08 decembrie 2022

 

Mai puţini suceveni au cerut sprijinul financiar pentru încălzirea locuinţei

> „Deşi plafoanele au rămas aceleaşi, nu există altă explicaţie decât că au crescut veniturile anumitor categorii de persoane” opinează Ion Lungu

În 2022, în municipiul Suceava ajutoarele pentru încălzirea locuinţei sunt mai puţine ca număr, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Potrivit şefului executivului din reşedinţa de judeţ, în anul acesta au fost aprobate 1.385 de cereri, faţă de 1.543 în anul precedent, înregistrându-se cu 158 de beneficiari în minus. Astfel, în cazul sistemului centralizat de termoficare, dacă în 2021 au fost aprobate 817 cereri, în acest an numărul acestora a scăzut la 719. De asemenea, numărul sucevenilor care se încălzesc cu gaze naturale, beneficiari ai ajutorului bănesc, s-a diminuat de la 501 cu un an în urmă, la 456 în 2022. În schimb, ajutoarele financiare pentru  încălzirea cu lemne au crescut numeric de la 120 în anul anterior, la 192 în anul în curs. La fel, numărul subvenţionaţilor care folosesc radiatoare sau panouri electrice a sporit de la 15 la 18. „Deşi plafoanele au rămas aceleaşi, nu există altă explicaţie decât că au crescut veniturile anumitor categorii de persoane” opinează Ion Lungu, şeful municipalităţii sucevene. Totodată, acordat este şi suplimentul financiar pentru energia consumată, în conformitate cu Legea nr. 226 din 16 septembrie privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Este vorba despre 30 de lei pentru consumul de energie electrică; 10 lei pentru consumul de gaze naturale; 10 lei pentru consumul de energie termică şi 20 de lei pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri. În cazul în care singura sursă de încălzire este cea pe energie electrică, suplimentul lunar este de 70 de lei.

 Primarul Ion Lungu a deschis vana prin care, de ieri, cartierul Tinereţii este alimentat cu gaze naturale  

>Valoarea finală lucrărilor din două cartiere este de 1 milion de euro, însă doar 16,31% dintre proprietarii de locuinţe s-au branşat la reţea

 > „Sunt necesare foarte multe documente, dosare birocratice, proiecte, avize, iar de multe ori oamenii se lasă păgubaşi” recunoaşte primarul Ion Lungu

Ieri, Primăria Suceava a inaugurat lucrările de extindere a reţelei de alimentare cu gaze naturale a 5 străzi din cartierul Tineretului, de pe Dealul Mănăstirii Teodoreni. Este vorba despre străzile Constantin Sofroni, Mircea Motrici, Mircea Hrişcă, Eusebiu Camilar şi Demostene Botez, primarul Ion Lungu declarând că, astfel, se încheie proiectul de aducţiune a gazelor naturale pe 30 de străzi cartierele Burdujeni-sat şi Tineretului. Proiectul a avut ca ţintă extinderea cu 27,83 km a reţelei de gaze naturale, dintre care, 22,80 km în Burdujeni-sat, 4,06 km în cartierul Tineretului şi 975 de metri pe Calea Unirii, pe porţiunea în care s-a făcut joncţiunea cu magistrala de gaze. Potrivit edilului-şef, valoarea finală lucrărilor este de 4,89 de milioane de lei, echivalentul a 1 milion de euro. „Din păcate o spun, cu durere în suflet, pentru că noi am făcut acest efort, din 982 de locuinţe din Burdujeni-sat, astăzi sunt branşate 161 de locuinţe, ceea ce înseamnă 16,31%. Aceasta în condiţiile în care Primăria şi Consiliul Local au aprobat şi acordă un sprijin de până la 5.000 de lei pentru cheltuielile cu branşarea la reţea a locuinţelor respective. Sigur, mai este o problemă, sunt necesare foarte multe documente, dosare birocratice, proiecte, avize, iar de multe ori oamenii se lasă păgubaşi. Încă o dată, recomand că este bine ca proprietarii să se branşeze la gazul metan. Nu îi obligă nimeni să consume, dar este bine să aibă branşamentul. Chiar dacă pentru încălzire sunt folosite lemne, gazul poate utilizat la maşina de gătit, la aragaz. Gazul metan înseamnă, totuşi, civilizaţie” a subliniat şeful municipalităţii sucevene.   Reamintim că lucrările efective au început în primele zile ale lui noiembrie 2018, după ce licitaţia pentru desemnarea executantului a fost câştigată de societatea comercială Test Prima Suceava. Contractul a fost semnat pe 10 octombrie, în cadrul investiţiei Primăria Suceava asociindu-se cu Delgaz Grid „Moldova”. „Vreau să mulţumesc firmei Test Prima, pentru că a fost o lucrare grea, delicată. Sigur, este o problemă la nivel naţional, lipsa muncitori calificaţi, de specialişti. Dar, până la urmă, a fost scoasă la capăt această lucrare importantă” a punctat, Ion Lungu, primarul Sucevei.
 

06 decembrie 2022


Inspectorii sanitari veterinari suceveni au declanşat campania de controale premergătoare Sărbătorilor de iarnă   

> Echipe mixte vor verifica abatoarele în care sunt sacrificaţi porcii, unităţile de tranşare, unităţile de procesare a cărnii şi târgurile de animale

Pentru asigurarea unui grad ridicat de protecţie a consumatorilor, având în vedere că în perioada Sărbătorilor de iarnă creşte consumul de alimente, în special de carne de porc, în scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare, precum şi pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava intensifică controalele oficiale în unităţile înregistrate sau autorizate sanitar veterinar din judeţ. Anunţul este făcut de directorul adjunct dr. Dănuţ Corneanu, potrivit căruia echipe mixte vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitar veterinare în abatoarele în care sunt sacrificaţi porcii, în unităţile de tranşare, unităţile de procesare a cărnii, în târgurile de animale, cât şi în târguri şi expoziţii. De asemenea, verificări vor fi făcute în pieţele agroalimentare, unităţile de comercializare a produselor alimentare de origine animală, adică în carmangerii, măcelării, magazine alimentare, supermarketuri şi hypermarketuri, în unităţile de alimentaţie publică, de tipul restaurantelor, pensiunilor turistice, dar şi în depozite alimentare şi frigorifice, în unităţile de comercializare a peştelui, în patiserii şi în laboratoare patiserie şi de cofetărie. „Accent se pune pe verificarea condiţiilor de igienă, conformităţii documentelor însoţitoare, menţinerii lanţului termic, pe asigurarea trasabilităţii, etichetarea şi marcarea corespunzătoare a produselor” subliniază adjunctul şefului instituţiei sanitare veterinare sucevene.  Potrivit dr. Dănuţ Corneanu, în acţiunile de control efectuate DSVSA colaborează şi cu celelalte autorităţi competente de la nivel local şi judeţean, respectiv cu Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean şi primăriile sucevene. Totodată, în această perioadă controale comune sunt organizate cu structurile Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.


81 de unităţi administrativ-teritoriale sucevene au încheiat contracte de cadastrare de 15,80 de milioane de lei

> Altele, respectiv Brodina, Burla, Cacica, Câmpulung Moldovenesc, Cârlibaba, Crucea, Moldova-Sulița, Rădășeni şi Ulma încă nu au solicitat finanţare

> Nivelul scăzut de înregistrare este urmare a slabei implicări a autorităţilor locale, dezinteresului proprietarilor, cât şi a implicării reduse a specialiştilor

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară reia procedurile de achiziţie publică pentru 12 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava incluse în Programul Operaţional Regional (POR). În cauză sunt comunele Cornu Luncii, Dornești, Dumbrăveni, Fântânele, Grănicești, Ilișești, Păltinoasa, Pătrăuți, Satu Mare, Stroiești, Udești și Verești, pentru contractarea serviciilor de înregistrare sistematică ANCPI publicând anunţul privind consultarea de piaţă. Vasile Mocanu, directorul executiv al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitatea Imobiliară Suceava, informează că ANCPI asigură inclusiv continuitatea finanţării lucrărilor pe sectoare cadastrale, prin demararea etapei a IX-a din 2022. În cadrul acesteia, contracte de finanţare cu OCPI Suceava au încheiat 81 de unităţi administrativ-teritoriale din cele 90 eligibile, valoarea totală a contractelor însumând 15,80 de milioane de lei. De remarcat este faptul că 9 unităţi administrativ-teritoriale, respectiv Brodina, Burla, Cacica, Câmpulung Moldovenesc, Cârlibaba, Crucea, Moldova-Sulița, Rădășeni şi Ulma nu au solicitat această finanţare, în cauză fiind localităţi fără înregistrare sau cu un grad mic de înregistrare sistematică. Şeful OJCPI Suceava face precizarea că procesul de încheiere a contractelor de achiziţie a serviciilor de înregistrare sistematică aferente etapei a IX-a din 2022 de finanţare prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) a lucrărilor pe sectoare cadastrale este în curs de derulare până în data de 27 decembrie 2022. Printre factorii care au condus la nivelul scăzut de realizare a PNCCF în intervalul 2016-2022, Vasile Mocanu enumără slaba implicare a autorităţilor locale; dezinteresul deţinătorilor de imobile; insuficienta implicare a instituţiilor publice cu terenuri în administrare, cât şi participarea la proces a unui număr mic de persoane autorizate ANCPI. „La nivel naţional numărul persoanelor, atât fizice cât și juridice, autorizate ANCPI este de sub 10%. În cazul OCPI Suceava, procentul de participare la lucrări a persoanelor autorizate ANCPI cu sediul în judeţul Suceava, este de 13,31%” arată directorul executiv al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitatea Imobiliară. Vasile Mocanu subliniază că, în plus, judeţul Suceava se remarcă prin complexitatea din punct de vedere al dificultăţii reliefului, cu zone mari de vegetaţie forestieră, cu zone de carte funciară veche, care nu au stimulat participarea persoanelor autorizate, în special în primele etape de finanţare, sub aspectul preţului pe imobil. La cele menţionate se adaugă lipsa aproape în totalitate a planurilor parcelare în zonele foste cooperativizate, care ar fi trebuit întocmite în procesul de aplicare a legilor fondului funciar. „Absenţa planurilor parcelare face dificilă, chiar imposibilă, localizarea corectă a parcelelor din titlurile de proprietate, în condiţiile neprezentării deţinătorilor în etapele de execuţie a lucrărilor de înregistrare sistematică” punctează Vasile Mocanu, şeful OJCPI Suceava. Prin Hotărârea Guvernului nr. 836 din 29 iunie 2022,  Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) a fost prelungit până la finalizarea înregistrării sistematice la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, respectiv comună, oraş şi sectoarele municipiului Bucureşti.


Scade interesul sucevenilor pentru ridicarea de locuinţe noi

> Faţă de primele trei trimestre din 2021, se remarcă o diminuare cu aproape 12 la sută a autorizaţiilor de construire pentru locuinţe rezidenţiale

> Chiar şi aşa, judeţul Suceava deţine o pondere de 29,5% din totalul autorizaţiilor acordate în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, fiind pe poziţia întâi la acest capitol

În luna septembrie 2022 în judeţul Suceava au fost eliberate 210 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, număr în scădere cu 24,7% raportat la august 2022. Aşa rezultă din Buletinul statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică, dat recent publicităţii, potrivit căruia, în comparaţie cu luna septembrie 2021, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 16%. Din numărul total al autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în septembrie 2022, 31,4% au fost solicitate în mediul urban, iar 68,6% în mediul rural. În conformitate cu sursa citată, în judeţul Suceava s-au înregistrat 5,4% din numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna septembrie 2022 la nivel naţional, în ţară fiind consemnat un total de 3.880 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale. La nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, din cele 713 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale eliberate în septembrie 2022, judeţul Suceava deţine o pondere de 29,5%, fiind pe poziţia întâi din acest punct de vedere. Pe următoarele locuri sunt plasate judeţele Iaşi, cu 21,0% din totalul autorizaţiilor de construire, Botoşani (19,2%), Neamţ (12,2%), Bacău, (11,6%) şi Vaslui (6,5%). În intervalul 1 ianuarie-30 septembrie 2022, în judeţul Suceava au fost eliberate 1.852 de autorizaţii pentru clădiri rezidenţiale, numărul acestora fiind cu 11,9% mai mic faţă de totalul celor din perioada similară a anului 2021, când s-au acordat 2.101 de autorizaţii. Conform Buletinului statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică, în aceeaşi perioadă, în judeţul Suceava  s-au înregistrat 570 de locuinţe terminate, mai puţine cu 14% faţă de numărul de locuinţe finalizate în intervalul omolog din anul 2021. Analiza pe surse de finanţare relevă faptul că toate locuinţele terminate au fost realizate din surse proprii ale populaţiei, inclusiv din credite, pentru locuinţele executate în regie proprie.


Creştere a numărului de accidente şi decese generate de „componentele sistemului de muncă”

> Inspectorii de muncă suceveni au făcut verificări la activităţile cu riscuri psihosociale și stres, în comerţul cu ridicata, cât şi la parchete şi pe drumurile forestiere

Pe durata a trei luni, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a fost antrenat, cu rezultate bune, în mai multe acţiuni stabilite prin Programul-cadru al Inspecţiei Muncii. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu, între acestea se remarcă acţiunea pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale determinate de stresul profesional. Controalele au fost iniţiate ca urmare a creşterii numărului decedaţilor la locul de muncă, din cauze non-violente legate de riscuri psihosociale și stres generate de componentele sistemului de muncă. O altă campanie de control a fost derulată la angajatorii cu activitatea în domeniul comerţului cu ridicata. Verificările au fost motivate de numărul mare de lucrători în domeniu, cât şi de cel ridicat al accidentaţilor în muncă. Principalele cauze ale evenimentelor sunt manipulările unor mase grele, provocând dureri de spate şi musculare; munca la temperaturi ridicate, respectiv scăzute; lovirea de mărfurile răsturnate, ca urmare a depozitării greşite; manevrarea necorespunzătoare a motostivuitoarelor; alunecări pe pardoseala umedă, precum şi statul în picioare perioade lungi. Tot urmare a analizării evoluţiei accidentelor de muncă înregistrate, desfăşurată a fost şi acţiunea de verificare a respectării modului de utilizare a echipamentelor de muncă şi a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere. Astfel, potrivit planurilor de control, în intervalul august-octombrie 2022 Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a organizat şi desfăşurat 136 de controale. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu, la 71 de angajatori au fost identificate 151 de neconformități, acestea fiind sancţionate cu 137 avertismente şi 14 amenzi însumând 87.000 de lei. 


Peste 11.000 de suceveni au plecat la muncă sezonieră în Germania

Sucevenii care doresc să desfăşoare muncă sezonieră în Germania trebuie să se adreseze Casei Judeţene de Pensii Suceava, în vederea eliberării negaţiei, respectiv a „formularului E 101”. Directorul executiv Constantin Boliacu informează că documentele necesare pentru obţinerea negaţiei sunt cererea tip şi copia după buletinul sau cartea de identitate, valabile la data depunerii cererii. Cererea urmează a fi făcută în nume propriu, persoana interesată declarând, pe proprie răspundere, fără autentificare notarială, că nu este asigurată în sistemul de securitate socială din România. În cuprinsul cererii va fi precizată şi perioada în care persoana urmează să desfăşoare activitate sezonieră în Germania. În cazul în care la momentul în care depune cererea pentru eliberarea negaţiei, persoana interesată desfăşoară activitate cu contract de muncă pe teritoriul României, aceasta va prezenta şi dovada încetării sau suspendării contractului de muncă. Potrivit lui Constantin Boliacu, director executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava, în perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2022 au fost înregistrate 11.029 de cereri de notificare a respingerii cererii de emitere a „Formularului E101”, în cazul lucrătorilor migranţi, angajaţi temporar pe teritoriul Germaniei, pentru efectuarea de lucrări sezoniere. Începând cu data aderării României, regulamentele referitoare la aplicarea sistemelor de securitate socială salariaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor acestora au devenit direct aplicabile şi în România, în relaţiile cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. În acest context, s-a convenit cu Ministerul Federal al Muncii şi Problemelor Sociale al Republicii Federale Germania asupra utilizării unilaterale a unui document prin intermediul căruia instituţiile din România să ateste faptul că persoanele interesate, care urmează să desfăşoare activitate sezonieră pe teritoriul Germaniei, nu sunt asigurate în sistemul de securitate socială din România.


Judeţul Suceava este printre fruntaşii în ţară la rata şomajului

> Prima poziţie este deţinută de judeţul Vaslui, cu 8,05%, Suceava fiind pe locul al şaptelea, cu 5,42%

> Faţă de luna iulie 2022, judeţul Suceava a urcat cu un loc în top, la acel moment fiind pe poziţia a opta

Suceava se numără printre judeţele cu nivel ridicat al ratei şomajului înregistrat al sfârşitul lunii octombrie 2022. Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă,  rata naţională a şomajului a fost de 2,96%, în creştere cu 0,08 de puncte procentuale faţă de cea din luna anterioară, respectiv cu 0,20 de puncte procentuale mai mare decât nivelul din luna octombrie a anului 2021. Conform sursei citate, cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (8,05%),Teleorman (7,91%), Dolj (7,29%), Mehedinţi (6,76%), Olt (6,12%), Galaţi (5,62%), Suceava (5,42%) şi Buzău (5,18%). Rata şomajului a crescut în 33 de judeţe, cele mai mari creşteri fiind consemnate în judeţele Bistrița-Năsăud, Olt, Dolj, Hunedoara, Mehedinți, Harghita și Călărași. Rata şomajului a scăzut în 6 judeţe, respectiv în Galați, Covasna, Bacău, Ilfov, Caraș-Severin și Botoșani. În luna octombrie 2022, nivelul minim al ratei şomajului, cel de 0,41%, s-a înregistrat în judeţul Ilfov. Ecartul dintre nivelul de maxim şi cel de minim al ratei şomajului este de 7,64  de puncte procentuale. Conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în iulie 2022 cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului erau înregistrate în judeţele Vaslui (6,31%), Galaţi (5,75%),Teleorman (5,67%), Dolj (5,54%), Mehedinţi (5,03%), Buzău (5,01%) şi Olt (4,59%). La momentul în cauză, judeţul Suceava se situa pe locul al optulea la nivelk naţional, cu o rată a şomajului de 4,38%. Rata şomajului se determină ca raport între numărul şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă (indemnizaţi şi neindemnizaţi) şi populaţia activă civilă.

 
Mesaje false în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF)

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava atenţionează asupra unei noi campanii de mesaje false. Potrivit purtătorului de cuvânt Oana Violeta Apetrea, acestea sunt transmise în numele instituţiei, contribuabilii fiind aşa-zis informaţi despre „discrepanţe în evidenţa fiscală”. Mesajului îi este anexat un document, „evidența fiscală”, responsabilul AJFP Suceava sfătuindu-i pe contribuabili să nu procedeze sub nicio formă la deschiderea acestuia. „Reiterăm următoarele: nu deschideți aceste emailuri și nu accesați documentele anexate sau linkurile din conținut! Nu transmiteți bani către conturile menționate! Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat şi dezvoltat tocmai pentru o comunicare securizată cu instituţia” transmite Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, menţionând că, de asemenea, contribuabilii pot obţine informaţii fiscale cu caracter general la Call Center al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la 0314039160.  

 

Descinderi la transportatorii rutieri de marfă şi de persoane

> Inspectorii de muncă suceveni au controlat 44 de angajatori, nereguli depistate ţinând de neacordarea repausului săptămânal şi de neplata drepturilor salariale

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a verificat respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, acordarea timpului de muncă şi a celui de odihnă, cât şi în ceea ce priveşte detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale de transport rutier de mărfuri, dar şi de transport urban, suburban şi metropolitan de călători. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu, campania s-a adresat angajatorilor care desfăşoară activităţi economice principale sau secundare de transport rutier de marfă şi de transport de persoane pe teritoriul României. Inspectorii de muncă suceveni au controlat 44 de angajatori, în urma verificărilor fiind aplicate 9 amenzi însumând 11.200 de lei. Printre obiectivele acţiunilor de control s-a numărat identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată şi luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă. De asemenea, urmărită a fost eliminarea tuturor neconformitățílor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare. Între deficienţele constate, inspectorul-şef Romeo Butnariu le remarcă pe cele ţinând de stipularea de clauze contrare dispoziţiilor legale; neplata drepturilor salariale; nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat; nerespectarea prevederilor legale privind eliberarea adeverințelor de vechime, cât şi nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal.

04 decembrie 2022

 Pentru muncă nedeclarată 

Doisprezece angajatori suceveni au fost amendaţi cu 120.000 de lei

> 15 persoane au fost prinse că lucrau fără contracte individuale de muncă

În luna octombrie, inspectorii de muncă suceveni au organizat şi desfăşurat 273 de controale, dintre care 225 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 48 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava informează că, în luna trecută, abaterile de la legislaţia în vigoare a fost sancţionată contravenţional cu un total de 249.500 de lei. În domeniul relaţiilor de muncă, în urma celor 229 de controale întreprinse s-au aplicat 86 de amenzi însumând de 214.500 lei. Potrivit inspectorului-şef sucevean, depistate au fost 21 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, dintre care 6 ale căror contracte individuale nu fuseseră transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, cât şi 15 persoane care lucrau fără forme legale de angajare. În consecinţă, inspectorii de muncă au amendat 12 angajatori, aceştia fiind sancţionaţi cu un total de 120.000 lei. Pe lângă cele menţionate, printre deficienţele constatate se mai evidenţiază nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, acordarea concediilor de odihnă şi repausului săptămânal, cât şi nerespectarea dispoziţiilor referitoare la ţinerea evidenţei orelor prestate de către fiecare salariat. În octombrie 2022, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, lucrătorii ITM Suceava au desfăşurat 48 de acţiuni de control, cele 57 de sancţiuni contravenţionale aplicate ridicându-se 35.000 lei. Inspectorii de muncă suceveni au descoperit, printre altele, că nu s-au comunicat şi cercetat evenimentele produse; nu au fost desemnaţi responsabili cu protecţia şi prevenirea  riscurilor de accidentare; nu s-a asigurat echipamente individuale de protecţie; nu s-a executat semnalizarea de securitate; nu s-au efectuat instruirile pe linie de securitate şi sănătate în muncă şi nu s-au trimis declaraţiile prealabile pentru construcţiile noi.
 

 
Judeţul Suceava este pe locul al şaisprezecelea la înregistrarea sistematică a imobilelor

> Suprafaţa totală de 63.542,18 de hectare aferentă lucrărilor de înregistrare sistematică încheiate reprezintă 7,43% din suprafaţă totală a judeţului

> În 12 comune vor fi reluate procedurile de achiziţie publică pentru înregistrarea sistematică la nivel de întreagă unitate administrativ-teritorială

Până pe 30 octombrie 2022, lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor au fost finalizate în două unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava. Este vorba despre comunele Moara şi Mănăstirea Humorului, care au făcut obiectul Proiectului  „Cesar”. Aşa se arată într-o informare a Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, semnată de directorul executiv Vasile Mocanu, conform căreia, la această dată în derulare sunt lucrările de înregistrare sistematică „la nivel de întreagă unitate administrativ-teritorială” în 10 comune, adică în Drăgoieşti, Frătăuţii Noi, Iacobeni, Poiana Stampei, Pojorâta, Sadova, Şcheia, Stulpicani, Suceviţa şi Vama.    Potrivit sursei citate, pe 20 noiembrie, la nivelul întregii ţări erau înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF), 5.227.752 de imobile, reprezentând o medie de 127.506 de imobile pe judeţ. În acest clasament, judeţul Suceava se situează pe poziţia a şaisprezecea, cu un total de 133.308 de imobile. Suprafaţa totală de 63.542,18 de hectare aferentă lucrărilor de înregistrare sistematică încheiate reprezintă 7,43% din suprafaţă totală a judeţului Suceava. „La fel ca în restul ţării, şi în judeţul Suceava se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor la nivel de întreagă unitate administrativ-teritorială, cât şi la nivel de sectoare cadastrale” se arată informarea OJCPI Suceava. Din cele 114 de unităţi administrativ-teritoriale, 22 sunt incluse în Proiectul major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Încă 90 de unităţi administrativ-teritoriale sunt eligibile finanţărilor anuale pentru contractarea lucrărilor la nivel de sectoare cadastrale. „Orice primărie eligibilă poate accesa finanţările anuale puse la dispoziţie de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru unităţi administrativ-teritoriale care doresc să înceapă sau să continue lucrările de cadastru pe sectoare cadastrale” accentuează sursa citată. Conform acesteia, din cele 24 de unităţi administrativ-teritoriale incluse în proiecte de înregistrare sistematică la nivel de întreagă unitate administrativ-teritorială, în 12 urmează, „în perioada imediat următoare, reluarea de către ANCPI a procedurilor de achiziţie publică”. În cauză sunt comunele Cornu Luncii, Dornești, Dumbrăveni, Fântânele, Grănicești, Ilișești, Păltinoasa, Pătrăuți, Satu Mare, Stroiești, Udești și Verești. 

 

Casa Judeţeană de Pensii a aprobat 1.800 de dosare de pensionare ale sucevenilor lucrători în UE   

> Drepturile de pensie comunitară sunt calculate proporţional cu perioadele de asigurare realizate în fiecare stat membru implicat

Casa Judeţeană de Pensii Suceava figurează cu un total de 1.800 de dosare de pensii internaţionale, face cunoscut directorul executiv Constantin Boliacu. Potrivit şefului instituţiei sucevene, dintre acestea 339 sunt prestaţii exportate, cele ale solicitanţilor cu rezidenţa în alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, la care se adaugă cele

1.461 de prestaţii naţionale, ale solicitanţilor cu rezidenţa în România. Având în vedere reînnoirea anumitor acorduri bilaterale cu privire la deblocarea termenelor de aşteptare, în perioada 1 ianuarie-21 decembrie 2022, CJP Suceava a prelucrat 404 dosare comunitare de pensii, reprezentând recalculări şi cazuri noi. În consecinţă, emise au fost 156 de decizii de respingere, în timp ce încă 10 dosare sunt condiţionate la plată de lipsa unor documente. România aplică prevederile regulamentelor europene în domeniul securităţii sociale, începând cu 1 ianuarie 2007. Astfel, dacă a lucrat în România şi în altă ţară din Uniunea Europeană, o persoană va putea solicita acordarea drepturilor de pensie, în cazul îndeplinirii condiţiilor privind vârsta de pensionare şi stagiul de cotizare prevăzute în legislaţia din domeniul asigurărilor sociale din cele două state. Drepturile de pensie comunitară sunt calculate proporţional cu perioadele de asigurare realizate în fiecare stat membru implicat. Potrivit directorului executiv Constantin Boliacu,  la această dată este aplicabilă inclusiv o versiune care vizează cererile de pensie de bătrânețe/anticipată/anticipată parțial. În baza ultimei planificări a Comisiei Europene, de pe 2 ianuarie 2023 va deveni aplicabilă versiunea care vizează cererea pentru pensia de urmaş, iar începând cu 6 februarie 2023 va fi operabilă şi versiunea referitoare la cererea pentru acordarea pensiei de invaliditate.

26 noiembrie 2022

Îngrijoraţi de răspândirea virusului

Medicii veterinari suceveni cer să fie vaccinaţi antirabic   

> În mai puţin de două săptămâni, în judeţul Suceava au fost diagnosticate 4 cazuri de turbare la câini din gospodării din oraşul Siret şi comuna Grămeşti

> DSVSA recomandă administrarea vaccinului inclusiv personalului din adăposturile pentru animale fără stăpân, cât şi deţinătorilor a unui număr mare de pisici şi câini 

Nu mai puţin de 95 de medici veterinari din judeţul Suceava au comunicat Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor intenţia de a se vaccina antirabic. Anunţul este făcut de dr. Dănuţ Corneanu directorul adjunct la DSVSA, care precizează că deja Direcţia de Sănătate Publică a fost notificată în vederea stabilirii centrelor de vaccinare. Demersurile survin diagnosticării, pe 25 noiembrie 2022, în comuna Grămeşti, a celui de-al patrulea caz de turbare din ultimele două săptămâni, de această dată la un exemplar de rasă comună, în vârstă de 4 luni. Începând cu 14 noiembrie, celelalte trei cazuri au fost confirmate în oraşul Siret, la o femelă canne corso de 12 ani, la un ciobănesc german de 2 ani, respectiv la o femelă labrador de 5 ani. Date fiind aceste circumstanţe, Centrul Local de Combatere a Bolilor s-a întrunit pe 17 şi 25 noiembrie, medicilor veterinari şi unităţilor locale de sprijin din coordonarea primarilor fiindu-le transmise măsurile care trebuie luate pentru prevenirea răspândirii virusului rabic. „Toţi cetăţenii trebuie să fie informaţi şi să conştientizeze aspectele privind gravitatea bolii, precum şi obligaţia de a anunţa medicului veterinar din comună orice comportament anormal al animalelor, în special al câinilor şi pisicilor, dar şi cazurile de mortalitate intervenite la animalele deţinute în gospodărie” reliefează adjunctul şefului DSVSA. Potrivit acestuia, rabia sau turbarea este una dintre cele mai comune afecţiuni a câinilor şi pisicilor, dar şi a bovinelor, ovinelor caprinelor şi cabalinelor. Infecţia virală atacă atât creierul, cât şi măduva spinării, „fiind un real pericol pentru mamifere, inclusiv pentru oameni”. „Este periculoasă deoarece, odată ce virusul a atacat organismul şi apar simptoamele specifice rabiei, şansele de supravieţuire sunt reduse la zero” arată dr. Corneanu, menţionând că principalul purtător al virusului este vulpea. Transmiterea rabiei se face prin muşcătură sau printr-o rană deschisă expusă la saliva unui animal infectat, cea mai eficientă cale de prevenire fiind vaccinarea antirabică. „Fiind singura metodă de a ţine sub control evoluţia şi transmiterea bolii, vaccinul antirabic este util şi pentru siguranţa umană. De aceea, recomandăm ca personalul care deserveşte adăposturile de câini fără stăpân, sau cele care deţin în gospodării un număr mai mare de câini sau pisici să solicite, de asemenea, la Direcţia de Sănătate Publică, vaccinarea antirabică” a declarat  dr. Dănuţ Corneanu, directorul adjunct al  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

23 noiembrie 2022


Al treilea caz de turbare la câine

> „Rămânem în alertă vizavi de  periculozitatea virusului rabic, care poate fi transmis şi la oameni” a declarat dr. Dănuţ Corneanu, director adjunct al DSVSA, menţionând că procentajul de vaccinare antirabică a animalelor din Siret este de circa 70%

Un nou caz de rabie la câine a fost confirmat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Potrivit directorului adjunct dr. Dănuţ Corneanu, este vorba despre o femelă Labrador de 4 ani, fără microcip şi nevaccinată antirabic în anul 2021. În locuinţa la curte de la marginea oraşului Siret existau încă un câine, femelă de 4 ani, de rasă comună, un caniche femelă de 14 ani, ambele animale vaccinate antirabic în 2021, precum şi două pisici. Pe 19 noiembrie,  medicul veterinar concesionar din circumscripţia sanitară veterinară Siret a procedat la vaccinarea celor trei câini şi a pisicilor, însă după 48 de ore, pe 21 noiembrie, proprietara a anunţat DSVSA Suceava că una dintre canine, respectiv  femela Labrador, prezintă agresivitate şi nu consumă hrană şi apă. Conform dr. Dănuţ Corneanu, animalul a fost pus sub observaţie, iar pe 22 noiembrie a murit. Având în vedere simptoamele prezentate, a fost suspectată îmbolnăvirea de rabie, câinele fiind  trimis  Laboratorului Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Secţia „Virusologie”, rezultatul analizelor ieşind pozitiv. Proprietara a fost sancţionată contravenţional cu amendă, deoarece nu a vaccinat antirabic animalele pe care le deţine, aceasta semnalând prezenţa vulpilor în zonă. Date fiind situaţia de fapt, DSVSA a dispus izolarea şi punerea carnivorelor sub observaţie pe durata a 14 zile, punerea sub restricţie sanitară veterinară a exploataţiei, cât şi efectuarea dezinfecţiei curţii în care a stat câinele respectiv. Totodată, a fost anunţată Direcţia de Sănătate Publică, instituţia sanitară luând în evidenţă membrii familiei pentru tratament antirabic. „În şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor s-a luat măsura vaccinării tuturor animalelor susceptibile din Siret, respectiv a bovinelor, ovinelor, caprinelor, câinilor şi pisicilor. S-a dispus distribuirea de momeli vaccinale pentru vulpi în zonele neacoperite aerian, pe drumurile de acces înspre cursurile de apă şi în perimetrele greu accesibile. Responsabilii de la fondurile de vânătoare efectuează vânarea la vulpi, până acum fiind trimise la DSVSA trei cadavre, însă analizele au ieşit negative. Vaccinarea animalelor din oraşul Siret continuă, procentajul fiind, la ora actuală, de circa 70%. Rămânem în alertă vizavi de  periculozitatea virusului rabic, care poate fi transmis şi la oameni, dacă există contact direct, intervenţii chirurgicale, cât şi prin leziuni de contact sau plăgi. Tragem un semnal de alarmă şi facem tot ce este posibil pentru a preveni transmiterea virusului rabic” a declarat dr. Dănuţ Corneanu,  director adjunct al DSVSA. În Siret mai evoluează două cazuri de rabie la câine, acestea fiind confirmate anterior.

Turbare la un câine de rasă dintr-o locuinţă la curte din Siret

> Animalul ar fi fost muşcat în pădurea din vecinătate, dispuse fiind vânarea vulpilor, cât şi tratament antirabic pentru familia proprietarului şi personalul cabinetului veterinar care a consultat animalul bolnav

> Boala este foarte periculoasă pentru om, de aceea mesajul meu este ca toţi deţinătorii de câini şi pisici să-şi vaccineze antirabic animalele” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al DSVSA

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a confirmat prezenţa virusului rabic la un exemplar canin din oraşul Siret, judeţul Suceava. Deoarece de 3 zile animalul nu avea apetit, voma, iar pe deasupra avea şi o hemipareză facială, proprietarul s-a prezentat cu o femelă Cane Corso, de 12 ani, la un cabinet veterinar din Suceava.  În urma examenului radiologic, în stomacul câinelui au fost depistaţi corpi străini, respectiv criblură. Printr-o intervenţie chirurgicală, medicul veterinar a extras respectivii corpi, însă, rămânând spitalizat, peste noapte animalul a murit. Reconsiderând simptoamele manifestate iniţial, medicul în cauză a „suspicionat rabia”, capul caninei fiind trimis la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor din Suceava, Secţia virusologie, în vederea depistării virusului rabiei. Potrivit dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al DSVSA, în urma examenului specific rezultatul a fost pozitiv, drept care, în conformitate cu regulamentele europene şi cu legislaţia în vigoare, dispuse au fost izolarea şi ţinerea sub observaţie, pe durata a 14 zile, a pisicii şi a celorlalţi doi câini crescuţi în aceeaşi casă la curte. Totodată, s-a declanşat ancheta epidemiologică şi epizootologică, exploataţia familiei a fost pusă sub restricţie sanitară veterinară, iar în curtea locuinţei s-a procedat la dezinfecţie. De asemenea, Primăria Siret a fost anunţată să ia măsuri de gestionare a câinilor fără stăpân de pe raza unităţii administrativ-teritoriale. Cadavrul femelei de Cane Carso a fost dirijat înspre incinerare într-o unitate specializată, impusă fiind şi vaccinarea antirabică a tuturor câinilor din localitate. Deoarece locuinţa în cauză se află în apropierea unei suprafeţe împădurite, se crede că sursa virusului rabic este o vulpe care ar fi muşcat câinele cu pricina. De aceea, s-a luat măsura vânării vulpilor suspecte de pe Fondul de vânătoare Frătăuţii Vechi, iar acolo unde este cazul se va face vaccinarea manuală antirabică a animalelor cu pricina. Pentru nevaccinarea antirabică a animalelor pe care le deţine, proprietarul câinelui infectat a fost sancţionat cu amendă, iar la cabinetul veterinar în care s-a efectuat intervenţia chirurgicală  este în curs o anchetă, „pentru a se stabili dacă în contact cu câinele venit la tratament au intrat şi alte carnivore sau persoanele care le îngrijeau”. Nu în cele din urmă, conform şefului DSVSA Suceava, anunţată a fost Direcţia de Sănătate Publică care, pentru tratament antirabic, a luat în evidenţă membrii familiei în cauză, cât şi personalul cabinetului veterinar care a tratat animalul bolnav de rabie. „Lucrul cel mai important este gestionarea cânilor fără stăpân şi/sau a celor sălbăticiţi. Totodată, s-a trecut la vânătoare de vulpi pe fondul respectiv, pentru a vedea dacă, într-adevăr, virusul  este prezent în mediul silvatic, cât şi pentru a preveni apariţia altor cazuri. Dacă nu este depistată, boala este foarte periculoasă pentru om, de aceea mesajul meu este ca toţi deţinătorii de câini şi pisici să-şi vaccineze antirabic animalele” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, menţionând că infectări cu virusul turbării au fost înregistrate şi în judeţele vecine Botoşani şi Iaşi. Pentru a analiza acest caz, astăzi este programată o întâlnire a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor, structură prezidată de prefectul Alexandru Moldovan.      

 Controale la agenţii de plasare a forţei de muncă şi utilizatorii salariaţilor temporari

> Inspectorii de muncă suceveni au dat amenzi de 10.000 de lei şi au avertizat trei firme specializate înregistrate la ITM

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr.156 din 2000 cu privire la condiţiile de funcţionare şi procedura de înregistrare a persoanelor juridice care desfăşoară activitate pe teritoriul României ca agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate. În acelaşi timp, verificată a fost respectarea legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă de către agenţii de muncă temporară, cât şi de către utilizatorii salariaţilor temporari. Inspectorul-şef Romeo Buntariu informează că la acţiune au participat inspectori din cadrul Serviciului „Control relaţii de muncă”, aceştia controlând 11 agenţi de plasare a forţei de muncă care sunt înregistraţi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava. Doar pe această linie, pentru deficienţele constatate au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale însumând de 10.000 lei. Grupul ţintă l-au constituit agenţii de plasare a forţei de muncă din evidenţă, dar şi orice alte persoane fizice şi persoane juridice care desfăşoară activitate de selecţie şi plasare a forţei de muncă în străinătate de pe teritoriul României. De asemenea, în vizor au fost societăţile cu  „Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului”; angajatorii care au fost sancţionaţi pentru nerespectarea condiţiilor legale privind desfăşurarea activităţii ca agent de muncă temporară, precum şi societăţile care utilizează salariaţi temporari, prin punere la dispoziţie de pe teritoriul României sau al unui stat UE sau SEE. Romeo Buntariu, şeful ITM, arată că  din totalul de 16 agenţi de muncă temporară existenţi la nivelul judeţului Suceava, au fost controlaţi 7 dintre aceştia. Ca urmare a deficienţele constatate inspectorii de muncă au dat 3 avertismente.

01 noiembrie 2022

 
 Biomasa folosită de centrala Bioenergy la producerea agentului termic s-a scumpit de 3 ori

> Cu o pătrime a fost mărit şi tariful la gigacaloria livrată pentru încălzirea locuinţelor, însă sucevenii vor plăti la fel ca în sezonul trecut 

> „ (...) avem curtea plină de masă lemnoasă”, spune primarul Ion Lungu, menţionând că „nu mai stăm la hazardul preţului la gaze naturale”

Ca urmare a creşterii de trei ori a preţului la masa lemnoasă, respectiv al biomasei folosite în centrala suceveană, Consiliul Local Suceava a fost nevoit să voteze creşterea tarifului la agentul termic produs pe biomasă pentru asigurarea apei calde şi încălzirii în reşedinţa de judeţ. Potrivit primarului Ion Lungu, hotărârea survine deciziei ANRSC de scumpire a energiei termice livrate de Bioenergy, de la 142,78 de lei pe gigacalorie, la 244,75 de lei pe gigacalorie, ceea ce însemnă o creştere de nu mai puţin de 24%. Date fiind aceste circumstanţe, şeful municipalităţii dă garanţii că sucevenii branşaţi la sistemul centralizat nu vor fi afectaţi de această majorare. Aceasta deoarece, creşterea tarifului urmaeză a fi acoperită prin subvenţia acordată producătorului, atât prin alocări din bugetul local, cât şi prin virări de la bugetul de stat. „Chiar şi în aceste condiţii, rămânem, în ţară, cu cel mai mic preţ al gigacaloriei, atât la producere, la gardul centralei, cât şi la ceea ce achită efectiv populaţia. Sigur, creşte diferenţa reprezentând subvenţia pe care o acordă Primăria municipiului Suceava, însă, o parte a acestor bani va veni de la bugetul de stat. Anul trecut am primit 15 milioane de lei, pe când celelalte localităţi urbane cu sistem centralizat, precum Constanţa, Timişoara, Bacău, Arad au beneficiat de câte 70 de milioane de lei, respectiv de aproape 5 ori mai mult decât Suceava. Ca atare, sper ca, şi în acest sezon rece, să primim o sumă de bani, astfel încât să putem suporta respectiva diferenţă în plus la subvenţie” a declarat edilul-şef sucevean. Lungu susţine că municipiul Suceava se bucură de avantajul producerii energiei termice în centrala în cogenerare de înaltă eficienţă pe biomasă, fiind, astfel, ferit de incertitudinile legate de suficienţa şi preţul gazelelor naturale. „Eu zic că, totuşi, este un lucru cât de cât liniştitor, la Suceava, că avem curtea plină de masă lemnoasă şi că nu mai stăm la hazardul preţului la gaze naturale. Primarii din ţară sunt agitaţi şi preocupaţi de acest subiect, pentru că habar n-au cu ce preţ o să cumpere gazul metan în perioada următoare şi cum vor ieşi din iarnă” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Pentru prevenirea pestei porcine africane

Inspectorii sanitari veterinari au descins la 22 de crescători de porci


 „Nu au fost constatate nereguli legate de biosecuritate” a declarat directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc
Trei „intermediari de afaceri cu animale vii” au fost avertizaţi pentru nereguli în completarea evidenţelor

În scopul prevenirii apariţiei pestei porcine africane, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava au verificat 19 exploataţii nonprofesionale cu peste 5 suine. Controlate au fost, în acelaşi timp, un fond de vânătoare, cât şi 3 exploataţii comerciale de porcine. „Nu au fost constatate nereguli legate de biosecuritate” arată dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al DSVSA, care precizează că în judeţul Suceava, începând din septembrie, sunt declarate trei focare de pestă porcină africană. Este vorba despre două focare la gospodăriile populaţie din comuna Preuteşti, respectiv în satele Preuteşti şi Basarabi, precum şi un focar la mistreţ, în Fondul de vânătoare Valea Putnei. În cazul acestora, convocat a fost Consiliul Local pentru Combaterea Bolilor, aplicate fiind măsurile prevăzute de legislaţia în sanitară veterinară, care au inclus uciderea animalelor bolnave, ecarisarea cadavrelor, dar şi dezinfecţii în focare. De asemenea, s-a stabilit o zonă de protecţie de 3 km, cât şi una de supraveghere de 10 km, în care s-a făcut recensământul populaţiei de porcine şi a fost interzisă circulaţia porcinelor. Serviciul „Control oficial sănătate şi bunăstare animală” al DSVSA a verificat şi 11 exploataţii comerciale de bovine, prilej cu care, pentru lipsa buletinelor de analiză a apei şi furajelor, dat a fost un avertisment. Pe durata celor 14 controale la eşantioanele pentru subvenţiile APIA, inspectorii sanitari veterinari au depistat nereguli legate de înmatricularea  bovinelor, o exploataţie fiind amendată cu 1.500 de lei. Totodată, obiectul acţiunilor de control l-au făcut 3 societăţi, „intermediari de afaceri cu animale vii”, acestea fiind avertizate ca urmare a neregulilor referitoare la executarea dezinfecţiilor şi completarea evidenţelor sanitare veterinare. În cele din urmă, în colaborare cu comisarii judeţeni de mediu şi cu reprezentanţii Biroului de Protecţie a Animalelor al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, verificată a fost o „menajerie”, la care sesizată fusese înstrăinarea, cu nerespectarea legii, a unui pui de leu. Constatate au fost lipsa evidenţelor veterinare şi a acţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare (DDD), inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava dând amenzi însumând 5.100 de lei şi dispunând returnarea puiului de leu.

 

 Festival „Le films de Cannes a Suceava”, Ediţia a V-a

> În cadrul manifestării urmărite vor filme premiate la Cannes 2022, publicul cinefil având ocazia de se întâlni cu critici de film, regizori şi actori

În intervalul 11-13 noiembrie 2022, Cinematograful „Modern”, din cadrul Teatrului Municipal „Matei Vişniec”, găzduieşte Festivalul „Le films de Cannes a Suceava”, Ediţia a V-a. Astfel, pe durata celor 3 zile vor putea fi urmărite proiecţii ale filmelor „cu cele mai noi producţii internaţionale premiate la Cannes”. Concomitent, publicul cinefil va putea participa la sesiuni de întrebări şi răspunsuri, cu invitaţii speciali - critici de film, regizori şi actori. Proiectul se doreşte a educa „în spiritul cinematografiei publicul sucevean”, prin prezentarea unor filme din selecţia oficială  a Festivalului de la Cannes 2022. „Prin realizarea acestor evenimente se doreşte facilitarea accesului publicului sucevean la o selecţie de filme, dintre cele mai noi producţii internaţionale, la care acesta are acces cu dificultate, şi care nu ar putea fi urmărite sau ar ajunge cu întârziere pe ecrane” arată iniţiatorii proiectului. Manifestarea este organizată de Asociaţia „Creativ AS” în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava, pentru buna desfăşurare a activităţilor din bugetul local fiind alocată suma de 35.000 de lei. „Realizarea unui proiect de acest fel promovează arta cinematografică, creşte gradul de cultură şi, totodată, oferă cetăţenilor oportunitatea petrecerii timpului liber, în vederea relaxării”  susţine Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.