07 decembrie 2012


Circa 25.000 de bugetari suceveni primesc salarii majorate începând cu 1 decembrie
·        Efortul bugetar pentru reîntregirea salariilor cu cea de-a doua tranşă va fi de aproximativ 3,5 milioane de lei lunar.
Aproximativ 25.500 de bugetari din judeţul Suceava vor primi salarii mai mari începând cu data de 1 decembrie 2012. Aşa a declarat ieri, prefectul Florin Sinescu, precizând că majorarea este urmare a aplicării Ordonanţei de Urgenţă nr.19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale. „Având în considerare faptul că, în anul 2010, salariile şi alte drepturi de care beneficiază angajaţii din sectorul bugetar au fost diminuate cu 25%, iar în anul 2011 s-a aprobat recuperarea parţială, Guvernul Ponta a decis ca salariaţii din sectorul bugetar să recupereze aceste diminuări în două tranşe”, subliniază şeful serviciilor desconcentrate. Astfel, potrivit actului normativ amintit, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor aferente funcţiei de bază şi indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cunoaşte două etape de creştere, respectiv cea de 8% începând cu 1 iunie 2012, faţă de nivelul din luna mai 2012 şi, respectiv, o alta de 7,4%, de la 1 decembrie 2012, cu raportare la noiembrie 2012. „Efortul bugetar pentru reîntregirea salariilor celor peste 25.000 de bugetari din judeţul Suceava cu cea de-a doua tranşă va fi de aproximativ 3,5 milioane de lei lunar. Astfel, începând cu 1 decembrie 2012 se dublează suma lunară necesară recuperărilor reducerilor salariale pentru salariaţii suceveni din sistemul de stat”, a declarat prefectul de Suceava, Florin Sinescu. Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută, salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, prevede OUG nr. 19 din 16 mai 2012. 

Sisteme individuale de alimentare cu apă şi canalizare pentru şcolile sucevene 
·        Judeţul Suceava ar putea să fie inclus şi într-un program de încălzire pe bază de pompe de căldură a unităţilor de învăţământ de la sate.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a anunţat că a înaintat Ministerului Educaţiei o solicitare prin care unităţile şcolare din judeţ, în special cele din mediul rural, ar urma să fie incluse pe lista celor care vor fi cuprinse într-un program naţional de realizare a sistemelor individuale de alimentare cu apă şi de canalizare. Iniţiativa vine pe fondul unei informări a Direcţiei de Sănătate Publică, de dinainte de începerea anului şcolar 2012-2013, potrivit căreia 80% din şcolile sucevene nu erau autorizate sanitar, respectiv 177 din totalul de 833. Cel mai prost la acest capitol stă mediul rural, cu 598 de unităţi şcolare neautorizate, cauza reprezentând-o lipsa apei potabile curente şi a grupurilor sanitare corespunzătoare. „O solicitare în acest sens am trimis înspre Ministerul Educaţiei, ca să putem intra în programul naţional privind realizarea alimentărilor cu apă  şi canalizărilor în sistem local”, precizat prefectul de Suceava, Florin Sinescu. La rându-i, Gheorghe Lazăr, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava,  informează că, pe lângă amenajarea de toalete moderne în şcoli,  judeţul Suceava ar putea  să fie inclus şi într-un program de încălzire pe bază de pompe de căldură a unităţilor de învăţământ de la sate. „Am cules date despre şcolile care au sobe pe lemne, pentru a demara, la nivel naţional, prin Ministerului EducaţieI, a unui program privind încălzirea cu pompe de căldură. Iniţiativa este una bună, acest program fiind foarte important. Noi vom cere să fim sprijiniţi - şi vom vedea în ce măsură - şi pentru demararea unui program de construcţie a toaletelor pentru şcolile din judeţ.” a declarat Gheorghe Lazăr.      

Centura ocolitoare a Sucevei va fi gata în 2013
·        Termenul stabilit pentru luna iulie anul curent, de dare în folosinţă a primului tronson, nu a fost respectat din cauza epuizării alocaţiei bugetare, spune prefectul Florin Sinescu.
·        Se impun măsuri şi acţiuni privind respectarea condiţiilor contractuale, a termenelor de realizare şi finalizare a investiţiilor, a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
În domeniul infrastructurii de transporturi, în judeţul Suceava au fost întâmpinate unele dificultăţi, una dintre acţiunile din Planul judeţean pentru îndeplinirea prevederilor Programului de guvernare nefiind încă finalizată. În cauză sunt lucrările de la centura de ocolire a municipiului Suceava, prefectul Florin Sinescu, precizând că primul ministru, Victor Ponta, a asigurat că, anul viitor, vor fi asigurate fondurile necesare încheierii execuţiei, în prezent lucrărilor fiind făcute în proporţie de 80%. „Termenul stabilit iniţial pentru luna iulie anul curent, de dare în folosinţă a primului tronson, nu a fost respectat din cauza epuizării alocaţiei bugetare aferente lui 2012. La data opririi lucrărilor la acest obiectiv, de către CNADNR, stadiul execuţiei era de 80%, urmând a se întreprinde toate demersurile necesare pentru continuarea şi finalizarea obiectivului”, arată reprezentantul Guvernului în teritoriu. Sinescu precizează că, în cadrul discuţiilor pe care le-a avut cu premierul Victor Ponta la Suceava, şeful Cabinetului a dat asigurări că investiţia va fi încheiată în 2013, an în care va fi disponibilizată finanţarea pentru tronsonului dintre DN 2 şi DN 17, cât şi pentru legătura cu DN 2, prin Moara. „Infrastructura de transport este un domeniu care se află într-un amplu proces de modernizare, utilizând resursele financiare disponibile. Obiectivul general al strategiei îl reprezintă asigurarea infrastructurii şi serviciilor capabile să ofere suportul activităţii economice şi sociale necesare îmbunătăţirii calităţii vieţii. Pentru atingerea acestui obiectiv major se impun măsuri şi acţiuni privind respectarea condiţiilor contractuale, a termenelor de realizare şi finalizare a investiţiilor”, a declarat prefectul Florin Sinescu. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor preciza că  la obiectivul de investiţii din jurul reşedinţei de judeţ se înregistrează probleme din cauza creşterii nepermis de mult contravalorii intervenţiilor. Astfel, dacă în anul 2007, dată la care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern, valoarea investiţiei era de 220 de milioane de lei, ulterior, începând cu 2008 şi până în prezent, la un grad fizic de execuţie de circa 76%, s-a înregistrat o creştere valorică a lucrărilor de aproximativ 62%, ajungându-se la 370 de milioane de lei.  

La primii fulgi,
„Drumarii” suceveni sunt pregătiţi să facă faţă iernii
·        Subprefectul Harasim le-a atras acestora atenţia să fie pe poziţii, astfel încât iarna să nu-i mai ia prin surprindere.  
Subprefectul Constantin Harasim le-a cerut drumarilor din judeţul Suceava să nu aştepte ca iarna să îi prindă nepregătiţi. Adjunctul şefului serviciilor şi instituţiilor desconcentrate sucevene a remarcat că, de regulă,  primele căderi de zăpadă iau autorităţile prin surprindere, iar acest fapt este exploatat de mass media. „Am văzut că, de obicei, se aşteaptă, iar presa exploatează acest lucru, constatând că, din nou, iarna ne-a luat prin surprindere.  S-a prezentat un plan de măsuri, însă ne dorim ca, faptic, chiar aşa să se întâmple, adică atunci când cade prima ninsoare, drumarii să demonstreze că abia aşteptau să intervină”, a spus Harasim. Cristian Andrei Huţanu, şeful Secţiei „Drumuri Naţionale” Suceava  a declarat că, pentru unitatea pe care o conduce,  iarna a şi sosit deja. „Chiar dacă precipitaţiile au venit mai târziu, ceaţa a fost foarte densă, iar la temperaturile existente, până acum am prevenit formarea poleiului pe poduri, declivităţi sau în alte locuri”, a precizat Huţanu, adăugând că, anul acesta, au fost consumate peste 200 de tone de antiderapant. Potrivit oficialului „Drumurilor Naţionale” Suceava, respectiva Secţia are încheiat contract cu societatea comercială „Transporturi auto” Botoşani,  aceasta din urmă dispunând de utilaje proprii, respectiv 4 Unimog, două buldo-excavatoare şi 5 auto-freze.  Pe de altă parte, „Transporturi auto” Botoşani, în conformitate cu planul operativ aprobat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România s-a angajat să presteze cu 7 Unimog, 15 autobasculante, două buldo-excavatoare, 6 auto-încărcătoare, un remorcher pentru deblocare, 4 autoutilitare pentru transportarea muncitorilor, o automacara şi un auto-greder. „Acestea vor intra în baze pe măsură ce evoluţia condiţiilor meteorologice o va impune”,  explică   Cristian Andrei Huţanu, menţionând că, în stocuri,  există  peste 7 tone de motorină, asigurând intervenţii pentru o perioadă de 14 zile de iarnă. De asemenea, în depozite sunt 3.700 de tone de nisip şi 2.000 de tone de sare. Secţia „Drumuri Naţionale” Cîmpulung Moldovenesc a încheiat contract cu „Florconstruct” Suceava, aceasta fiind aprovizionată cu 4.000 de tone de nisip şi 2.000 de tone de sare. În teren, operatorul de la Cîmpulung Moldovenesc poate ieşi cu două auto-freze proprii, 3 utilaje Unimog şi două auto-încărcătore. În baza contractului, firma „Florconstruct” va pune la dispoziţie 7 utilaje multifuncţionale, 10 utilaje speciale cu lamă, 3 autovehicule mixte pentru transportarea materialelor şi muncitorilor, 3 buldo-excavatoare şi 4 încărcătoare. 

Ultima tranşă de plată pentru rentierii agricoli suceveni 
·        Plata se efectuează de către APIA, prin mandat poştal, virament bancar sau orice modalitate prevăzută de lege.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agriculturăa dat liber la plata ultimei tranşe a rentei agricole, în valoare de 22,8 milioane lei, banii urmând ajunge la 22.457 de beneficiari din întreaga ţară, informează directorul executiv al Centrului Judeţean Suceava al APIA, Angela Coroleucă. Potrivit Oficialului sucevean,  în judeţul Suceava sunt luaţi în evidenţe 364 de rentieri agricoli, dintre care doar 321 au vizat carnetele pentru anul 2011. Astfel, suma totală care va intra în conturile rentierilor suceveni este de 281.113 lei. „Odată cu această ultimă plată, toţi rentieri  agricoli, care în perioada 1 martie - 31 august 2012 au obţinut viza anuală prin Centrul judeţean al APIA, îşi vor încasa dreptul cuvenit pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2011”, a declarat Angela Coroleucă. Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care a înstrăinat sau arendat terenurile agricole extravilane aflate în proprietate şi au solicitat obţinerea calităţii de rentier până la data de 31 decembrie 2009, inclusiv. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 de euro pe an pentru fiecare hectar de teren extravilan vândut şi contravaloarea a 50 de euro pe an, în cazul fiecărui hectar de teren extravilan arendat. Pentru suprafeţele mai mici de 1 hectar, suma plătită va fi proporţională cu suprafaţa înstrăinată sau arendată. Plata rentei viagere agricole se face în lei, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de BNR în anul pentru care respectiva prestaţie financiară este datorată. Plata se efectuează de către APIA, prin mandat poştal, virament bancar sau orice modalitate prevăzută de lege. Renta viageră se plăteşte într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este solicitată. Suma totală alocată la nivel naţional pentru plata rentei viagere agricole în anul 2012 este de aproximativ 72  milioane lei, beneficiari fiind 74.000 de rentieri agricoli. 

Pentru împiedicarea transmiterii virusului rabic,
 Peste 2.000 de momeli vaccinare pentru vulpile din 30 de fonduri de vânătoare
·        Judeţul Suceava este unul puternic „rabigen”, principalul vector de transmitere a virusului turbării fiind vulpile. 
Până pe 15 decembrie, în judeţul Suceava are loc o campanie de vaccinare antirabică orală a vulpilor din 30 de fonduri de vânătoare, anunţă Octavian Ilisoi, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară Suceava. În 20 dintre acestea s-au înregistrat focare de rabie, acţiunea desfăşurându-se prin distribuire manuală a momelilor, în conformitate cu Programul naţional strategic de supraveghere, control şi eradicare a rabiei. „Programul  este unul inovator, folosindu-se vaccinuri antirabice orale pentru combaterea rabiei la vulpe şi alte carnivore sălbatice. Populaţiile de vulpi reprezintă principalul rezervor de virus rabic, acesta, prin muşcătură, putând fi transmis oamenilor, animalelor domestice sau celor de companie”, declară Ilisoi, menţionând că, mulţumită vaccinării, pericolul difuzării bolii va fi redus în mare parte. Şeful DSVA Suceava atrage atenţia că, în cazul în care sunt descoperite momeli vaccinale în locuri accesibile copiilor şi animalelor de companie, respectivele momeli vor fi ridicate doar cu mâinile protejate, după care vor fi duse şi lăsate în zonele împădurite. Octavian Ilisoi spune că în cele 71 de fonduri de vânătoare din judeţul Suceava, administrate de 18 asociaţii de vânătoare, a fost inventariat un efectiv de 3.222 de vulpi, ANSVA orientând înspre Suceava 2.048 de momeli. În 2013 va fi organizată o nouă campanie de vaccinare orală a vulpilor, momelile urmând a fi împrăştiate atât pe cale aeriană, cât şi manual.           

Soluţia de tratare a scurgerilor de pe depozitul ecologic de la Moara nu este corectă 
·        Soluţia de epurare pe cale biologică nu garantează încadrarea în parametrii maximi admisibili, noul obiectiv riscând să nu obţină autorizaţie pe linie de mediu.    
Aşa cum prevede actualul proiect, staţia de tratare-epurare a levigatului de la depozitul ecologic de deşeuri de la Moara nu garantează încadrarea în parametrii maximi admişi prin lege la evacuare. Semnalul aparţine şeful Serviciului „Deşeuri şi arii protejate” al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, Iluţă Cocriş, care opinează că soluţia biologică de epurare nu este recomandată, mai ales că în zonă nu există emisari. Cocriş spune că probleme asemănătoare s-au întâlnit la depozitele de deşeuri din Bacău şi Iaşi, oficialul APM propunând o soluţie care să aibă la bază efectul de membrană. Iluţă Cocriş  este de părere că titularul proiectului de management integrat al deşeurilor din judeţul Suceava, respectiv Consiliul Judeţean, trebuie să ia măsuri din vreme, în caz contrat existând  riscul ca obiectivul de la Moara să nu obţină autorizaţie de funcţionare pe linie de mediu. „Vreau să fac o propunere în ceea ce priveşte Staţia de tratare a levigatului pe cale biologică, prevăzută la noul depozit ecologic de la Moara. Exist timp până la punerea în funcţiune, dar, pe parcurs, trebuie luată o măsură. Soluţia prevăzută acum nu duce la încadrarea în normele admisibile, mai ales că acolo nu avem emisari. De aceea, este necesară să fie studiată o soluţie prin efectul de membrană, care este implementată la depozitele din Iaşi şi Bacău. Cei de acolo s-au confruntat cu acest aspect şi au menţionat că, la Suceava, s-ar putea să avem probleme. Consiliul Judeţean, care este titularul proiectului, ar trebui să rezolve această problemă, astfel încât, atunci când va fi dată în folosinţă,  să nu existe riscul ca staţia de tratare-epurare a levigatului să nu obţină autorizaţie pe linie de mediu”, a avertizat Iluţă Cocriş. Proiectarea, construcţia şi punerea în funcţiune a staţiei de tratare a levigatului, a staţiei de sortare, inclusiv construirea facilităţilor auxiliare de la depozitul ecologic de la Moara, judeţul Suceava, au fost câştigate prin licitaţiei de asocierea dintre firma suceveană General Construct şi consorţiul  Efacec şi Efacec Central Europe din Portugalia. Valoarea cu care a fost adjudecata lucrarea este de 27,2 milioane de lei, adică circa 6 milioane de euro. 

Salarii bugetarilor suceveni, asigurate până la finele anului
·        Pentru cadrele didactice, Guvernul a dat 5 milioane de lei.
În judeţul Suceava sunt asigurate fondurile pentru plata salariilor din unităţile de învăţământ, a anunţat prefectul Florin Sinescu. Aceasta după ce, pe 28 noiembrie, a fost publicată, în Monitorul Oficial, Hotărârea de Guvern nr.1128 privind alocarea unor sume defalcate din taxa pe valoare adăugată unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetele locale, prin care, pentru plata salariilor cadrelor didactice, înspre Suceava a fost îndreptată suma de 5 milioane de lei.  „În ultima şedinţă de Guvern a fost aprobată şi alocată judeţului Suceava suma de 5 milioane de lei, astfel încât vom avea fondurile necesare pentru plata salariilor. De asemenea, nu vor fi probleme în sectorul bugetar, existând asigurate resursele până la sfârşitul anului”, a declarat Florin Sinescu prefectul judeţului Suceava. Începând cu 1 iunie 2012, aproximativ 25.500 de angajaţi din sectorul bugetar din judeţul Suceava au parte de salarii mai mari, conform OUG nr.19 din 16 mai privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale. Efortul bugetar este de aproximativ 3,5 milioane de lei lunar, sumă care se va dubla din decembrie, când se intră în cea dea doua etapă a recuperării reducerilor salariale. Prefectul Florin Sinescu a reliefat că Guvernul de manifestă preocupare pentru majorarea „prudentă” a salariilor personalului din sectorul bugetar, în aşa fel încât să fie posibilă revenirea la nivelul în plată din luna iunie 2010.

02 decembrie 2012


De Ziua naţională,
Defilare cu tehnică de luptă 
·        Sucevenii au luat parte, în număr mai mare ca oricând, la manifestările din preajma Palatului Administrativ.   
Sute de suceveni au asistat sâmbătă la manifestările dedicate aniversării Zilei naţionale a României, aceasta fiind cea mai mare participare din ultimii ani la ceremoniile organizate cu acest prilej. Celebrarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 a fost precedată de slujba de pomenire a românilor căzuţi la datorie, serviciul religios fiind oficiat de un sobor format din mai mulţi preoţi. Evenimentul a continuat cu luarea de cuvânt a oficialităţilor, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, subliniind că ziua de 1 Decembrie 1918 încununează lupta românilor pentru unitate naţională şi marchează momentul creării României Mari. „Este o zi în care noi, românii din ţară şi de peste hotare,  trebuie să ne aplecăm cu gândul şi inima asupra trecutului, simbolurilor noastre naţionale şi istoriei făurite de către înaintaţii noştri. Avem nevoie de această sărbătoare acum, avem nevoie de valori, pentru a nu uita cine suntem şi încotro vrem să ne îndreptăm” a reliefat reprezentantul Guvernului în teritoriu. Florin Sinescu a iterat că 1 Decembrie este momentul în care trebuie să ne îndreptăm înspre un viitor mai bun, consolidarea statului de drept şi democraţiei fiind obiectivele care vor face ţara noastră puternică şi respectată în Uniunea Europeană. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a subliniat că 1 Decembrie este, cu adevărat, un motiv de mândrie naţională, mai ales că, pe 28 noiembrie, a fost sărbătorită şi unirea Bucovinei cu România. „Este ziua în care a fost creat statul unitar naţional român, stat pentru care fiecare dintre noi are obligaţia să militeze, să-i păstreze această conştiinţă şi să-i dezvolte capacitatea de a rămâne puternic. Astăzi, dragii mei suceveni vă urez , să fiţi mândri că sunteţi români, iar Dumnezeu o să se uite cu dragoste asupra noastră”, a spus Nechifor. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a accentuat că 1 Decembrie este ziua în care medităm, mai mult ca oricând, la moştenirea ideologică şi politică lăsată de înaintaşii noştri, cei care au făurit România Mare. „Ziua de astăzi trebuie să inspire, mai mult ca oricând, un sentiment de solidaritate naţională, la fel ca la 1 Decembrie 1918. Este ziua în care cinstim  curajul civic pe care l-au avut înaintaţii noştri în urmă cu 94 de ani. Dumnezeu să ocrotească şi să binecuvânteze poporul român!”, a evidenţiat Ion Lungu. Reprezentaţii Prefecturii, Consiliului Judeţean, Primăriei, instituţiilor şi serviciilor publice, precum şi ai partidelor politice, au depus jerbe şi coroane de flori la monumentul eroilor „Bucovina înaripată”. Inedit, după tradiţionala paradă a trupelor, prin faţa, şi în aplauzele celor prezenţi, anul acesta, a defilat şi tehnica de luptă a Jandarmeriei, Poliţiei, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Locale, Departamentului de Protecţie şi Intervenţie Rapidă, dar şi a Detaşamentului de Intervenţie Pirotehnice a SRI. Pe durata ceremoniei, un deltaplan cu automotor, care purta tricolorul, a survolat zona centrală a municipiului Suceava.                  

