23 noiembrie 2016

Patinoarul artificial se deschide Ziua Bucovinei
·        Obiectivul a intrat în intervenţii pregătitoare, ieri fiind reparate lămpile pentru iluminarea pistei de gheaţă.
·        Patinoarul se află pe lista CNI pentru lucrări de acoperire, în 2008, cu finanţare din bugetul local fiind reabilitată pista şi montată instalaţia frigorifică pe bază de freoni ecologici. 
Luni se deschide Patinoarul artificial din municipiul Suceava. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care spune că faţă de anii trecuţi, când acesta era pus la dispoziţia amatorilor pe 1 decembrie, de Ziua naţională a României, în 2016 accesul la amenajarea de pe strada „Universităţii” este permis începând de pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei. Lungu susţine că tarifele se menţin la nivelul celor din anul 2015, intrarea pentru copii fiind de 5 lei, iar pentru adulţi de 9 lei. Ascuţirea patinelor este taxată cu 3 lei perechea. De altfel, obiectivul a intrat în intervenţii pregătitoare, ieri fiind reparate lămpile pentru iluminarea pistei de gheaţă. Programul de funcţionare este zilnic, acesta fiind unul prelungit în zilele de weekend. Primarul Ion Lungu a reamintit că municipiul Suceava figurează pe lista-sinteză a Companiei Naţionale de Investiţii, în vederea susţinerii financiare a investiţiei de acoperire a Patinoarului artificial. „Am obţinut aprobarea Ministerului Tineretului şi Sporturilor, condiţie absolut necesară pentru acoperirea Patinoarului, şi sperăm ca acest lucru să se întâmple anul viitor”, a evidenţiat Ion Lungu, primarul de Suceava. 

În septembrie 2014, Primăria municipiului Suceava a înaintat Federaţiei Române de Hochei o scrisoare prin care îşi exprima intenţia de demara lucrări de acoperire cu fonduri europene a Patinoarului artificial. Şeful administraţiei publice locale, Ion Lungu, arăta, la cea dată, că proiectul vizează intervenţii de modernizare care ar permite găzduirea de competiţii de anvergură naţională sau chiar internaţională.  În acelaşi an, cu bani din bugetul local, montată a fost o centrală termică, instalaţia de încălzire în sistem centralizat fiind foarte veche şi nemaidând randament. În 2008, cu 600.000 de lei investiţii a fost reabilitată pista şi înlocuită instalaţia frigorifică pe amoniac cu echipamente noi, pe bază de freoni ecologici. Acoperirea Patinoarului artificial ar putea costa tot 500.000 de lei. 
220 de muncitori de la drumuri şi din construcţii, trimişi în şomaj
·        Aceştia vor primi o indemnizaţie stabilită în funcţie de stagiul de cotizare şi de mărimea medie a salariilor din ultimul an de activitate.    

Anotimpul friguros aduce concedieri colective, peste 200 de lucrători fiind trimişi acasă de către angajatorii suceveni. „Din notificările primite de la angajatori, am totalizat un număr de 220 de persoane, care urmează să fie disponibilizate pe durata sezonului de iarnă”, informează Anca Capverde, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Conform oficialului AJOFM, au venit cu notificări de disponibilizări sectoare cu specific sezonier, precum cel de drumuri şi poduri, dar şi di construcţii de clădiri. Până acum au anunţat trimiteri la „vatră”  3 firme, disponibilizări notificând Autotehnorom, Civica Grup şi SUCT. În legătură cu această decizie, managementul societăţilor amintite au invocat cauze legate de condiţiile climatice nefavorabile desfăşurării activităţii, precum şi de finalizarea contractelor încheiate la început de an. În general, concedierile operate de angajatori sunt cu durată determinată, cuprinsă între 3 şi 6 luni, pe durata inactivităţii muncitorii cu pricina urmând  a primi o compensaţie financiară. „Compensaţia financiară este indemnizaţia de şomaj, care se stabileşte în funcţie de stagiul de cotizare realizat şi de cuantumul mediu al salariilor din ultimul an de activitate al fiecărei persoane”, a declarat Anca Capverde, responsabilul relaţii cu mass media al  Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. 

22 noiembrie 2016

Bursa locurilor de muncă pentru eliberaţii din detenţie
·        Penitenciarul Botoşani va escorta la sediul AJOFM Suceava 16 deţinuţi care urmează a fi puşi în libertate.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, în parteneriat cu Penitenciarul Botoşani, organizează, joi, 24 noiembrie, ora 10.30, la sediul instituţiei, în sala de Consiliu, Bursa locurilor de muncă pentru persoanele care vor fi eliberate din detenţie. Potrivit Mirelei Adomnicăi directorul executiv al AJOFM, în scopul susţinerii reintegrării sociale şi profesionale a acestora, la Bursă invitaţi au fost 5 angajatori cu atitudine receptivă şi de suport faţă de peroanele care au ispăşit printr-o pedeapsă privativă de libertate. Astfel, Penitenciarul Botoşani escortând în Suceava 16 deţinuţi care urmează a fi puşi în libertate. Conform şefului AJOFM, selectarea angajatorilor a mai urmărit şi plierea deficitului de personal pe calificările pe care le au persoanele din grupul ţintă, dar şi disponibilitatea pentru calificarea acestora la locul de muncă. „Parteneriatul cu Penitenciarul Botoşani, având ca obiectiv facilitarea integrării pe piaţa muncii a persoanelor care au fost în detenţie, este finalizat prin organizarea unei burse speciale destinată acestui segment de public”, declară Mirela Adomnicăi. În aceeaşi zi, va fi ţinută o conferinţă de presă în care vor fi prezentate rezultatele înregistrate prin medierea directă în cadrul burselor pentru ocuparea locurilor vacante, prilej cu care vor fi expuse experienţele dobândite şi indicatorii acestui tip de activitate.
Premii pentru USV la Salonul Naţional de Inventică 
Duminică, 20 noiembrie, Complexul Romexpo a găzduit festivitatea de premiere a Salonului Naţional de Inventică şi Creativitate Ştiinţifică pentru Tineret, Ediţia a XIV-a, eveniment organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului. În cadrul celor trei secţiuni au fost prezentate peste 40 de lucrări ale elevilor şi studenţilor din întreaga ţară. La această competiţie, reprezentanţii Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, studenţi ai Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, au câştigat trei premii. Astfel, reprezentaţii USV şi-au adjudecat premiul I la secţiunea Tehnologia informaţiei, cu un Sistem de securizare psiho-somatică (Eye guard), realizat de echipa Călin Ciufudean, Tatiana Brighidin şi Daniel Radu Jacotă. La aceeaşi secţiune, echipa Dan Milici, Pavel Popescu, Dumitru Cernușcă şi Mihaela Poienar a obţinut premiul II, cu Sistemul complex de tip multisenzor pentru detectarea incendiilorTot la Tehnologia informaţiei, în Suceava a fost adusă şi o menţiune pentru Sistemul automatizat de control al traficului rutier (safe-route), rezultat al muncii echipe formate de din Călin Ciufudean, Alexandru Teleagă şi Evelin Grigoriciuc. 
Firma de transport local a pierdut peste 616.000 de călători într-un singur an 

·        Drept urmare, societatea a procedat la reducerea cu 2,83% a cheltuielilor de natură salarială, în condiţiile în care numărul mediu de angajaţi a rămas constant.
·        Deşi la finele anului 2015, TPL a înregistrat un profit de 407.361 de lei, acesta a fost repartizat pentru acoperirea pierderilor din anii anteriori.
Societatea de transport public local TPL Suceava întâmpină serioase probleme economice-financiare, chiar dacă, în ultimul timp, nimic nu a lăsat să transpară acest lucru. Astfel, potrivit studiului de oportunitate privind atribuirea gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, în 2015, veniturile din exploatare ale firmei au scăzut cu 162.606 de lei, respectiv cu 1,04% faţă de anul precedent, iar cifra de afaceri s-a diminuat cu 557.034 de lei, adică cu 1,8%. Principala cauză care stă la originea acestei situaţii este numărul mai mic de călători, acesta scăzând de la 12.857.943 în 2014, la 12.421.026 în 2015, regresul fiind 616.917 de persoane. În acest context defavorabil, TPL a procedat la reducerea cu 9,2% a cheltuielilor materiale şi cu 2,83% a cheltuielilor de natură salarială, în condiţiile în care numărul mediu de salariaţi a rămas aproximativ constant, de 215 lucrători, în 2015. Anul trecut, societatea de transport public local TPL a plătit salarii de bază şi bonificaţii în valoare peste 5 milioane de lei, precum şi bonusuri legale de 543.539 de lei, dintre care 438.259 de lei reprezintă bonuri de masă. La toate acestea se adaugă cheltuieli aferente contractelor de mandat, directorii şi membrii Consiliului de Administraţie primind 94.743 de lei, iar membrii Adunării Generale a Acţionarilor alegându-se cu 70.032 de lei.
·        TPL avea datorii totale de 6,6 milioane de lei, 576.842  de lei reprezentând debitul către societăţile de leasing financiar.

Potrivit sursei citate, evenimentele, respectiv schimbările economice care pot afecta semnificativ veniturile din activitatea de bază a firmei de transport călători, şi care se constituie în riscuri pentru transportator, sunt fluctuaţia preţurilor combustibililor, cât şi creşterea preţului la anvelope şi piese de schimb. Deşi la finele anului 2015, TPL a înregistrat un profit de 407.361 de lei, acesta a fost repartizat pentru acoperirea pierderilor din anii anteriori. La acelaşi moment, la creanţe de 2,52 de milioane de lei, societatea avea datorii totale de 6,6 milioane de lei. În cadrul acestora din urmă, suma de 576.842  de lei, reprezenta debitul către societăţile de leasing financiar, accesat în exerciţiile anterioare, prin actualizarea cursului de schimb. Conform studiului de oportunitate privind atribuirea gestiunii serviciului de transport, societatea comercială TPL, la care acţionar unic este municipiul Suceava „se confruntă cu dificultăţi în recuperarea creanţelor de la Primăria municipiului Suceava, dar şi de la alţi agenţi economici”. TPL deserveşte  traseele principale din reşedinţa de judeţ cu 33 de autobuze Iribus Citelis, cu capacitate de 107 locuri, cât şi cu 12 autobuze de capacitate redusă Otokar Centro C şi Karsan Jet, cu 22 de locuri.                                      
Primăria asigură finanţarea cabinetele medicale şi stomatologice şcolare 
·        Compartimentul „Medicină şcolară” cuprinde 61 de posturi în 10 cabinete medicale şcolare şi unul studenţesc, precum şi 8 cabinete de medicină dentară.
Autorităţile locale sucevene prelungesc contractul pentru asigurarea unor cheltuieli de personal aferente medicilor, medicilor dentişti şi asistenţilor medicali, cât şi a celor pentru medicamentele şi materialele sanitare din baremul de dotare a cabinetelor de medicină generală şi dentară din unităţile sanitare din învăţământ. Acesta expiră pe 31 decembrie 2016, noul termen de valabilitate fiind stabilit pentru 30 aprilie 2017, în acest sens urmând a fi votată o hotărâre de Consiliul Local.  Compartimentul „Medicină şcolară” din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Suceava cuprinde 10 cabinete medicale şcolare şi unul studenţesc, precum şi 8 cabinete de medicină dentară. Astfel, în cele două birouri specializate ale Compartimentului amintit, au 61 de posturi.  Din bugetul local al municipiului Suceava este asigurată finanţarea cheltuielilor de funcţionare, cum ar fi cele cu unele materiale sanitare, medicamente, întreţinerea aparaturii medicale dentare şi cu incinerarea deşeurilor. Alte cheltuieli,  respectiv cele cu salariile şi o parte din cheltuielile cu medicamentele şi materiale sanitare sunt în sarcina Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică. Contractul amintit este încheiat între DSP Suceava şi Consiliul Local, în baza contractelor de muncă ale personalului medical; listei materialelor sanitare şi medicamentelor necesare; autorizaţiilor de funcţionare ale cabinetelor; asigurării civile în domeniu pentru personalul medical, dar şi a centralizatorului cu cheltuielile de personal.     

21 noiembrie 2016

La recficativ,
Primăria taie din cheltuielile salariale 
·        Firma de transport călători primeşte subvenţii de aproape 750.000 de lei, de la Guvern, pentru repararea străzilor afectate de inundaţii, Suceava beneficiind 23.000 de lei.  


O importantă sumă de bani va intra în Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţilor locale sucevene, după ce aceasta va fi tăiată de la cheltuielile  salariale. Este vorba despre o rectificare în minus a „cheltuielilor de personal” din cadrul bugetului local, un proiect de hotărâre în acest sens fiind pe masa de dezbateri a deliberativului sucevean, care se va întruni în şedinţă ordinară la mijlocul săptămânii. Cea mai mare pierdere o suferă „serviciile publice generale” de la care se suprimă 350.000 de lei. Acţiunile de la capitolul  „Sănătate” vor fi văduvite de 125.000 de lei, în timp ce creşa este lăsată fără  50.500 de lei. Pe de altă parte, transportul în comun, respectiv societatea comercială TPL se va bucura de o rectificare pozitivă a bugetului local, înspre aceasta urmând a se îndrepta suma de 748.500 de lei. Suplimentarea este cerută de Compartimentul „Autoritate locală şi autorizare  transport”, banii luaţi din Fondul de rezervă fiind alocaţi firmei de transport persoane, cu titlul de subvenţii pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la costul unei călătorii cu autobuzele şi microbuzele operatorului la care Primăria este unic acţionar. De rectificare în plus au parte şi „reparaţiile de străzi”. În cauză este o sumă de 23.000 de lei, repartizată municipiului Suceava prin hotărâre a Guvernului, din Fondul de intervenţie la dispoziţia executivului central, pentru remedierea stricăciunilor la infrastructura rutieră afectată de inundaţiile din vară.     

20 noiembrie 2016

Trei familii evacuate, după ce peretele unei locuinţe sociale s-a prăbuşit

Autorităţile sucevene au mutat într-un adăpost de noapte 13 peroane care stăteau în locuinţe sociale ale Primăriei, din cauză că un zid al acestora a căzut. Sâmbătă, la ora 14:03, Dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost înştiinţat, prin numărul unic de urgenţă 112, despre prăbuşirea unui perete al lateralei unei clădiri din municipiul Suceava, de pe strada 22 Decembrie, în preajma sediului Poliţiei din cartierul Burdujeni. Construcţia, veche de peste 100 de ani, cu o amprentă la sol de aproximativ 320 de metri pătraţi, aparţine Primăriei municipiului Suceava. În laterala opusă zidului prăbuşit sunt amenajate locuinţe sociale, formate din trei camere, pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi. Diferenţa de 200 de metri pătraţi este spaţiu dezafectat. În locuinţele sociale, domiciliau 3 familii, cu 13 persoane, din care 7 adulţi şi 6 minori. În urma evenimentului, nicio persoană nu a fost rănită. La faţa locului s-au deplasat specialişti ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi ai Primăriei municipiului Suceava, pentru evaluarea nivelului de siguranţă a construcţiei. Deoarece clădirea nu era sigură, s-a luat decizia evacuării celor 13 persoane, care au fost transportate cu mijloace adecvate la adăpostul de noapte „Sfânta Vineri”, al asociaţiei „Lumină Lină”, din municipiul Suceava. 
USV, locul 9 din 48, în clasamentul integrităţii academice
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se situează pe treapta a 9-a, din  48 de poziții, în Clasamentul privind integritatea academică a universităților din România. Studiul şi ierarhizarea au fost realizate de către Societatea Academică din România, având ca parteneri Uniunea Națională a Studenților din Elveția și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România. Procesul de evaluare s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenților şi schimbul de bune practici”, finanţat prin Programul de cooperare elveţiano-român. Proiectul reprezintă cea de-a III-a ediţie a Coaliţiei pentru Universităţi Curate, fiind coordonat de Alina Mungiu-Pippidi, Marius Diaconescu, Andreea Petruț şi Vlad Cherecheş. Evaluate au fost universitățile publice româneşti, cu excepția celor de arte, sub şase aspecte diferite: transparența și corectitudinea administrativă, corectitudinea academică, calitatea guvernanței, managementul financiar, performanța academică şi antidiscriminare, instituțiile fiind împărțite în final pe clase grupate în raport de numărul de stele acordate (de la 5 la 0). Aspectele negative principale care au condus la plasarea universităților în coada clasamentului au fost fenomene sau cazuri legate de nepotism, cazuri de plagiat, concursuri trucate, presiuni asupra studenţilor, averi suspecte ale rectorilor şi politizarea educației. În pofida faptului că la stabilirea scorurilor finale nu s-au luat în calcul realizările comunităților academice în domeniul antidiscriminării, USV fiind cunoscută pentru mediul multicultural şi multiconfesional tolerant pe care îl asigură, precum şi pentru măsurile luate în direcția asigurării confortului persoanelor provenite din medii defavorizate sau cu dizabilități, şi că la capitolul meritocrație, având în vedere vârsta tânără a multor conducători de doctorat şi a unor domenii doctorale, scorul înregistrat nu a fost suficient de mare, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava s-a situat pe locuri de top la celelalte capitole evaluate, media celor cinci criterii așezând instituția academică suceveană pe onorabilul loc nouă. „În condițiile în care nici unei universități nu i-au fost acordate  5 stele, USV, cu cele 3 stele obținute, se află în tabăra universităților care reuşesc să asigure un nivel bun de integritate academică, confirmând reputația de instituție de învățământ care urmăreşte să ofere studenților o educație de calitate şi promovează politici de asigurare a integrității actului educațional”, se arată într-un comunicat de presă al USV. Evaluarea realizată este extrem de utilă în adoptarea unor politici de corecție şi ameliorare a strategiilor interne ale universităților, obiectivul instituției sucevene în următorii ani constând în creşterea vizibilității cercetării la nivel național şi internațional. Evaluarea a fost realizată pentru perioada 2012-2016 şi a urmărit să cuantifice capacitatea universităților de a asigura integritatea procesului de educație.Clasamentul a fost făcut public în data de 17 noiembrie, prin intermediul unei conferinţe desfăşurate la sediul Băncii Naţionale a României.
Lămpile LED vor lumina în centrul Sucevei după Sărbători
·        „Preferăm ca după Sărbătorile de iarnă să intrăm şi în zona centrală, astfel încât să nu deranjăm activităţile specifice din oraş, din perioada care urmează”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.         
Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale de pe lângă Ministerul de Finanţe a aprobat ca suma de 2,87 de milioane de lei să fie folosită pentru cofinanţarea Proiectului „Management modern şi eficient al iluminatului public în municipiul Suceava”. Suma respectivă se încadrează în economiile făcute din creditul de 10 milioane de lei angajat de Primăria Suceava pentru amenajarea Zonei de agrement „Tătăraşi”, suma oferită de către viitorul constructor la licitaţie fiind mult mai mică decât cea scoasă la bătaie. „Noi am dat o hotărâre de Consiliu Local prin care am cerut să distribuim suma economisită, la licitaţie, pentru amenajarea Zonei de agrement”, a declarat primarul Ion Lungu. În vederea realizării acestui din urmă obiectiv, autorităţile sucevene au contractat un credit de 10 milioane de lei, acordat de CEC Bank, pentru o dobânda anuală de 1,5% peste cea de referinţă, la care se adaugă comisionul de administrare de 0,65%. Competiţia pentru amenajarea Zonei de agrement „Tătăraşi” a fost câştigată de firma Victor Construct Botoşani, pentru aproximativ 6,22 de milioane de lei. Din economia totală de 3,86 de milioane de lei, 2,87 de milioane de lei iau destinaţia Proiectului cu fonduri elveţiene „Management modern şi eficient al iluminatului public”, aflat deja în implementare, şi care presupune înlocuirea a 3.816 corpuri de iluminat, îmbătrânite, deteriorate şi cu randament scăzut de funcţionare, dar şi a amenajării unui sistem de telegestiune. „Deja, aceste corpuri de iluminat noi au fost montate pe 22 de străzi din Burdujeni-sat şi Iţcani. Preferăm ca după Sărbătorile de iarnă să intrăm şi în zona centrală, astfel încât să nu deranjăm activităţile specifice din oraş, din perioada care urmează”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.          


