea dintre firmele Grup Construct Bucovina şi Auto Prima Serv. „Au venit trei firme cu preţuri destul de mari. Aceasta este realitatea, dar important este că avem contract! Am cerut suplimentarea echipelor de asfaltare. Astăzi avem doar patru echipe, lucrând în vreo cinci locuri din oraş. Din păcate nu sunt suficiente, faţă de cele de acum 10 ani, când erau 12-14 formaţii. Şi, aceasta se întâmplă deoarece firmele de construcţii se întind să prindă cât mai multe contracte” arată primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ. Valoarea contractului licitat este de 10 milioane de lei, inclusiv TVA, în 2022 pentru reabilitări fiind programate cel puţin 50 de străzi. Alte 5 străzi sunt scoase la licitaţie pentru investiţii, respectiv pentru turnarea de covoare asfaltice. „Este o veste bună, iar acum nu au motiv să nu mai lucreze, că nu se încadrează cu preţurile, cu costurile. Au venit cu un tarif destul de mare, cu 85% peste cel din anul trecut.

Deci, din păcate, iată că avem jumătate din cantitatea de asfaltări pe care am făcut-o în anul 2021. Eu sper să recuperăm ce am pierdut, pentru că este perioadă critică, în primul rând cu personalul calificat angajat” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. În prezent, cu doar cu 4 formaţii, firmele constructoare intervin pe străzile „Brădetului”; „Mihai Eminescu”; „Gherasim Buliga”; „Tudor Vladimirescu”; „Amurgului”, „Eroilor” şi pe Calea Obcinilor. Contractul pentru atribuirea Serviciului de reparaţii şi întreţinere a străzilor a expirat în februarie 2021, acesta fiind prelungit până la momentul finalizării procedurilor licitaţiei lansate de Primărie pentru desemnarea unui nou prestator. Contractul, cu o valabilitate de 12 luni, fusese semnat cu asocierea Florconstruct, SUCT, Autotehnorom şi ConBucovina, la o valoare de 20 de milioane de lei fără TVA. Înspre comparaţie, în programul de reparaţii şi întreţinere a străzilor din 2018, inclusiv pentru investiţii, Primăria municipiului Suceava a avut un buget de aproape 25 de milioane de lei. Pe listă figurau intervenţii pe 247 de străzi, dintre care pe 13 urmau a fi tunate covoare asfaltice, 130 trebuiau să fie plombate, iar 104 să fie balastate. Pentru reparaţii s-a rezervat o sumă 20 de milioane de lei, în timp ce alte 5 milioane de lei a fost suma destinată investiţiilor.

21 iunie 2022


Primarul Ion Lungu:

„Sărbătorim aşa cum se cuvine Zilele Sucevei”

> „Doi ani la rând nu s-au putut organiza aceste manifestări şi, de aceea, ne-am propus să compensăm în acest an” arată şeful municipalităţii, anunţând prezenţa unor  „artişti de marcă”

> Manifestările includ spectacole de muzică populară şi de muzică uşoară, celebrarea cuplurilor de aur şi acordarea de diplome de excelenţă valorilor sucevene  

Oficial, evenimentele dedicate sărbătoririi Zilelor Sucevei se vor desfăşura în intervalul 24-26 iunie, informează pe locuitorii capitalei de judeţ, primarul Ion Lungu.  Însă - face cunoscut şeful municipalităţii - manifestările debutează cu procesiunea în oraş, cu moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, desfăşurată pe 22 iunie, între orele 18.00 şi 20.30, „astfel încât să nu se creeze probleme de trafic auto”. Seria evenimentelor din 24 iunie, include, premierea cuplurilor de aur, începând cu ora 16.00, pe esplanada Casei Culturii, urmată de înmânarea diplomei de cetăţean de onoare al municipiului Suceava dr. Monica Teterliu şi dr. Roxana Filip de la „Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul dedicat iubitorilor de muzică populară este „o şansă dată artiştilor suceveni”, în centrul reşedinţei de judeţ urmând a evolua Margareta Clipa, Dana Dăncilă, Andra Matei, Sorin Filip, Laura Olteanu, Adriana Bucevschi, Călin Brăteanu, Marius Zgâianu, Gabriela Teişanu, Nicoleta Cojocaru, Clara Hurjui, Ciprian Petroaie, Eliza Hechelciuc, Alexandru Brădăţanu, Ghiorghiţă Rotaru, Alexandru Recolciuc, Adriana Crainicuc şi Ioana Stamate. 

În aceeaşi zi, la ora 18.00, la Hotelul Balada, în asociere cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor este organizată  „Seara valorilor sucevene”, diplome de excelenţă urmând a fi înmânate la 30 de personalităţi locale din domeniile administraţiei, academic, afacerilor, educaţiei, societăţii civile şi al omagierii  eroilor. Sâmbătă, pe 25 iunie, de la ora 11.00, la Biserica Mirăuţi va fi oficiată slujba de pomenire a 503 de suceveni care au decedat pe durata pandemiei Covid-19. Debutând la ora 19.30, spectacolul extraordinar de muzică uşoară îi va avea ca protagonişti pe The Motans, Ina şi Andra, deschiderea aparţinând  Alexandrei Cuza, „o tânără speranţă suceveană”. Tradiţionalul foc de artificii este pregătit pentru la ora 21.30, la fel, în centrul Sucevei. În toate aceste zile, sucevenii vor putea să se distreze la bâlciul de la Iulius Mall, partener al Primăriei municipiul Suceava în cadrul evenimentelor ţinute cu ocazia marcării Zilelor Sucevei.    „Aşteptăm Zilele Sucevei, le sărbătorim aşa cum se cuvine, fiind legate de hramul Mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Doi ani la rând nu s-au putut organiza aceste manifestări şi, de aceea, ne-am propus să compensăm în acest an. În cest sens, printre multe altele, am încercat să aducem inclusiv artişti de marcă” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.


Absolvenţii promoţiei 2022 sunt aşteptaţi să se înregistreze la AJOFM    

>Dacă aceştia nu s-au angajat încă, înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este etapă obligatorie  pentru obţinerea ajutorului de şomaj

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava informează absolvenţii de învăţământ din promoţia anului 2022 că sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de serviciile gratuite de integrare pe piaţa forţei de muncă. Este vorba despre informare şi consiliere profesională, medierea  muncii,  servicii  de  formare  profesională, precum  şi de măsuri de stimulare a ocupării. Actele necesare pentru înregistrarea la AJOFM sunt actul de identitate; diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii; curriculum vitae; declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate şi acordul de utilizare a datelor cu caracter personal. „Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în termen de 60 de  zile de  la  absolvire  este o etapă  prealabilă  şi  obligatorie  în  vederea obţinerii indemnizaţiei de şomaj, în  cazul în care nu au reuşit încadrarea în muncă potrivit pregătirii profesionale în termenul menţionat” informează AJOFM Suceava.  În  cazul  absolvenţilor  de liceu, indiferent dacă aceştia au promovat sau nu examenul de bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua  următoare datei absolvirii studiilor, stabilită prin reglementările normative în vigoare. Dacă elevii nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data  promovării  examenului  de  corigenţă,  dată  înscrisă  în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ. Absolvent al unei instituţii de învăţământ este persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat  de studii,  în  condiţiile  legii, în una  dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special,  liceal, postliceal  sau  superior, de  stat  ori  particular, autorizat sau acreditat.

 Prin RO e-Transport

Finanţele sucevene iau măsuri dure de prevenire şi combatere a comerţului ilicit

> Vizaţi sunt importatorii şi exportatorii de legume, cartofi, fructe, citrice, băuturi alcoolice, sare, ciment, fier, fontă, oţel, îmbrăcăminte şi încălţăminte

> Începând cu 1 iulie, încălcarea obligaţiei declarării transporturilor cu risc fiscal ridicat va fi sancţionată cu amendă de până la 100.000 lei

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava aduce la cunoştinţa contribuabililor că, prin OUG nr. 41 din 2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport s-au instituit măsuri în scopul creşterii gradului de colectare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi de prevenire şi combatere a comerţului ilicit de bunuri. Potrivit noului act normativ, obligaţia declarării în Sistemul RO e-Transport a transportului de bunuri cu risc fiscal ridicat revine destinatarului, respectiv expeditorului înscris în declaraţia vamală de export; beneficiarului din România al achiziţiilor intracomunitare; furnizorului din România, în cazul tranzacţiilor interne sau al livrărilor intracomunitare, precum şi depozitarului, în situaţia tranzacţiilor intracomunitare în tranzit. 


Printre bunurile bunurile cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin  Sistemul RO e-Transport se numără legumele, plantele, rădăcinile şi tuberculii; fructele comestibile; cojile de citrice sau de pepeni; băuturi, lichide alcoolice şi oţet; sarea; sulful; pământuri şi pietre; ipsosul, varul şi cimentul; îmbrăcămintea şi accesoriile de îmbrăcăminte, tricotate sau croşetate; îmbrăcămintea şi accesoriile de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croşetate; încălţămintea, ghetrele şi articole similare, precum şi fonta, fierul şi oţelul. „Utilizatorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia operatorului de transport rutier codul UIT aferent bunurilor transportate. Codul UIT este înscris în mod obligatoriu pe documentul de transport, lizibil şi fără ştersături sau adăugări ” transmite AJFP Suceava. Începând cu 1 iulie 2022, Utilizatorii sunt obligaţi să declare în sistemul Ro e-transport datele referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat. Conform comunicatului de presă al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, nerespectarea prevederilor OUG nr. 41 din 2022  constituie contravenţie (dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni), sunt sancţionate, în cazul persoanelor juridice, cu amenzi care pot ajunge la 100.000 lei. 


Reabilitarea Curţii Domneşti, proiect de reabilitare de peste 6,6 milioane de euro 

> Finanţarea ar urma să fie atrasă prin POR 2021-2027, cel mai probabil începând cu anul 2023

Reabilitarea monumentului istoric Curtea Domnească ar putea fi finanţată din fonduri europene nerambursabile în exerciţiul financiar european 2021-2027. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, conform căruia, în acest sens, la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra Neamţ depus va fi un proiect în valoare de 6,63 de milioane de euro. Finanţarea ar fi urma să fie asigurată din sumele aferente Programului Operaţional Regional 2021-2027, însă şeful municipalităţii sucevene este rezervat în ceea ce priveşte derularea efectivă a procedurilor încă din acest an. „Mai întâi este nevoie să se aprobe programul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est direct la Bruxelles. Acesta este depus, însă nu poate fi aprobat până ce nu este aprobat şi programul naţional. Una peste alta, trebuie să fim foarte realişti că în acest an nu se poate atrage niciun leu. Dacă pe PNRR avem depuse proiecte de 45 de milioane de euro, pe POR lucrurile sunt întârziate. Iată că am trecut de 2021, suntem în 2022, iar cel mai repede - ca termen optimist - este să putem aplica ceva din anul 2023. 

Am spus-o şi la execuţia bugetară, noi am prins proiecte POR în buget, dar se pare că nici în acest an nu se vor aproba” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei. Potrivit temei de proiectare întocmită de Sigm Home Projects şi Genesis Iaşi, în ceea ce priveşte zona arheologică a Curţii Domneşti, propuse sunt măsuri de conservare și restaurare ale ruinelor Palatului Domnesc, turnului locuinței și turnului porții. Amenajarea parcului public se va materializa prin realizarea traseului străzii „Curții Domnești”, refacerea, în zona de peluză, a traseelor unor imobile sau hrube existente, cât și a unui amfiteatru înierbat cu orientare înspre Biserica Coconilor. De asemenea, prevăzute sunt un punct de intrare pentru vânzare de bilete, un muzeu, un spațiu de comercializare amintiri şi  o clădire cu parter. În proiect figurează și amenajarea iluminatului arhitectural, cu iluminarea zidurilor Curții Domnești, Casei Domnești, Turnului și a unor grupaje peisagistice de interes. La sfârşitul anului 2020, primarul Ion Lungu informa că ADRNE Piatra Neamţ aprobase finanţarea costurilor cu întocmirea documentaţiei pentru reabilitarea Curâii Domeneşti din alocările disponibile pe Axa „Asistenţă Tehnică” a Programului Operaţional Regional (POR). Reamintim că, un studiu de reabilitare a Curţii Domneşti din centrul municipiului capitală de judeţ a fost realizat de spaniolii de la Arena Teatro, în anul 2011, la acel moment autorităţile sucevene susţinând că documentaţia fusese furnizată gratuit. Investiţia era estimată la circa 17 milioane de euro, însă demersurile s-au blocat după ce, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, proiectelor cu specific li s-a rezervat o finanţare de maximum 5 milioane de euro. În iulie 2019, primarul Ion Lungu făcea public faptul că  s-a decis efectuarea de lucrări în cadrul acestei sume maxime disponibile prin POR 2014-2020. Tot atunci, la Primăria municipiului Suceava venea şi propunerea Institutului Naţional al Patrimoniului, cea de includere a Curţii Domneşti într-un program de finanţare a reabilitării monumentelor istorice derulat de Ministerul Culturii.

 

AJOFM Suceava anunţă

Stimulente pentru angajarea elevilor şi studenţilor aflaţi în vacanţă

Angajatorii pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) de 525,5 lei dacă angajează elevi şi studenţi în perioada vacanţei, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Conform unui comunicat de presă al instituţiei sucevene, stimulentul financiar se acordă pentru maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă, diferenţa dintre acesta şi salariu fiind suportată din fondurile proprii de ale angajatorului. Beneficiază de stimulentul financiar lunar angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, cu normă întreagă sau cu timp parţial, cât şi a unui contract de muncă temporară, cu durata misiunii de muncă egală sau mai mică decât cea vacanţei. Conform AJOFM Suceava, în cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână este considerat a fi cu normă întreagă. Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor. Nu beneficiază de stimulentul financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei  şi nici angajatorii care au beneficiat de stimulentul financiar pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.

19 iunie 2022

Deşi recensământul a început demult

Primăria Suceava caută recenzori „cu rezistenţă la stres şi lucru sub presiune”

 > Iniţial, în reşedinţa judeţ s-au încheiat contracte cu 96 de recenzori  de teren

> În judeţ 27% din chestionarele de autorecenzare nu au  fost validate

În vederea desfăşurării recensământului populaţiei şi locuinţelor din România se fac înscrieri pentru recenzorii de teren, anunţă Primăria Suceava. Anunţul survine, demarării, încă de pe 31 mai, a etapei de recenzare din casă în casă. Prima etapă, cea de autorencezare online, a fost prevăzută pentru intervalul 14 martie-15 mai, însă acesta a fost prelungită până pe 27 mai. Pentru desfăşurarea corespunzătoare a recensământului, Primăria a pornit la drum cu 14 recenzori de autorecenzare asistată, un coordonator AT,  9 recenzori-şefi, cât şi cu 96 de recenzori  de teren. Recenzarea prin interviuri faţă în faţă va va loc până pe 17 iulie, iar cei care doresc să se implice pot depune cererile de înscriere la camera 22, etajul 2 din Primărie.  Persoanele interesate  trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniţi la data selecţiei, aceasta condiţie eliminatorie, la fel ca şi cele privind existenţa diplomei de absolvent liceu şi lipsa cazierului judiciar. Viitorii recenzori trebuie, de asemenea, să  ştie  să folosească o tabletă, să prezinte abilităţi de comunicare într-o manieră civilizată şi să aibă capacitatea de a stabili contacte inter-personale, „de a fi cordiali, plăcuţi, metodici şi riguroşi”.  Totodată, candidaţii vor avea poseda un telefon mobil pe care să-l utilizeze în scopul comunicării, fiind înzestraţi inclusiv „cu rezistenţă la stres şi lucrul sub presiune”. În zonele sau comunităţile cu populaţie de altă etnie decât cea română, sunt necesare cunoaşterea limbii respective, dar şi a specificului acesteia. Până pe 27 mai, ultima zi de recenzare online, municipiul Suceava se remarcase cu un procentaj de autorecenzare de 42,8%. la sfârşitul săptămânii, Instituţia Prefectului anunţa că în judeţul Suceava numai 73% din chestionarele de autorecenzare au trecut de testul validării.


În sfârşit,

Sala polivalentă a Sucevei are un constructor   

> Am stabilit prima întâlnire pentru demararea contractului, anunţă primarul Lungu, după rezolvarea contestaţiei şi parafarea documentului la CNI

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a semnat contractul pentru proiectarea şi construirea Sălii polivalente din municipiul Suceava. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care precizează că durata contractului este de 24 de luni, dintre care 4 luni pentru proiectare, iar 20 de luni pentru execuţia efectivă.

Sala polivalentă va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe o suprafaţă desfăşurată de 28.530 de metri pătraţi, adiacentă străzii „Iuliu Hossu”, teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă. Obiectivul din reşedinţa de judeţ va avea 5.000 de locuri pentru spectatori, lucrrile fiind atribuite societăţii comerciale MIS Grup Bistriţa. Licitaţia, cu 5 competitori, a fost ţinută pe 6 octombrie 2021, după amânarea de pe 14 septembrie, iar mai apoi şi după cea de pe 29 septembrie, când potenţialii participanţi au cerut clarificări. Firma MIS Grup Bistriţa a fost declarată câştigătoare a execuţiei în februarie 2022, însă rezultatele licitaţiei au fost contestate la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, ulterior soluţia CNSC fiind atacată în instanţă. „Am convenit cu conducerea firmei câştigătoare să avem prima întâlnire (...) la Suceava, să stabilim demararea contractului” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Prin nota de prezentare a CNI, din iulie 2020, valoarea totală a investiţiei era estimată la 185 de milioane de lei, în urma licitaţiei execuţia fiind adjudecată pentru aproximativ 129 de milioane de lei. Municipiului Suceava îi revine o valoare a finanţării de 3 milioane de lei. Complementar dotărilor sportive, în zonă vor fi amenajate spaţii verzi şi parcări pentru autovehicule. Între timp, în desfăşurare este aducerea în perimetru a reţelei de alimentare cu energie electrică, lucrare scoasă la licitaţie pentru 350.000 de lei fără TVA.În septembrie 2016, consilierii locali suceveni au aprobat o hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii, a terenului necesar, autorităţile sucevene obligându-se la asigurarea suprafeţelor pentru depozitare şi organizare de şantier, la suportarea finanţării introducerii utilităţilor, cât şi la menţinerea destinaţiei şi întreţinerea obiectivului pe o perioadă de minim 15 ani. Pentru construirea Sălii polivalente, Consiliul Local aprobase contractarea unui credit de 25 de milioane de lei, adică de aproximativ 5 milioane de euro. Însă Primăria a renunţat la împrumut deoarece Compania Naţională de Investiţii s-a oferit să realizeze investiţia din Suceava cu fonduri guvernamentale.

 

Inspectoratul Teritorial de Muncă anunţă

Controale la firmele care nu-şi protejează angajaţii împotriva caniculei

> Nerespectarea prevederilor legale se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 la 2.500 de lei, atrage atenţia Romeo Butnariu,

>  Asigurate trebuie a fi câte 2-4 litri de apă minerală, accesul la duşuri, reducerea programului de muncă, dar şi acordarea primului ajutor

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava începe o acţiune de verificare a modului în care sunt respectate a prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 99 din 2000 privind măsurile care vor fi aplicate în perioadele cu temperaturi pozitive ridicate, în vederea protejării persoanelor încadrate în muncă. Inspectorul-şef Romeo Butnariu face cunoscut că este vorba despre o campanie declanşată la nivel naţional, controalele fiind determinate de prognozele meteorologice potrivit cărora în zilele care vin vor fi înregistrate temperaturi în jurul pragului caniculei. Astfel, şeful ITM Suceava informează că, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, angajatorii sunt obligaţi să ia minime măsuri pentru ameliorarea condiţiilor de muncă, precum reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea unei ventilări corespunzătoare la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu altele de repaus în locuri umbrite. Romeo Butnariu arată că pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor sunt necesare asigurarea a câte 2-4 litri de apă minerală de persoană şi schimb, a echipamentului individual de protecţie, a accesului la duşuri, dar şi a primului ajutor şi transportarea persoanelor afectate la cea mai apropiată unitate sanitară. De asemenea, este recomandată trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă, reducerea sau eşalonarea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme. „Atragem atenţia că nerespectarea prevederilor OUG nr. 99 din 2000 privind măsurile care pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protejarea persoanelor încadrate în muncă este sancţionată contravenţional cu amendă cuprinsă între 1.500 la 2.500 de lei” pune în vedere Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, subliniind că  măsurile menţionate sunt necesare în perioadele în care temperatura depăşeşte +37 de grade Celsius sau atunci când, în corelare cu umiditate ridicată, se atinge nivelul echivalent acesteia.

 Centură de ocolire a Sucevei prin POR 2021-2027, variantă de rezervă în cazul excluderii acesteia din proiectul Autostrăzii A7 a Moldovei

> „S-a concluzionat că traseul acesteia se suprapune cu ruta ocolitoare nr. 2, (...) însă trebuie să vedem dacă rămâne aşa, până se termină proiectarea” declară primarul Ion Lungu

> Din cauză că a doua rută de ocolire nu era prinsă în master plan, Suceava a ratat finanţarea POR 2014-2020, investiţia fiind aproximată la 38 de milioane de euro

Primăria municipiului Suceava a prins realizarea Centurii ocolitoare nr. 2 în portofoliul de proiecte care va fi depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est pentru a se obţine finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2021-2007. Din totalul celor 99,3 de milioane de euro pe care reşedinţa de judeţ le vizează în noul exerciţiul financiar, pentru cea de a doua rută de ocolire s-ar urmări atragerea a 22,5 milioane de euro. Primarul Ion Lungu a declarat că se merge inclusiv pe această variantă de finanţare, chiar dacă studiul de trafic şi analiza multicriterială  a CNAIR includ respectiva centură suceveană în traseul Autostrăzii A7 a Moldovei. Pentru tronsoanele Paşcani-Suceava (62 km) şi Suceava-Siret (57 km) sunt în curs de întocmire studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice, Lungu păstrând o oarecare precauţie în legătură cu materializarea întocmai a proiectului anunţat de CNAIR şi, în acelaşi timp, identificând o variantă de rezervă, cea fondurilor POR 2021-2027. „Introducem la finanţare centura ocolitoare şi pe POR, cu 22,5 milioane de euro. Aşa după cum am mai arătat şi cu altă ocazie, atunci când au venit consultanţii la Autostrada A7 s-a concluzionat că traseul acesteia se suprapune cu ruta ocolitoare nr. 2, a noastră, pe latura de est, aşa cum este denumită aceasta. Trebuie să vedem dacă rămâne aşa până la sfârşit, până se termină proiectarea. Deci traseul autostrăzii A7 se suprapune cu ruta ocolitoare nr. 2 şi, ca atare, să nu mai facem noi această rută. Dar, rămâne de văzut” a precizat Ion Lungu, primarul Sucevei. La comanda Primăriei Suceava, studiul de fezabilitate pentru ruta ocolitoare nr. 2 a fost întocmit în 2009 de către firma Consitrans Bucureşti, la acea dată valoarea estimată a investiţiei fiind de circa 38 de milioane de euro. Autorităţile locale sucevene intenţionau să acceseze Programul Operaţional 2014-2020, însă planurile acestora au fost dejucate, deoarece respectiva rută nu era parte a master planului de transport. Proiectul celei de a doua centuri ocolitoare are ca obiectiv traseul DN 85-Ipoteşti-Bosanci-traversare râul Suceava-Salcea, cu preluarea traficului dinspre Fălticeni înspre Botoşani şi invers. Investiţia urma a fi promovată pe Axa VI „Reabilitarea şi modernizarea reţelelor de drumuri de importanţă regională şi locală, centuri” a POR, în cadrul căreia, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est era prevăzută suma de 113,4 milioane de euro.

16 iunie 2022

 

Magistrala rutieră a Sucevei va intra în modernizări  după chiar după un deceniu de la prima reabilitarea cu bani europeni

> În proiectul de peste 23 de milioane de euro sunt cuprinse şi alte artere adiacente, inclusiv Bulevardul „George Enescu”, implementarea fiind posibilă încă din 2023

> Primarul Lungu spune că intervenţiile sunt complexe incluzând sistematizări, remodelări, amenajarea de refugii, sisteme în undă verde şi de supraveghere     


Municipiul Suceava intenţionează să obţină finanţare europeană  pentru „Sistemul integrat de management şi modelare urbană destinat fluidizării traficului şi îmbunătăţirii calităţii vieţii”. Este vorba despre un proiect în valoare de 23,46 de milioane de euro, acesta urmează a fi depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est, în cadrul uneia dintre axele Programului Operaţional Regional POR 2021-2027. Primarul Ion Lungu spune că documentaţia este deja pregătită, aşteptată fiind semnarea de către Guvernul Românei, cu Comisia Europeană, a acordului-cadru care va da cale liberă depunerii de proiectelor POR din actualul exerciţiu financiar UE. Pe de altă parte, edilul-şef precizează că, mai întâi, va fi implementat noul studiu de circulaţie, care prevede introducerea de noi sensuri unice şi înfiinţarea benzii dedicate transportului local cu autobuze electrice. „După ce vom aplica sensurile unice, vom reabilita, anul viitor, axul principal. Acesta fost modernizat în anul 2012, au trecut 10 ani şi, ca atare, îl vom reabilita din nou. În această sumă intră şi Bulevardul <George Enescu>, precum şi alte străzi principale” a precizat edilul-şef sucevean. În urmă cu un deceniu, Suceava a mai derulat un proiect de reparare, cu fonduri POR 2007-2013, a magistralei rutiere care străbate municipiul Suceava, dar şi  a 14 străzi importante din cartierele urbei. Atunci, câştigător al competiţiei a fost declarat consorţiul de firme SUCT Suceava&Transporturi Auto Botoşani, pentru suma de 46,380 de milioane de lei (84% din preţul de pornire al licitaţiei), acesta surclasând asociaţia Con Buvovina Suceava&Cominco Frasin, care a venit cu o ofertă de 46,391 de milioane de lei. 


Conform contractului, execuţia din proiectul cu finanţarea europeană în cadrul POR trebuia a fi încheiată  la finele lui 2012. Ion Lungu spune că prevederile noului proiect „Sistem integrat de management şi modelare urbană destinat fluidizării traficului şi îmbunătăţirii calităţii vieţii” vor fi aduse la cunoştinţă detaliat după dezbaterea şi aprobarea acestuia în Consiliul Local. „Pe acest ax va fi făcută sistematizare rutieră, montată undă verde, sisteme de supraveghere, proiectul fiind unul complex. Acesta urmează a fi aprobat în Consiliul Local, prilej cu care vor fi cunoscute toate detaliile. Noi am primit unele sume de bani de la Guvernul României, şi facem studiul de sistematizare la nivelul axului principal, care cuprinde mai multe alte amenajări. Nu este vorba doar despre turnarea unui singur strat de asfalt, ci a două, inclusiv despre amenajarea de refugii pentru staţii de autobuz, remodelări etc. Ceea ce aprobăm noi prin studiul de consultanţă vrem să aplicăm, iar această aplicare se va face cu fonduri europene” declarat primarul Ion Lungu, primarul Sucevei.

 

DSVSA Suceava a obţinut controlul permanent în punctele de intrare frontieră Siret şi Vicşani-Dorneşti

> Astfel, cu 12 persoane angajate, acoperit va fi necesarul de control impus de traficul mărit, acum lucrându-se cu personal de la alte compartimente ale instituţiei, cât şi cu unii colegi de la direcţiile din ţară

> „Sperăm ca în prima jumătate a lunii august să avem aceşti oameni deja angajaţi” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, menţionând că DSVSA nu are vreo „contribuţie” la cozile mari din frontieră

Mulţumită demersurilor demarate în urmă cu mai bine de două luni, pe fondul aglomerării de la graniţa cu Ucraina, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a obţinut o suplimentare de posturi. La acel moment, directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc ceruse, la forurile centrale, măsuri de fluidizare a traficului din frontieră şi de compensare a insuficienţei de personal în punctele de control gestionate de DSVSA. Este vorba despre Punctul de Intrare Frontieră (PFI) Siret, pentru autovehicule, şi cel de la Dorneşti-Vicşani pentru transportul pe calea ferată, recent, din punctul de vedere al instituţiei sucevene, problema fiind rezolvată prin Hotărârea Guvernului nr. 749, publicată în Monitorul Oficial din 9 iunie. „Pentru a putea asigura personalul necesar fluxului crescut, pentru DSVSA Suceava am cerut o suplimentare de posturi. În baza solicitării noastre, cât şi a direcţiilor din ţară, respectiv a celor Botoşani, Satu Mare, Galaţi şi Constanţa, pentru un necesar general de 25 de posturi, s-a întocmit un memorandum. Acesta a fost aprobat, Guvernul emiţând o hotărâre pentru completarea schemei, iar judeţului Suceava i-a revenit 7 posturi. Am primit şi ordinul ANSVSA care certifică acest lucru şi vom întreprinde, cât mai repede, toate diligenţele necesare, astfel încât, până la 1 iulie să demarăm procedurile de angajare, pentru a avea respectivele persoane stabile pe post” evidenţiază dr. Voloşeniuc.  Şeful DSVSA ţine să precizeze că lungile cozi de tiruri de o parte şi de alta a frontieră nu sunt cauzate în vreun fel de neîndeplinirea atribuţiilor care revin sanitar veterinarilor, acestea fiind pricinuite, mai degrabă, atât de regimul vamal, cât şi de infrastructura respectivă, care nu face faţă noii realităţi. „La ora actuală, noi asigurăm permanenţa în posturi, însă cu ajutorul colegilor de la DSVSA Vaslui, cât şi cu personal din schema noastră, delegat la frontieră pentru o anumită perioadă de timp. Activitatea la nivelul DSVSA Suceava este una complexă, iar cu aceste delegări rezolvam o problemă acută la frontieră, însă cream altele la nivelul celorlalte departamente ale instituţiei. Acessta deoarece, în prezent avem doar 5 posturi pentru a asigura permanenţă la cele două puncte” precizează  directorul executiv al DSVSA.

În final, după derularea tuturor demersurilor legale, DSVSA Suceava va avea un total de 12 persoane angajate pentru punctele de intrare frontieră, „asigurând necesarul impus de traficul mărit”. „Trebuie să facem paşii legali, să notificăm Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru modificarea schemei de personal, fiind vorba despre posturi publice. Urmează şi paşii ceilalţi, în aşa fel încât - sperăm noi - în prima jumătate a lunii august, să avem aceşti oameni deja angajaţi” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. În punctele de intrare frontieră de la Siret şi Vicşani-Dorneşti, sanitar veterinarii au atribuţii de control fizic şi al documentelor, pe linia conformităţii şi a trasabilităţii „a tot ceea ce înseamnă produse de origine animală şi non animală destinate consumului uman sau consumului animal”. De asemenea, de respectivele produse sunt prelevate probe în vederea analizării acestora în laboratorul DSVSA.  

15 iunie 2022

Proiectarea modernizării sălii de şedinţa a CL a fost câştigată pentru 130.000 de lei  


> „Cred că sala de şedinţe este principala carte de vizită a clădirii Primăriei şi că aceasta trebuie să arate ca pentru o primărie reşedinţă de judeţ” susţine Ion Lungu, primarul municipiului  

Licitaţia pentru proiectul de modernizare a Sălii de şedinţe  a Consiliului Local Suceava a fost câştigată de  firma specializată, Nord Proiect Suceava. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care precizează că aceasta se va face din surse financiare proprii, deoarece nu a putut fi prinsă în proiectul european de reabilitare şi de creştere a eficienţei energetice a sediului Primăriei reşedinţei de judeţ. „Vrem să modernizăm sala de Consiliu Local. A avut loc o licitaţie în acest sens şi a câştigat Nord Proiect Suceava, pentru suma de 130.000 de lei. Intenţionăm să facem o lucrare de calitate, cu mini-amfiteatru, un obiectiv multifuncţional cu posibilităţi multiple de funcţionare, ca sală de şedinţe a Consiliului Local,  respectiv ca sală de evenimente, atunci când nu sunt şedinţe” subliniază Lungu. Valoarea investiţiei este aproximată la 4,6 milioane de lei inclusiv TVA, noua sală modernizată urmând a fi una cu rol dublu funcţional, pentru de şedinţe şi de conferinţe. În acest sens, amenajate vor fi un amfiteatru de 150 de locuri, în două gradene, un foaier şi o garderobă. Instalaţia electrică va fi înlocuită, iar grupul sanitar va intra în reabilitare şi modernizare. În ceea ce priveşte dotările cu echipamente, achiziţionat urmează a fi un sistem electronic performant de votare, inclusiv pentru şedinţe online. În februarie 2006, sala de şedinţe a Consiliului Local municipal Suceava a fost dotată cu o modernă instalaţie de sonorizare şi votare electronică. Aceasta a fost achiziţionată în baza programului privind modernizarea administraţiei publice locale. Dotările au scos de la bugetul local circa 70.000 de lei, câştigătorul licitaţiei fiind firma suceveană Asisst Software. „Cred că sala de şedinţe este principala carte de vizită a clădirii Primăriei şi că aceasta trebuie să arate ca pentru o primărie reşedinţă de judeţ”  susţine Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.  

 

Canalizarea în pantă de pe strada Ştrandului costă 1 milion de lei

> „Fără aceasta nu putem pune funcţiune ştrandul municipal”  arată primarul Ion Lungu, precizând că preţul de plecare la licitaţie a fost de 1,37 de milioane de lei

Proiectarea şi execuţia reţelei de ape menajere pe strada Ştrandului din municipiul Suceava a fost adjudecată. Potrivit primarului Ion Lungu, respectiva stradă este una în pantă, iar evacuarea apei reziduale din zonă, inclusiv de la ştrandul modernizat, nu se va putea face decât cu ajutorul unui sistem de pompe, a echipamentului şi instalaţiilor aferente. Recent, şeful municipalităţii informa că lucrările de modernizare de la Ştrandul municipal sunt în grafic şi că este „destul de optimist” cu darea în folosinţă a acestuia pe 1 august 2022. „Lucrarea nu s-a putut face cu fonduri europene, şi fiind o stradă în pantă,  este necesară o staţie de pompare. A fost licitaţie, iar eu sper ca până la sfârşitul lunii iulie să se termine şi canalizarea, să ieşim o dată cu lucrările de la ştrand” subliniază edilul-şef sucevean. Câştigătorul licitaţiei pentru reţeaua de ape menajere este constructorul Euro Est Group, asociat cu Top Geosys (pe partea de proiectare). Lucrarea a fost adjudecată pentru 990.500 de lei, faţă 1,37 de milioane de lei, preţul de plecare la licitaţie. „Este o licitaţie importantă. O să am discuţii cu constructorul care a câştigat lucrarea, să o grăbim, să facem această canalizare, pentru că fără aceasta nu putem pune funcţiune ştrandul municipal”  a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.  Contractul de proiectare şi execuţie pentru modernizarea ştrandul din Iţcani a fost semnat cu asocierea de firme ConBuvovina, Loial Impex şi  Moldproiect-ASD, toate din Suceava, pentru  9,57 de milioane de  lei fără TVA, lucrările demarând în martie 2020.  În iunie 2021, în Consiliul Local s-a procedat la actualizarea indicatorilor tehnico-economici, prin suplimentarea fondurilor necesare instalaţiilor componente ale obiectivului, valoarea investiţiei de modernizare a Ştrandului Iţcani ajungând, astfel, la 13,22 de milioane de lei.

 Într-un întreg an, pensia sucevenilor a crescut cu 8 lei

> La începutul lui 2022, aceasta era de 1.392 de lei, cu 13,4% sub pensia medie pe ţară, cea de 1.608 lei

În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, judeţul Suceava ocupă, în ordine descrescătoare, locul al patrulea în clasamentul pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat. Potrivit recentului Buletin statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, la sfârşitul trimestrului al IV-lea al anului 2021, pensia medie de asigurări sociale de stat din judeţ era de 1.392 lei. Aceasta după o creştere de numai 2 lei, respectiv de 0,1%, faţă trimestrul precedent al anului. Însă, conform sursei citate, în comparaţie cu finele trimestrului IV din 2020, deci după un întreg an, pensia medie de asigurări sociale înregistra o creştere de 8 lei, adică de 0,6%. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est pensii mai mici decât cea din judeţul Suceava sunt înregistrate în Vaslui (1.315 de lei) şi Botoşani (1.277 de lei). De pensii medii mai mari se bucură vârstnicii din judeţele Bacău (1.574 de lei), Iaşi (1.535 de lei) şi Neamţ (1.473 de lei). La debut de an 2022, pensia medie de asigurări sociale de stat consemnată la nivelul judeţului Suceava era cu 13,4% sub pensia medie pe ţară, cea de 1.608 de lei. Conform Buletinului statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în trimestrul al IV-lea din 2021 numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţul Suceava era de 134.001 persoane, în scădere cu 397 de persoane faţă de trimestrul precedent, adică cu 0,3%. În raport cu trimestrul al IV-lea din  2020  diminuarea numărului de pensionari este de 916 de persoane, adică de 0,7%. În judeţ, gradul de dependenţă economică, calculat ca raport între numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat şi numărul mediu al salariaţilor, era, la finele lui 2021 de 1,2. La începutul anului 2022, pensionarii de asigurări sociale de stat existenţi în judeţul Suceava deţineau o ponderea 19,2% din numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, respectiv 2,9% din numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat înregistrat la nivel naţional.
 