Mai ceva ca la Revelion,
Viitoarea Piaţă „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, arhiplină la aprinderea pomului de iarnă şi inaugurarea „Târgului de Crăciun”    
Esplanada modernizată a Casei Culturii din Suceava, viitoarea Piaţă „Ştefan cel Mare şi Sfânt” a  fost arhiplină, sâmbătă, la ora 17.00, când primarul Ion Lungu, a apăsat butonul care a aprins instalaţiile luminoase din bradul de Crăciun. Mânaţi şi de curiozitate,  sucevenii au venit în număr mare la eveniment -  peste 3000 după unele surse -, cu acelaşi prilej fiind deschis şi „Târgul de Crăciun”. „Vrem să organizăm un Crăciun în stil vienez, nu chiar unul vienez, pentru că nu avem atâţia bani. Sper ca, astfel, să aducem un strop de bucurie şi fericire în sufletul sucevenilor”, a  declarat primarul Ion Lungu.  Pe lângă că au putut face cumpărături, cei prezenţi în Piaţa centrală a urbei reşedinţă de judeţ au urmărit evoluţia Fanfarei „Bucovina” a Primăriei municipiului Suceava şi Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu”. În vederea organizării şi desfăşurării „Târgului de Crăciun”, Suceava, 2012, municipalitatea suceveană s-a asociat cu Consiliul Judeţean şi Asociaţia „Produs în Bucovina”. Manifestările se vor desfăşura, pe în perioada 1 Decembrie 2012 - 10 ianuarie 2013.  Municipiul Suceava a pus la dispoziţie, în mod gratuit, 20 de căsuţe de lemn pentru expunerea şi comercializarea de suveniruri, asigură paza, salubritatea şi suportă contravaloarea energiei consumate de echipamentele şi instalaţiile electrice. Asociaţia „Produs în Bucovina” este prezentă cu producătorii de preparate tradiţionale sezonului, precum şi cu meşteri populari care desfac suveniruri caracteristice Sărbătorilor de iarnă. Pentru organizarea acţiunii, consilierii locali au votat alocarea din bugetul de local a 30.000 de lei, sumă în care intră şi contravaloarea cadourilor pentru copii.   „Târgul  de Crăciun”  face parte din proiectul administraţiei judeţene sucevene, „Crăciun în Bucovina”.

Parcările subterane, ocupate de sucevenii veniţi la inaugurarea de pe 1 Decembrie, din centrul reşedinţei de judeţ
·        Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus celor prezenţi că acestea reprezintă o realizare istorică, un vis  despre care aproape că nu îndrăznea să creadă că se va materializa.
·        Spre deosebire de ţările vestice, în România puţine sunt localităţile urbane care dispun de asemenea amenajări.   
Corpul mare al parcările subterane din centrul Sucevei a fost plin cu locuitorii municipiului care au ţinut să asiste la inaugurarea de sâmbătă, 1 Decembrie, a proiectului finalizat cu fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional. Evenimentul a fost onorat de oficialităţi judeţene şi locale, reprezentaţii proiectantului, constructorilor, instituţiilor publice, precum şi de oameni politici şi candidaţi la alegerile parlamentare, aflaţi în campanie electorală.  Primarul Sucevei, Ion Lungu,  a spus celor prezenţi că parcările subterane sucevene reprezintă o realizare istorică, un vis despre care aproape nu îndrăznea să creadă că se va materializa.             „Păstrând proporţiile, aş putea spune că acesta este un monument istoric. Când în 2007 discutam pentru prima dată despre aceste parcări subterane, mi se părea un vis, dar iată, astăzi, acesta s-a transformat în realitate. Suceava a făcut un pas înainte în ceea ce însemnă transformarea într-un oraş modern, civilizat, unul de nivel european, aşa cum ni-l dorim cu toţii”, a spus, după slujba de sfinţire, primarul Ion Lungu, menţionând că, spre deosebire de ţările vestice, în România puţine sunt localităţile urbane care dispun de asemenea amenajări.
Cele două corpuri ale parcărilor subterane însumează 162 de locuri  disponibile, având, fiecare câte un dispecerat, un lift şi un grup sanitar. Supravegherea este asigurată  de 32 de camere video. Contravaloarea lucrărilor de amenajarea a parcărilor subterane, pietonalului din zonă şi a celor de modernizare a străzilor aferente se ridică la circa 10 milioane de euro, dintre care 8 milioane de euro fonduri europene nerambursabile, iar 2 milioane de euro - contribuţie proprie a Primăriei Suceava. Edilul şef  a precizat că, în ciuda multor sceptici, după intervenţii de 2 milioane de euro pentru consolidarea terenului din zona centrală a urbei, proiectul a fost un succes. „A fost o lucrare curajoasă, cu foarte multe riscuri. Ni le-am asumat, şi Dumnezeu ne-a ajutat să o terminăm înainte de termen. Mulţumesc sucevenilor pe care i-am deranjat foarte mult în ultimii doi ani, prin disconfort produs”, a iterat Lungu, aducând, de asemenea, mulţumiri foştilor şi actualilor consilieri locali, ex-preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur şi actualului şef al administraţie judeţene, Cătălin Nechifor, precum şi parlamentarilor suceveni. Primarul Lungu a dus laude proiectantului Serch Corpration şi constructorilor General Construct şi Loial Impex,  aceştia din urmă lucrând „nemţeşte” şi finalizând lucrarea cu 4 luni mai devreme faţă de termenul limită stabilit pentru lunii martie a anului 2013. Fapt posibil şi ca urmare a achitării, întocmai şi la timp, de către Primărie, a sumelor datorate firmelor de construcţii.  
Prefectul Florin Sinescu a  declarat  că proiectul materializat în Suceava reprezintă un element de civilizaţie, de modernitate,  fiind unul important pentru întregul judeţ, întrucât marea problemă a localităţilor urbane este lipsa de locuri de parcare. Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor(PSD), a evidenţiat că realizarea autorităţilor locale din municipiul Suceava este un element de civilizaţie europeană, parcările subterane fiind un cadou frumos făcut sucevenilor de Ziua naţională a României. Fostul preşedinte al executivului judeţean, Gheorghe Flutur(PDL), a felicitat pe toţi cei care au contribuit la finalizarea obiectivului, a reamintit despre „dirigenţia de şantier pe care a făcut-o împreună cu primarul Ion Lungu” şi a opinat că, pe 1 Decembrie, s-a  făcut un pas important pentru „parcarea capitalei Regiunii de Nord la Suceava”. Ex-viceprimarul democrat-liberal, Lucian Harşovschi, i-a „înţepat” pe politicienii care declarau că proiectul va fi o piatră de moară de gâtul primarului Lungu, felicitându-l pe acesta din urmă că a avut tăria de insista şi a duce la capăt obiectivul. Candidat la o funcţie de parlamentar, medicul Brădăţan(PSD) a subliniat că, începând cu inaugurarea parcărilor subterane, trebuie pus umărul şi construit mai departe la ceea ce mai are Suceava nevoie. Sanda Maria Ardelean(PDL), candidat pe 9 decembrie, a reliefat că inaugurarea de sâmbătă reprezintă un moment care marchează renaşterea Sucevei, exprimându-şi speranţa că terminate vor fi, în curând, lucrările de la Centrul Cultural „Bucovina” şi de asemenea, că vor demara cele de la Sala de sport polivalentă.    