18 noiembrie 2016

Anul acesta,
Aproape toate licitaţiile organizate de Primărie au fost contestate
·        „Din cele 8 licitaţii mari pe care le-a avut municipalitatea în acest an, cu un total de 18 milioane de euro, toate au fost contestate ”, declară edilul-şef Ion Lungu.
Primăria municipiului Suceava a finalizat procedura de licitaţie pentru modernizarea a două importante străzi ale Sucevei. Este vorba despre „Constantin Moraru” din cartierul Iţcani şi „Lev Tolstoi” din cartierul Burdujeni, primarul Ion Lungu trăgând nădejde ca, în aceste zile, să nu se înregistreze vreo contestaţiei. Aceasta în condiţiile în care, în 2016, aproape toate proiectele Primăriei, mai puţin unele mici, pentru care s-au ţinut competiţii de desemnare a executantului, au făcut obiectul contestatorilor. „Deocamdată este o veste bună, însă sperăm să nu se ajungă la notificare sau contestaţie, conform tradiţiei. Din cele 8 licitaţii mari pe care le-a avut municipalitatea în acest an, cu un total de 18 milioane de euro, toate au fost contestate ”, subliniază edilul-şef Ion Lungu, menţionând că, dacă nu se întâmplă nimic, contractul de modernizare a străzilor cu pricina urmează a fi semnat pe 23 noiembrie. Constructorul desemnat pentru cele două artere este firma Autotehnorom Suceava, pentru 656.604 de lei, în cazul străzii  „Constantin Moraru” şi, respectiv, pentru 450.584 de lei, în cel al străzii  „Lev Tolstoi”.  De precizat este că licitaţia pentru modernizarea a două străzi de pământ, adică „Mihail Sadoveanu” şi „Dragoş Vodă” din apropierea zonei centrale a reşedinţei de judeţ a  fost contestată, aflându-se în analiza Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC). La ambele loturi s-au înregistrat 6 competitori, iniţial executantul fiind declarat firma SUCT Suceava, pentru 1,06 milioane de lei, în primul caz, şi respectiv 257.263 de lei, în ce de al doilea.
În judeţul Suceava,
Câte 650.070 de buletine de vot pentru Senat şi Camera Deputaţilor
Constantin Harasim, prefectul de Suceava, informează că a fost finalizată tipărirea buletinelor de vot de la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, atât pentru Senat, cu un total de 650.070 de bucăţi, cât şi pentru Camera Deputaţilor, evident tot cu 650.070 de buletine. Procedura simplificată într-o singură etapă pentru achiziţia serviciului de tipărire a buletine de vot s-a desfăşurat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), deschiderea ofertelor făcându-se pe 20 octombrie 2016. Participante au fost 7 tipografii, departajarea câştigătoarei având loc după evaluarea acestora din punct de vedere tehnic şi financiar.  În urma estimării cantităţii de hârtie necesară tipăririi buletinelor de vot, acesta a fost furnizată de Unitatea Teritorială 330 Podoleni, din judeţul Neamţ, a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. Conform lui Constantin Harasim, printre activităţile care se desfăşoară în perioada 18-24 noiembrie 2016, se numără realizarea tipizatelor listelor electorale suplimentare şi a extraselor de pe lista electorală permanentă şi cea suplimentară, dar şi confecţionarea ştampilelor de control ale birourilor electorale ale secţiilor de votare. Întocmit va fi graficul de distribuire a buletinelor de vot, iar în perioada următoare vor fi primite, de la Ministerul Afacerilor Interne, ştampilele cu menţiunea „votat” şi timbrele autocolante. „Judeţul Suceava este în grafic cu toate acţiunile prevăzute în programul calendaristic al alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie 2016”, a declarat Constantin Harasim, prefectul de Suceava. 
240 de fermieri au cerut adeverinţe pentru contractarea de credite


În vederea sprijinirii fermierilor, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) Suceava a continuat relaţiile de colaborare cu băncile comerciale şi Fondul de Garantare a Creditului Rural, semnând convenţii şi acte adiţionale privind finanţarea capitalului de lucru pentru beneficiarii schemelor de sprijin pe suprafaţa, cât şi în vederea desfăşurării activităţilor curente de către beneficiarii din sectoarele zootehnic şi vegetal, rezultă dintr-o informare a instituţiei judeţene. Astfel, în primele 3 trimestre ale anului 2016, Centrul Judeţean Suceava a eliberat 240 adeverinţe pentru credite, Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură având încheiate convenţii cu mai multe unităţi bancare. APIA i-a revenit rolul de a elibera adeverinţe din care să rezulte că potenţialul beneficiar a depus cerere de plată pentru plăţile naţionale directe complementare, precum şi că, la solicitant, a fost efectuat controlul administrativ asupra corectitudinii declaraţiei prin care se apelează la sprijinul financiar al statului. Totodată, în adeverinţă se menţionează că, la momentul eliberării actului, beneficiarul nu făcea obiectul excluderii de la plată, precum şi faptul că sunt îndeplinite condiţiile generale pentru acordarea sumelor la care este îndreptăţit. Băncii creditoare îi revine obligaţia de a se angaja la respectarea nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăţilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului să nu depăşească, la data respectivă, ROBOR + 4%, comisioanele aferente limitându-se la 1%. 