 Douăzeci de ani de „Blijdorp” 

Complexul de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie „Blijdorp România- O nouă viață” Suceava, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Suceava a organizat evenimentul  „O  zi Blijdorp” la care au fost invitați părinții copiilor și tinerilor cu dizabilități, pentru a participa la activitățile desfășurate în cadrul serviciilor de zi pentru copii și adulți. Cu acest prilej a fost  lansat simbolul „Blijdorp”, ca debut al evenimentelor care se vor desfășura în următoarele luni, pentru a marca cei 20 de ani de activitate a Complexului de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie „Blijdorp România-O nouă viață” Suceava. „Lansarea simbolului <Blijdorp este în inima mea de 20 de ani> s-a desfăşurat într-o atmosferă de sărbătoare, copiii şi tinerii noştri alături de angajaţi, de părinți şi de prieteni, lăsând să <zboare> gândurile, dorinţele şi speranțele lor spre înaltul cerului, cu <Inima-simbol al acestei aniversări>”  se arată într-un comunicat de presă al instituţiei sucevene. Complexul de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie „Blijdorp România-O nouă viaţă” Suceava a fost înfiinţat, în anul 2002, şi cuprinde, în primul rând, Serviciul de Tip Rezidenţial Copii şi Tineri, având în subordine Casa de tip familial „O nouă viaţă” (9 locuri), Centrul de Tip Respiro pentru Copii (2 locuri) şi Casa de Tip Familial Șcheia (8 locuri).  De asemenea, în cadrul serviciilor specializate pentru copii funcţionează Centrul de Zi pentru Copii cu Dizabilităţi „Blijdorp România” (50 de locuri şi Centrul de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie (63 de locuri). Serviciile sociale pentru adulţi includ, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „O Nouă Viață” Suceava, cu 8 locuri, Locuința Maxim Protejată pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Mihoveni, cu 10 locuri. Nu în cele din urmă, serviciile de zi pentru persoane adulte  au în componenţă Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Blijdorp România” cu 40 de locuri şi Centrul de Servicii de Recuperare Neuro-Motorie pentru Persoane Adulte cu Dizabilități (de tip ambulatoriu). „Calitatea serviciilor oferite persoanelor cu dizabilități, copii și tineri, au fost recunoscute, apreciate și premiate ca model de bune practici la nivelul țării de către autoritățile în domeniu. Aducem mulțumiri tuturor celor care au crezut în visul nostru și au făcut posibil ca întreg Complexul, prin serviciile sale de calitate, să devină un simbol și un exemplu de bune practici pentru întreaga țară” se subliniază în comunicatul de presă, în care se evidenţiază că este vorba despre Asociația „Blijdorp Belgia”, Asociația „Blijdorp România”, Consiliul Județean Suceava, Fundația „O Nouă Viață”, Asociația Părinților Copiilor cu Dizabilități, inclusiv despre angajați şi voluntari.

09 iunie 2022

 

În cadrul POR 2021-2027

Municipiul Suceava pune pe masa ADRNE un portofoliu de proiecte de dezvoltare regională de 100 de milioane de euro

> „Intenţionăm să semnăm primii contractele de finanţare la ADRNE, aşa cum am făcut-o şi data trecută” arată primarul Ion Lungu, subliniind că, în exerciţiul anterior, Suceava a avut „cel mai bun” grad de absorbţie din Regiune   

În apropiata perspectivă a semnării acordului-cadru al Guvernului României cu Comisia Europeană de la Bruxelles,  municipiul Suceava are pregătite deja proiecte de dezvoltare regională în valoare de 100 de milioane de euro. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu, în urma unei discuţii „profesioniste şi constructive” purtată la Agenţia de Dezvoltarea Regională Nord-Est de la Piatra Neamţ pe marginea portofoliului de proiecte care urmează a fi depuse în exerciţiul financiar 2021-2027 în cadrul Programului Operaţional Regional (POR). „Având în vedere că are cea mai bună absorbţie din Regiunea de Nord-Est, municipiul Suceava a fost invitat primul la această discuţie. Am prezentat un portofoliu de 18 proiecte de valoare de 100 de milioane de lei pe care vrem să le depunem în cadrul POR”  evidenţiază  şeful municipalităţii sucevene. Edilul-şef sucevean informează că întocmirea documentaţiilor specifice se află într-un stadiu avansat, şeful executivului local sucevean evidenţiind că, în ceea ce priveşte Programul Operaţional Regional 2021-2027, reşedinţa de judeţ va avea o prealocare financiară de 55 de milioane de euro. Potrivit lui Lungu, în măsura în care fondurile iniţiale nu sunt consumate, în anul 2025 va avea a loc o redistribuire a finanţării, iar în competiţie se va înscrie şi autorităţile administraţiei publice municipale sucevene.  „Suntem la faza de consultanţă şi studii de fezabilitate, dar vrem să facem şi proiectele tehnice, astfel încât până la sfârşitul anului să avem documentaţiile mature. Intenţionăm să semnăm primii contractele de finanţare la ADRNE, aşa cum am făcut-o şi data trecută. Avem proiecte consistente, lucrăm în continuare şi la altele, şi aşteptăm ca, deocamdată, să se deblocheze aceste finanţări. Într-o a doua etapă, în funcţie de cât de repede se mişcă lucrurile, din economiile la licitaţii, cât şi de la oraşele care nu au depus proiecte, o să mai fie o sesiune suplimentară în care, evident, ne vom înscrie ” reliefează Ion Lungu, ocupantul fotoliului administrativ din Areni.   

 Direcţia Antifraudă Suceava este a doua pe ţară la amenzile date în primele 5 luni ale anului

> Suceava ocupă  locul întâi la implicaţiilor fiscale estimate, urmată de Bucureşti, Oradea, Constanţa, Deva, Sibiu,  Alexandria şi Târgu Jiu

> Potrivit ANAF, evaziunea fiscală este un flagel care păgubeşte bugetul statului, controalele urmărind creşterea gradului de încasare a veniturilor

Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava se situează pe poziţia a doua în clasamentul celor mai mari  amenzi totale date de inspectorii antifraudă fiscală în intervalul 1 ianuarie-31 mai 2022. Aceasta potrivit unui raport la Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în care se arată că inspectorii DRAF Suceava au aplicat amenzi totale de peste 6,21 de milioane de lei, pe primul loc fiind lucrătorii DRAF Constanţa, cu amenzi însumând peste 16,77 de milioane de lei. După Suceava se înscriu, în ordine descrescătoare, DRAF Oradea-5,98 de milioane de lei amenzi totale; DRAF Sibiu, cu 5,22 de milioane de lei; DRAF Alexandria şi DRAF Bucureşti, cu câte 5,08 milioane de lei; DRAF Târgu Jiu-3,61 de milioane de lei şi DRAF Deva, cu 1,05 milioane de lei. În schimb, DRAF Suceava se află pe locul întâi al implicaţiilor fiscale estimate, respectiv una de 56,92 de milioane de lei.  Aceasta urmată este de instituţiile omoloage din Bucureşti-48,69 de milioane de lei; Oradea-43,21 de milioane de lei; Constanţa-33,90 de milioane de lei, Deva-16 milioane de lei, Sibiu-13,17 de milioane de lei,  Alexandria-13,98 de milioane de lei şi Târgu Jiu-5,63 de milioane de lei. La nivel naţional, acţiunile de control antifraudă au vizat 12.101 de contribuabili, fiind estimate implicaţii fiscale  de 314,385 de milioane de lei, reprezentând TVA, impozite, contribuții sociale și de sănătate, alte impozite. Inspectorii antifraudă au aplicat sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări) acare au totalizat 364,122 de milioane de lei. „Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a actvităţii statului. În acest sens, Agenția desfășoară acțiuni de control menite să îndrepte sau să sancționeze neregulile comise de contribuabili, îmbunătățind astfel gradul de colectare” se arată în raportul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava are în raza de competenţă judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Neamţ şi Bacău.
 

 

Sprijin  de la asociaţiilor de proprietari pentru

Recenzare la distanţă a sucevenilor care lucrează în străinătate

> „Ne-am dat tot interesul şi vrem să facem un recensământ  corespunzător, corect, faţă de cel făcut în anul 2011” subliniază Ion Lungu şeful municipalităţii sucevene

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava face apel la preşedinţii şi administratorii asociaţiilor de proprietari să  acorde sprijin celor 96 de recenzori care merg pe teren în cadrul  etapei a doua a recensământului populaţiei şi locuinţelor. În principal, aceştia sunt rugaţi furniza informaţii referitoare la cetăţenii plecaţi să lucreze în străinătate, adresa apartamentelor acestora, cât la numărul de telefon al care ar putea fi contactaţi.    

„Îi rugăm să ne sprijine în mod special, cu persoanele care sunt plecate în afară, să ne dea datele de contact, ca să le putem recenza al distanţă” a spus Lungu. Conform primarului, în municipiul Suceava gradul de recenzare este de peste 51%, pentru desfăşurarea corespunzătoare a recensământului fiind mobilizaţi 14 recenzori ARA, un coordonator AT,  9 recenzori-şefi şi 96 de recenzori  de teren. În registrele de evidenţă a populaţiei ale Primăriei ar exista circa 127.247 de persoane cu domiciliul stabil în municipiul Suceava, însă „o parte sunt cei veniţi din Ucraina, din Basarabia, care şi-au făcut aici reşedinţă, dar practic sunt plecaţi la muncă în străinătate”. „Ne-am dat tot interesul şi vrem să facem un recensământ, corespunzător, corect, faţă de cel făcut în anul 2011” a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Etapa de recenzare pe teren are loc în intervalul 31 mai-17 iulie sub forma interviului față în față, chestionarul fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare. Până pe 27 mai, ultima zi de recenzare online, municipiul Suceava se remarcase cu un procentaj de autorecenzare de 42,8%.

08 iunie 2022

 

Asocierea Florconstruct, SUCT şi Autotehnorom a pus mâna pe contractul de 10 milioane de lei pentru repararea străzilor din Suceava

> „Din păcate, vom putea face doar jumătate din cât ne-am programat, având în vedere că s-au dublat preţurile”  precizează primarul Ion Lungu, menţionând că, iniţial, cu banii respectivi trebuiau reparate  50 de străzi

Primăria Suceava a desemnat
un câştigător al licitaţiei   pentru atribuirea serviciului de întreţinere şi reparare a străzilor din municipiul din municipiul reşedinţă de judeţ. Cu oferte au venit asocierea Florconstruct, SUCT şi Autotehnorom şi asocierea dintre firmele Grup Construct Bucovina şi Auto Prima Serv. „Prima ofertă a fost declarată conformă, cealaltă fiind descalificată. Ca atare, licitaţia a fost câştigată de asocierea Florconstruct, SUCT şi Autotehnorom. Sigur, aşa cum am mai spus, tarifele  cu care au venit sunt cu 85% mai mari faţă de cele de anul trecut. Sperăm să semnăm contractul şi să ne apucăm de treabă, să asfaltăm măcar cât avem aprobat prin această licitaţie”  a declarat Ion Lungu, primul gospodar al capitalei de judeţ.   Valoarea contractului licitat şi care ar urma să fie parafat cu asocierea câştigătoare a competiţiei este de 10 milioane de lei, inclusiv TVA. Vechiul contract, aflat acum în prelungiri, a fost parafat cu asocierea Florconstruct, SUCT, Autotehnorom şi ConBucovina,  anul acesta reabilitări trebuind a fi făcute pe cel puţin 50 de străzi. „Aici discutăm numai despre reparaţii, dar mai avem încă 5 străzi care sunt la licitaţie pe partea de investiţii. La începutul anului, când preţurile erau normale, cu banii aceştia, noi ne-am propus să reparăm 50 de străzi. Nu ştim în măsura în care vom reuşi. Trebuie să ne restabilim priorităţile, pentru că, din păcate, vom putea face doar jumătate din cât ne-am programat, având în vedere că s-au dublat preţurile”  a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.