10 octombrie 2021


 Bioenergy primeşte în avans 10 milioane de lei pentru a putea asigura încălzirea în municipiul Suceava

>Restanţele populaţiei la plata energiei termice sunt mari, producerea energiei termice fiind „periclitată din cauza finanţării insuficiente”

 Consiliul Local al municipiului Suceava este chemat, în şedinţa extraordinară de astăzi, să aprobe plata în avans a subvenţiei pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuire şi fumizare a energiei termice livrate populaţiei prin sistemul centralizat şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei pentru sezonul rece 2021-2022. 
Potrivit primarului Ion Lungu, iniţiatorul proiectului de hotărâre, suma de 10 milioane de lei care va lua calea Bioenergy este parte a alocării de 15 milioane de lei repartizată recent reşedinţei de judeţ din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului. 
În acest fel se vor putea asigura stocurile de combustibil necesare desfăşurării activităţii de producere a energiei termice în iarna care urmează”, arată edilul-şef. Potrivit şefului municipalităţii, restanţele populaţiei la plata energiei termice sunt în continuare mari, activitatea de producere a energiei termice în centrala pe biomasă a Bioenergy Suceava, în perioada următoare, fiind periclitată din cauza finanţării insuficiente. „Având în vedere cele prezentate, consider că este necesară plata în avans a subvenţiei pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuire şi fumizare a energiei termice livrate populaţiei prin sistem centralizat şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei, în suma de 10 milioane de lei pentru sezonul rece 2021-2022” arată Ion Lungu, primarul Sucevei. Conform proiectului de hotărâre, în municipiul Suceava sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare aproximativ 19.000 de locuinţe, însumând circa 48.500 de locuitori. Energia termică este produsă în centrala de cogenerare pe biomasă a societăţii comerciale Bioenergy Suceava, transportul, distribuirea şi furnizarea energiei termice fiind asigurate de Thermonet Suceava.

 Inspectorii „Antifraudă” suceveni

Descinderi la firmele obligate să-şi conecteze casele de marcat în sistemul naţional de supraveghere

>Nerespectarea obligaţiei este sancţionată cu amendă cuprinsă între 8.000 şi 10.000 lei, excepţie făcând agenţii economici din zone nedeservite de reţele de comunicaţii

Operatorii economici utilizatori de aparate de marcat electronice fiscale au obligaţia conectării acestora la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Având în vedere termenele limită, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava informează pe agenţii economici supuşi conformării că, în perioada imediat următoare, structurile abilitate de control, în special Direcția Generală Antifraudă Fiscală, vor întreprinde acţiuni de verificare cu privire la îndeplinirea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă. 

Vizate sunt firmele în cazul cărora termenul limită de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale se apropie de expirare. „Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava atrage atenţia operatorilor economici încadrați în categoria contribuabililor mici şi mijlocii asupra termenului scurt, mai puţin de 60 de zile, până la care îşi mai pot îndeplini obligaţia de conectare a aparate de marcat electronice fiscale la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al  ANAF” se subliniază într-un comunicat de presă al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava. Excepţie fac operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice, aceştia având obligaţia completării şi transmiterii unei declaraţii pe propria răspundere, respectiv a „formularului F4110). Nerespectarea obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 8.000 şi 10.000 lei.

 

07 octombrie 2021

 

La începutul lunii septembrie, după Hunedoara

Judeţul Suceava, locul al doilea la creşterea ratei şomajului şi a numărului de şomeri

>La sfârşitul lunii august, judeţul nostru avea 10.271 de şomeri, rata şomajului ajungând la 4,77%

>La finele lunii precedente, în evidenţele AJOFM erau în evidenţă 10.094 de şomeri, rata şomajului fiind de 4,36% 

Judeţul Suceava este pe o poziţie fruntaşă în ţară în ceea ce priveşte rata şomajului şi numărul total de şomeri.  Aşa relevă datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), conform cărora, la sfârşitul lunii august 2021, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,93%, una mai mică cu 0,03 de puncte procentuale decât cea din luna precedentă. Aceleaşi date arată că numărul total de şomeri din ţară era de 256.080 de persoane, în scădere cu 2.694 de  persoane în comparaţie cu cel înregistrat la finele lunii anterioare. De cealaltă parte, la sfârşitul lunii august, judeţul Suceava avea 10.271 de şomeri, rata şomajului ajungând la 4,77%. Cu o lună în urmă, în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) erau 10.094 de şomeri,  cu o rată a şomajului de 4,36%. Conform statisticii ANOFM, în luna august numărul de şomeri a crescut în 9 judeţe, cele  mai  mari sporuri fiind consemnate în judeţele Hunedoara-1.288 de persoane, Suceava-177 de persoane, Gorj-72 de persoane, Botoșani-66 de persoane şi Maramureș-61 de persoane. Numărul de şomeri a scăzut în 32 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, scăderile înregistrându-se în judeţele Constanța, cu 458 şomeri înregistraţi, Vaslui-399, Mureș-340, Dâmbovița- 269 şi Teleorman, cu 229 de şomeri înregistraţi. În municipiul Bucureşti numărul de şomeri a scăzut cu 143 de persoane. Totodată, potrivit ANOFM, Rata şomajului a crescut în 8 judeţe. Este vorba, în primul rând, despre Hunedoara, cu 0,76 de puncte procentuale şi Suceava, cu 0,08 puncte. În clasament urmează Botoșani, Mehedinți și Gorj cu câte 0,05 de puncte proecentuale, Maramureș-0,03, Timiș și Galați cu câte 0,01 de puncte procentuale. Rata şomajului a scăzut în 31de judeţe şi în  municipiul  Bucureşti, cele  mai  mari  scăderi înregistrându-se  în  judeţele Vaslui,  cu  0,30 de puncte procentuale,  Teleorman-0,16 pp, Sălaj-0,15 pp, Constanța-0,15 pp, Caraș Severin-0,14 pp, Mureș-0,14 pp, Dâmbovița-0,13 pp și Alba, cu 0,12 pp. Cele  mai  ridicate  niveluri  ale  ratei  şomajului  au  fost  atinse  în judeţele Vaslui (7,00%),Teleorman (6,19%), Mehedinţi (5,95%), Dolj (5,83%), Galaţi (5,81%), Buzău (5,55%), Bacău (5,54%) şi Olt(5,17%). În  luna august 2021, nivelul  minim  al  ratei  şomajului , cel de 0,57%,  s-a consemnat  în  judeţul  Ilfov. Ecartul dintre nivelul de maxim şi cel de minim al şomajului a fost de 6,43 de puncte procentuale.

 

Din martie 2022,

Documentele vor fi transmise către Finanţe exclusiv electronic, prin intermediul Spaţiului Privat Virtual

>În caz contrar, acestea nu vor fi luate în considerare

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava aduce la cunoştinţa contribuabililor că, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 11 din 2021, de modificare a Codului de procedură fiscală, începând cu 1 martie 2022, persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoanele fizice autorizare, profesiile liberale, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale vor transmite documentele către organul fiscal exclusiv electronic prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV). Petrică Ropotă, directorul AJFP Suceava precizează că în situaţia în care contribuabilii/plătitorii nu îşi îndeplinesc obligaţia comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente, nefiind depuse la organul fiscal central în format electronic, acestea nu vor fi luate în considerare.

„Contribuabilii vor avea posibilitatea de a se înregistra în SPV până în 1 martie 2022, întrucât, după această dată, comunicarea cu organul fiscal de administrare se va face exclusiv on line. Recomandăm contribuabililor să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual până la data de 1 martie 2022” a subliniat Petrică Ropotă, directorul AJFP Suceava. Spaţiului Privat Virtual (SPV) este un serviciu gratuit, disponibil 24 de ore din 24, prin intermediul căruia contribuabilii depun declaraţii, cereri, solicită documente, verifică situaţia fiscală proprie etc. Persoanele fizice sau juridice care dețin certificat digital calificat, pot solicita înregistrarea ca utilizator SPV in baza acestuia, iar persoanele fizice care nu posedă un astfel de certificat, vor solicita înregistrarea pe platforma pe baza de credenţiale (nume de utilizator şi parolă stabilite de către solicitant).


 

Sucevenii pot cumpăra titluri de stat „Tezaur”, cu dobânzi de până la 4,40% pe an

>Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire nu sunt impozabile

Ministerul Finanţelor a emis, începând cu 4 octombrie 2021, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului „Tezaur”, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 3,50%, 4,00% şi 4,40%. Anunţul este făcut de Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava (AJFP),  titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată. Până pe 27 octombrie 2021, acestea pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei statului, până pe 26 octombrie, pentru mediul urban, şi până pe 25 octombrie 2021, pentru mediul rural, prin Compania Națională Poșta Română. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. Titlurile de stat emise în cadrul Programului „Tezaur” sunt transferabile, pot fi răscumpărate în avans, un investitor având posibilitatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. De asemenea, numai în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri, investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate. Sunt eligibile la achiziţionarea de titluri de stat persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii., iar  veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor nu sunt impozabile. Potrivit  Oanei Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, fondurile obţinute de Ministerul Finanțelor, în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanțarea datoriei publice.

06 octombrie 2021

 

Primarul Ion Lungu anunţă:

Sucevenii pot primi supliment financiar pentru energie consumată   

  • Chiar dacă formularele clasice au fost deja distribuite, de lunea viitoare vor ajunge la asociaţiile de proprietari şi cererile cu pagini în plus, care trebuie completate pentru acordarea noului sprijin
  • „Sperăm să ne ajute Dumnezeu trecem şi această iarnă” a spus primarul Ion Lungu, subliniind că în ultimii 2 ani lucrurile au mers bine, dar au venit aceste scumpiri care ne dau peste cap”

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, anunţă pe potenţialii beneficiari ai sprijinului la încălzirea locuinţei, că pot avea parte, de asemenea, de un supliment financiar pentru energia consumată, în conformitate cu Legea nr. 226 din 16 septembrie privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Potrivit edilului-şef, eligibili sunt consumatorii cu venit minim de 1.386 de lei pe membru de familie, precum şi persoanele singure cu venit de maxim 2.053 de lei. Astfel, categoriile amintite beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate. Mai exact se va acorda 30 de lei pentru consumul de energie electrică; 10 lei pentru consumul de gaze naturale; 10 lei pentru consumul de energie termică şi 20 de lei pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri. În cazul în care singura sursă de încălzire este cea pe energie electrică, suplimentul lunar este de 70 de lei. „Fac apel la consumatorii care încadrează să ia legătura cu asociaţiile de proprietari, respectiv de cei de la sistemul centralizat, posesorii de centrale pe gaze naturale şi cei cu radiatoare electrice. Pentru alte tipuri de încălzire, potenţialii beneficiari se vor adresa Direcţia de Asistenţă Socială de la Primăria din Burdujeni”, a spus primarul Ion Lungu. Cererile-formular clasice pentru ajutoarele la încălzire au fost deja distribuite, însă, de luni vor ajunge la asociaţiile de proprietari şi cele cu pagini în plus pentru acordarea suplimentul la energia consumată. 

Reamintim că, în baza Legii nr. 226 din 16 septembrie privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, sprijin financiar la încălzirea locuinţei, de 100% din valoarea de referinţă, se va acorda familiilor cu venitul pe membru de 200 de lei. Acesta va fi de 90% pentru venituri cuprinse între 200,1 lei şi 320 de lei; 80% pentru cele de la 320,1 de lei la 440 de lei; 70% pentru cele variind între 440,1 de lei şi 560 de lei; 60% în cazul veniturilor pe membru între 560,1 de lei şi 680 de lei; 50% pentru venituri realizate de la 680,1 de lei la 920 de lei; 40% pentru cele care sunt cuprinse între 920,1 de lei şi 1.040 de lei; 30% la venituri de 1040,1 de lei şi 1.160 de lei; 20% la venituri de 1.160,1 de lei până la 1.280 de lei şi, în sfârşit, de 10% pentru venituri nete pe membru de familie ajutorul variind între 1280,1 de lei şi 1. 386 de lei. În cazul persoanelor singure, care  realizează venituri cuprinse între 1.280 de lei şi 2.053 de lei, compensaţia este de 10% din valoarea de referinţă.  Astfel, venitul net lunar pentru care se acordă sprijinul financiar la încălzirea locuinţelor este de 1.386 de lei de persoană, în cazul familiilor, şi de 2.053 de lei, în cazul peroanelor singure. Valoarea de referinţă în funcţie de sistemul de încălzire utilizat nu va putea fi mai mică de 250 lei pe lună, pentru gaze naturale; 500 de lei pe lună, pentru energie electrică şi de 320 lei pe lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri. „Sperăm să ne ajute Dumnezeu trecem şi această iarnă. În ultimii 2 ani lucrurile au mers bine, dar au venit aceste scumpiri care ne dau peste cap” a spus Ion Lungu, primarul Sucevei.   


 Faţă de cele 9 luni din anul trecut

Sucevenii au deşertat cu o cincime mai mult în vistieria municipală

>Contribuţia obligatorie agenţilor economici a săltat cu aproape 10%, însă mai există şi firme aflate în „situaţii delicate”

>„În condiţiile în care avem taxe şi impozite locale ca în anii din urmă, oraşul se dezvoltă, ceea ce este un lucru bun”, arată primarul Ion Lungu

Până pe 30 septembrie 2021, la bugetul municipiului Suceava au fost adunate sume mai consistente în comparaţie cu anul 2020, dar mai ales cu 2019, a informat, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Astfel, după 9 luni din anul curent, în vistieria municipală au intrat 62,29 de milioane de lei, cu 17% mai mult faţă de aceeaşi perioadă anului 2020, cât şi cu 6,38% peste suma adunată în intervalul omolog din 2019. În ceea ce priveşte contribuabilii persoanele fizice, în speţă populaţia, încasările din obligaţiile aferente sunt mai mari cu 19,96% în comparaţiei cu anul trecut, iar raportat la anul 2019 au sport cu 7,98%. În cazul persoanelor fizice, adică al agenţilor economici, comparativ cu anul precedent contribuţia obligatorie la bugetul municipiului a săltat cu 9,88%, faţă de primele trei trimestre din anul 2019, intrările fiind mai mari cu 11,01%. „Sigur, avem încasări mai mari faţă de anii anteriori. Mai există, însă, restanţe de achitat către Primărie, de către unii agenţi economici aflaţi în situaţii delicate. În contactăm şi încercăm să îi convingem să facă eforturi pentru a plăti restanţele la bugetul local”, a explicat ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Chiar dacă nivelul taxelor şi impozitelor locale a fost păstrat constant pe durata mai multor ani, Lungu susţine că o explicaţie a creşterii procentuale a încasărilor din taxele şi impozitele locale ar fi creşterea numărului de contribuabili, pe fondul „dezvoltării oraşului”. „În condiţiile în care avem taxe şi impozite locale ca în anii din urmă, oraşul se dezvoltă, ceea ce este un lucru bun. Acesta în ciuda celor care contestă, chiar dacă, până la un anumit punct, este corect ca fiecare să-şi apere habitatul”, subliniază Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

 Prin planul naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

Viaduct lung de 300 de metri şi în valoare de 8 milioane de euro în Suceava


>Acesta va asigura traversarea dinspre Podul Unirii a căii ferate din Lunca Sucevei, pentru a face joncţiunea cu DN 29 la, la Plopeni  

>„Ruta alternative îşi dovedeşte utilitatea şi sunt convins că va fi mult mai eficientă” a arată primarul Lungu, proiectul urmând fi depus la CNI

Primăria municipiului Suceava lucrează la un proiect de aproximativ 8 milioane de euro pe care intenţionează să-l supună aprobării consilierilor locali în şedinţa ordinară din această lună. În cauză este amenajarea tronsonului al treilea al rutei alternative Suceava-Botoşani, între Podul Unirii şi drumul naţional DN 29, înspre Plopeni. Primarul Ion Lungu informează că este vorba despre lucrări care ar urma să se desfăşoare pe 2.893 de metri, soluţia pentru trecerea peste calea ferată din Lunca Sucevei constând în construirea unui viaduct. Astfel, s-a renunţat la trecerea la nivel cu calea ferată, cât şi la soluţia amenajării unui pasaj subteran. Potrivit aprecierilor iniţiale, viaductul va avea o lungime de 300 de metri, fiind „o lucrare frumoasă şi funcţională de arhitectură”, care ar elimina inconvenientul aşteptării la trecerea la nivel cu calea ferată. „În prezent se lucrează la documentaţie. Va fi un lucru bun dacă vom reuşi să prindem la finanţare acest proiect important al tronsonului al treilea al Rutei alternative care îşi dovedeşte utilitatea şi sunt convins că va fi mult mai eficientă” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, recunoscând că, deocamdată, din cauza crizei forţei de muncă, lucrările de pe tronsonul al doilea,  pe strada „Apedctuluii”, nu înaintează în ritmul dorit. Până pe 11 noiembrie proiectul urmează a fi depus la Compania Naţională de Investiţii (CNI), în vederea de obţinere de finanţare în cadrul Planului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. 

Suspiciuni în lanţ privind prezenţa pe piaţă a produselor  contaminate de import  


>Inspectorii sanitari veterinari suceveni au închis alerte cu privire la salmonella în carne de pui din Polonia, miez de nucă râncezit din Ucraina şi lămâi şi piersici cu urme de pesticide, din Turcia

>„Vrem să garantăm securitatea consumatorilor, să facem lobby pentru producătorii autohtoni autentici” subliniază dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv al DSVSA, accentuând că „foarte rar, ceea ce este foarte ieftin, este şi foarte bun”

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava va organiza şi desfăşura, în colaborare cu Direcţia pentru Agricultură Judeţeană şi Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie o serie de controale la apicultorii din judeţ. Potrivit dr. Mihai Voloşeniuc,  director executiv al DSVSA, verificările vor urmări stabilirea concordanţei dintre numărul de stupi deţinuţi de un producător şi cantitatea de miere scoasă la comercializare de acesta. Iniţiativa survine unei alerte transmise prin „Rapid alert system for feed and food”, privitoare la un caz de suspiciune de contaminare cu antibitioce a mierii de albine. Aceasta ar fi furnizată în Belgia de către un apicultor din Drăgoieşti, unde, amestecată cu miere provenind din China, ar fi ajuns în Olanda, ţară în care analizele de laborator au relevat prezenţa antibitiocelor. Mergând pe urmele produsului, verificările la sursa din judeţul Suceava au scos la iveală că respectiva cantitate a fost livrată în Belgia pe durata anului trecut, stocul în cauză fiind epuizat încă din acel moment. De altfel, DSVSA se confruntă, din nou, cu o serie de alerte, printre acestea cea privind contaminarea cu salmonella a unei cantităţi de carne de pasăre de import din Polonia. Controalele făcute la unul dintre depozitele MEDA, care livrau şi pe piaţa suceveană, au concluzionat că, urmare a prelucrării termice, suspiciunea  nu se confirmă la produsele obţinute (cremvurşti sau parizer de pasăre). O alertă în curs de soluţionare este cea privind miezul de nucă râncezit, de import Ucraina, iar alta referitoare la mixul de caju şi arahide mucegăite fiind deja închisă. De asemenea, închise au fost şi alertele care semnalau prezenţa pesticidelor peste limitele maxime admise în unele loturi de lămâi şi piersici importate din Turcia. Nu în cele din urmă, în continuare sunt depistate loturi de produse cu ingrediente în compoziţia cărora a fost utilizată guma de guar. Depistat a fost un producător de îngheţată cu urme de oxid de etilenă, cantităţile respective fiind retrase de piaţă şi trimise la incinerare. „Vrem să garantăm securitatea consumatorilor, să facem lobby pentru producătorii autohtoni autentici. Îndrum pe toţi consumatorii să se adreseze doar producătorilor şi comercianţilor autorizaţi, deoarece, foarte rar, ceea ce este foarte ieftin, este şi foarte bun”, subliniază dr. Mihai Voloşeniuc, director executiv la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentară Suceava.        

 

Pe fondul modernizării parcării Cetăţii de Scaun

Ion Lungu repune pe tapet proiectul roţii panoramice

>„Vrem să avem o zonă atractivă din punct de vedere turistic, să determinăm turiştii să stea cât mai mult la Cetatea de Scaun şi în oraşul nostru” arată primarul Sucevei

>Lungu s-a arătat „jenat”, de faptul că în zonă nu există o parcare decentă şi nici „condiţii minime” pentru vizitatorii Cetăţii de Scaun şi Muzeului Satului    

Municipiul Suceava s-a asociat cu Consiliul Judeţean Suceava în vederea reamenajării şi modernizării parcării din preajma Cetăţii de Scaun. În acest sens, Consiliul Judeţean va pune la dispoziţie suprafaţa de peste 5.000 de metri pătraţi din bugetul local al Sucevei urmând fi asigurată susţinerea financiară derulării investiţiei. Primarul Sucevei Ion Lungu arată că s-a simţit efectiv jenat când, în sezonul cald, a fost în zonă şi a constatat că turiştii, inclusiv cei străini, nu beneficiază de condiţii minime pentru     vizitarea Cetăţii de Scaun şi Muzeului Satului. „Iniţiativa este a mea, personală. M-am simţit jenat, indignat, în această vară, când am văzut că vin atâţia turişti la Cetatea de Scaun şi nu au o parcare cum trebuie” precizează edilul-şef sucevean. Lungu spune că, pentru desfăşurarea unui turism civilizat, în primul rând, în perimetrul respectiv se va extinde reţeaua, şi se vor monta cabine cu apă caldă. Primul gospodar al urbei de judeţ informează, de asemenea, că nu va renunţa la un proiect în faşă, suspendat odată cu declanşarea crizei COVID-19, cel al montării unei roţii panoramice pe platoul Cetăţii de Scaun. „Nu ascund faptul că vrea să repun pe tapet, începând de anul viitor - dar nicidecum din motiv de orgoliu -, proiectul roţii panoramice, care să reîntregească zona cu funicularul pe care intenţionăm să-l montăm în parcul Şipote. Vrem să avem o zonă atractivă din punct de vedere turistic, să determinăm turiştii să stea cât mai mult la Cetatea de Scaun şi în oraşul nostru” a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, punctând că „până una alta, acea parcare nu mai poate fi lăsată nemodernizată”.  Proiectul roţii panoramice a fost aprobat în şedinţa lunii februarie 2020 a Consiliului Local Suceava. Valoarea totală a investiţiei din parcarea Primăriei de lângă Cetatea de Scaun era calculat la 4,47 de milioane de lei, obiectivul urmând a fi materializat în  8 luni. Roata panoramică este una „model-parc” cu diametru de 36 de metri, cu 26 de gondole a câte 6 locuri fiecare, inclusiv una rezervată persoanelor cu dizabilităţi, iar alta VIP. La începutul lunii octombrie 2019, primarul Ion Lungu propunea inclusiv amenajarea unui funicular între centrul Sucevei şi monumentul din Dealul Cetăţii al domnitorului Ştefan cel Mare, investiţie de cel puţin 500.000 de euro. La momentul respectiv, proiectul se afla pe o listă-rezervă a Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, aferentă Axei 4.2 a POR, „Reabilitare urbană”.

04 octombrie 2021

 

Ion Lungu estimează:

Energie termică mai ieftină începând cu 1 ianuarie

>„Anul trecut am redus preţul gigacaloriei şi, paradoxal, acesta ar putea fi micşorat şi în noul sezon rece” opinează primarul Sucevei, susţinând că există argumente întemeiate ca sucevenii să se rebranşeze la sistemul de termoficare

>În decembrie 2020, prin decizie a ANRE preţul gigacaloriei la gardul centralei Bioenergy a scăzut de la 196,51 de lei la 159,23 de lei, fiind mai mic cu 37,21 de lei, adică cu 19,6%

Există mari şanse ca sucevenii să se întoarcă la sistemul centralizat de termoficare. Aceasta este părerea lui Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, potrivit căruia acest lucru se va întâmpla în condiţiile în care gazele naturale se vor scumpi, iar în viitorul apropiat se va introduce şi taxa de poluare pentru folosirea acestora. Lungu spune că, de asemenea, în cazul „generaţiilor” care au părăsit sistemul, durata de viaţă a centralelor individuale de apartament a expirat, iar înlocuirea acestora este destul de costisitoare. De aceea, acestora trebuie să li se ofere o alternativă viabilă. „Acestea sunt argumente pentru ca oamenii să se întoarcă de bună voie la sistemul centralizat. Doar că trebuie să eliminăm pierderile, să-l facem performant şi suportabil din punct de vedere financiar. Altfel, nu putem forţa, să luăm cu arcanul consumatorii, să-i facem să revină în sistem” a precizat şeful municipalităţii sucevene. Lungu a ţinut să precizeze că a avut discuţii la nivel înalt în vederea modificării legislaţiei privind biomasa, deoarece, din cauza inconsistenţei unor prevederi, producătorul de energie termică Bioenergy Suceava are de încasat certificate verzi restante în valoare de 5 milioane de euro. Edilu-şef reliefează că, în ultimele două sezoane reci, centrala din Lunca Sucevei a funcţionat doar pe biomasă, iar dacă neclarităţile legislative vor fi clarificate, gigacaloria ar putea fi ieftinită, la fel cum s-a întâmplat şi În anul anterior. 


„Mergând pe ideea că lucrurile vor fi într-o normalitate, că va fi stabilitate şi predictibilitate, avem toate şansele unei gigacalorii ieftine pe masă lemnoasă. În ultimii 2 ani s-a funcţionat fără ca, iarna, să se folosească gaze naturale. Anul trecut am redus preţul gigacaloriei şi, paradoxal,  acesta ar putea fi micşorat şi în noul sezon rece, începând cu 1 ianuarie. Aceasta, deşi se ţipă ca din gură de şarpe că s-au scumpit toate utilităţile şi că nu există cu ce să funcţioneze”, precizează Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.  Reamintim că preţul energiei termice livrate la gardul centralei în cogenerare de înaltă eficienţă a societăţii comerciale a Bioenergy Suceava a fost diminuat în decembrie 2020. Decizia a fost a Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei Electrice (ANRE) preţul gigacaloriei la gardul centralei Bioenergy scăzând de la 196,51 de lei la 159,23 de lei, fiind mai mic cu 37,21 de lei, adică cu 19,6%.

Garda Forestierã Suceava a depistat ºi sancþionat

Încãlcãri în serie ale prevederilor regimului silvic

>Inspectorii silvici au dat amenzi de zeci de mii de lei şi au sesizat organele competente cu privire la sãvârºirea infracþiunilor de tãiere fãrã drept de arbori, furt ºi utilizarea nelegalã a dispozitivelor speciale de marcat


În perioada 27septembrie-1 septembrie 2021, delegaþii Gãrzii Forestiere Suceava au efectuat mai multe verificãri în fondul forestier ºi în vegetaþia forestierã din afara fondului forestier constatând mai multe nereguli. Astfel - informeazã inspectorul-ºef  Mihai Gãºpãrel -, în continuarea verificãrilor începute în zona pentru care presteazã servicii silvice Ocolul silvic Dealu Negru, pe raza comunei Șaru Dornei, identificatã a fost o exploatare într-o suprafațã privatã de pãșune împãduritã aparþinând unei persoane fizice, iar în urma verificãrii legalitãții punerii în valoare, a exploatãrii ºi a comercializãrii masei lemnoase s-a constatat faptul cã, deºi masa lemnoasã figura ca fiind expediatã din parchetul de exploatare, în teren au fost identificați 37 de arbori, specia molid, neexploatați. Potrivit inspectorului-ºef sucevean, ca urmare a acestor constatãri delegaþii Gãrzii Forestiere au întocmit proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției silvice, aplicând o amendã în valoare de 5.000 lei, iar ca mãsurã complementarã s-a dispus confiscare valoricã a cantitãții de 18,23 mc de material lemnos, echivalentul arborilor neexploatați, cu o valoare de 3153,79 de lei. Deoarece existã suspiciunea cã prin aceastã modalitate a fost legalizatã o masã lemnoasã tãiatã ilegal, au fost sesizate organele de cercetare penalã competente cu privire la faptele de naturã penalã care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni.

Pe de altã parte, tot într-o suprafaþã privatã aparținând unei persoane fizice ºi administratã de cãtre Ocolul silvic Dealul Negru, într-o partidã în curs de exploatare, delegații Gãrzii Forestiere au constatat existența a doi arbori care  fac obiectul partizii ºi care prezentau caracteristici fenotipice îndeplinind condițiile de a fi încadrați ca produse accidentale. Arborii au fost  predați în custodia Ocolului silvic Dealu Negru, precedându-se s-a procedat la sesizarea organelor de cercetare penalã competente cu privire la utilizarea contrar dispozițiilor legale a dispozitivelor speciale de marcat.

Mihai Gãºpãrel mai informeazã cã, în aceeași perioadã, pe raza comunei Sucevița, în suprafața de fond forestier aparținând Primãriei Sucevița, administratã de cãtre Ocolul silvic privat Bucovina, delegații Gãrzii Forestiere Suceava au constatat, în urma verificãrilor, 41 de cioate provenite din tãieri ilegale de arbori având un volum total de 57,878 mc, valoarea totalã a prejudiciului fiind de 44.165,30 de lei. Și în acest caz au fost sesizate organele de cercetare penalã competente cu privire la infracțiunea de tãiere fãrã drept de arbori, furt, precum și alte fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni. Alte tãieri ilegale au fost identificate într-o suprafațã privatã fãrã contract de asigurare a serviciilor de pazã cu o structurã silvicã autorizatã, pe raza comunei Moldovița. În aceastã locație, delegații Gãrzii Forestiere au identificat 16 cioate provenite din tãieri ilegale de arbori având un volum total de 26,28 mc, valoarea totalã a prejudiciului fiind de 16.139 de lei.  Și în acest caz au fost sesizate organele de cercetare penalã competente cu privire la infracțiunea de tãiere fãrã drept de arbori și furt.Instituția noastrã va continua activitãțile de monitorizare și control într-o deplinã transparențã, atât în zonele de risc, cât și în restul suprafețelor de fond forestier, astfel încât sã asigurãm și sã promovãm respectarea prevederilor legale aferente regimului silvic” a declarat  Mihai Gãºpãrel, ºeful Gãrzii Forestiere Suceava. V.I. ADOMNICÃI

 În organizarea DGASPC Suceava
Luna performanţei pentru copiii şi tinerii din sistemul de protecţie
>„În ciuda tuturor obstacolelor și traumelor pe care le-au suportat în copilărie, aceştia au reuşit să obţină rezultate deosebite” subliniază directorul executiv Georgeta Nadia Creţuleac  
Începând cu 2018, prin organizarea Campaniei „Susținem performanța”, aflată, în acest an, la a IV-a ediție, pentru Direcţai Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, septembrie este luna performanței. Potrivit unui comunicat de presă semnat de directorul executiv Georgeta Nadia Creţuleac, P
roiectul a vizat scoaterea în evidență a  performanțele copiilor și tinerilor din sistemul de protecție, care, „în ciuda tuturor obstacolelor și traumelor pe care le-au suportat în copilărie, aceştia au reușit să obțină rezultate deosebite”. Aceasta cu ajutorul nemijlocit al personalului în grija căruia se află, dar și al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar care îi sprijină în evoluția și parcursul lor școlar și le recunosc și încurajează performanțele. Prima ediție a Campaniei a avut loc în anul 2018, iar în 2020, „chiar dacă a fost an pandemic”, proiectul a fost derulat on line. În 2021, grupul țintă este format din copiii care au absolvit clasa a V-a, şi până cel cu bacalaureat, dar și din tinerii care urmează studii postliceale la zi sau care sunt studenți/masteranzi la o instituție universitară, în regim de zi. Astfel, selectaţi au fost 87 de copii şi tineri din centrelor rezidențiale ale DGASPC Suceava, dar și din cadrul organizațiilor acreditate, respectiv din Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” Rădăuți, Casa de tip familial „Preot Mihai Negrea” Vatra Dornei, din asistență maternală, precum şi din plasament simplu, în familii cu sau fără grad de rudenie. Tinerii şi copiii au fost  premiați pe secțiuni, respectivi  pe „învățământ”, „arte”, „sport” și „cazuri deosebite. În sprijin au venit sponsorii  Asociația „Licuricii fericiti”, „Bucovina art consult”, Asociația „Rădăuțiul civic”, „Lust expert”,  Fundația „Te aud” România, HHC România, Asociația Culturală „Sfântul Dosoftei”, Asociaţia „SEVA”, Asociația „Multicare”, dar și persoane fizice George Boșca, Mihaela Bivol, Stan Alexandra, Maria Todereanu, Ovidiu Obreja, cât și altele care au preferat să rămână anonime.

03 octombrie 2021

 

În iulie 2021

Numărul deceselor din judeţul Suceava a scăzut, iar cel al nou-născuţilor a crescut


>
În Regiunea de Nord-Est, doar Suceava şi Iaşi au avut spor natural pozitiv, respectiv + 167 de persoane şi + 129 de persoane

>Totuşi, în primele 7 luni, sporul natural din judeţul Suceava a fost unul negativ, mai mult decât dublul aceleiaşi perioade din 2020   

În luna iulie 2021, în judeţul Suceava au fost înregistraţi 756 de născuţi-vii, număr în creştere cu 116 de copii faţă de luna precedentă. Totodată, comparativ cu luna iulie 2020 numărul copiilor născuţi-vii a crescut cu 81 copii. Potrivit Buletinului statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în luna iulie a anului curent, în judeţ s-au înregistrat 589 de persoane decedate, numărul deceselor fiind mai mic cu 39 în raport cu iunie, dar şi cu 61 sub cel din aceeaşi lună a anului 2020. Conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică, în iulie 2021, în judeţul Suceava numărul născuţilor-vii a fost mai mare decât cel al deceselor, sporul natural al populaţiei fiind pozitiv, de 167 persoane. De remarcat este că în luna similară din anul 2020 s-a înregistrat, la fel, un spor natural al populaţiei pozitiv, dar numai de 25 de persoane.  În luna iulie 2021, în cadrul Regiunii  de Dezvoltare Nord-Est sporul natural al populaţiei a fost pozitiv doar în judeţele  Suceava (+167 de persoane) şi Iaşi (+129 de persoane), în celelalte 4 judeţe fiind negativ, respectiv în  Bacău (-147 de persoane), Botoşani (-130 de persoane), Neamţ (-234 de persoane) şi Vaslui (-9 persoane). În luna iulie din anul acesta, în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est sporul natural al populaţiei a fost negativ unul de 224 persoane,  la fel ca şi la nivel naţional (-4.576 de persoane). În conformitate cu Buletinul statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică, în perioada 1 ianuarie-31 iulie 2021 judeţul Suceava a înregistrat spor natural negativ, de 1.058 persoane, unul de peste două ori mai mare în raport cu intervalul omolog din 2020, când în judeţ sporul natural al populaţiei a fost negativ, de 489 persoane.

 

De Ziua internaţională a persoanelor vârstnice

Casa de Pensii: receptivitate şi disponibilitate pentru  soluţionarea  problemelor vârstnicilor

>„Trebuie promovată o imagine pozitivă a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială”, arată directorul executiv Constantin Boliacu

Constantin Boliacu, director executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava a transmis, de Ziua internaţională a persoanelor vârstnice, pensionarilor suceveni, într-o „zi pe care le-o dedicăm în totalitate şi în care să ne amin­tim că, datorită trecutului lor, avem noi prezentul”. Şeful casei de Pensii, spune că, în fiecare an, în prima zi a lunii octombrie, ne trebuie să ne gândim cu precădere la vârstnici, fie că sunt parte din familie, fie că sunt membri ai comunităţii. „Avem datoria să le răspundem cu dragostea, recunoştinţa şi respectul cuvenit pentru munca şi experienţa lor de viaţă pe care cu dăruire şi nobleţe sufletească au ştiut să le transmită generaţiilor tinere. Deşi adresăm aceste urări în ziua de 1 octombrie, respectul nostru se îndreaptă în fiecare zi către persoanele de vârsta a treia, a căror înţelepciune trebuie valorificată, în continuare, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi prin promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială” subliniază şeful instituţiei sucevene. În această calitate, Constantin Boliacu îi asigură pe vârstnici că, în cadrul instituţiei a cărei activitate o conduce, aceştia vor găsi mereu receptivitate şi disponibilitate pentru  soluţionarea  problemelor  cu  care  se  confruntă,  bineînţeles, cu  respectarea cadrului legal existent în materie, în vigoare. „Pentru eforturile, sacrificiile şi exemplele de demnitate şi echilibru pe care ni le oferiţi zilnic, pentru tot ceea ce reprezentaţi pentru noi, vă doresc tuturor celor care ne puteţi fi părinţi sau bunici, sănătate, bucurie în suflet şi puterea de a depăşi cu înţelepciune provocările zilelor  noastre! Vă asigur de cele mai alese gânduri de preţuire şi vă doresc un sincer <La mulţi ani!>”, a urat vârstnicilor, Constantin Boliacu, director executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava.

 Muncă la negru la 13 firme sucevene

>La acestea, 14 persoane lucrau fără contract individual de muncă, agenţii economici cu pricina fiind sancţionaţi cu amenzi totalizând 90.000 lei

La 261 se ridică numărul controalelor făcute de lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, în luna august 2021, dintre acestea 176 fiind în domeniul relaţiilor de muncă, iar 85 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. În urma deficienţelor constatate, inspectorii de muncă suceveni au aplicat 181 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora însumând 195.000 de lei. Pe linie de relaţii de muncă, cele 176 de acţiuni de control s-au lăsat cu 77 de amenzi totalizând 151.500 lei. Inspectorul-şef Romeo Butnariu informează că depistate au fost 19 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, respectiv 3 persoane care lucrau în afara programului stabilit prin contractul cu timp parțial; o persoană  care muncea deşi avea contractul suspendat; o persoană al cărui contract individual de muncă nu a fost transmis în registrul general de evidenţă, precum şi 14 persoane care nu aveau contract individual de muncă.
Pentru muncă nedeclarată au fost sancționați 13 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 90.000 lei.
Conform şefului ITM Suceava, printre deficienţele frecvent constatate se numără neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; netransmiterea acestora, dar şi a modificărilor intervenite, în registrul general de evidenţă a salariaţilor. Pe lângă acestea, constate au fost nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, acordarea concediilor de odihnă şi a repausului săptămânal, cât şi încălcarea obligaţiei de a ţine evidenţa orelor prestate. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cele 85 de controale s-au concretizat în 104 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor date fiind de 43.500 de lei. Romeao Butnariu, şeful ITM arată că principalele deficienţe constau în aceea că nu au fost prevăzute semnalizările de securitate şi de sănătate, nefiind asigurată nici calificarea lucrătorilor, în vederea exercitării meseriilor respective. De asemenea, nu se purta echipamentul individual de protecţie, lucrătorii nu fuseseră instruiţi, lipsind şi sistemele de protecţie colectivă, adică balustrade solide şi suficient de înalte care să împiedice căderea de la înălţime.
 

01 octombrie 2021

Previziuni sumbre în lupta cu SARS-CoV-2

„Va fi o lună de foc”

  • Rata de infectare aproape că se dublează la mai puţin de 7 zile, pentru preluarea tuturor bolnavilor COVID necesare fiind încă două spitale care să vină în sprijinul Spitalului Judeţean,

  • Creşterea este fulminantă, şi este destul de grav pentru noi, ca medici, să vedem că există pacienţi care nu au acces” semnalează dr. Alexandru Calancea, managerul SJU
          

Dr. Alexandru Calancea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan Cel Nou” Suceava a tras, ieri, un semnal de alarmă, atenţionând că situaţia la nivelul unităţii sanitare de urgenţă sucevene este una „mai mult decât îngrijorătoare”, iar la nivelul întregii ţări reprezintă o „problemă majoră”. „În ceea ce priveşte strict SJU, suntem pregătiţi să facem faţă acestui val, cu materiale de protecţie, dezinfectanţi, colaborare cu medicii epidemiologi şi cu circuite în continuă schimbare” a arătat dr. Calancea.  Cuar şi aşa, managerul SJU a ţinut pună în vedere că marea problemă o reprezintă creşterea rapidă a numărului de cazuri de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19. Potrivit acestuia, se preconizează că, la nivel naţional, înspre finalul lunii octombrie se va ajunge chiar o dublarea a numărului de cazuri, faţă de cele peste 11.000 înregistrate zilnic acum. În aceste condiţii, pentru judeţul Suceava s-a propus creşterea numărului de paturi, de la circa 450-500 de paturi, în primele trei valuri, la 600 de paturi în prezent. Urmărind evoluţia ratei de infectare, dr. Alexandru Calancea a observat că aceasta aproape că se dublează  la mai puţin de 7 zile, ceea ce ar înseamnă că, în următoarele săptămâni vor necesare mult mai multe paturi.

Drept urmare, dr. Calancea a propus Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţiei de Sănătate Publică  să găsească un spital - sperând să nu fie chiar două, înspre sfârşitul lunii octombrie - „care să vină în ajutorul real al judeţului”. „În ceea ce priveşte anestezia şi terapia intensivă (ATI), la nivelul judeţului Suceava există doar 20 de paturi, număr maxim care poate fi mobilizat. „Am reuşit să aducem două paturi la Fălticeni, iar la Rădăuţi încercăm să suplimentăm cu un număr de 4 paturi, dar chiar şi aşa va fi prea puţin. Nu putem uita nici de pacienţii de pacienţii non-COVID. De aceea, celelalte spitale trebuie să vină în acest lpută cu cât mai multe paturi în patologia COVID, în aşa fel încât Spitalul Judeţean să aibă posibilitatea de a trata şi patologia non-COVID a  întregului judeţ” a punctat dr. Alexandru Calancea. Managerul SJU a mai propus ca, pentru una-două luni, Spitalul Municipal Fălticeni să fie spital COVID. Acesta speră ca numai unul dintre spitalele din judeţul Suceava va trebui transformat în spital COVID, însă „previziunile sunt destul de sumbre”. „S-ar putea să avem nevoie de două spitale, în prejma Spitalului Judeţean, care să preia toţi pacienţii COVID din judeţ. Este destul de grav pentru noi, ca medici, să vedem că există pacienţi care nu au acces, pentru că creşterea este fulminantă. Spitalul Judeţean fost dat ca exemplu de organizare la nivel naţional, dar, din păcate, se pare că această creştere fulminantă de cazuri ne depăşeşte, ca sistem medical naţional şi judeţean. Trebuie să facem front comun, pentru că va fi o lună de foc, o lună foarte grea, pentru toate spitalele, pentru noi toţi din acest judeţ” a punctat dr. Alexandru Calancea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan Cel Nou”, în şedinţa ordinară de ieri, în Consiliului judeţean Suceava.


 

Pe fondul unui uriaş val de bolnavi

Gheorghe Flutur face apel la suceveni să se vaccineze, „până nu este prea târziu”

>„Este metoda cea mai sigură pentru a ne proteja de această boală” susţine şeful administraţiei judeţene, subliniind că foarte multe cazuri grave ajung în spitale

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a făcut apel la consilierii judeţeni să sprijine campania de vaccinare, „astfel încât să poată fi depăşită această perioadă tristă legată de pandemia de COVID”. În şedinţa lunară a CJ, şeful administraţiei judeţene le-a spus acestora ca, în acest sens, să contacteze pe primarii, medicii de familie şi liderii de opinie din zonele lor de competenţă. „Din păcate, judeţul Suceava este pe ultimul loc la vaccinare. Sigur, nu am obligat şi nu voi obliga pe nimeni, pentru că respectăm dreptul fiecăruia să aleagă. Dar, trebuie să ne gândim la acest val uriaş de bolnavi de COVID din ultima perioadă. Sunt foarte mulţi suceveni în spitale, în momentul de faţă, şi, din păcate, am văzut foarte multe cazuri grave” a subliniat Flutur. Şeful executivului judeţean a mai cerut membrilor legislativului să facă muncă de convingere inclusiv cu „oameni, şcoli şi biserici”, în condiţiile în care Suceava este judeţul „cel mai reticent la vaccinare”. Flutur a remarcat că, în ziua anterioară s-au vaccinat circa 1.300 de suceveni, număr în creştere accentuată, loturi noi de vaccin venind din Iaşi la Suceava. „Trebuie să fie argumente pentru a-i convinge, în continuare, pe cei care nu s-au vaccinat, să o facă. Este metoda cea mai sigură pentru a ne proteja de această boală, în perioada următoare. Încercaţi să staţi de vorbă până ce nu este prea târziu” l-a cerut Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean, consilierilor întruniţi, ieri, în şedinţa ordinară a deliberativului.          

 Ion Paranici, cetăţean de onoare la municipiului Suceava

Iei, în şedinţă ordinară, la propunerea primarului Ion Lungu şi consilierului local Ioan Dan Cuşnir (PSD), aleşii municipali au aprobat conferirea post-mortem a titlului de Cetăţean de onoare al municipiul Suceava, jurnalistului şi scriitorului Ioan Paranici. Născut la data de 26 martie 1937, în satul Tişăuţi, comuna Ipoteşti, judeţul Suceava, Ion Paranici este om de cultură, poet şi gazetar cunoscut în zona Sucevei. Nume emblematic al gazetăriei sucevene Ion Paranici a absolvit liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava şi, apoi, în 1961, Universitatea „Alexandru „Ioan Cuza” din Iaşi, Secţia „limba şi literatura română”.  Potrivit proiectului de hotărâre „se poate spune că a făcut istorie în presa suceveană”, personalitatea sa legându-se de longeviva şefie la Cotidianul „Zori noi” (1972-1989), ia ulterior, până la pensionare, iar ulterior la „Crai nou” Suceava (1989-1998).Ion Paranici a fost membru al Societăţii Scriitorilor Bucovinei şi al Uniunii Ziariştilor profesionişti din România. Pentru creaţiile sale poetice şi publicistice a fost distins cu numeroase premii şi diplome. Între acestea, Diploma pentru contribuţia la stimularea creaţiei literare sucevene, acordat în 2001 de către Societatea Scriitorilor Bucovineni; Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei pe anul 2001, pentru poezie, cu volumul „fiecare zi e o pasăre împuşcată”; Premiul pentru publicistică literară acorda de Fundaţia Culturală a Bucovinei, în 2007, pentru volumul „Lumea din preajmă”; Diploma „Opera omnia” din partea Consiliului Judeţean, în 2021; Diploma de excelenţă pentru remarcabila contribuţie la afirmarea presei bucovinene din partea redacţiei Cotidianului „Crai nou”, în 2012; Diploma pentru acordarea titlului de Cetăţean de onoare al presei sucevene din partea Cotidianului Monitorul de Suceava”; Titlul de „Senior al scrisului sucevean” din partea Editurii „Muşatinii”, 2002; Diploma de merit pentru contribuţia prestigioasă la revigorare culturală şi spirituală a Bucovinei, acordată de Consiliul Judeţean, 2021.În anul 2015, primea Premiul „Opera omnia” din partea Societăţii Scriitorilor Bucovineni, iar în 2017, sărbătorit pentru prodigioasa carieră jurnalistică, era „încoronat” cu Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Bucovinei.