Încă mai cred că nu este prea târziu
·        Declară Stela Acatrinei, candidat al Partidului România Mare Suceava pentru un loc de senator în Colegiul uninominal nr. 1.
Din anul 2000, se constată o continuă degradare a calităţii profesionale şi umane a celor care au câştigat un mandat de parlamentar, iar faptul că în ultimul Parlament şi-au desfăşurat activitatea  47 de senatori şi deputaţi cu dosare penale ar trebui să dea de gândit tuturor românilor care se prezintă la vot pe 9 decembrie 2012, susţine Stela Acatrinei, candidat al Partidului România Mare pentru un loc de senator în Colegiul uninominal nr. 1. „Este necesar ca forul suprem legislativ să fie compus din oameni cu o înaltă ţinută profesională, care să cunoască foarte bine legislaţia din domeniul în care au lucrat, astfel încât, într-un timp record, să analizeze ce nu a funcţionat bine şi să adopte acele modificări care să redreseze toate sectoarele din viaţa socială şi economică a României. Nu este lipsită de importanţă calitatea morală a acestor oameni care îşi doresc să câştige un mandat de parlamentar, deoarece niciodată un mincinos nu va renunţa la vechiul obicei, iar un infractor va comite, în continuare, fapte penale”, arată aspirantul PRM Suceava la funcţia de senator. Stela Acatrinei crede că românii nu vor fi indiferenţi faţă de cine le va hotărî soarta, acestora revenindu-le cea mai mare responsabilitate în decizia pe care o vor lua în cabinele de vot. Acatrinei este de părere că aproape toate partidele şi-au promovat candidaţii după interesul pe care fiecare îl are, în lipsa unor criterii de selecţie, punând, astfel, electoratul în faţa unui fapt împlinit, a unor oameni care nu corespund standardelor de parlamentar. „Partidele au nominalizat figuri care au mai activat în Parlament, dar care şi-au schimbat doar colegiile, în aşa fel încât să-şi piardă urma. Unii stau în Parlament de 16 ani, remarcându-se doar în mod negativ, prin tăierea pensiilor, salariilor, desfiinţarea spitalelor, şcolilor, înstrăinarea avuţiei naţionale şi legiferarea preferenţială a unor acte normative, care favorizează anumite categorii de persoane. Dacă doriţi cu adevărat să încercăm împreună să schimbăm faţa României şi, întrucât încă mai cred că nu este prea târziu, vă rog să votaţi şi candidaţi care au pregătirea şi voinţa de a lucra pentru români”, reliefează  candidatul PRM la funcþia de senator în colegiul uninominal nr. 1. Stela Acatrinei precizează că din fotoliul de viitor senator va lupta pentru reducerea până la 5% a TVA la produsele alimentare de bază şi medicamente; compensarea 100% a reþetelor medicale pentru pensionarii cu pensii sub 500 lei; desfiinþarea impozitelor pe pensiile mai mic de 1.000 de lei; suspendarea privatizãrilor cu suspiciuni; stoparea retrocedãrilor abuzive ºi reanalizarea tuturor dosarelor; suspendarea dreptului de cumpãrare ºi concesionare a terenurilor de cãtre strãini; adoptarea de legi pentru stimularea realã a IMM-urilor, cât ºi pentru reducerea gradului de impozitare. Candidatul PRM pentru funcþia de senator în colegiul uninominal nr. 1, Stela Acatrinei are în vedere  acordarea de facilitãþi fiscale ºi credite cu perioadã de graþie de 4-5 ani ºi cu dobânzi mici pentru deþinãtorii de terenuri agricole ºi livezi;  acordarea de subvenþii tuturor crescãtorilor de animale; sprijinirea unirii pe cale paºnicã a Basarabiei cu România, precum ºi adoptarea unei legi de ne-prescriere a crimelor economice ºi de înaltã trãdare. 

29 noiembrie 2012


Termica Suceava, o povară pe umerii Primăriei
·        „Actuala situaţie nu o mai putem gestiona”, a declarat edilul şef Ion Lungu, după ce, la Bucureşti, a solicitat Guvernului un sprijin financiar de 12 milioane de lei.
·        Din cauză că plăţile nu sunt la zi, furnizorii de huilă au încetat livrarea şi fac presiuni pentru achitarea banilor datoraţi.
Municipiul Suceava ar putea să obţină, de la bugetul de stat, un important ajutor destinat societăţii de producere a energiei electrice şi termice, Termica. Un proiect de hotărâre de Guvern a fost promovat în acest sens, suma solicitată, şi care ar urma să putea fi aprobată în şedinţa executivului central de săptămâna viitoare, ridicându-se la 12 milioane de lei. Luni, primarul Sucevei, Ion Lungu(PDL) şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Băişanu(PNL), au făcut lobby la Guvren în vederea obţinerii unui ajutor financiar pentru completarea stocurilor de huilă necesare în sezonul rece 2012-2013. „Avem promisiuni că, în şedinţa de Guvern din 4 decembrie, să mai primim o sumă de bani pentru societatea de termoficare. Facem eforturi extraordinare să menţinem această societate în funcţiune, să dăm căldură şi apă caldă, şi sper să fie posibil acest lucru”, a declarat edilul şef sucevean. Lungu spune că în urma aprovizionării făcute până acum, firma din Lunca Sucevei are cărbune pentru două luni de funcţionare. În schimb, susţine edilul şef, din cauză că plăţile nu sunt la zi, furnizorii de huilă au încetat livrarea şi fac presiuni pentru achitarea banilor datoraţi.  „În măsura în care nu vom plăţi, nu vom a mai primi acest cărbune. De aceea, ne preocupăm în mod deosebit şi trebuie să ne asigurăm că vom avea combustibil pentru întreaga iarnă. Sigur, din primăvara anului viitor ar urma să ne mutăm pe noua centrală”, precizează primarul Sucevei, adăugând că investitorul Adrem Invest  a  promis că se va trece, încă de pe acum, la turnarea fundaţiilor pentru noua centrală de cogenerare de înaltă performanţă. Edilul şef a ţinut să arate că, anul acesta, în mod direct sau indirect, Primăria a completat conturile Termica cu circa 40 de milioane de lei. „Sunt nişte sume colosale, iar  actuala situaţie nu o mai putem gestiona. Este o problemă de sistem, nu vreau să intru în polemică cu nimeni, dar trebuie să găsim o soluţie, să luăm această povară de pe umerii Primăriei”, a conchis Ion Lungu. 

În această iarnă,
Sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare primesc ajutoare la încălzire de 2,3 milioane de lei
·        Peste 6000 de dosare au fost depuse până în luna noiembrie, inclusiv de către proprietarii de centrale termice şi cei care se încălzesc cu combustibili solizi
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a emis dispoziţia privind acordarea sprijinului la încălzire în sezonul rece 2012-2013. Edilul şef sucevean a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că majoritatea covârşitoare a dosarelor, adică 4.927, au fost depuse de către de branşaţii la sistemul centralizat de termoficare, aceştia urmând a beneficia, în total de ajutor bănesc de 2,3 milioane de lei.  Banii vor lua calea firmei de termoficare Termica, prin intermediul Ministerului Muncii, după cum urmează: în noiembrie circa 453.000 de lei; în decembrie-525.000 de lei; în ianuarie-534.000 de lei; în februarie-462.000 de lei, iar în martie-412.000 de lei. „Suma cea mai mare va merge la Termica, însă fac, în continuare apel la suceveni, care înregistrează datorii de 20 de milioane de lei, să facă un efort să-şi plătească datoriile”, a subliniat Ion Lungu. Proprietarii de centrale termice individuale au înaintat 843 solicitări, iar cei care se încălzesc cu combustibili solizi au venit cu 265 de dosare.  Termenul iniţial pentru depunerea cererilor fost stabilit pentru 31 octombrie 2012, dar din cauză că se depuseseră doar 2.108 de dosare, municipalitatea suceveană s-a hotărât să mai aştepte până pe 10 noiembrie. Pentru sezonul de iarnă 2012-2013 pot beneficia de ajutor de încălzire, familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 786 lei, respectiv persoanele singure care au venit de până la 1082 lei.  

Gheorghe Acatrinei(PRM) se exprimă pentru
Pensii neimpozitate şi medicamente compensate 100 la sută   
·        Candidatul PRM în colegiul uninominal nr. 2 susţine stimularea fermierilor prin credite cu perioadă de graţie de 4-5 ani şi dobânzi mici.
Gheorghe Acatrinei, candidat în Colegiul uninominal nr. 2  pentru un loc în Senatul României va susţine în forul legislativ suprem compensarea în proporţie de 100% a medicamentelor pentru pensionarii cu pensii mia mici de 500 de lei; reducerea la 5% a TVA pentru produsele de bază, stoparea imediată şi necondiţionată a retrocedărilor abuzive şi reanalizarea tuturor  dosarelor întocmite. „Voi milita împreună cu întregul colectiv de senatori pentru a impune un proiect de lege privind neprescriere a crimelor economice şi de înaltă trădare. De asemenea,  voi insista pe suspendarea privatizărilor obiectivelor economice, până când o comisie guvernamentală va verifica modul în care au fost respectate condiţiile post-privatizare angajate prin contractele încheiate până 1 noiembrie 2012, iar în cazurile de nerespectare a acestora, voi propune chiar măsuri de  trecere în proprietatea statului a activelor în cauză”, declară Acatrinei. Viitorul senator Gheorghe Acatrinei crede că la preţuri europene se impun şi venituri pe măsură, de aceea se va axa pe promovarea unei politici de creştere progresive salariului minim net pe  economie. În acelaşi timp, fostul  senator PRM din legislatura 2000-2004, se exprimă pentru anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul pensiilor de sub 1000 de lei. Pe de altă parte, liderul organizaţiei judeţene Suceava a PRM optează pentru suspendarea dreptului de cumpărare şi concesionare de către cetăţenii străini a terenurilor agricole şi forestiere din România. În domeniul agriculturii, candidatul PRM în Colegiul uninominal nr. 2 va susţine stimularea deţinătorilor de terenuri arabile şi livezi, prin acordarea de credite cu perioadă de graţie de 4-5 ani şi cu dobânzi mici. Totodată, Acatrinei propune acordarea de prime şi subvenţii pentru creşterea animalelor, indiferent de rasă şi efectivul din exploataţia agricolă. „Doar în acest mod, şi prin crearea de reţele de preluare a produselor, se vor pune bazele unei agriculturi moderne şi performante”, subliniază candidatul Partidului România Mare în Colegiul uninominal nr. 2, Gheorghe Acatrinei

Cu peste 3 luni mai de vreme.
Parcările subterane  din centrul Sucevei, inaugurate de Ziua naţională a României
·        Zona modernizată va purta denumirea de Piaţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, primarul Ion Lungu precizând că, în cadrul proiectului, atât constructorul, cât şi Primăria, au lucrat „nemţeşte”.   
Primăria Sucevei îi invită pe locuitorii reşedinţei de judeţ, sâmbătă, 1 decembrie, ora 11.00, de Ziua naţională a României, să participe la tăierea panglicii inaugurale a parcărilor subterane din centrul municipiului, precum şi a lucrărilor de modernizare aferente. Finanţarea a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional(POR), cele două sectoare pentru parcări subterane având 107 locuri şi, respectiv, 55 de locuri. Proiectul a avut valoarea totală de 37,8 milioane lei, dintre care 29,8 milioane lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă. Lucrările de amenajare au fost câştigate la licitaţie de firma suceveană General Construct, care executat obiective similare în Germania. Proiectul a inclus amenajarea de suprafeţe pietonale pavate cu granit şi spaţii verzi, modernizarea străzilor apropiate şi montarea de mobilier urban nou. Termenul pentru darea în folosinţă, conform contractului de execuţie, era martie 2013, însă investiţiile au fost finalizate cu peste 3 luni mai de vreme. „A fost un proiect care, timp de 3 ani, a deranjat foarte mult pe suceveni, de aceea, îi invit, în număr cât mai mare, la inaugurarea acestora. Datorită unui constructor serios, am reuşit  să terminăm lucrările în avans. Felicităm pe General Construct pentru că a lucrat nemţeşte la construcţii iar noi ne-am comportat nemţeşte la plata banilor”, a declarat primarul Ion Lungu. Cele două amplasamente ale parcărilor subterane vor fi deservite, 24 de ore din 24, de două dispecerate, supravegherea fiind făcută cu un total de 32 de camere video. Timp de două săptămâni, conducătorii auto îşi vor putea parca autoturismele fără niciun fel de restricţii orare, după care se va aplica regulamentul care permite staţionarea gratuită pe durata a maxim 12 ore din 24. În fiecare din cele două locaţii va funcţiona câte un grup sanitar public, acces având  toţi cei care trec prin zonă. Lungu a mai spus că în dezbatere publică este un proiect de hotărâre, iar de la Consiliul judeţean se aşteaptă avizul comisiei de specialitate, astfel încât perimetrul modernizat să poarte denumirea de Piaţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.  „A ieşit o treabă de calitate, un lucru frumos, şi sper ca sucevenii să se bucure de aceasta”, a reliefat primarul Sucevei, Ion Lungu.      

27 noiembrie 2012


Din 2004,
Încercări voite de aduce Termica în incapacitate de plată
·        Dobânzile şi ratele la credite au devenit împovărătoare, constituirea stocurilor de huilă se face cu dificultate, iar salariile sunt achitate cu întârziere, semnalează liderul sindical, Iordănel Secrieru.
Termica a fost adusă intenţionat în pragul insolvenţei, susţine liderul Sindicatului „Prometeu”, de la firma  municipală suceveană de termoficare în sistem centralizat, Iordănel Secrieru.  „Există probleme economice şi financiare, care de-a lungul timpului au fost create în mod voit, în aşa fel ca Termica să intre în incapacitate de plată”, arată liderul sindical. Acesta a dat ca exemplu diminuarea, în 2010, cu 70 de milioane de lei a capitalului social al producătorului, furnizorului şi distribuitorului de agent termic, ceea a însemnat anularea contravalorii subvenţiei restante a Primăriei către Termica. Drept consecinţă, obligaţiile financiare din sezonul rece 2011-2012 ale societăţii sunt achitate din producţia şi încasările curente, dobânzile şi ratele la credite au devenit împovărătoare, iar constituirea stocurilor de huilă se face cu dificultate. Situaţia financiară proastă se răsfrânge şi asupra achitării cu întârziere a salariilor şi celorlalte drepturi prevăzute în contractul de muncă.
Secrieru se plânge, de asemenea, că Primăria municipiului Suceava a somat şi executat Termica la plata de impozite şi taxe pentru clădirile şi terenurile aferente activităţii de producere a energiei termice şi electrice, „aceasta în condiţiile în care, conform legii, producătorii în cauză sunt scutiţi la plată”.  Valoarea astfel executată, în 2001, prin proces verbal al Inspecţiei fiscale din cadrul Primăriei, s-ar fi ridicat la 6,6 milioane de lei, liderul Sindicatului „Prometeu” arătând că dreptul de proprietate asupra terenurilor şi clădirilor din Lunca Sucevei nu este clarificat nici la ora actuală. Termica se revendică a fi proprietarul acestora din urmă, ca fiind preluate, odată cu instalaţiile şi salariaţii, de la Termoelectrica, în anul 2002. Iordănel Secrieru consideră că, „printr-o găselniţă, Primăria Suceava s-a intabulat în mod ilegal cu acestea”, un litigiu între cele două părţi aflându-se în curs de soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sindicalistul şef  relevă că, din cauza documentaţiei prea stricte, Termica a ratat mai multe tentative de privatizare, iar pe acest fond, şi derularea unor investiţii de conformare pe linie de mediu cu finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Sectorial POS Mediu. „În mod constant, din 2004 încoace, s-a încercat ca Termica să fie adusă în incapacitate de plată. Au fost câteva tentative de privatizare, însă acestea au eşuat - credem noi - din cauza caietelor de sarcini întocmite în mod cât mai stufos şi restrictiv. Onor, conducerile Primăriei şi Termica de la acea vreme a notificat ministerul de resort că nu mai doresc proiectul din cadrul POS Mediu, întrucât societatea  se privatizează”, a precizat Secrieru. Acesta a făcut referire şi la demersurile pentru amenajarea, în prejma CET, de către Adrem Invest Bucureşti, a unei noi centrale în cogenerare de înaltă performanţă pe gaze naturale şi biomasă. Secrieru crede că respectiva concesionare, precum şi acordarea exclusivităţii livrării de energie termică consumatorilor branşaţi la sistemul centralizat de termoficare din municipiul Suceava pot fi puse sub semnul întrebării. „Acest investitor a fost foarte greu de găsit şi chiar ne-am mirat că a participat singur la licitaţie. Plus că s-au amânat termenele de dare în funcţiune prevăzute în contract. Cu toate că l-am dorit atât de mult, parcă l-am alunga acest investitor. Deci, se vede, din 2004 încoace, că se doreşte ca Termica să nu mai fie, să vină altcineva, care nu ştim dacă va folosi vreodată biomasă şi dacă preţul energiei termice la gardul centralei va rămâne cel din contract, în condiţiile în care vom avea un unic furnizor”, a explicat liderul de sindicat de la firma de termoficare. Iordănel Secrieru aduce în atenţie faptul că investiţiile făcute până acum în sistemul de transport şi distribuire  agentului termic, precum şi în punctele termice, nu au avut tocmai rezultatele scontate, pierderile scăzând de la 45% la doar 25-30%.     

Din cauza „constrângerilor bugetare,
Cajvana, lăsată fără banii pentru controlul poluării cu nutrienţi
·        Din proiectul de gospodărire a gunoiului de grajd mai fac parte 5 localităţi, valoarea investiţiilor fiind de 1,88 milioane de euro.
Printr-o adresă, Ministerul Mediului şi Pădurilor a transmis Consiliului Judeţean Suceava că, din cauza unor constrângeri bugetare, localitatea Cajvana a fost eliminată de pe lista investiţiilor privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi din judeţul Suceava. Iniţial, în cadrul proiectului au fost prinse 6 localităţi considerate ca fiind zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi, respectiv Frasin, Todireşti, Cajvana, Gura Humorului, Vicovu de Sus şi Gălăneşti, ministerul amintit comunicând că, urmare a modificării procedurilor de achiziţie, schimbate au fost atât valoarea investiţiilor, cât şi cota de participare financiară a Consiliului Judeţean şi consiliilor locale în cauză. O noutate anunţată este şi opţiunea de includere în proiect a platformelor mici de colectare a gunoiului menajere la nivel de gospodărie.  Pentru cele 5 localităţi sucevene rămase în proiect, valoarea fondurilor alocate se ridică la 1,88 de milioane de euro, participarea Consiliului Judeţean fiind de 97.552 de euro.   
Proiectul „Controlul integrat al poluării cu nutrienţi”, lansat în anul 2008, îşi propune promovarea unui sistem eficient de gospodărire a gunoiului de grajd la nivel de localitate, dar şi de gospodărie individuală, prin dotarea cu echipamente de colectare şi compostare. Proiectul urmăreşte ocrotirea sănătăţii umane, prin  reducerea conţinutului de nitraţi din apa potabilă. Directiva europeană privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din agricultură a fost transpusă integral în legislaţia românească, în judeţul Suceava fiind identificate mai multe localităţi vulnerabile sau potenţial expuse la poluarea cu nitraţi.  Este vorba despre Bălcăuţi, Bilca, Cajvana, Dorneşti Frasin, Frătăuţii Vechi, Gălăneşti, Grăniceşti, Gura Humorului, Horodnic de Sus, Păltinoasa, Rădăuţi, Satu Mare, Straja, Todireşti, Vama, Vicovu de Jos şi Vicovu de Sus   

Cădere pe piaţa suceveană a construcţiilor rezidenţiale
·        În septembrie 2012, numărul autorizaţiilor de construire eliberate a fost cu 26,7% mai mic decât cel din urmă cu an, dată la care deja se consemnase o diminuare de 10,3 procente în comparaţie cu 2010.
·        În trimestrul al doilea al anului acesta, în judeţ au fost finalizate 660 de locuinţe, cu 189 în minus faţă de trimestrul omolog din 2011, număr mai mic,  la rându-i, cu 103 obiective în comparaţie cu intervalul similar al anului 2010.
Domeniul sucevean al construcţiilor începe să resimtă destul puternic criza economică şi căderea pieţei imobiliarelor. Cel puţin aşa relevă datele oferite recent publicităţii de Direcţia Judeţeană de Statistică Suceava, conform cărora numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a fost, în septembrie 2012, cu 26,7% mai mic decât cel înregistrat în urmă cu an, dată la care deja se consemnase o diminuare de 10,3 procente în comparaţie cu 2010. În luna la care facem referire, în judeţ au fost solicitate şi completate 189 de autorizaţii, comparativ cu august a aceluiaşi an, înregistrată fiind o cădere şi mai mare, de 41,8%, regres pus şi pe seama apropierii toamnei şi restrângerilor de activitate din sectorul în cauză. Conform informaţiilor DJS, Suceava deţine 5,6% din totalul autorizaţiilor de construire de imobile rezidenţiale eliberate în luna septembrie 2012 la nivel naţional, cele mai multe, respectiv 75,8%, fiind solicitate în mediul rural. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, sucevenii  se află pe prima poziţie din acest punct de vedere, cu 27,8% din numărul autorizaţiilor din septembrie 2012, la rând, în ordine descrescătoare, venind judeţele Iaşi(23,5%), Neamţ(19,1%), Bacău(15%), Botoşani (10,4%) şi Vaslui(4,2%).  Totodată, de remarcat este faptul că, în trimestrul al doilea al anului acesta, în judeţul Suceava au fost finalizate 660 de locuinţe, cu 189 în minus faţă de trimestrul omolog din 2011, număr mai mic, la rându-i, cu  103 obiective în comparaţie cu intervalul similar al anului 2010. Analiza pe surse de finanţare relevă faptul că, în lunile aprilie, mai şi iunie 2012, doar 3,6% din respectivele imobile au fost ridicate din subvenţii pentru locuinţe sociale, 96,4%fiind construite cu finanţare privată, adică din contribuţii financiare proprii ale persoanelor fizice. Ponderea cea mai mare a unităţilor de locuit date gata în trimestrul al doilea din 2012 a fost consemnată la sate, respectiv 67,7%. 

Sindicaliştii de la Termica reclamă întârzierea plăţii salariilor  
·        Aceştia cer măsuri de protecţie socială în cazul în intrării  firmei de termoficare în insolvenţă sau faliment, prefectul Sinescu spunând că situaţia Termica va fi analizată în prima şedinţă de Guvern. 
Iordănel Secrieru, preşedintele Sindicatului „Prometeu” de la Termica Suceava reclamă întârzierea plăţii salariilor, tergiversarea achitării unor drepturi băneşti câştigate de către angajaţi în instanţă şi lipsa unor măsuri de protecţie socială, în cazul în care firma de termoficare din Lunca Sucevei ar intra în insolvenţă sau faliment. Aceste probleme au fost ridicate, la Palatul Administrativ, în cadrul şedinţei Comisiei de dialog social, în prezenţă prefectului judeţului, Florin Sinescu, viceprimarului municipiului Suceava, Ovidiu Doroftei şi vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Alexandru Rădulescu. La întâlnire au participat reprezentanţi ai Adunării Generale a Acţionarilor(AGA), precum şi directorul general de la Termica, Ovidiu Dumitrescu. Sindicaliştii au solicitat demersuri care să se concretizeze cu includerea societăţii sucevene de termoficare în anexa OUG nr. 116/2006, act normativ care consacră măsuri de protecţie socială pentru persoanele disponibilizate colectiv.  De asemenea, în aceeaşi şedinţă, a fost adusă în discuţie Hotărârea Consiliului Local Suceava prin care a fost redus capitalul social al Termica cu 70 milioane lei. Viceprimarul Suceavei, Ovidiu Doroftei, le-a spus celor de la sindicate că există toată deschiderea pentru rezolvarea problemelor termoficării din municipiului reşedinţă şi situaţiei de la Termica, având în vedere că peste 22.000 de locuinţe sunt branşate la sistemul centralizat de încălzire. Doroftei  a arătat că mai multe amănunte vor fi cunoscute odată cu finalizarea analizei situaţiei patrimoniale a Termica, de către comisia special desemnată în acest sens prin hotărâre de Consiliul Local Suceava.  „Cred că este important ca această comisie de control să-şi finalizeze raportul ca să avem o imagine de ansamblu a situaţiei financiare a societăţii şi să putem căuta soluţii. În cursul zilei de sâmbătă, la întâlnirea cu premierul Victor Ponta, împreună cu Ioan Cătălin Nechifor, preşedintele CJ Suceava, am abordat şi situaţia de la Termica Suceava şi vă asigur că aceasta va fi analizată cât de curând, respectiv în prima şedinţă de Guvern. Este foarte important ca acei peste 22.000 de consumatori din municipiul Suceava să beneficieze de căldură şi apă caldă, cum tot atât de important este ca cei 570 de salariaţi ai Termica să-şi primească salariile şi să-şi păstreze locul de muncă”, a precizat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava.