Avarie pe magistrala de termoficare,
descoperită la pregătirea sistemului pentru furnizarea încălzirii
>În vederea remedierii, 3
cartiere ale Sucevei nu vor avea apă caldă la robinete, inclusiv 4 puncte termice
din zona centrală a Sucevei
>Între 1-11 octombrie, se
procedează la umplerea instalațiilor de încălzire, în nopţile următore
temperaturile coborând foarte mult
Societatea comercială Thermonet Suceava anunţă că aproape 48 de ore, o
bună parte a racordaţilor la sistemul centralizat de termoficare nu vor putea
beneficia de serviciul de alimentare cu apă caldă. Astfel, din seara de marţi,
ora 22.00, apa caldă menajeră va fi oprită pentru clienţii care locuiesc în
cartierul Obcini, inclusiv zona ANL, dar şi cazul celor în „George Enescu” şi Zamca.
Potrivit unui comunicat de presă al societăţii
de transport, furnizare şi
distribuire a agentului termic, afectaţi vor şi consumatorii arondaţi
punctelor termice „TRC”, „Intersecţie”, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” şi
Colegiul Naţional Tehnic de Industrie Alimentară. Întreruperea furnizării apei
calde menajere este justificată de către prestatorul serviciului prin aceea că
este necesară remedierea unei avarii survenită pe magistrala nr. 2 şi depistată
pe durata lucrărilor de pregătire pentru încărcarea reţelelor de încălzire. Conducerea
firmei îşi asumă disconfortul creat consumatorilor în cauză, directorul general Mugur Corlăţan asigurând că
salariaţii Thermonet şi cei ai Termo Calor „vor acţiona cu responsabilitatea
maximă” astfel încât apa caldă să ajungă din nou în casele beneficiarilor pe
data de 3 octombrie, seara. În zilele
care vin se anunţă temperaturi nocturne care vor coborî forte mult, directorul
general Mugur Ovidiu Corlățan precizând, încă din partea doua a lui septembrie,
c[ în intervalul 1-11 octombrie se va
proceda la umplerea etapizată a instalațiilor de încălzire din rețeaua
secundară, inclusiv a celor interioare din blocurile de locuințe. Încărcarea respectivelor instalații se face pe
puncte termice, prioritatea având cele la care sunt arondate școli, grădinițe,
cămine pentru elevi, cămine pentru studenți, precum și instituții medicale.
Conform reglementărilor legale în vigoare, perioada de încălzire a locuinţelor
demarează la 15 octombrie, însă în condiţiile în care, timp de 3 zile consecutiv,
la ora 6.00 dimineaţa, media temperaturile atmosferice coboară sub 10 grade
Celsius, căldura poate fi furnizată şi mai înainte de această dată.