Pentru reducerea presiunii pe Spital şi UPU
Policlinica „Areni” va fi supusă reabilitării
- Această policlinică de tradiţie are foarte
mulţi doctori specialişti, iar mulţi suceveni merg acolo” a declarat Ion Lungu, şeful municipalităţii
sucevene
Zilele trecute a fost finalizat auditul
energetic, studiu care stă la baza proiectului de reabilitare şi modernizare a
Policlinicii „Areni” din municipiul Suceava. Potrivit primarului Ion Lungu,
proiectul care va fi promovat este urmare a unei asocieri dintre Primăria
reşedinţei de judeţ, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi medicii din
cabinetele Policlinicii. Astfel, pe lângă aspectul modern pe care îl va căpăta,
prin reabilitarea termică a imobilului se vor realiza şi importante economii la
consumul de energie. „Ne ţinem de cuvânt şi sprijinim cabinetelor medicale din
Policlinica Areni. Ca atare, într-o colaborare cu Universitatea a fost terminat
auditul energetic, în aşa fel încât să o reabilităm termic, la fel cum facem cu
Primăria Suceava. Vrem să aveam o Policlinică modernă, care să ajute domeniul sănătăţii
din oraşul nostru. Această policlinică de tradiţie are foarte mulţi doctori
specialişti, iar mulţi suceveni merg acolo” a declarat Ion Lungu, şeful
municipalităţii sucevene, opinând că, astfel, ar mai putea fi ridicată
presiunea de Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou”, Ambulatoriu şi
Unitatea de Primire a Urgenţelor. O dată cu finalizarea lucrărilor de creştere
a eficienţei energetice a Policlinicii „Areni”, consumul energetic anual va
scădea cu circa 783.231 KW, „ceea ce este un lucru foarte important.