În 2026
Masă sănătoasă pentru 17.755 de preşcolari şi elevi
suceveni
- În Program sunt cuprinse 42 de unităţi şcolare,
numărul beneficiarilor fiind cu 1.596
mai mare

Ministerul Educaţiei şi Cercetării continuă implementarea Programului
Naţional „Masă sănătoasă”, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava,
potrivit căruia acesta se adresează preşcolarilor şi elevilor prezenţi la
activităţile didactice, în perioada cursurilor. Programul constă în acordarea
zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă
sau, după caz, într-un pachet alimentar (în cazul în care masa caldă nu poate
fi asigurată). În judeţul Suceava 42 de unităţi şcolare beneficiază de
programul „Masa sănătoasă”, cu 19.351
de beneficiari în anul 2026, faţă de 17.755 beneficiari în 2025. La propunerea
Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Guvernul a aprobat, în şedinţa din
decembrie 2025, alocarea sumei de 1.531 de miliarde de lei pentru derularea
programului. Pentru anul 2026, bugetul a fost majorat cu aproape 40%, respectiv
de la 1,139 de miliarde de lei la 1,531 miliarde de lei. Inspectoratul Şcolar
Judeţean Suceava precizează că păstrate au fost unităţile de învăţământ
beneficiare în anul 2025, la care s-au adăugat elevii şi preşcolarii din
unităţile care au fuzionat cu şcoli sau grădiniţe în care se derula programul. De
asemenea, alocarea zilnică a fost majorată cu rata inflaţiei, fiind „create
mecanisme financiare, astfel încât programul să se poată derula din primele
zile ale anului 2026”.