21 august 2019


O stradă din Suceava va purta numele IPS Pimen, semn de recunoştinţă la împlinirea vârstei de 90 de ani
·        În urmă cu un deceniu, Înalt Prea Sfinţiei Sale Pimen Suceveanul i s-a decernat distincţia de cetăţean de onoare al reşedinţei de judeţ
·        Este cea de a doua cale de circulaţie care este botezată cu numele unei personalităţi, cealaltă fiind B-dul "Sofia Vicoveanca", după cel al "privighetoarei" cântecului popular moldovenesc   
 O stradă din municipiul Suceava va purta numele Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Primarul Ion Lungu a făcut publică iniţiativa ieri, într-o conferinţă de presă, în preajma împlinirii vârstei de 90 de ani de către înaltul ierarh. "Este un moment de recunoştinţă pentru tot ce făcut pentru comunitate Înalt Prea Sfinţia Sa Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pentru implicarea în viaţa oraşului nostru, inclusiv pe linie de protecţie socială, cu Căminul pentru bătrâni, dar şi în alte acţiuni de asistenţă socială. Pentru mine, pentru noi, în calitate de creştini, contează foarte mult că sub binecuvântarea sa, în Suceava, după Revoluţie, au fost construite 20 de biserici" arată Lungu. Un proiect de hotărâre în acest sens este pe ordinea de zi a şedinţei din luna august a Consiliului Local, după ce a fost avizul obţinut avizul comisiei de specialitate de pe lângă Prefectură, organism prezidat de prof. dr. univ. Mihai Iacobescu.  Strada, cu lungime de 700 de metri şi o lăţime de 7 metri, se află în preajma Cetăţii de Scaun Sucevei, pe partea dreaptă, înspre satul Lisaura, zonă în care s-a dezvoltat o zonă rezidenţială. "De regulă, denumirile de străzi se dau după ce persoanele respective nu mai există. Însă, mai sunt şi excepţii, un bulevard de la intrarea în Suceava purtând numele Sofiei Vicoveanca, o personalitate care a făcut cinste oraşului nostru"  a subliniat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.     Reamintim că, în urmă cu 10 ani, aleşii locali suceveni, au aprobat acordarea distincţiei de cetăţean de onoare Înalt Prea Sfinţiei Sale Pimen Suceveanul. Hotărârea survenea aniversării a 80 de ani, în calendarul ortodox fiind prăznuit, de asemenea, în aceeaşi perioadă, Sfântul Cuvios Pimen. Atunci, iniţiatorul proiectului de hotărâre, primarul Ion Lungu, remarca faptul că, pe lângă, activitatea spirituală a IPS, între Primărie şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor funcţionau, prin bisericile „Sfântul Andrei”. „Sfânta Vineri” şi „Trei Ierarhi”, parteneriate de colaborare pe linie de protecţie socială.


Pentru a încuraja revenirea
Campania naţională "Informare acasă! Siguranţă în lume!" revine la Suceava
·        Cu acest prilej se va face o informare cu privire la "votul în străinătate, înainte de alegerile prezidenţiale din această toamnă"
Ministerul Românilor de Pretutindeni a dat startul celei de-a doua etape a Campaniei naţionale "Informare acasă! Siguranţă în lume!". Anul acesta, în Suceava, campania revine astăzi, prilej cu care o întâlnire se va ţine , începând cu ora 10.00, în Sala "Ştefan cel Mare" a Palatului administrativ. Prefectul Mirela Elena Adomnicăi anunţă că, din partea MRP, manifestarea va fi onorată de subsecretarul de stat Victor Ionescu, alături de coordonatorii campaniei. Etapa a doua a Campaniei naţionale "Informare acasă! Siguranţă în lume!" se desfăşoară în  lunile august şi septembrie în toate judeţele ţării, noutatea din 2019 fiind "informarea cu privire la votul în străinătate, înainte de alegerile prezidențiale din această toamnă". Obiectivul  general al Campaniei naționale "Informare acasă! Siguranţă în lume!" este de a realiza "o informare corectă şi cât mai completă a potenţialilor migranţi români, cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au statele membre ale Uniunii Europene". Totodată, se urmăreşte ca românii de pretutindeni să afle mai multe despre programele pe care România le implementează pentru a-i încuraja să revină acasă în număr cât mai mare. Conform itinerarului celei de-a doua etape a campaniei din acest an, reprezentanții MRP au prezentat deja elementele acesteia în București şi în 23 de judeţe ale ţării.


Ruta ocolitoare, peste râul, pe Podul Unirii, oportunităţi de beneficii imobiliare
·        "Omenii sunt conştienţi că, dacă pe acolo va trece această  rută ocolitoare Suceava-Botoşani, vom da valoare terenurilor" susţine primarul Ion Lungu
·        Între Calea Unirii şi râul Suceava vor apărea un sens giratoriu, un  pod de mici dimensiuni şi reţea de canalizare, se vor amenaja trotuare, iar drumul va fi asfaltat
În municipiul Suceava, la intersecţia Căii Unirii cu strada "Traian Vuia" va fi amenajat un nou sens giratoriu. Acesta va avea menirea de a asigura accesul pe ruta  de ocolire a zonei comerciale a reşedinţei de judeţ, cea care va face legătura directă cu DN 29 Suceava-Botoşani, pe noul podul peste râul Suceava, aflat în curs de amenajare. Primarul Ion Lungu a anunţat că, pentru început, lucrările se vor desfăşura pe o lungime circa 1,8 km, şi vor include amenajarea carosabilului, trotuarelor, reţelei de canalizare, dar şi a unui podeţ peste pârâul Cetăţii. "Se lucrează la expertiza tehnică şi la documentaţie. Va fi un drum de categoria a III-a, cu o lăţime de 7 metri lăţime, cu trotuare, şi lungime de 1.820 de metri, inclusiv cu asigurarea canalizării pluviale" precizează şeful executivului municipal sucevean. Lungu a arătat că a fost la faţa locului cu proiectanţii şi experţii, unde rezolvat şi problema traversării terenurilor private cu noua legătură dintre Calea Unirii şi podul în curs de construcire peste râul Suceava. "În jur de 90% din această rută trece peste terenuri domeniu public, iar 10% reprezintă proprietăţi private. Am găsit înţelegere la o parte  cetăţenilor, să reamplasăm proprietăţile acestora, astfel încât să nu fie afectaţi şi sper ca acest lucru să se concretizeze. Sigur, noi avem şi posibilitatea exproprierii, Legea permiţând acest lucru. Însă, nu vrem să ajungem până acolo, după care să ne judecăm ciu eventualii nemulţumiţi. Până în prezent, după discuţii cu oamenii de acolo şi un proprietar din Bucureşti am găsit înţelegere, să facem reamplasări, să le respectăm suprafeţele şi să dăm valoare terenurilor. Omenii sunt conştienţi că, dacă pe acolo va trece această  rută ocolitoare  Suceava-Botoşani, vom da valoare terenurilor. Îmi doresc ca, în perioada cea mai scurtă de timp, să terminăm documentaţia, să aprobăm indicatorii tehnico-economici în Consiliul Local şi să demarăm efectiv lucrările" a explicat Ion Lungu primarul municipiului Suceava.                 
Închinate Centenarului Marii Uniri, Lucrările la podul peste râul Suceava au început pe 15 aprilie, fiind executate de Cornell’s Floor, subsidiară a unei companii americane. Valoarea investiţiei se ridică la 4,23 de milioane de lei, fără TVA, termenul de execuţie fiind de 16 luni, finalizarea construcţiei fiind prevăzută pentru 15 august 2020.  De la pod, traseul continuă cu strada „Energeticianului”, strada betonată de pe lângă Termica, traversarea căii ferată, ajungându-se pe strada „Traian Popovici” şi ieşindu-se în DN 29, în dreptul fostei Avicola.


Premieră:
Staţii pentru canalizare în pantă în Burdujeni-sat
·        "Nu există altă soluţie, decât introducerea unor staţii de pompare a apelor uzate, asfaltarea străzilor neputând fi făcută fără a avea finalizată instalaţia de canalizare" precizează primarul Ion Lungu, menţionând că aceste din urmă reţele au făcut obiectul ISPA şi POS-Mediu  
Două staţii de pompare a apelor uzate menajere vor fi construite în cartierul Burdujeni-sat al municipiului Suceava. Anunţul este făcut de Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ, potrivit căruia această soluţie tehnică a fost impusă de configuraţia terenului din zonă, reţelele de canalizare fiind unele în pantă. Staţiile în cauză vor deservi locuitorii de pe strada principală "Dobrilă Eugen", pe strada "Molidului" precum şi pe o ramificaţie, a celei dintâi, respectiv pe "Făgetului". "Este o premieră în Suceava. Vom folosi două staţii de pompare a apelor uzate, pe două străzi care sunt în pantă. Canalizarea a fost făcută cu fonduri europene prin POS-Mediu şi ISPA, cu scurgere în sistem gravitaţional" a precizat edilu-şef sucevean, menţionând că proiectul este întocmit, iar licitaţia urmează a fi organizată.  Pe strada "Eugen Dobrilă" din Burdujeni-sat au fost montate inclusiv conductele aferente proiectului de extindere a reţelelor de alimentare cu gaze naturale, iar toate intervenţiile ar urma să se încheie cu turnarea unui covor asfaltic.  "În acest moment se lucrează la studiul de fezabilitate, ridicarea topografică şi studiul geo-tehnic. Este o lucrare importantă, şi îmi cer scuze de la cetăţenii de pe strada Dobrilă Eugen, pentru că am avut atâtea discuţii de-a lungul anilor. Nu există alte soluţii, decât introducerea acestor staţii de pompare a apelor uzate, asfaltarea străzilor neputând fi făcută fără a avea finalizată instalaţia de canalizare. Drept urmare, vom face şi aceste lucrări de pompare a apelor uzate, gazul metan este adus şi vom turna şi asfalt" a concluzionat Ion Lungu, primul gospodar al Sucevei. Strada "Dobrilă Eugen" este una destul de importantă, cu circa 100 de imobile şi aproximativ 500 de burdujeneni beneficiari ai serviciilor de alimentare cu apă, de canalizare şi de alimentare cu gaze naturale.              



Firma care va moderniza Piaţa Mică va fi cunoscută la finele lui august
·        "Probabil că vor fi mai mulţi competitori, sper să nu avem contestaţii, astfel încât să desemnăm constructorul şi să demarăm lucrările încă din acest an" reliefează Ion Lungu, primarul Sucevei

Licitaţia pentru desemnarea firmei de construcţii care va face lucrările de modernizare a Pieţei agroalimentare "George Enescu" din municipiul Suceava va avea loc pe 29 august. Primarul Ion Lungu informează că după cunoaşterea constructorului, amplasamentul actual va fi eliberat, iar comercianţii vor fi mutaţi pe o suprafaţă din preajmă, a fostei Întreprinderi de tricotaje "Zimbrul". "Suntem în discuţii cu o firmă privată, să închiriem o suprafaţă de teren lângă Piaţă, să facem o amplasare temporară a acesteia, până se vor încheia lucrările de modernizare" arată ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Pe de altă parte, în şedinţa ordinară din 22 august,  Consiliului Local va aproba modificarea hotărârilor privind lista de investiţii finanţate din creditul de 25 de milioane de lei contractat de la CEC Bank, suma de 1 milion de lei fiind orientată înspre susţinerea financiară a intervenţiilor din Piaţa Mică. "În măsura în care lucrările vor demara din acest an, vom prinde o sumă de 1 milion de lei, respectiv de 10 miliarde de lei vechi, dintr-un credit nefolosit, să avem baza de plecare. Vreau să cred că se va finaliza această licitaţie, pentru că este una destul de interesantă. Probabil că vor fi mai mulţi competitori, sper să nu avem contestaţii, astfel încât să desemnăm constructorul şi să demarăm lucrările încă din acest an" reliefează Ion Lungu, primarul Sucevei. Valoarea investiţiei este apreciată la circa 11 milioane de lei, împărţită pe durata anilor 2019 şi 2020. În prima etapă, cea de anul acesta, prevăzute sunt lucrările de rezistenţă aferente parcării subterane cu 59 de locuri, cât şi cele de la parter şi acoperiş, inclusiv de la instalaţiile de alimentare cu energie electrică, instalaţiile de apă, instalaţiile de încălzire şi instalaţiile sanitare. Etapa a doua este cea din anul viitor, programate fiind lucrările "închiderilor perimetrale" adică a montării de pereţi şi ferestre, dar şi de finalizare a instalaţiilor, inclusiv a celor de ventilaţie. Afectată este o suprafaţă de teren de 2.361 de metri pătraţi, soluţia tehnică fiind aceea a realizării unei parcări subterane cu acces auto şi pietonal din strada "Saturn", precum şi cu acces la aleea comercială, însă în acest din urmă caz doar pentru pietoni. La parcare se adaugă o suprastructură constând într-un modul funcţional unitar acoperit şi închis cu panouri izolatoare şi tâmplărie termopan.

20 august 2019


Un ofertant la licitaţia pentru înlocuirea gigacalorimetrelor "contestate" de la subsolul blocurilor din Suceava  
·        Diriguitorii de asociaţii au reclamat că Thermonet ar factura consumuri mai mari decât cele reale, la finele anului 2015, odată cu preluarea serviciului de către această firmă, 570 de gigacalorimetre având o vechime mai mare de 10 ani
·        "Există aparate vechi, depăşite, şi care nu mai respectă toate instrucţiunile pe linie de metrologie" susţine primarul Lungu, afirmând că, în continuare, crede în viabilitatea sistemului centralizat de termoficare
Primăria municipiului Suceava derulează o procedură de licitaţie pentru achiziţionarea şi montarea a 300 de "bucle complete pentru contorizarea energiei termice, respectiv a traductoarelor de debit, sondelor de temperatură şi contoarelor de energie termică la nivel de branşament". Primarul Ion Lungu spune că decizia a fost luată după ce administratorii şi preşedinţii asociaţiilor de proprietari s-au arătat nemulţumiţi de modul în care actualele instalaţii de măsurat redau consumurile reale de la nivelul unui bloc. "O problemă care se discută foarte mult cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari ţine de contestarea aparatelor de măsură. Unii au şi dreptate, pentru că există aparate vechi, depăşite, şi care nu mai respectă toate instrucţiunile pe linie de metrologie. Drept urmare vrem să cumpărăm 300 de bucle noi" face cunoscut şeful administrativului din reşedinţa de judeţ. Până acum o ofertă a fost înregistrată din partea Vestra Industry Botoşani, suma scoasă la bătaie fiind de 504.201 de lei.  Edilul-şef sucevean continuă să creadă în viabilitatea sistemului centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură, chiar dacă producătorul de energie termică Bioenergy se confruntă cu probleme financiare, din cauza proastelor prevederi legale care, cel mai recent,  au suprimat acordarea de certificate valorice pentru utilizarea de resurse regenerabile. "Continuăm să credem în sistemul centralizat, chiar dacă se înregistrează o situaţie disperată. De aceea, şi în acest an facem eforturi financiare, în aşa fel încât Thermonet să nu oprească apa caldă, decât pe anumite segmente, respectiv pe acelea în care se lucrează" a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei. De precizat este faptul că la subsolul blocurilor sau în căminele special amenajate în preajma imobilelor de locuit se aflau 3.297 de aparate de măsură a consumului, dintre care 1.638 pentru căldură, iar 1.659 pentru apă caldă. După preluarea  sistemului de transport, distribuire şi furnizarea de la Termica, Thermonet anunţa, la începutul anului 2016, că intenţiona să repare 2.861 de contoare, în timp ce 1.136 de aparate urmau a fi înlocuite. Acestea din urmă, respectiv 570 de gigacalorimetre şi 566 de apometre aveau o vechime mai mare de 10 ani.


La Gala AMR,
Suceava vrea să-şi adjudece premiul de excelenţă pentru transport electric
·        "Eu cred că avem şanse să câştigăm" susţine Ion Lungu, edilul-şef sucevean, menţionând că prima infrastructură electrică a fost materializată în această parte a ţării, înaintea municipiului Cluj
·        Eligibil ar fi şi proiectul de modernizarea a salubrităţii menajere, cu cele 100 de platforme cu câte 4 euro-containere subterane şi a 100 de platforme cu containere semi-îngropate
Primăria Suceava va intra, şi în acest an, în competiţia privind premiile de excelenţă acordate la Gala Asociaţiei Municipiilor de România (AMR), primarul Ion Lungu precizând că eligibile şi relevante pentru municipiul reşedinţă de judeţ ar putea fi 3 proiecte. "Vom merge cu proiectele de transport electric, salubritate, respectiv turism şi cultură. Şanse avem cu transportul electric, unde ne batem cu Cluj, însă, totuşi, noi am fost primii care au avut o infrastructură de transport electric. Până atunci, este posibil să ajungă cele 15 autobuze electrice pentru care MDRAP a organizat licitaţie, iar eu cred că avem şanse să câştigăm" susţine edilul-şef sucevean.        
Suceava deja a semnat contractul de finanţare pentru Proiectul "Sistem integrat de transport public ecologic in municipiul  Suceava". Valoarea totală a  acestuia este de 116,189 de milioane de euro, echivalentul a circa 25 milioane de euro, incluzând achiziţionarea a 40 de autobuze electrice, amenajarea unei autobaze, reabilitarea-modernizarea staţiilor de îmbarcare-debarcare a călătorilor şi înfiinţarea unui centru de supraveghere video. Tot, pe această linie, implementat a fost Proiectul Electromobilitate-Vehicule electrice pentru o municipalitate verde” cu un buget total de 2,77 de milioane de franci elveţieni, grantul elveţian însumând aproximativ 2 milioane de franci elveţieni. Achiziţionate au fost 11 autoturisme electrice, 12 furgonete electrice, o auto-măturătoare electrică, o auto-cisternă electrică, cât şi 10 biciclete electrice. Totodată, în cadrul proiectului din urmă  amenajate au fost 14 staţii de încărcare standard, 14 staţii de încărcare rapidă, 56 de locuri de parcare pentru vehicule electrice şi un dispecerat.  Din economii, Suceava a fost dotată cu 5 autobuze electrice de capacitate mică.
În al doilea rând, Suceava se poate înscrie în curs premiilor de excelenţă AMR şi cu sistemul nou de gestionare a deşeurilor, cu containere îngropate şi semi-îngropate, iar potrivit primarului Lungu, la începutul lunii septembrie, la recepţionarea primelor 100 de platforme, în Suceava ar urma să fie prezent şi ambasadorul Finlandei în Bucureşti, respectivele dotări fiind produse şi livrate de o firma finlandeză Molok. "Arată bine ca mobilier urban, se lucrează la amenajările verticale împrejurul acestora, montarea de alei de acces, în aşa fel încât să nu fie noroi, Sper ca, în cele din urmă, să avem o metodă modernă de gestionare a deşeurilor, iar cetăţenii să fie mulţumiţi" a subliniat primarul Ion Lungu, adăugând că şi în acest domeniu, există şanse ca municipiul Suceava să-şi adjudece un premiu.  Diasil Service și Ritmic Com Suceava, firmele care au preluat serviciul de salubritate menajeră pentru o perioadă de 12 ani, s-au angajat, printre altele, la  amenajarea a 30 de puncte de colectare a deşeurilor reciclabile, fiecare dotat cu pubele pentru hârtie, mase plastice, sticlă şi metale, a 100 de platforme subterane cu câte 4 euro-containere şi a 100 de platforme cu containere semi-îngropate.
 În 2017, la Gala AMR, Suceava a luat premiul pentru "Excelenţă în educaţie", iar în 2018 reşedinţa de judeţ a fost premiată pentru "Excelenţă în iluminatul public".            


În doar o lună
Aproape 500.000 de lei, amenzi date de inspectorii de muncă suceveni
·        Pentru munca nedeclarată a 39 de lucrători, 17 angajatori au fost sancţionaţi cu amenzi  însumând 360.000 de lei
Numai pe durata lunii iulie 2019, inspectorii ITM Suceava au efectuat 300 controale, dintre care 219 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 81 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă,  neregulile depistate lăsându-se cu 200 sancţiuni contravenţionale a căror valoare s-a ridicat la 473.000 de lei. Inspectorul-şef Romeo Butnariu arată că, în ceea ce priveşte relaţiile de muncă, cele 219 de acţiuni de control s-au concretizat în 83 amenzi totalizând 428.000 lei. Astfel, luna trecută, inspectorii de muncă suceveni a depistat 39 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Potrivit şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava doar sub acest din urmă aspect, cu amenzi totalizând 360.000 de lei, sancţionaţi au fost 17 angajatori. Printre deficienţele frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă se numără neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă; netransmiterea contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor; netransmiterea modificărilor intervenite în registrul respectiv; nerespectarea dispoziţiilor cu privire la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat, cât şi încălcarea  prevederilor legale privind munca suplimentară, concediile de odihnă şi repausul săptămânal. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cele 81 de controale au avut ca rezultat aplicarea a 117 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 45.000 lei. Printre neregulile descoperite de controlori se remarcă lipsa semnalizările de securitate, a echipamentului individual de protecţie, dar şi a autorizaţiei pe linie de protecţie a muncii.  Totodată, inspectorii de muncă suceveni au constatat că verificările periodice ale instalaţiilor şi echipamentelor nu  s-au făcut de către persoane competente ,în conformitate cu practicile naţionale şi că, de asemenea, evenimentele produse şi clasificate ca accidente de muncă nu au fost comunicate ITM.

18 august 2019


Treizeci de noi camere de supraveghere video vor fi amplasate în punctele periculoase din Suceava
·        Extinderea sistemului de monitorizare are menirea să "ajute persoanele aflate în dificultate, fie că este vorba despre criminalitate sau de situaţii de urgenţă, precum incendii, accidente inundaţii sau cele ţinând de starea de sănătate"
·        În reşedinţa de judeţ există peste 300 de străzi, în vederea creşterii gradului de siguranţă vizate fiind inclusiv extinderea iluminatului public şi suplimentarea numărului patrulelor de ordine şi linişte publică 
Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava iau măsuri de îmbunătăţire a sistemului de monitorizare prin extinderea centrului de supraveghere şi a sistemului video. Astfel, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi a Consiliului Local, "pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale care se comit, se impune adoptarea unor măsuri de siguranţă mai eficace". "Sistemul de supraveghere vine în întâmpinarea structurilor care au ca atribuţii asigurarea liniştii şi ordinii publice, paza şi protecţia obiectivelor de interes public, precum şi activităţi de combatere a criminalităţii sociale" arată primarul Ion Lungu, în expunerea de motive la proiectul de hotărâre, în care se menţionează numărul actual de camere de supraveghere video nu este suficient, fiind necesare extinderea şi îmbunătăţirea sistemului. Astfel, în locuri identificate ca fiiind "favorabile infracţionalităţii" va fi montat un sistem video bazat pe fibră optică cu amplasare aeriană pe stâlpi, acesta venind să completeze cele 146 de camere video ale cărora imagini sunt stocate la dispeceratele de la sediile Primăriei şi al Poliţie Locale. Conform proiectului de hotărâre, valoarea investiţiei - care va fi implementată în 24 de luni - este de peste 526.000 de lei, incluzând achiziţionarea şi montarea a 30 de camere video, a circa 15 km de fibră optică şi cablu, precum şi a echipamentelor de dispecerat cu 32 de canale şi 5 hard-discuri de câte 8 TB fiecare. Printre obiectivele şi punctele importante în care vor fi funcţionale noile camere de supraveghere se numără intersecţii de străzi, sensuri giratorii, staţii de autobuz, unităţi şcolare şi preşcolare de învăţământ, locul de joacă pentru copii de Bulevardul "Gavril Tudoraş" din cartierul Obcini, Parcul "Copilului" şi Statuia ecvestră a domnitorului "Ştefan cel Mare". "Motivaţia instalării unui astfel de sistem este de a ajuta autorităţile să intervină eficient, să ofere probe concludente şi să sprijine persoanele aflate în dificultate, fie că este vorba despre criminalitate sau situaţii de urgenţă, precum incendii, accidente inundaţii sau cele ţinând de starea de sănătate" se precizează în raportul serviciului de specialitate al Primăriei. Recent, primarul Ion Lungu anunţa măsuri de creşterea a gradului de siguranţă în toate cartierele Sucevei, pe lângă asigurarea iluminatului public, vizate fiind extinderea supravegherii cu camere video, cât şi suplimentarea numărului patrulelor de oameni ai ordinii şi liniştii publice.  În municipiul Suceava există peste 300 de străzi care asigură legătura între cartiere şi centrul reşedinţei de judeţ.  



Interese pentru închiderea centralei pe biomasă din Lunca Sucevei
·        După 6 ani de funcţionare, din octombrie 2018, potrivit prevederilor noului Cod silvic, Garda Forestieră nu mai eliberează avize pentru acordarea de certificate verzi la folosirea de resurselor regenerabile
·        Încă o lovitură a fost dată Bioenergy în august 2016, când s-a interzis emiterea certificatelor de origine pentru lemnul de foc, firma de producere a energiei electrice şi  a celei termice alunecând pe panta dezastrului financiar   
·        "Culmea este că în strategia pentru energie regenerabilă a UE sunt recomandate centralele pe biomasă, or noi avem una modernă, care, în aceste condiţii, nu va mai putea funcţiona" a declarat primarul Ion Lungu
Societatea comercială Bioenergy Suceava se află într-o situaţie disperată. Aceasta deoarece, potrivit primarului Ion Lungu, începând încă din octombrie 2018, Garda Forestieră nu mai poate viza bilanţul lunar privind folosirea biomasei de către centrala în cogenerare de înaltă eficienţă din Lunca Sucevei.  Lovitura survine unui ordin ministerial dat în anii trecuţi, prin care lemnul de foc a fost scos din categoria biomasei. "Suntem într-o situaţie disperată. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar parcă, cineva, în mod intenţionat, doreşte să oprească această centrală, care este una modernă, fără niciun fel de poluare. Nu este normal ceea ce se întâmplă, iar după ce nu se mai decontează acele certificate pentru cogenerare, acum nu mai sunt decontate nici cele normale, pentru biomasă" arată Lungu.Demersurile făcute de conducerea administraţiei publice locale la Ministerul Apelor şi Pădurilor nu au avut vreun ecou,  întrucât ministrul Ioan Emanuel Nemeş s-a prevalat de prevederile noului Cod silvic şi a pasat problema către Transelectrica. La rându-i, compania în cauză îşi declină orice responsabilitate, atât timp cât consumul de resturi lemnoase din centrala suceveană nu este vizat de Garda Forestieră. Pe de altă parte, în condiţiile în care cazanele sunt profilate doar pe deşeuri din lemn, Transelectrica impune Bioenergy să dovedească faptul că 90% din combustibilul folosit reprezintă biomasă, iar 10% alte categorii de resturi. În vederea salvării unei centrale de producere a energiei electrice şi energiei termice care corespunde stricte reglementăr europene, şeful executivului sucevean face apel la autorităţile statului să găsească o soluţie, menţionând că se va adresa şi premierului Viorica Dăncilă.  "Culmea este că în strategia pentru energie regenerabilă a Uniunii Europene sunt recomandate centrale pe biomasă sau pe biogaz. Or, noi avem una modernă al Suceava, şi care, în aceste condiţii, nu va mai putea funcţiona. Sigur, dacă lucrurile merg aşa, municipiul va suporta în continuare nedecontările pentru cogenerare, dar nu vom putea să suporta la infinit, cu bani de la Primărie, şi pe cele pentru biomasă" a conchis Ion Lungu, primarul Sucevei.  
Pentru o perioadă de 6 ani, începând din octombrie 2013, de când a fost dată în folosinţă noua centrală, lunar Garda Forestieră a eliberat avize pentru biomasa consumată, în baza cărora societatea beneficia de certificate valorice pentru folosirea de combustibili regenerabili. Mihai Găşpăreşl inspectorul şef la Gărzii Forestiere Suceava declara că  respectivele certificatele verzi sunt acordate în funcţie de energia produsă prin folosirea masei lemnoase
De reamintit este, de asemenea, că în august 2016, intra în vigoare Ordinul nr. 1534, act normativ care introducea restricţii la emiterea certificatelor de origine pentru biomasa provenită din silvicultură şi industriile conexe şi utilizată în producerea de energie electrică din surse de regenerabile. Potrivit reglementării în cauză, de la data cu pricina, lemnul de foc nu mai constituie biomasă pentru eliberarea certificatelor de origine, la acel moment măsura urmărind echilibrarea preţului pentru respectivul sortiment de lemn. Anterior, în baza Ordinului nr. 1.341 din 2012 lemnul de foc era inclus în categoria biomasei provenită din silvicultură şi industriile conexe, sporirea cererii din partea utilizatorilor determinând şi creşterea preţului lemnului destinat încălzirii populaţiei.

14 august 2019


În ciuda arşiţei,
Seceta încă nu şi-a arătat colţii
·        Există apă în sol, iar prognoza arată că va mai ploua, susţine Haralampie Duţu, şeful Direcţiei Agricole, pe fondul pregătirii terenurilor pentru campania de toamnă 
·        Prima care se înfiinţează este cea de rapiţă, anul trecut, din cauza lipsei de precipitaţii, agricultorii fiind nevoiţi să "întoarcă" 160 de hectare din această cultură
Chiar dacă trece printr-o perioadă cu temperaturi caniculare, judeţul Suceava nu se confruntă cu fenomenul de secetă. Acesta este opinia Lui Haralampie Duţu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, care spune că defectul de ap din sol nu este unul îngrijorător, chiar dacă, într-adevăr, cantităţile de precipitaţii căzute nu au fost uniform distribuite pe întreaga suprafaţă a judeţului. Afirmaţiile directorului executiv Duţu vin pe fondul eliberării terenurilor agricole şi pregătirii acestora pentru înfiinţarea culturilor de toamnă. "Nu cred că nu există zonă în judeţul Suceava în care să nu fi plouat în această vară. La această dată există umiditate în sol, iar prognoza arată că vor fi ploi. În acest condiţii, prima cultură şi ce mai sensibilă este rapiţa, pentru care sperăm ca, în acest an, să existe condiţii pentru însămânţarea în condiţii normale", evidenţiază şeful Direcţiei Agricole. Duţu reliefează că, în condiţiile în care se reuşeşte înfiinţare la timp a culturii de rapiţă, în condiţii de umiditate, răsărirea va fi una uniformă, creându-se premisele unei evoluţii ulterioare favorabile. Aceasta avându-se în vedere şi faptul că, din cultura anului trecut au fost întoarse sub brazdă circa 160 de hectare cultivate cu rapiţă, cauza constituind-o, în acea perioadă, deficitul accentuat de apă din sol. "Am avut ploi până la început de august, după care s-a instalat o secetă care a durat până în octombrie-noiembrie. Au fost unii producători care au avut norocul să prindă umiditate în sol, însă alţii s-au încurcat cu semănatul, în speranţa că vine ploaia. Nu a mai plouat, iar lucrurile s-au complicat, culturile fiind înfiinţate cu dificultate, inclusiv cele de păioase de toamnă", a explicat Haralampie Duţu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură judeţeană Suceava. Până acum, în judeţul Suceava erau au fost eliberate pentru noul an agricol 15.500 de hectare de terenuri.      


Interesaţi de subvenţie de 2 lei pe kg
Peste 140 de crescători suceveni nu au unde livra circa 100.000 de tone de lână  
·        Firma colectoare din Fălticeni a avut probleme cu livrarea la export, cel mai apropiat colector de lână fiind o societate de prelucrare din Buhuşi  
·        În urmă cu mai bine de 1 an, în program erau 852 de crescători, însă acte justificative au adus doar 110, cu o cantitate predată de 123.770 kg
Programul pentru sprijinirea colectării şi comercializării lânii este pe cale se poticnească. Cel puţin aşa semnalează Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava, conform căruia numărul crescătorilor care au făcut cereri pentru subvenţia de 2 lei pe kg de lână este unul apreciabil, existând, însă, riscul ca oierii să nu aibă cui să-şi vândă produsul. "Anul acesta se acordă 2 lei pe kg, faţă de 1 leu pe kg, cât a  fost anul trecut. Încă suntem în faza în care se aduc documente pentru a se face dovada valorificării. Până pe 15 mai, termenul limită de solicitarea a sprijinului am avut 141 înscrişi, însă urmează să vedem câţi vor aduce şi respectivele documente doveditoare privind comercializarea" arată şeful Direcţiei Agricole. Până în luna noiembrie, fermierii trebuie să vină cu dovada predării lânii către un "preluator" autorizat. Însă, din păcate, firma fălticeneană care aduna lâna pentru a o livra la export a renunţat la această activitate, iar oierii nu-şi permit să o transporte în judeţe mai îndepărtate din ţară. "Au intervenit şi unele sincope, în sensul că acest colector de la Fălticeni a avut unele probleme la export, motiv pentru care nu a mai făcut colectare. Astfel, la acest moment, crescătorii nu mai au unde livra, întrucât celelalte centre de colectare sunt în afara judeţului şi nu îşi mai permite nimeni să suporte contravaloarea transportului", a precizat Haralampie Duţu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană. Duţu apreciază că, în acest an, crescătorii care s-au înscris deja în program ar avea un potenţial de livrare de circa 100.000 de tone, la fel ca şi în anul anterior. Deocamdată, cel mai apropiat colector de lână este o societate de prelucrare din Buhuşi, judeţul Bacău, existând informaţii că un altul şi-ar deschide porţile în judeţul Harghita. În urmă cu mai bine de 1 an, din judeţul Suceava în program erau înscrişi 852 de crescători, însă acte justificative ale comercializării produsului au prezentat doar 110 dintre cei înscrişi, cantitatea comercializată fiind de 123.770 kg. Beneficiarii programului sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, persoanele juridice şi alte forme asociative cu personalitate juridică. Valoarea sprijinului a crescut la 2 lei pentru fiecare kg de lână comercializat, dosarul pentru intrarea în Programul pentru sprijinirea colectării şi comercializării lânii trebuie să conţină cererea tip; declaraţie pe proprie răspundere; copie după cartea de identitate sau actul de constituire de la ONRC, după caz; dovadă de cont activ; documentul de la medicul veterinar prin care se atestă că exploataţia este identificată în registrul naţional cu numărul respectiv, precum şi cantitatea de lână previzionată pentru livrare. La dosar se adaugă şi documentele doveditoare ale comercializării lânii.  

Judeţul Suceava are 35 de producători de tomate în sistem protejat
·        Până pe 15 iunie au reuşit să valorifice producţia 17 cultivatori, ceilalţi urmând a veni cu cereri pentru ciclul al doilea, cel din perioada 1 noiembrie-20 decembrie
·        Ajutorul de minimis de la bugetul de stat este de 3.000 de euro pe an,  pentru cantitatea minimă valorificată, de 2.000 kg de producător, trebuind a fi prezentate documente justificative
Schema de minimis pentru cultivarea d
e roşii în spaţii protejate continuă să se bucure de atenţie în rândul agricultorilor, susţine Halarampie Duţu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, precizând că, pentru prima parte anului, 17 cultivatori primesc sprijin financiar de la bugetul de stat. "După primul ciclu de depunere a cererilor pentru cei care au valorificat 2.000 kg de tomate de pe suprafaţa de 1.000 de metri pătraţ, în Suceava există 17 beneficiari ai acestui program de ajutor de minimis. Aceştia sunt mai noi sau mai vechi, dintre cei care s-au înscris, în primul an, respectiv în 2017, continuând să cultive. Faţă de acest din urmă an, numărul beneficiarilor este mai mare, crescând de la 28 la 35 înscrişi, în prezent. Până pe 15 iunie au reuşit să valorifice producţia 17 cultivatori în regim protejat, ceilalţi urmând a veni cu cereri în ciclul al doilea, după comercializarea celor două tone în perioada 1 noimbrie-20 decembrie. Există şi varianta că alţii poate nu şi-au mai propus să producă şi să livreze roşii în acest sistem", reliefează Halarampie Duţu, director executiv al DAJ, menţionând că, de obicei, cei mai mulţi optează pentru ciclul din toamnă, cu atât mai mult cu cât în primăvara lui 2019 condiţiile meteorologice au fost unele vitrege. Reamintim că legumicultorii eligibili în cadrul schemei de minimis pentru cultivarea de roşii în spaâii protejate, respectiv în solarii sau sere, trebuie să deţină o suprafaţă  de cel puţin 1.000 de metri pătraţi. Pe de altă parte, producţia obţinută nu poate fi mai mică de 2 kg de tomate pe fiecare metru pătrat, iar cantitatea valorificată de 2.000 kg, de pe suprafaţa în cauză, trebuie a fi dovedită cu documente justificative. Solicitanţii vor fi obligatoriu înregistraţi în Registrul agricol deschis la primăriile în a cărora rază administrativă se află suprafeţele cultivate cu tomate, în solarii sau sere. Pentru fiecare 1.000 de metri pătraţi valoarea sprijinului financiar este echivalentul în lei a 3.000 de euro pe an, fermierul urmând a primi banii într-o singură tranşă. Beneficiarii ajutorului de minimis pentru cultivarea roşiilor pot fi producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat; producătorii agricoli persoane fizice autorizate - întreprinderi individuale şi întreprinderi individuale -, cât şi producătorii agricoli persoane juridice. 

12 august 2019

Ploile zădărnicind tratamentele
Recoltă şiştavă la grâu, pe fondul atacului bolilor şi al uscării forţate  
·        Producătorii care au aplicat tratamente multiple au reuşit să strângă şi peste 6.000 kg la hectar, înspre deosebire de alţi agricultorii care au adunat doar câte 3.000 kg pe hectar, însă din soiuri străine, sensibile
·        "Cu toate acestea, o să fie pâine de calitate, deoarece avem grâu bun şi în judeţul Suceava, pe lângă cel adus din sudul ţării, unde recolta este una superioară calitativ" susţine Haralampie Duţu, şeful Direcţiei Agricole
În judeţul Suceava, campania de recoltare  a cerealelor intră pe ultima turnată, Haralampie Duţu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava subliniind că, în împrejurări uşor atipice, recolta din 2019 este una care a avut de suferit în comparaţie cu cea din anii anteriori. De vină ar fi ploile care au îngreunat aplicarea tratamentele, bolile foliare proliferând şi provocând uscarea forţată a plantelor. "Majoritatea culturilor au fost afectate de condiţiile meteorologice pe care le-am avut în ultima perioadă, mai exact de ploile abundente. S-au instalat bolile, şi cu toate tratamentele făcute, chiar şi repetate, nu s-a reuşit recoltarea unui grâu cu calităţi de panificaţie la nivelul cerinţelor" arată şeful DAJ. Există, însă, şi excepţii, iar îmbucurător este faptul că rezultate superioare s-a obţinut în cazul unui soi de grâu autohton, dar, din păcate, cultivat pe suprafeţe mai puţin întinse. Cei mai mulţi dintre cultivatorii mari suceveni au preferat soiurile străine de grâu, recunoscute pentru producţiile mari la hectar, însă acestea au reacţionat "foarte dur" la condiţiile la meteorologice înregistrate pe parcursul anului agricol. În consecinţă, procentajul recoltei şiştave este unul ridicat, bolile foliare instalate, implicit uscarea timpurie, nepermiţând "umplerea normală" a boabelor în spic.  Cu toate acestea, ca o compensaţie, producătorii care aplicat tratamente multiple au reuşit să strângă şi peste 6.000 kg la hectar, înspre deosebire de agricultorii care au adunat doar câte 3.000 kg pe hectar, chiar dintre mari cultivatori, dar cu soiuri străine, sensibile şi neadaptabile. "În ciuda celor cu care ne-am confruntat, ne apropiem de producţia medie a anului trecut. Mai avem de recoltat, chiar suprafeţe nu prea mari, în mod deosebit orzoaică de primăvară, ovăz şi, nu în cele din urmă, grâu şi secară, deoarece, în unele zone, nu s-a putut intra în teren din cauza ploilor" evidenţiază şeful Direcţiei Agricole. După campania de recoltare din vara lui 2018, producţia medie la grâu a fost de 4.009 kg la hectar, iar acum, înainte de ieşire combinelor din lanuri, media obţinută tinde înspre 4.000 kg la hectar. "Majoritatea producătorilor au predat grâul cu o masă hectolitrică  scăzută. Cu toate acestea o să avem pâine de calitate, deoarece există grâu bun şi în judeţul Suceava, pe lângă cel adus din sudul ţării, unde recolta este una superioară calitativ" a punctat Haralampie Duţu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava. În judeţul Suceava au fost semănate 21.871 de hectare de grâu, 1.600 de hectare de orz toamnă, 600 de hectare de orzoaică de toamnă, 2.679 de hectare de orzoaică de primăvară, 261 de hectare de mazăre boabe, 1.886 de hectare de rapiţă, 2.000 de hectare de secară, 2.500 de hectare de triticale şi 8.557 de hectare de ovăz. 


Dacă nu vor fi contastate
Lucrările la Zona de agrement din Lunca Sucevei vor începe în primăvară 
·        "Este o investiţie foarte importantă, aşteptată de suceveni, iar eu sper să putem face licitaţia cât mai repede" a explicat primarul Ion Lungu, precizând că procedura ar putea fi încheiată până pe 31 decembrie, la ieşirea din iarnă demarând execuţia efectivă    
Proiectul "Revitalizare spaţiu public urban" în municipiul Suceava, respectiv cel de amenajare a Zonei de agrement din Lunca Sucevei va avea desemnat executantul până la sfârşitul anului 2019. Potrivit primarului Ion Lungu, cel mai probabil, contractul de finanţare va fi semnat în luna septembrie, procedurile de licitaţie fiind lansate, cu "clauză suspensivă", încă  de pe 1 august. "Am demarat procedura de licitaţie pe 1 august, însă noi dorim să o finalizăm cât mai repede, ca termen fiind stabilită data de 31 decembrie 2019. Este o licitaţiei cu clauză suspensivă, având în vedere faptul că încă nu a fost semnat contractul de finanţare. Este o investiţie foarte importantă, aşteptată de suceveni, iar eu sper să putem face licitaţia, să o adjudecăm, să semnăm contractul de finanţare, iar din primăvară să ne apucăm efectiv de lucru" a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. Municipiul Suceava s-a asociat cu Administraţia Bazinală de Apă „Siret”, în vederea implementării Proiectului „Revitalizare spaţiu public urban”, respectiv la celui de înfiinţare a unei zone de agrement pe malul râului Suceava. Asocierea a fost votată de Consiliul Local Suceava, în şedinţa ordinară a lunii aprilie, o altă hotărâre privind aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii. Cererea pentru finanţare nerambursabilă europeană are drept ţintă Axa prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Amenajările vizează o suprafaţă de 15,5 hectare de teren de pe malul stâng al râului Suceava, care se întinde pe o lungime de 1 km, în amonte şi aval de podul care leagă centrul Sucevei de cartierul Burdujeni. O parte din suprafaţa vizată este în albia minoră, potenţial inundabilă, durata efectivă a lucrărilor fiind de 15 de luni, cu o valoare totală a investiţiei de 16,26 de milioane de lei. Astfel, zona „A”, din amonte de podul de pe Calea Unirii, va fi destinată amenajărilor pentru activităţi sportive,  iar zona „B”, din aval, va avea un „caracter de loisir”, respectiv de relaxare, odihnă în aer liber şi activităţi culturale. Printre altele, materializarea proiectului cu susţinere financiară nerambursabilă europeană ar consta în amenajarea de alei pietonale; piste pentru biciclete; sisteme de iluminat de tip spot, îngropate; sisteme de irigare subterană; sistem pentru acces wi-fi la internet, dar şi de spaţii pentru practicarea sportului în aer liber. De asemenea, se vor face plantări de arbori şi arbuşti, precum şi dotări cu mobilier urban. În zona „A” vor putea fi întâlnite platforma pentru aerobic (yoga) şi cea pentru fitness, spaţiul de joacă pentru copii, terenuri de tenis, volei şi badminton. Zona „B”, de evenimente, va include un spaţiu pentru organizarea de manifestări culturale şi artistice. 


Trei luni vor dura lucrările de introducere a apei şi canalizării în "Europa"
·        "În cazul în care nu se va înregistra contestaţie, se va trece la semnarea contractului şi la execuţia propriu-zisă" a precizat edilul-şef Ion Lungu, sperând că lucrările vor fi gata până la finele lui 2019.  
·        Respectivele reţele vor fi amenajate pe străzile „Viena”, „Berlin” „Madrid” şi „Londra”, deoarece pe strada „Paris” acestea au fost introduse încă din cursul anului trecut
Proiectul de introducerea reţelelor de alimentare cu apă şi reţelelor de canalizare în cartierul „Europa” de pe Dealul Tătăraşi are un câştigător. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu, care spune că, din cauza blocării Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, contravaloarea intervenţiilor este asigurată din bugetul local. "Aducerea apei şi canalizării pe restul străzilor, în afară de strada Paris, este prinsă în POIM, cu finanţare europeană, însă  acest proiect de la nivelul Consiliului Judeţean, nu este semnat nici acum. Tocmai de aceea am decis să dăm o şansă tinerilor de acolo, să ducem apa şi canalizarea, pentru că, dacă nu facem acest lucru, nu putem finaliza nici străzile, nici iluminatul public şi nici racordare la energia electrică" a declarat Ion Lungu, şeful executivului local sucevean. În cadrul procedurii au fost depuse două oferte, a Euro Est Group Suceava în asociere cu Topgeosys Suceava şi cea a Euskadi Timişoara, iar în urma evaluărilor făcute de comisia de licitaţie, câştigătoare ieşit cele două firme sucevene. Astfel, lucrările vor costa 1,79 de milioane de lei, adică 89,99% din valoarea de la care a pornit licitaţia, de 1,99 de milioane de lei. Lungu spune că, în cazul în care nu se va înregistra contestaţie din partea firmei descalificate, se va trece la semnarea contractului şi la execuţia propriu-zisă, intervenţiile urmând se desfăşura pe durata a 3 luni. "Dacă nu se depune contestaţie - pentru că sunt două oferte, iar, de regulă, una dintre firmele respinse face acest lucru -, putem semna contractul, să trecem la treabă şi să finalizăm lucrările până la sfârşitul anului. Sunt convins că, dacă vom semna contractul, vom putea face lucrările în acest an" a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei, menţionând că obiectul finanţării îl fac 4 străzi din noul cartier "Europa". În luna mai, în şedinţa extraordinară, Consiliul Local Suceava a aprobat valoarea investiţiei, una de 2,66 de milioane de lei, dintre care 2,23 de milioane de lei sunt lucrări efective, mai puţin proiectarea. Respectivele reţele vor fi amenajate pe străzile „Viena”, „Berlin” „Madrid” şi „Londra”, deoarece pe strada „Paris” acestea au fost introduse încă din cursul anului trecut. De precizat este faptul că în baza unei finanţări nerambursabile aferentă Programului Operaţional Sectorial „Mediu” 2017-2014, în zonă au fost aduse doar magistralele de transport al apei, în timp ce reţelele stradale de conducte făceau obiectul unui proiect distinct al Consiliului Judeţean Suceava, promovat în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, dar al cărui contract de finanţare nu a fost încă semnat. În 2012, pe Dealul Tătăraşi, au primit loturi de câte 300 de metri pătraţi fiecare, 142 de tineri cu vârsta de până la 35 de ani, care nu au avut vreodată sau nu deţineau la acel moment o locuinţă ori un teren proprietate personală „pretabil” la ridicarea unei case.

11 august 2019


Sunt necesare
Intervenţii "în regim de urgenţă" la monumentele UNESCO din judeţul Suceava
·        "Problemele persistente la nivelul elementelor de arhitectură afectează nemijlocit şi componentele artistice, motiv pentru care soluţionarea acestora este imperativă", se reliefează în Raportul privind starea de conservare a monumentelor al Muzeului Bucovinei
Monumentele din judeţul Suceava înscrise în Lista patrimoniului mondial se află într-o stare bună de conservare. Aşa relevă un raport al Muzeului Bucovinei, în care se arată că excepţie face "necesitatea anumitor intervenţii punctuale, unele în regim de urgenţă, în vederea salvagardării atât a componentelor artistice, precum şi a integrităţii structurale a monumentelor. Raportul nr. 9040 din 28 decembrie 2018 privind starea de conservare a monumentelor, întocmit de Departamentul "Monitorizare monumente UNESCO" al Muzeului Bucovinei, evidenţiază că monumentele în aer liber sunt supuse permanent acţiunii factorilor de degradare din mediul înconjurător, cele mai multe probleme la care sunt supuse elementele  acestora fiind "recurente", în special cele aflate la exterior, dar cu influenţă şi asupra microclimatului interior ale bisericilor. Pe de altă parte, unele probleme apărute au la origine lipsa prevenţiei şi luarea măsurile privind elementele din materiale mai puţin durabile, cum ar învelitorile. Astfel, în raportul amintit se precizează că diverse cauze pot provoca una sau mai multe forme de degradare, şi, în acelaşi timp, "pot da naştere unei succesiuni de degradări care decurg unele din altele". "Evaluarea stării de conservare a unui monument nu constă doar în depistarea şi indicarea problemelor existente, ci şi a eventualelor pericole care ar putea influenţa această stare. Problemele persistente la nivelul elementelor de arhitectură afectează nemijlocit şi componentele artistice, motiv pentru care soluţionarea acestora este imperativă pentru conservarea picturii murale şi a patrimoniului mobil aferent", se reliefează în Raportul privind starea de conservare a monumentelor din judeţul Suceava înscrise în Lista patrimoniului mondial, raport semnat de Constantin Emil Ursu, director general al Muzeului Bucovinei. Din judeţul Suceava, în Patrimoniul UNSECO sunt înscrise Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Arbore; Biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Gheorghe” din Mănăstirea Humorului; Biserica „Buna Vestire” din Vatra Moldoviței; Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pătrăuți; Biserica „Sfântul Nicolae” din Probota; Biserica „Sfântul Gheorghe și Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava; Biserica „Sfântul Gheorghe” din Voroneț şi Biserica „Învierea Domnului” din Sucevița. Cele 8 biserici au pereţii exteriori acoperiţi cu picturi autentice în frescă, reprezentând cicluri complete de teme religioase şi fiind considerate „capodopere inspirate din arta bizantină”.