Activitatea a 8 agenţi economici a fost
suspendată de comisarii de mediu
- În primele trei trimestre din acest an lucrătorii
Gărzii de Mediu au dat amenzi însumând 1,11 milioane de lei, în cazul a două
firme fiind formulate sesizări ale organelor de cercetare penală
În primele trei trimestre ale anului 2020, lucrătorii Comisariatului
Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu au avut un total de 575 de
inspecţii, informează comisarul-şef Adriana Iordache. Potrivit şefului
instituţiei sucevene, în perioada menţionată, lucrătorii specializaţi din
subordine au întreprins 107 de controale planificate la obiective încadrate în
clasele de risc A, B, C şi D, cuprinse în planul anual. Pe de altă parte, în
cele dintâi 9 luni ale acestui an,
comisarii de mediu suceveni au desfăşurat 468 de inspecţii neplanificate, 218
fiind acţiuni de verificare a sesizărilor şi petiţiilor, 22 s-au axat pe
respectarea condiţiilor impuse prin actele de reglementare, iar altele 25 au
survenit autosesizării. Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu şi
Autoritatea Centrală pentru Protecţia Mediului au impus efectuarea, în judeţul
Suceava, a 26 de inspecţii, iar încă 171 de verificări s-au organizat în
colaborare cu alte autorităţi. La toate acestea se adaugă 4 controale care s-au
concentrat pe verificarea ducerii la îndeplinire a măsurilor impuse, două dintre inspecţii având ca obiect
investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra factorilor de mediu.
Şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu face cunoscut că, pe
durata controalelor, au fost aplicate 134 de sancţiuni contravenţionale
principale, gardienii de mediu dând 71 de amenzi în valoare totală de 1,11
milioane de lei, precum şi 63 de avertismente. Comisarul-şef Adriana Iordache
reliefat că, în primele 3 trimestre ale anului 2020, lucrătorii din subordine
au dispus inclusiv 9 sancţiuni contravenţionale complementare, dintre care 8 de
suspendare a activităţii agenţilor economici la care s-au depistat abateri
grave de la legislaţia de mediu şi o desfiinţare de activitate. În cazul a două
societăţi comerciale s-au înaintat propuneri de suspendare a actelor de
reglementare, pe numele a două firme