17 noiembrie 2016

Teren de fotbal sintetic de 300.000 de euro în Iţcani
·        „Acesta va putea fi folosit de echipa Foresta, dar şi cele de copii şi juniori, care se plâng că nu au unde se antrena şi susţine meciuri amicale”, a declarat primarul Ion Lungu.
·        În 2013, Federaţia Română de Fotbal a interzis ţinerea oricărei competiţii sportive pe stadionul CFR Iţcani, acesta neputând fi omologat.
Primarul Ion Lungu va pune pe masa Consiliului Local un proiect de hotărâre de modernizarea a stadionului din Iţcani. Edilul-şef sucevean spune că a primito adresă de la Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), care, în acest sens, s-a oferit să acorde un sprijin financiar de 150.000 de euro. Banii ar urma să ia calea amenajării unei suprafeţe sintetice de joc, autorităţilor locale revenindu-se sarcina unei coparticipări care se ridică tot la 150.000 de euro. „Avem o solicitare de la Federaţia Română de Fotbal să venim cu o propunere pentru a amenaja un teren sintetic. FRF vine cu o finanţare de 150.000 de euro, iar Primăria va trebui să mai pună încă 150.000 de euro. Vom face acolo un teren sintetic, astfel încât să poată fi folosit pentru echipa Foresta şi de cele de copii şi juniori, care se plâng că nu au unde se antrena şi susţine meciuri amicale”, a declarat ocupantul fotoliului administrativ din Areni.  La începutul anului 2013, Consiliul Local Suceava a aprobat trecerea în proprietatea privată a municipalităţii a bunurilor aferente stadionului Iţcani. Pe acesta din urmă a evoluat, iniţial, echipa de fotbal de ligă secundă Rapid CFR Suceava, actuala Foresta, Primăria manifestăndu-şi, încă de la acea dată,  intenţia de a face lucrări de reparaţii şi repunerea arenei în circuitul sportiv. Atunci, Federaţia Română de Fotbal, printr-o adresă, a interzis ţinerea oricărei competiţii sportive pe stadionul CFR Iţcani, dar şi a antrenamentelor, acesta neputând fi omologat. Terenul de sub stadionul CFR este intabulat pe rolul Primăriei Suceava, printre bunurile preluate în domeniul privat în anul 2013 numărându-se pista de atletism, tribuna, unele construcţii,  racordul electric, racorduri de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi împrejmuirile aferente.        
Ridicarea Sălii polivalente va începe în 2017
·        „Sper ca până în primăvară să avem toate aprobările necesare, astfel încât să putem demara efectiv lucrările ”, a declarat Ion Lungu,  primarul Sucevei.

Consiliul tehnico-economic al Companiei Naţionale de Investiţii a avizat favorabil, fără observaţii, studiul de prefezabilitate înaintat de Primăria Suceava în vederea susţinerii financiare a construirii Sălii polivalente.  Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care a precizat că mai sunt de parcurs multe etape, dar care speră că execuţia efectivă va începe pe parcursul anului viitor. În acest sens, edilul-şef  şi-a propus ca toate aprobările să fie obţinute până în primăvară.  „Am mai depăşit o etapă, Compania Naţională de Investiţii urmând să demareze procedurile de achiziţie pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru realizarea Sălii polivalente. Sigur, mai este mult de lucru, de mers la Bucureşti, la ministere, de aprobat indicatorii tehnico-economici, dar suntem în calendar. Sper ca până în primăvară să avem toate aprobările necesare, astfel încât să putem demara efectiv lucrările la Sala polivalentă”, a declarat Ion Lungu,  primarul Sucevei. Sala polivalentă cu 7500 de locuri, dintre care 2.500 mobile, va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe un teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă. Amplasamentul de aproape 50.000 de metri pătraţi face parte din intravilanul municipiului Suceava, oferind acces dinspre oraş, precum şi posibilitatea amenajării drumurilor, parcărilor şi spaţiilor verzi. Autorităţile sucevene s-au obligat la asigurarea suprafeţelor pentru depozitare şi organizare de şantier, la suportarea finanţării introducerii utilităţilor, cât şi la menţinerea destinaţiei şi întreţinerea obiectivului pe o perioadă de minim 15 ani. Pentru construirea Sălii polivalente, Consiliul Local aprobase, în ultima şedinţă a mandatului trecut, contractarea unui credit de 25 de milioane de lei, adică de aproximativ 5 milioane de euro. Banii trebuiau să ia calea construirii unei săli polivalente cu 5.000 de locuri, însă autorităţile municipale au renunţat la împrumut după ce Compania Naţională de Investiţii s-a oferit să realizeze investiţia din Suceava cu fonduri guvernamentale. 

16 noiembrie 2016

Reapar câinii vagabonzi pe străzile Sucevei 
·        „Am dat dispoziţii să mărim forţele de hingheri”, subliniază primarul Ion Lungu.
·        Se crede că animalele provin de la un adăpost privat neautorizat, acţionat în instanţă de către juriştii Primăriei.   
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava şi-a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, nemulţumirea faţă de înmulţirea numărului de câini fără stăpân din reşedinţa de judeţ, opinând că aceştia ar putea proveni de la un adăpost privat. „Sunt total nemulţumit, în ultimul timp au apărut foarte mulţi câini pe străzi. Explicaţia ar consta în înfiinţarea acelui adăpost clandestin pe malul râului Suceava”, precizează şeful municipalităţii. Lungu spune că Primăria contestă legalitatea funcţionării adăpostului privat pentru canine, adresându-se, de altfel, instanţei de judecată, şi cerând desfiinţarea acestuia. Edilul-şef precizează că în urma semnalelor şi reclamaţiilor primite de la cetăţeni, s-a luat şi măsura suplimentării numărului de lucrători de la Serviciul de ecarisaj. „Este o problemă reală, de aceea am dat dispoziţii să mărim forţele de hingheri, să aducem şi alţii, astfel încât să strângem câinii de pe străzi”, a subliniat primarul. Potrivit lui Ion Lungu, în spaţiile special amenajate de pe malul Sucevei mai sunt locuri disponibile, anul acesta, în baza unui contract cu o firmă de protecţia animalelor, aproximativ 500 de animale fiind trimise înspre adopţie în Germania. Pentru adunarea câinilor vagabonzi, Primăria municipiului Suceava a semnat un contract de asociere cu Diasil Service, operator care lucrează în cooperare cu Serviciul de ecarisaj al Primăriei. La jumătatea lunii februarie 2016, primarul Ion Lungu informa că adoptate în Germania fuseseră 930 de canine, înspre adopţie internă încredinţându-se 487 de câini. De asemenea, eutanasiate medical au fost 593 de animale, în timp ce altele 1.936 „au decedat din cauze naturale”.     

La rândul său, în luna aprilie, viceprimarul Lucian Harşovschi făcea cunoscut că într-un an şi jumătate capturate din Suceava au fost 4.416 de canine hoinare. 
Primăria are şanse să se aleagă cu 161 de hectare de pădure din Parcul Şipote şi de pe versantul Zamca   
·        Autorităţile locale vor cere parlamentarilor liberali să promoveze un proiect de lege în acest sens, primarul Ion Lungu făcând apel la ceilalţi parlamentari suceveni să sprijine demersul.   
·        „Sunt anumite iniţiative în spaţiul public, dar acestea nu au nicio şansă de izbândă atât timp cât nu este aprobată o hotărâre de Consiliu Local prin care se solicită transferarea acestor păduri”, arată ediul-şef.
Primăria Suceava cere transferarea a 55,58 hectare de pădure din zona Parcului Şipote, precum şi a 105,72 hectare din Pădurea Zamca, în patrimoniul public şi intravilanul municipiului, astfel încât reşedinţa de judeţ să atingă suprafaţa medie de spaţiu verde pe cap de locuitor stabilită prin lege. Deoarece acest din urmă indicator este sub cel prevăzut de reglementările în vigoare, adică de mai puţin de 26 de metri pătraţi de fiecare sucevean, Agenţia pentru Protecţia Mediului refuză să avizeze Planul Urbanistic General (PUG).  În acest sens, la Prefectura Suceava au fost purtate discuţii cu oficialii Direcţiei Silvice, Gărzii Forestiere, Comisariatului Regional al Gării de Mediu, Consiliului Judeţean şi societăţii civile. Potrivit primarului Ion Lungu, pentru iniţierea demersurile este necesară promovarea unui proiect de hotărâre de Consiliul Local prin care autorităţile publice sucevene să solicite transferul efectiv al celor 161,24 de hectare de pădure . „Primăria trebuie să dea o hotărâre de Consiliul Local, că doreşte aceste păduri. Sunt anumite iniţiative în spaţiul public - este în ordine -, dar acestea nu au nicio şansă de izbândă atât timp cât nu este aprobată o hotărâre de Consiliu prin care se solicită transferarea acestor păduri”, a precizat Lungu. Edilul-şef spune  că hotărârea cu pricina va fi înmânată parlamentarilor suceveni liberali, în vederea promovării unui proiect legislativ. Lungu face apel la parlamentarii celorlalte partide să susţină acest demers, astfel încât  transferul amintit să devină posibil.           

„Cu aceste suprafeţe de pădure vom avea circa 36 de metri pătraţi pe cap de locuitor în municipiul Suceava şi, astfel, vom îndeplini condiţia de avizare a PUG, cerută de Mediu”, a explicat primarul Sucevei. Cu alt prilej, Ion Lungu informa, că „într-un an de zile, acolo poate fi amenajată o zonă de agrement”. Aceasta, după ce, potrivit unei adrese a Direcţiei Silvice Suceava, 28,19 de hectare din zona Cetăţii de Scaun a Sucevei au fost clasificate drept pădure special amenajată în scop recreativ, respectiv „pădure-parc”. Ovidiu Donţu, senator PSD, a înaintat Senatului o iniţiativă legislativă potrivit căreia Parcul Şipote ar trece din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva în cea a municipiului Suceava, cu titlul de pădure-parc, în scopul amenajării unei zone de agrement cu finanţare europeană nerambursabilă.    
O căsuţă nouă pentru Târgul de Crăciun, achiziţionată cu 5.200 de lei
·        Primăria a comandat 25 de asemenea amenajări destinate comercianţilor, acestea înlocuindu-le pe cele vechi, uzate şi inestetice.
Pe esplanada Casei Culturii din judeţul Suceava vor fi amplasate 25 de căsuţe noi.  Acestea urmau să ajungă ieri în reşedinţa de judeţ, fiind executate de o firmă nemţeană specializată, câştigătoare a licitaţiei organizate de Primăria reşedinţei de judeţ.   „Vor sosi cele 25 de căsuţe noi, care, în urma unei licitaţii, au fost realizate de o firmă din Piatra Neamţ. Ele vor fi folosite, în primul rând, la Târgul de Crăciun, pe care îl vom organiza pe esplanada Casei de Cultură”, a declarat primarul Ion Lungu.   Căsuţele în cauză au fost construite din lemn de către societatea comercială ADCON Dumbrava Roşie din judeţul Piatra Neamţ, pentru un total de 130.000 de lei, adică pentru 5.200 de lei bucata. Destinate comercianţilor care vor veni la Târgul de Crăciun, acestea le vor înlocui pe cele vechi, uzate şi inestetice. În scopul dotării cu respectivele amenajări, la bătaie, prin licitaţie, a fost suma scoasă fiind de 158.000 de lei. 

Tot cu caracter de noutate, Primăria a achiziţionat şi o plasă luminoasă, una după modelul celei din Sibiu, care va fi întinsă în faţa scenei de la Casa Culturii, lângă Bradul de Crăciun. În vederea procurării de noi ornamente şi instalaţii pentru Sărbătorile de iarnă, în acest an în bugetul local sucevean a fost prevăzută suma de 100.000 de lei.          
Inspectorii în construcţii au dispus desfiinţarea mai multor construcţii ilegale
·        Pe linie de urbanism şi amenajarea teritoriului, a autorizării lucrărilor de construcţii, organizate au fost 75 de controale, toate ca urmare a sesizărilor primite pe adresa instituţiei.
·        Lucrătorii IJC au verificat cele 120 de obiective de investiţii derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală,  la acestea având loc 225 de descinderi.

În urma controalelor făcute în primele trei trimestre ale anului  2016, Inspectoratul Judeţean în Construcţii Suceava a constatat 594 de deficienţe, pentru care a dispus tot atâtea măsuri de remediere a deficienţelor. În acelaşi timp, pentru fapte intrate sub incidenţa art. 36 din Legea nr.10 din 1995, privind calitatea în construcţii, inspectorii specializaţi au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale. Conform unei informări a Inspectoratului de Stat în Construcţii, semnată de inspectorul general Nelu Stelea,  pe latura de control în etapa de execuţie, inspectorii în construcţii au verificat, cu precădere, calitatea lucrărilor de investiţii derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la cele 120 de obiectivele din judeţul Suceava întreprinzându-se 225 de descinderi. Alte 60 de controale s-au axat pe urmărirea în exploatare a construcţiilor, dintre acestea 21 având ca tematică respectarea prevederilor privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap. La operatorii economici cu activitate de proiectare şi execuţie au avut loc 4 controale pe linia organizării şi funcţionării sistemului de management al calităţii, în domeniul performanţei energetice a clădirilor fiind desfăşurate 5 verificări. Pe linie de urbanism şi amenajarea teritoriului, a autorizării lucrărilor de construcţii, organizate au fost 75 de controale, toate ca urmare a sesizărilor primite pe adresa instituţiei. Drept urmare, printre măsurile dispuse s-au numărat cele privind încadrarea în prevederile autorizaţiei şi de desfiinţare a construcţiilor ilegale.  Pe de altă parte,  34 de verificări au avut ca scop supravegherea pieţei produselor pentru construcţii, staţiilor de producere a betoanelor, mixturilor asfaltice şi agregatelor minerale, dar şi a laboratoarelor de analize şi încercări. IJC Suceava are în evidenţă 2.794 de diverse obiective, 471 de agenţi economici cu activitate în construcţii, 74 de staţii de beton, mortar, agregate şi mixturi, 39 de laboratoare, precum şi 41 de agenţi economici cu activitate de livrare de produse. 
 Muncă nedeclarată desfăşurată de 57 de suceveni 
·        Luna trecută, pe linia relaţiilor de muncă inspectorii ITM dat amenzi însumând 125.600 de lei
În luna octombrie a anului 2016, inspectorii de muncă suceveni au depistat 57 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată. Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava precizează că în cauză sunt 3 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor, până cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii, la care se adaugă alte 43 de persoane ale căror contracte au fost orientate înspre REVISAL, însă după expirarea termenului stabilit prin lege. De asemenea, lucrătorii ITM au descoperit 11 lucrători fără forme legale de angajare, aceştia prestând la 7 societăţi. În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, inspectorul şef Romeo Butnariu precizează că firmele prinse că aveau la lucru muncitori fără contracte de muncă individuale au fost sancţionate cu amenzi însumând 80.000 de lei. În domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii ITM au avut, pe parcursul lunii trecute, 230 de controale. Inspectorul şef Romeo Butnariu face cunoscut că verificările făcute s-au lăsat cu aplicarea a 72 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor date ridicându-se la 125.600 de lei. În timpul controalelor, inspectorii ITM Suceava au depistat deficienţe legate de nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, a repausului săptămânal, cât şi a celui cuvenit în cazul muncii suplimentare. De asemenea, s-a mai constatat că unii dintre agenţii economici controlaţi nu s-au conformat reglementărilor în vigoare referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat în parte.