20 ianuarie 2026


 Inspectorii de muncă verifică aplicarea măsurilor de protejare a lucrătorilor în aer liber împotriva temperaturilor extrem de scăzute

 >  Cel mai expuşi la ger sunt salariaţii firmelor cu activitate de spălătorie auto, vulcanizare, service auto,  exploatare a lemnului, comercianţii din pieţe şi târguri, dar şi muncitorii de la salubritate

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava atrage atenţia că, în perioadele cu temperaturi extrem de scăzute, angajatorii au obligaţia legală de a asigura confortul termic al salariaţilor. De altfel, în această perioadă, inspectorii de muncă suceveni verifică, printre altele, asigurarea echipamentului individual de protecţie împotriva gerului, existenţa instrucţiunilor pentru lucrul în aer liber, a celor de îndepărtare a zăpezii, dar şi întocmirea planului de prevenire şi protecţie. „În perioadele cu temperaturi scăzute extreme, care scad sub -20 grade Celsius, sau la temperaturi care, corelate cu condiţii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest nivel, angajatorii trebuie să asigure condiţii minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber” precizează inspectorul-şef Romeo Butnariu. În aceste condiţii, printre altele, reglementările legale prevăd distribuirea de 0,5-1 litru de ceai fierbinte de persoană şi schimb; acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare în spaţii cu microclimat corespunzător sau, după caz, reducerea duratei zilei de muncă sau sistarea colectivă a lucrului. „Aceste din urmă două măsuri vor fi stabilite dacă temperaturile scăzute extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv. De reţinut este că pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, vechimea în muncă nefiind afectată” subliniază Romeo Butnaniu, şeful ITM Suceava. Cel mai mult expuşi la ger sunt salariaţii agenţilor economici cu activitate de spălătorie auto, vulcanizare, service auto, exploatare a lemnului, comercianţii din pieţe şi târguri, dar şi cei ai societăţilor care asigură salubritatea. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extrem de scăzute angajatorii trebuie să asigure examenul medical la angajare, cât şi controlul medical periodic. De asemenea, atunci când apar situaţii de urgenţă, se va acorda primul ajutor, urmat de transportarea persoanelor afectate la cea mai apropiată unitate sanitară. Ordonanţa de Urgenţă nr. 99 din 2000 privind măsurile aplicate în perioadele cu temperaturi scăzute extreme, prevede, în caz de neconformare, amenzi cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei.