15 iunie 2011

Săptămâna viitoare,
Se fac primele probe la staţia de epurare modernizată ISPA
• Proiectul trebuie încheiat la 30 iunie
La staţia de tratare-epurare a apelor menajere din municipiul Suceava, obiectiv modernizat de firma spaniolă Dytras, în cadrul proiectului ISPA, vor începe probele. Cel puţin aşa a anunţat şeful administraţiei ocale, Ion Lungu, care spune că operaţiunile vor demara săptămâna viitoare şi că, în acest sens, la Suceava au sosit mai mulţi specialişti din Spania. „La staţia de epurare se lucrează foarte bine, cei de acolo fiind în grafic. Înţeleg că săptămâna viitoare cei dei acolo vor face probele cu apă, trecând de pe instalaţia pe care funcţionează astăzi staţia de tratare-epurare pe cea nouă. Mai sunt necesare probele tehnologice. directorul tehnici Javier spunându-ne că au mai sosit specialişti din Spania care vor participa la acestea. Sperăm ca probele să aibă loc cu succes, în aşa fel încât să putem încheia proiectul la 30 iunie, aşa cum ne-am propus”, a declarat şeful administraţiei municipale, Ion Lungu. Potrivit contractului iniţial, execuţia din cadrul Programului ISPA trebuia încheiată la finele anului 2010, însă, din cauza întârzierilor, municipalitatea a cerut o prelungire până la 30 iunie 2011. De modernizarea staţiei de tratare-epurare a apelor uzate din reşedinţa de judeţ se ocupă Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro

10 iunie 2011

De la începutul anului,
Rata şomajului sucevean a scăzut cu 2,77%

• Un aport important îl are ieşirea din evidenţă a persoanelor care nu şi-au reînnoit cererea de căutare a unei slujbe, 6142 de suceveni nemaiprimind ajutor de şomaj
În 2011, în judeţul Suceava rata şomajului a cunoscut o continuă scădere. „Statistica şomajului înregistrat la finele lunii mai 2011 evidenţiază trendul descrescător al ratei şomajului înregistrat de la începutul acestui an, ajungându-se la o pondere a numărului de şomeri în totalul populaţiei active civile a judeţului de 4,41 puncte procentuale”, se arată într-o informare a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM). Potrivit sursei citate, saltul descendent este de 2,77 puncte procentuale de la începutul anului şi de 0,56% faţă de luna anterioară, acesta datorându-se scăderii numărului de şomeri înregistraţi, fie prin ocupare - o dată cu creşterea cererii de forţă de muncă, prin reluarea activităţilor cu caracter sezonier - fie prin ieşirea din evidenţă a persoanelor care nu şi-au reînnoit cererea de căutare a unei slujbe. Doar 5059 de şomeri au dreptul la indemnizaţia de şomaj, în timp ce 6142 de suceveni sunt neindemnizaţi, beneficiind, însă, de toate serviciile de ocupare şi formare profesională acordate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. În totalul şomerilor, bărbaţii sunt cei mai mulţi şi, în pondere covârşitoare, nu au parte de nici o indemnizaţie.


Încă un jder turbat atacă oameni la Dorna Arini
• Evenimentul survine la o lună după o agresiune similară în comuna Poiana Stampei
Un jder, care ulterior s-a dovedit a fi turbat, a intrat în curtea unor gospodari din Dorna Arini, atacând atât pe stăpânul casei, cât şi pe stăpâna acesteia. Evenimentul a avut loc pe 9 iunie, la o oră după miezul nopţii, cei doi reuşind să se apere şi să ucidă animalul agresiv. „Un jder a intrat în casa familiei Mihăiescu din Dorna Arini, care a atacat atât soţia, cât si soţul. În final jderul a fost ucis. Am fost contactat telefonic de medicul veterinar din localitate, dr. Cătălin Franciuc, şi am transmis ca jderul să ajungă de urgenta la DSVSA Suceava”, declară directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, dr. Petrea Dulgheru, care a precizat că, pentru examinare specifică, leşul animalului a fost adus la laboratorul DSVSA, în urma testării confirmându-se infestarea cu virusul rabic. Proprietarii gospodăriei au fost îndrumaţi să se prezinte la vaccinarea antirabică, iar în exploataţie s-a efectuat o anchetă epidemiologică şi aplicat un program de măsuri de combatere a bolii. „Am dispus luarea tuturor măsurilor legale, respectiv responsabilizarea primăriilor, consiliile locale având în sarcină câinii comunitari, care trebuie vaccinaţi. În focarele de rabie se efectuează dezinfecţii, se vaccinează animalele susceptibile şi se supun unor observaţii zilnice toate animalele din exploataţie. De asemenea, se vor efectua vaccinări de completare la carnivorele domestice care nu au fost vaccinate în campania din anul 2010”, a explicat şeful DSVSA, dr. Petrea Dulgheru. Reamintim că, în urmă cu o lună, adică marţi, 10 mai, în gospodăria familiei Chiforescu din satul Teşna, comuna Poiana Stampei, un jder turbat a agresat-o pe proprietara casei, Silvia, muşcând-o de un picior şi o mână. Animalul s-a repezit şi la fiul femeii, Cristian, pricinuindu-i acestuia răni la unul dintre membrele inferioare.

Aproape 5000 de locuri de muncă, ocupate într-o singură lună

• Sucevenii s-au angajat în prelucrarea lemnului şi construcţii, dar şi în comerţ şi activităţi hoteliere
Luna trecută, aproape 5000 de suceveni şi-au găsit o slujbă ca urmare a ofertelor făcute la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă de către angajatorii din judeţ. Directorul executiv al AJOFM, Aurelia Focşa, arată că, în luna mai, agenţii economici au declarat 5426 locuri de muncă vacante, 4958 fiind ocupate prin intermediul instituţiei suceven. Şeful AJOFM şine să precizez că, raportat la luna anterioară, valorile înregistrate sunt îmbucurătoare, ajungând să se dubleze. „Aceşti indicatori au valori duble faţă de cele înregistrate în cursul lunii aprilie a acestui an”, declară Aurelia Focşa. Domeniile de activitate cu cel mai mare volum al angajărilor sunt prelucrarea lemnului şi construcţiile, niveluri importante înregistrându-se şi în comerţ şi activitatea hotelieră. Potrivit AJOFM, în săptămâna care vine, în judeţul sunt scoase la bătaie 145 de job-uri, Dintre acestea, 38 se adresează muncitorilor necalificaţi. Printre alţii, sunt căutaţi 2 administratori, un contabil, un asistent veterinar, un funcţionar administrativ, un tehnician silvic, un inginer electrotehnist, 4 de şoferi de autobuz, 4 lăcătuşi mecanici, 13 chelneri şi 17 asistenţi sociali.
290 de locuri la liceu pentru copiii de etnie romă
• În judeţ se desfăşoară campania de reducerea fenomenului de abandonare a şcolii şi de asigurare a accesului egal la educaţie
Instituţia prefectului, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Filiala Judeţeană a Partidei Romilor „Pro Europa” sprijină campania „Noi îţi dăm recomandarea”, demarată ieri şi care va dura până la sfârşitul lunii, face cunoscut purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Monica Tătaru. Campania se adresează elevilor de etnie romă, absolvenţi ai claselor a VIII-a şi care doresc să urmeze învăţământul liceal. În judeţul Suceava, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a alocat, pentru elevii romi, 244 locuri la zi, 10 locuri la seral şi 26 locuri la frecvenţă redusă, până acum, Biroul Judeţean pentru Romi eliberând, în acest sens, 70 de recomandări. Restul elevilor pot beneficia de recomandarea necesară înscrierii în învăţământul liceal până pe 30 iunie 2011.
Monica Tătaru mai arată că Biroul Judeţean pentru Romi al Prefecturii sprijină implementarea proiectului „Oportunităţi egale în educaţie pentru o societate incluzivă”. Acesta este destinat tuturor copiilor, romi sau nu, precum şi minorilor în risc de părăsire timpurie a şcolii. Perioadă de implementare este septembrie 2010 – august 2013, scopul principal fiind creşterea ratei de succes şcolar, prin reducerea fenomenului de abandonare a şcolii şi prin asigurarea accesului egal la educaţie. În urma studiului cu privire la situaţia părăsirii timpurie a şcolii, din aprilie-mai anul acesta, din judeţul Suceava au fost selectate 3 unităţi şcolare beneficiare ale programului de burse sociale şi de merit. Este vorba despre şcolile cu clasele I-VIII din Pătrăuţi, Mironu şi Vereşti. În anul şcolar 2011-2012, proiectul mai cuprinde organizarea unei conferinţe naţionale cu privire la educaţia copiilor romi; acordarea de sprijin educaţional prin mentorat, consiliere şi orientare, dar şi ţinerea unei campanii de conştientizare a nevoii de dezvoltare a unui mediu educaţional incluziv, care să ofere acces egal la o educaţie de calitate pentru toţi copiii, inclusiv pentru cei de etnie romă.

09 iunie 2011

Într-o săptămână,
Sucevenii au acoperit cu proiecte jumătate din suma alocată pentru „Casa Verde”
Sucevenii au acoperit cu proiecte jumătate din fondurile repartizate judeţului în campania de anul acesta a Programului „Casa Verde”. În doar o săptămână de la lansarea sesiunii, la Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava au fost depuse peste 260 de dosare, cu cereri de finanţare de aproape 1,6 milioane lei. Iluţă Cocriş, directorul executiv al APM, spune că numărul solicitărilor într-un interval scurt de timp este neaşteptat de mare, acesta fiind, însă, urmare a succesului de care Programul s-a bucurat în cursul anului 2010. „Anul trecut, acest program s-a bucurat de mare succes, sucevenii înţelegând elementele acestuia. Drept urmare, la APM vin persoane din judeţ cu mai multe dosare, existând şi proiectanţi care adună cererile din comune, întocmesc dosarele respecive şi le aduc la noi”, declară şeful APM. Cocriş arată că, mai mult, unii dintre beneficiari anteriori ai Programului, care şi-au dotat locuinţele cu panouri solare, vin acum şi cer finanţare pentru amenajarea de centrale termice. În cadrul Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, statul acordă solicitanţilor finanţare de cel mult 6000 lei pentru amplasarea de panouri solare; până la 8000 lei în cazul montării de pompe de căldură şi nu mai mult de 6000 lei pentru centralele termice pe peleţi, brichete, tocătură lemnoasă şi alte resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere şi silvice. Solicitantul eligibil este persoana fizică cu domiciliul în România, proprietar/coproprietar al imobilului pe/în care se implementează proiectul, care nu are obligaţii restante la bugetul local, nu a încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului. La sesiunea anterioară, judeţul Suceava a ocupat poziţia a patra în ţară din punctul de vedere al fondurilor totale accesate. Suma de 3,492 milioane lei alocată sucevenilor a fost acoperită în totalitate cu proiecte, ulterior, Suceava obţinând şi o redistribuire de circa 200.000 de lei.

Copiii de la „Blijdorp” Suceava, laureaţi la Special Olympics
• Aceştia au luat 3 medalii de aur, una de argint, la atletism şi altele 4 de bronz la bocce
Fundaţia „Special Olympics” din România a organizat, în perioada 4-7 iunie, la Bucureşti, cel mai mare eveniment sportiv din 2011 pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale, respectiv Jocurile Naţionale Special Olympics România. La eveniment au participat 42 de delegaţi cu 250 de sportivi de la diverse asociaţii, organizaţii şi şcoli speciale din 24 de judeţe şi din Capitală. Aceştia au concurat la competiţii de atletism, bocce, înot şi gimnastică. Din municipiul Suceava, la competiţia dedicată exclusiv persoanelor cu abilităţi scăzute au luat parte 4 reprezentanţi din Centrul de zi al Asociaţiei „Blijdorp” România. După cum ne informează, preşedintele Asociaţiei, Ionel Ivan, în urma întrecerilor sportive, la proba de atletism de 25 de metri, Cristian Alin Adomnicăi, Vlad Cristian Bodnărescu şi Sebastian Galbău au luat medalii de aur, iar Alin Caliniuc-medalia de argint. De asemenea, la bocce fiecare dintre cei 4 sportivi au adus la Suceava câte o medalie de bronz. Copii au fost însoţiţi de kinetoterapeutul Laurenţiu Dascălu şi doi părinţi. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei municipiului Bucureşti, al Fundaţiei Vodafone România şi al Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

Programul ISPA de reabilitare a reţelelor de apă, de canalizare şi a staţiei de epurare se apropie de final
• Până acum au fost făcute plăţi de peste 45 de milioane de euro, valoarea totală a finanţării fiind de 52,68 milioane euro
• Execuţia a fost lansată pe 2 mai 2008 şi trebuia încheiată, potrivit contractului, la 31 decembrie 2010

Programul ISPA aplicat în municipiul Suceava se apropie de finale, plăţile totale efectuate până acum fiind, potrivit unei situaţii a beneficiarului final al lucrărilor, firma de utilităţi comunale ACET, de 45,19 milioane de euro. Astfel, Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare(OPCP) a efectuat plăţi de 41,82 de milioane de euro, din împrumutul contractat de municipalitatea suceveană de la KFV Germania fiind achitate 3,36 milioane de euro. Pentru asistenţa tehnică oferită de Eptisa s-au achitat 3 milioane de euro, executantul TMUCB la reţelele de apă a încasat 13,26 milioane de euro, firma constructoare de la reţeaua de canalizare Ludwig Pfeiffer a luat 18,5 milioane de euro, iar constructorul Dytras de la staţia de tratare şi epurare a apelor uzate a primit 10,41 milioane de euro. Valoarea totală a investiţiilor din Programul ISPA se ridică la 52,68 milioane euro, dintre care 33,442 milioane euro reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, 12,55 milioane euro – participare a Guvernului României şi 6,68 milioane euro – împrumut de la banca germană KFW. În urma licitaţiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB şi ERG Termrom Bucureşti, pentru suma de 14,89 milioane euro, în timp ce lucrările la reţeaua de canalizare au fost adjudecate de compania Ludwig Pfeiffer Germania, cu un contract de 20,96 milioane euro. De modernizarea staţiei de epurare se ocupă Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro. Contractul de asistenţă tehnică a fost semnat cu firma germană Eptisa şi are valoarea de 3,16 milioane euro. Execuţia a fost lansată pe 2 mai 2008 şi trebuia încheiată, potrivit contractului, la 31 decembrie 2010. Întrucât termenul nu a fost respectat, autorităţile sucevene au obţinut o derogare până la 30 iunie 2011.

În municipiul Suceava va exista şi o aşa zisă a doua etapă a Programului ISPA, în valoarea de 35 de milioane de euro, fondurile urmând a lua calea extinderii reţelelor de utilităţi din Iţcani, precum şi introducerii acestora în noile cartiere ale urbei. La nivelul întregului judeţ Suceava, investiţia se ridică la aproximativ 120 milioane euro, sumă care va fi accesată din fonduri structurale.

Programul ISPA(Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare) este unul dintre cele trei instrumente de finanţare nerambursabile ale Comunităţii Europene şi a fost stabilit prin Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr.1267/1999 în vederea acordării asistenţei pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeana a ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Asistenţa are ca obiectiv realizarea coeziunii economice şi sociale între state, în domeniul politicilor privind infrastructura de transport şi de mediu.

Doar unul din 20 de fermieri au solicitat primele la ovine şi caprine
• Marţi expiră data până la care pot fi depuse dosarele, iar lucrătorii APIA vor lucra şi sâmbătă, când trebuiau să aibă liber

Lucrătorii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) vor lucra şi sâmbătă, în vederea preluării cererilor pentru acordarea subvenţiilor la ovine şi caprine. Această decizie este luată după ce s-a constatat că, deşi termenul limită expiră. marţi, pe 15 iunie, un număr neaşteptat de mic de fermieri au venit cu solicitări la centrele din teritoriu ale instituţiei. „Facem un apel la fermierii din judeţ, care doresc să depună cererea de subvenţie, să se prezinte din timp la Centrul judeţean sau la centrele locale, pentru a evita aglomeraţia din ultimele zile, astfel încât salariaţii noştri să nu fie nevoiţi să lucreze suplimentar pentru înregistrarea tuturor dosarelor”, a declarat directorul executiv al Centrului Judeţean Suceava, Angela Coroleucă. Astfel, dacă în 2010 au fost depuse 1100 cereri primei pe cap de animal, în acest an, până acum, înregistrate sunt doar în jur de 600 de solicitări(puţin peste 5% din estimări). Reamintim că la dosar trebuie depuse o copie după actul de identitate sau certificatul de înregistrare; dovada înscrierii în evidenţa APIA, cu cod unic de identificare, dacă este cazul, precum şi extrasul de cont. Prima pe cap de animal se acordă pentru femele, efectivul din exploataţie trebuind să fie de minimum 50 de ovine şi 25 de caprine care au împlinit vârsta de minimum un an până la data de 31 martie a anului în care este înaintată solicitarea. Este obligatoriu ca efectivele de femele să fie înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, să fie menţinut în exploataţie până la data de 31 august 2011, iar cererea să fie vizată de asociaţiile crescătorilor.

PRM Suceava, împotriva votului într-un singur tur
Organizaţia judeţeană Suceava a Partidului România Mare crede că este de datoria preşedintelui României, Traian Băsescu, să blocheze şi să nu promulge actul normativ prin care primarii de localităţi ar urma să fie aleşi doar în urma unui singur tur de scrutin, la fel ca preşedinţii de consilii judeţene. Liderul judeţean al PRM, Gheorghe Acatrinei, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că legea ar trebui întoarsă în Parlament şi revăzută. Ex-senatorul de Suceava opinează că alegerea primarilor de comune oraşe şi municipii, precum şi a preşedinţilor executivelor judeţene ar trebui să se facă cu 50%+1 din opţiunile cetăţenilor cu drept de vot dintr-o unitate administrativ-teritorială, în aşa fel încât cei aleşi să aibă o legitimitate deplină. „Aşa cum a trecut Legea prin Parlament şi urmează a fi promulgată de preşedintele ţării, este o mare greşeală. În acest mod vom ajunge la fel ca în situaţia în care, la alegerile pentru Primăria Capitalei, Adriean Videanu a ajuns primar cu opţiunile a 13% din participanţii la vot. În aceste condiţii, candidatul ales nu se bucură de legitimitate, reprezentând doar o mică parte a populaţiei. Este un mare rău pentru democraţia noastră şi nu ar trebui admis aşa ceva”, relevă Acatrinei. Preşedintele PRM Suceava recunoaşte că întrunirea unei asemenea majorităţi este puţin probabilă, precizând însă că există şi o soluţie, aceea a introducerii obligaţiei prezenţei la urne. Acatrinei crede că măsura este recomandată mai ales pe fondul unui dezinteres crescut al populaţiei faţă de procesul electoral, „de vină pentru aceasta fiind şi politicienii”. „Alegătorii văd că oricum sunt furaţi la vot, soarta ţării depinzând, nu de cine votează, ci de cine numără voturile. Din cauza aceasta nu vin oamenii la secţiile de votare”, explică liderul judeţean al PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei.

07 iunie 2011

Amenzi maxime pentru firma care lucrează la reabilitarea reţelei de apă
• „Cele date deja se pare că nu i-au mobilizat îndeajuns”, a declarat, după comandamentul de ieri viceprimarul Viorel Seredenciuc
Deşi lucrările efective de reabilitare a reţelelor de apă şi a celor de canalizare sunt aproape de final, conducerea primăriei sucevene continuă să fie nemulţumită de modul în care străzile afectate sunt readuse la starea iniţială. „Cu lucrările efective, firmele de construcţii se încadrează în graficul stabilit, însă avem tot interesul ca şi partea cealaltă, care le place mai puţin, adică refacerea carosabilului, să fie finalizată la termenul stabilit. Încă mai au restanţe din acest punct de vedere, 99% dintre ele fiind ale firmei TMUCB. Dacă nu se apucă de treabă, vom începe să aplicăm amenzi mai consistente decât până acum, pentru că cele date deja se pare că nu i-au mobilizat până acum. Există străzi importante care continuă să fie afectate de pe urma intervenţiilor, promisiunile lor fiind că vor trece la lucru”, a declarat, după comandamentul de ieri, de la sediul primăriei, viceprimarul Viorel Seredenciuc. Adjunctul şefului executivului local nu înţelege cum firma respectivă nu poate face rost de asfalt - aşa cum au invocat ieri reprezentanţii acesteia - din moment ce, în această perioadă, toate staţiile ar trebui să fie în funcţiune. „Este o enigmă. Ei spun că au încheiat contracte cu anumite firme care acum nu produc asfalt, ceea ce mi se pare total absurd”, a spus Viorel Seredenciuc, adăugând că în condiţiile în care asfaltarea străzilor „Mărăşti” şi „Ion Neculce” nu va demara, va fi dată amenda maximă prevăzută de prevederile legale în vigoare. Reamintim că asociaţia de firme TMUCB &Energ Termorom a fost „taxată” în 3 zile consecutiv de inspectorii executivului, valoarea unei singure amenzi fiind de 2500 de lei. În urma licitaţiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB şi Energ Termorom Bucureşti, pentru suma de 14,89 milioane euro. Intervenţiile din Programul ISPA au demarat în prima jumătate a anului 2008 şi trebuiau să ajungă la linia de finiş la data de 31 decembrie 2010. Întrucât termenul nu a fost respectat, autorităţile sucevene au obţinut o derogare până la 30 iunie 2011.

Stâlpii de iluminat public modernizat vor sosi la Suceava cu cel puţin o lună de întârziere

Lucrările din proiectul de reabilitare a iluminatului public de pe magistrala rutieră a municipiului Suceava ar putea să fie întârziate cu cel puţin o lună. Aşa a lăsat de înţeles ieri reprezentantul firmei constructoare, care a precizat că deşi primii stâlpi urmau să sosească la faţa locului zilele acestea, furnizorul a anunţat că livrarea va începe abia după mijlocul lunii viitoare. Ordinul de începere a execuţiei a fost dat pe 17 aprilie, iar până acum au fost săpate şi betonate bună parte din fundaţiile respectivilor stâlpi. În acelaşi timp, de la intrare dinspre Fălticeni, au început executarea canalelor şi amplasarea reţelei electrice subterane. „S-ar părea că firma Loial are o problemă cu livrarea noilor stâlpi care vor fi pozaţi, însă, până la sosirea lor, muncitorii au de lucru cu săpăturile şi amplasarea cablurilor subterane. Nu este un impediment foarte mare, termenul de finalizare putând fi respectat”, a declarat viceprimarul Viorel Seredenciuc, adăugând că se vor face intervenţii ca furnizarea stâlpilor să înceapă mai repede. Câştigătorul licitaţiei de modernizare este firma suceveană Loial Impex Suceava în asociere cu Elco Botşani şi Energobit Cluj Napoca. Consorţiul va reabilita sistemul în cauză pentru suma de 8,36 milioane lei(plus TVA), cu 9,8% mai puţin decât suma din indicatorii tehnico-economici aprobaţi iniţial. Execuţia la iluminatul public are în vedere, printre altele, înfiinţarea unei linii electrice subterane de 25 km lungime, înlocuirea a 178 de stâlpi şi montarea a 642 de corpuri de iluminat. Proiectul de modernizare a iluminatului public de pe calea rutieră principală a reşedinţei de judeţ este finanţat prin POR 2007-2013, Axa prioritară 1, Sprijinirea dezvoltării durabile-poli de creştere urbană. În prezent, sistemul de iluminat public din reşedinţa de judeţ funcţionează în mod defectuos, la primăria municipiului înregistrându-se numeroase reclamaţii pe această temă. Majoritatea defecţiunilor sunt urmare a gradului mare de uzură a instalaţiilor electrice. Municipiul Suceava a cumpărat infrastructura de iluminat public de la E-on Moldova, de la bugetul local fiind alocată, în acest sens, suma de peste 100.000 de euro.

Documente importante pentru scrierea istoriei contemporane, distruse din neglijenţă
• Instituţiile abilitate să aplice procedura lichidării judiciare a firmelor nu au avut în preocupările lor şi arhiva
• Situaţiile de „sfidare a legii” nu sunt puţine, în judeţ fiind relevante cazurile societăţilor comerciale Bogdania Rădăuţi şi Avicola Suceava
Administratorii societăţilor comerciale nu notifică Arhivele Naţionale despre modificările survenite în organizarea firmelor aflate în procedură de insolvenţă, se arată într-un material al Serviciului judeţean al acestei instituţii. Potrivit şefului Serviciului, Simona Palagheanu, lichidatorii, captivaţi fiind de multitudinea problemelor pe care le ridică un proces de lichidare, respectiv cele de recuperare a creanţelor, vânzare a activelor şi mijloacelor fixe sau rezolvarea litigiilor pe rol, înţeleg destul de târziu că, în spiritul legislaţiei în vigoare, trebuie rezolvate inclusiv aspectele legate de arhiva societăţii. „Nu a existat experienţă în domeniu, un proces de lichidare se întinde pe o durată de 1-5 ani, timp în care societatea respectivă are nevoie de documente. Lichidatorii afirmă că au numeroase neclarităţi din punct de vedere legislativ, deoarece procedurile de lichidare finalizate au fost puţine. De cele mai multe ori s-a asistat, din păcate, la distrugerea unei părţi documentare necesare scrierii istoriei contemporane”, declară Palagheanu, adăugând că Arhivele Naţionale au fost obligate să facă masive preluări de salvare a documentelor, fără ca acestea să fie prelucrate din punct de vedere arhivistic. Şefa Serviciului Judeţean Suceava al Arhivelor reliefează că instituţiile abilitate prin legea falimentului să aplice procedura lichidării judiciare şi care sunt chemate să vegheze, din timp, ca arhivele să fie pregătite pentru depunere la Arhivele Naţionale, nu au avut în preocupările lor şi arhiva. Simona Palagheanu declară că situaţiile de „sfidare a legii” nu sunt singulare, în judeţul Suceava fiind relevante cazurile societăţilor comerciale Bogdania Rădăuţi şi Avicola Suceava. „Situaţia arhivelor acestor societăţi a nu a fost reglementată de către Tribunalul Suceava, Arhivele Naţionale Suceava nu au fost notificate, iar lichidatorii desemnaţi cu procedura de insolvenţă a acestor societăţi nu sunt în aria de competenţă a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, reprezentanţa Suceava. Drept urmare, documentele au fost păstrat în spaţiile care au fost achiziţionate, prin multiple tranzacţii, de către societăţi care nu mai aveau competenţe de administrare a arhivelor. Soluţionarea problemelor cauzate de depozitarea arhivelor acestor societăţi s-a reuşit 2010, prin preluarea acestora de către un prestator privat de servicii arhivistice”, subliniază Simona Palagheanu.

Cea mai grea situaţie financiară a municipalităţii din ultimii 7 ani
Ajustate în minus vor fi cheltuielile din Primărie, cât şi cele cu utilităţile consumate în unităţile de învăţământ, cheltuieli care „sunt foarte mari”

Bugetul pe 2011 este cel mai greu din ultimii 7 ani, respectiv de la data obţinerii primului meu mandat, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Edilul şef reliefează că, din cauza prevederilor acordului cu Fondul Monetar Internaţional(FMI), bugetele locale sunt restrictive, iar veniturile iar intrările în vistieria comună nu vor fi mai mari decât cele din anul anterior. Lungu spune că la unele dintre capitolele bugetului local cheltuielile materiale se vor reduce cu 15%, aşa cum s-a întâmplat şi în 2010, astfel încât, comparativ cu 2 ani în urmă, alocărilor în cauză vor fi mai mici cu 30%. Primarul susţine că ajustate în minus vor fi cheltuielile din Primărie, cât şi cele cu utilităţile consumate în unităţile de învăţământ, cheltuieli care „sunt foarte mari şi vor face obiectul unui program de reducere”. „Am încercat să ţinem cât decât un echilibru, astfel încât să facem investiţii şi cheltuieli curente şi să nu blocăm proiectele europene. Cheltuielile curente sunt la 85% din cele din 2010, iar acestea din urmă au fost tot cu 15% sub cele din 2009. Deci, iată, în ultimii doi ani avem o diminuare cu 30% a acestora. Este forte greu pentru autorităţile locale, motiv pentru care – folosind un termen neacademic – anul acesta vom merge sârmă din punct de vedere al încadrărilor bugetare”, reliefează edilul şef Ion Lungu.

În urma campaniei de combatere a muncii la negru,
7500 de noi contracte de muncă, număr dublu faţă de acum un an
Campania de verificări desfăşurată de inspectorii de muncă suceveni în luna mai a dat rezultatele scontate. Cel puţin aşa susţine şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ionuţ Radu Creţuleac care a declarat că în urma controalelor privind combaterea muncii fără forme legale de angajare, luna trecută au fost încheiate peste 7500 de noi contracte de muncă. „Aceasta înseamnă că angajatorii au luat la cunoştinţă despre noile prevederi ale Codului Muncii, precum şi de riscurile la care se expun dacă nu le respectă. Au înţeles că trebuie să respecte legea şi acesta este un lucru bun. O mare satisfacţie a noastră este că încă 7500 de persoane au un loc de muncă şi sunt beneficiare ale asigurărilor sociale, acelor de sănătate şi au parte de vechime în muncă”, relevă şeful ITM, Ionuţ Radu Creţuleac, precizând că, în urmă cu un an, media noilor contracte de muncă încheiate şi înregistrate este de două ori mai mare. Precizăm că noul Cod al muncii vine cu o înăsprire a sancţiunilor pentru munca fără forme legale. Astfel, dacă până acum amenzile pentru această contravenţie variau între 3.000 de lei şi 4.000 de lei, de acum, încolo, acestea sunt cuprinse între 10.000 de lei şi 20.000 de lei de fiecare caz depistat în parte. Neîntocmirea de forme legale de angajare pentru mai mult de 5 lucrători descoperiţi în „ilegalitate” constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă penală sau cu închisoare.

Bătrânele jardiniere din centrul Sucevei au intrat în demolări



Jardinierele de pe pietonalul din centrul Sucevei, dintre străzile „Nicolae Bălcescu” şi „Curtea Domnească” au intrat în demolare. General Construct, firma care se ocupă de amenajarea parcărilor subterane şi a pietonalului din preajmă a decis să procedeze în acest mod după ce a constatat că respectivele amenajări destinate florilor se află într-o stare mai mult decât proastă. Oficialii constructorului au remarcat că, la prima vedere, fisurile apărute păreau doar unele de suprafaţă, însă, la o investigare mai atentă, s-a constatat că afectată este şi structura de rezistenţă. Întrucât gradul de afectare este de circa 50%, iar pereţii sunt prea subţiri, reabilitarea nu mai viabilă, singura soluţie fiind construirea unor noi jardiniere. Intervenţiile fac parte din lucrările de pavare a centrului Sucevei şi aleilor aferente cu plăci de granit. Conform proiectului, pe strada „Ştefan cel Mare”, în faţa Palatului Administrativ, vor fi montate plăcile cele mai groase, astfel încât fie posibil şi accesul temporar al autoturismelor. Responsabilii apreciază că porţiunea dintre Curtea Domnească şi strada „Nicolae Bălcescu”, de lângă Casa Culturii, cea care include şi jardinierele cu pricina, va fi finalizată în 2011. În acelaşi context, administraţia locale suceveană va semna un acord de asociere cu Arena Teatro, firmă specializată în gestionarea proiectelor de patrimoniu istoric, scopul acestuia constând în reabilitarea Curţii Domneşti. Intervenţiile la obiectivul din centrul municipiului vor urmări punerea în valoare a acestuia, noi cercetări arheologice, acoperirea cu sticlă, introducerea de utilităţi, amenajarea de alei, precum şi crearea de facilităţi pentru accesul publicului vizitator

Numai 3 zile pentru depunerea cererile de sprijin financiar pe suprafaţă
• Ulterior datei de 11 iunie cererile de sprijin nu mai sunt admise la calculul plăţii pentru anul în curs
Fermierii suceveni mai pot veni doar până vineri cu cereri de acordare a sprijinului financiar anual pe suprafaţa de teren, semnalează directorul executiv al Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) Suceava, Angela Coroleucă. Reamintim că prima etapă a campaniei SAPS de înaintare a solicitărilor pentru sprijinul financiar pe suprafaţă a avut loc în intervalul 1 martie - 16 mai. După expirarea acestei date, aproximativ 1200 de agricultori suceveni nu veniseră încă la APIA să-şi reclame drepturilor cuvenite. Până pe 16 mai, la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) s-au prezentat peste 55.600 de agricultori, ei râvnind la ajutor bănesc pentru un total de 205.800 de hectare de teren. Solicitările făcute între 17 mai şi 10 iunie 2011 sunt de asemenea acceptate la plată, însă cu o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. Ulterior datei de 11 iunie 2011, cererile de sprijin nu mai sunt admise la calculul plăţii pentru anul în curs. Directorul executiv Angela Coroleucă informează că fermierii trebuie să depună o singură cerere de plată la centrele locale APIA de care aparţin, mai puţin agricultorii cu peste 50 de hectare de teren, care se vor prezenta la Centrul Judeţean din reşedinţa de judeţ. „Proprietarii de teren au obligaţia să declare suprafeţele pe care le deţin, dar vor primi bani numai pentru cele pe care le întreţin şi le lucrează. Sumele vor ajunge in conturile celor care lucrează efectiv terenul şi nu la cei care l-au dat în arendă”, precizează Angela Coroleucă.

Românii acceptă să le fie călcată demnitatea în picioare
• „Guvernaţii le-au tăiat salariile şi pensiile, iar ei nu au făcut nimic”, susţine liderul PRM din municipiul Suceava, Vasile Cerlincă
Românii o dus mai rău de cât grecii deşi guvernanţii actuali ne dau ca exemplu negativ situaţia din Grecia, a subliniat într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PRM, Vasile Cerlincă. Cerlincă spune că şi în Grecia au fost luate măsuri de austeritate, însă autorităţile elene nu au îndrăznit să se atingă de pensia vârstnicilor. La fel, salariile au fost diminuate doar cu 5%, şi nu cu 25 de procente ca în România, iar în urma unei astfel de decizii grecii au ieşti cu toţii în stradă, protestând. Liderul sucevean al PRM opinează că românii nu ar trebui să se lase călcaţi în picioare de actuala putere, luând exemplu poporului grec şi manifestând paşnic pentru apărarea drepturilor lor. „Românii au acceptat să le fie călcată demnitatea în picioare. Guvernaţii le-au tăiat salariile şi pensiile, iar ei nu au făcut nimic. Nu vreau să creadă cineva că instig la violenţă, dar lumea trebuie să ştie că drepturile nu pot fi câştigate decât prin luptă”, arată Cerlincă. Vasile Cerlincă consideră că grecii sunt patrioţi şi nu se lasă îngenuncheaţi şi subjugaţi economic de Fondul Monetar Internaţional, aşa cum se întâmplă cu ţara noastră. La fel, în timp ce guvernul român vrea să adopte moneda europeană, Grecia intenţionează să renunţe la euro şi să revină la drahmă. Preşedintele organizaţiei municipale a Partidului România Mare l-a citat pe Silviu Prigoană, parlamentar PD-L, care a afirmat că „FMI este un asasin economic”. „Am fost în Grecia de multe ori, am fiicele de 10 ani acolo, însă grecilor nu li se întâmplă lucruri la fel de rele ca românilor. Ei au datorii externe de 3 ori mai mari decât noi şi asigur că o să scape de acestea de mai repede decât noi. Grecii sunt nişte patrioţi, nu ca românii, împotrivindu-se deciziilor FMI, care îi obligă să-şi vândă o mare parte dintre porturi, aeroporturi şi cazinouri”, a conchis Vasile Cerlincă.

06 iunie 2011

Gheorghe Flutur:
Noua lege a exproprierii este una nepopulară
• Odată cu noul act normativ, compensaţiile acordate vor fi cu mult sub valoarea celor primite de proprietarii expropriaţi anterior
• Banii economisiţi vor merge înspre construirea propriu-zisă şi nu înspre „îmbogăţirea unora care au cumpărat terenuri în calea viitoarelor obiective”, explică Flutur
În şedinţa de săptămâna aceasta a Guvernului ar putea fi aprobat noul act normativ referitor la exproprierea terenurilor aflate pe traseul viitoarelor autostrăzi şi centuri ocolitoare ale localităţilor urbane. Hotărârea executivului central este de mult aşteptată de autorităţile sucevene, aceasta urmând a debloca lucrările din anumite puncte ale inelului ocolitor al municipiului Suceava. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat că este conştient că noile prevederi legale sunt nepopulare, dar susţine că economiile rezultate din acordarea unor despăgubiri mai mici decât cele date anterior noilor reglementări vor fi orientate înspre susţinerea efectivă a execuţiei. „De la momentul în care apare legea nouă, exproprierea se va face în baza acesteia. Sigur, este nepopulară, însă şi mai puţin costisitoare pentru stat, banii respectivi urmând a merge înspre construirea propriu-zisă şi nu înspre îmbogăţirea unora care au cumpărat terenuri în calea viitoarelor obiective”, explică Flutur. Şeful executivului judeţean consideră că a făcut tot cea putut pentru ca proprietarii de pe traseul rutei de ocolire a municipiului reşedinţă de judeţ să-şi primească la timp sumele cuvenite. Dl Flutur spune că a ţinut chiar comandamente lunare cu factorii implicaţi, inclusiv cu firma de avocatură care se ocupă cu despăgubirile. ”Asta este, nu avem încotro, unii vor primi despăgubiri conform unui act normativ, iar alţii în baza noii legi. Am făcut tot ce am putut, am ţinut şedinţe în fiecare lună pentru a pune presiune pe factorii implicaţi, chiar dacă nu este vorba despre drum judeţean”, subliniază Gheorghe Flutur, adăugând că acum, importantă este continuarea lucrărilor. Pe de altă parte, primarul Sucevei, Ion Lungu, susţinea că, dacă firmele de avocatură fi fost mai rapide, demersurile erau încheiate înaintea modificării legislaţiei de profil. Lungu sublinia că execuţia este în desfăşurare, blocajul intervenind doar în zonele afectate din comuna Şcheia, în care compensaţiile acordate vor fi cu mult sub valoarea celor primite de proprietarii expropriaţi anterior. Execuţia la prima rută ocolitoare a municipiului a demarat în 2009, constructorul fiind firma SCCF Group Colas Iaşi, iar beneficiarul, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Varianta de ocolire are o lungime de 13,2 km şi va prelua traficul de pe DE 85 pe traseul Moara – Şchiea – Mihoveni – Pătrăuţi – Siret, precum şi cel de pe DN 576 dinspre Vatra Dornei spre frontiera cu Ucraina.

Parcul Spitalului Judeţean, reabilitat cu fonduri de mediu de 2 milioane de lei
• În zonă vor fi amenajate, printre altele, noi alei şi locuri de odihnă pentru pacienţi, precum şi fântâni arteziene
Parcul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va intra în modernizarea cu fonduri de mediu. Aceasta după ce proiectul întocmit de autorităţile sucevene a avut trecere în faţa organismelor finanţatoare, Administraţia Fondului pentru Mediu exprimându-se favorabil în cursul săptămânii trecute. Valoarea alocării nerambursabile se ridică la 2 milioane de lei, intervenţii urmând a se face pe 2,5 hectare de teren. „Am semnat la Administraţia Fondului pentru Mediu contractul pentru proiectul de reabilitare a parcului Spitalului Judeţean. Este vorba despre o finanţare nerambursabilă de 20 de miliarde de lei vechi, reprezentând contravaloarea lucrărilor şi dotărilor care se vor face pe cele 2,5 hectare de teren din curtea unităţii spitaliceşti”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. În zonă vor fi amenajate, printre altele, noi alei şi locuri de odihnă pentru pacienţi, precum şi fântâni arteziene, execuţia durând 12 luni. „Este vorba despre amenajări deosebite, astfel încât acea zonă să fie pusă în valoare. Durata execuţiei este de un an, însă sperăm să o încheiem mai repede”, a spus Flutur. Tot săptămâna trecută, în Bucureşti, a fost parafat, la Administraţia Fondului pentru Mediu, şi contractul de finanţare nerambrusabilă pentru reabilitare a Parcului Areni, proiect care face parte din Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului în zona Areni-Obcini.