Amnistia fiscală, efect „pervers”
asupra încasărilor la vistieria Sucevei
>„Deocamdată, avem un pic de efect pe invers, deoarece,
până pe 30 septembrie, am încasat foarte puţin din impozite şi taxe locale” susţine Ion Lngu, şeful
executivului municipal, adăugând că, probabil, „mulţi aşteaptă să depună dosar
pentru anulare”
>Noile prevederi privind anularea majorărilor vizează 4.618 de roluri ale persoanelor juridice și
29.735 ale celor fizice, ultima zi pentru depunerea cererii fiind 15 decembrie
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava face apel
la contribuabilii persoane juridice, cât şi la cei persoane fizice, cu datorii
către bugetul local, să profite de noile facilităţi legale şi să depună dosare
de scutire a sumelor calculate ca penalităţi pentru neachitarea la termen a taxelor şi
impozitelor. Aceasta după ce, în şedinţa ordinară a lunii septembrie,
Consiliului Local a aprobat o hotărâre privind anularea majorărilor de
întârziere pentru datornicii care îşi achită la zi toate obligaţiile restante. Edilul-şef
i-a vizat, în mod special, pe „nerezidenţiali”, cei care au sediul de firmă în
apartament, pentru că „o să vină după ce trece termenul limită de 15 decembrie,
şi nu va mai exista vreo altă soluţie legală”. „Fac un apel la agenţii economici
şi la persoanele fizice să vină să depună declaraţia de impunere la Primărie, deoarece
vrem să îi ajutăm, să nu plătească penalităţi. Mă adresez, în mod special,
acelor persoane în situaţie de clădire nerezidenţială, cu sediu de firme în
apartamente, cu taxe mai mari şi cu penalităţi” a punctat Lungu. Şeful administraţiei municipale a constat că, până acum, la compartimentele
specializate nu s-au înregistrat prea multe notificări din partea celor
interesaţi, ba din contră, s-a observat o diminuare a plăţilor. „Deocamdată,
avem un pic de efect pe invers, deoarece, până pe 30 septembrie, am încasat
foarte puţin din impozite şi taxe locale. Probabil, mulţi aşteaptă să depună
dosar pentru anulare” a subliniat Ion Lungu, ocupantul fotoliului administrativ
din Areni. Conform hotărârrii de Consiliului Local, persoanele fizice și
persoanele juridice pot depune cerere de
anulare a accesoriilor datorate ca urmare a neachitării la termen a obligațiilor
de plată principale restante adunate până pe 31 decembrie 2018. Însă, acest
lucru este posibil numai în momentul în care toate obligațiile principale,
inclusiv chirii, redevențe și amenzi, sunt fi stinse, prin orice modalitate. De
asemenea, până la înaintarea cererii de anulare vor fi stinse și toate obligațiile
principale aferente anului 2019, ultima zi de depunere a cererii de amânare la
plată a accesoriilor fiind 15 decembrie 2019. În cauză sunt 4.618 de roluri ale
persoanelor juridice și 29.735 de roluri ale persoanelor fizice, iar în caz de succes,
Primăria Suceava ar putea încasa până în 9,5 milioane de euro.