15 ianuarie 2025

 

Pentru suceveni,

Ofertă tentantă de titluri de stat încă din prima lună a noului an

 > Acestea „reprezintă o investiție sigură, cu o dobândă avantajoasă și neimpozabilă” se arată într-un comunicat de presă al AJFP Suceava

Începând din această săptămână, sucevenii pot achiziţiona titlurile de stat „Tezaur”, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, la  dobânzi anuale de 7%, 7,5% și, respectiv, de 7,8%. Potrivit Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, dobânzile sunt plătibile la termenele prevăzute în prospect, titlurile fiind transferabile și răscumpărabile în avans. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu, se prezintă în forma dematerializată, eligibile fiind persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani. În cadrul unei emisiuni, un investitor are posibilitatea uneia sau a mai multor subscrieri, dar şi cea a anulării celor deja efectuate. Până pe 6 februarie 2025, titlurile de stat lansate prin intermediul Trezorerie pot fi cumpărate online, numai de către persoanele fizice înregistrate în SPV. Până pe 7 februarie 2025, acestea sunt disponibile la sediul Trezoreriei, iar până pe 6 februarie, în mediul urban, și până pe 5 februarie, în mediul rural, la subunitățile Companiei Naţionale Poșta Română. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor din titlurile de stat vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice. „Titlurile de stat reprezintă o investiție sigură, cu o dobândă avantajoasă și neimpozabilă. În plus, avantajul investiției este că dobânda plătită din bugetul de stat se duce în buzunarul românilor, cetățenii contribuind la o construcție bugetară mai echilibrată” se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava.