Opt sesizări ale
organelor de cercetare penală, înaintate de Garda de Mediu Suceava pentru fapte
de natură infracţională
- Activitatea 13 operatori
economici a fost suspendată, comisarii
suceveni dând şi amenzi de 3,25 de milioane de lei

În cursul anului 2025, Comisariatul Judeţean Suceava
al Gărzii Naţionale de Mediu a organizat 2.302 de inspecţii în domeniul controlului
poluării industriale şi în cel al controlului biodiversității, biosecurității şi
ariilor naturale protejate. Comisarul-şef Gheorghe Mândruţă informează că 309 de
controale planificate au vizat obiective şi instalaţii încadrate în „clasele
specifice de risc A-D”. La acestea se adaugă 1.993 de controale neplanificate,
între care 1.370 de inspecţii tematice dispuse de Comisariatul General; 405 de
inspecţii pentru soluţionarea unor petiţii şi reclamaţii şi 183 de inspecţii
comune cu alte autorităţi. Încă 23 de inspecţii au avut loc în urma autosesizării
Gărzii Naţionale de Mediu; 6 inspecţii s-au axat pe verificarea modului de
respectare a condiţiilor impuse în actele de reglementare; 5 inspecţii au vizat
verificarea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse la controalele
anterioare, o inspecţie având ca scop identificarea de obiective noi. Conform
sursei citate, date fiind neconformităților constatate pe durata controalelor,
comisarii suceveni au aplicat de 251 de amenzi însumând 3,25 de milioane de
lei, cât şi 85 de avertismente. Totodată, comisarii de mediu suceveni au dat şi
17 sancţiuni contravenţionale complementare constând în 13 suspendări de
activitate; 3 dispoziţii de desfiinţare a lucrărilor, precum şi o confiscare a
unui mijloc de transport. „Pentru faptele de natură infracţională s-au înaintat
8 sesizări ale organelor de cercetare penală. De asemenea, s-a efectuat o
propunere de suspendare a actelor de reglementare emise de autoritatea teritorială
pentru protecţia mediului” a precizat Gheorhge Mândruţă, şeful Comisariatului
Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu.