Măsuri stricte în judeţul Suceava
după confirmarea a trei focare de rabie
- Autorităţile au declanşat intervenţii de urgenţă pentru protejarea populaţiei și limitarea răspândirii bolii
- Persoanele expuse, incluse în programul de vaccinare
Autoritățile au acționat rapid
pentru identificarea tuturor persoanelor care au intrat în contact cu animalele
infectate. Direcția de Sănătate Publică Suceava a fost informată imediat, iar
persoanele expuse au fost deja incluse în programul de imunizare antirabică. Totodată,
medicii veterinari oficiali au finalizat anchetele epidemiologice în zonele
afectate, încercând să stabilească modul în care s-a produs infectarea și să
identifice toate animalele care au avut contact cu bovinele bolnave.
- Supraveghere strictă a animalelor din zonele afectate
Toate animalele care au intrat în contact cu cazurile confirmate au fost plasate sub observație sanitar-veterinară pentru o perioadă de 30 de zile. În acest interval, acestea sunt monitorizate și examinate periodic de medicii veterinari oficiali.Legislația în vigoare prevede că animalele aflate în zona de contact nu pot fi vândute sau donate timp de cel puțin trei luni, măsură considerată esențială pentru prevenirea răspândirii virusului în alte localități.
Campanii de vaccinare antirabică
de urgență
- Vulpile și șacalii, în centrul măsurilor de control
Specialiștii consideră că fauna
sălbatică reprezintă principalul rezervor al virusului rabic. Din acest motiv,
administratorii mai multor fonduri cinegetice din județ au primit sarcina de a
evalua populațiile de animale sălbatice și de a monitoriza cu atenție prezența
vulpilor. Vor fi organizate acțiuni de recoltare și examinare
sanitar-veterinară a vulpilor și șacalilor identificați în zonele de
supraveghere. Toate exemplarele recoltate sau găsite moarte vor fi analizate în
laboratoarele de specialitate, cu respectarea normelor stricte de
biosecuritate. Autoritățile au interzis, de asemenea, jupuirea animalelor
sălbatice găsite moarte sau recoltate în cadrul operațiunilor de control.
Măsuri sporite pentru câinii fără
stăpân
Un capitol important al planului
de intervenție îl reprezintă gestionarea câinilor fără stăpân. Autoritățile
locale vor intensifica acțiunile de capturare a acestora, considerând că
animalele fără proprietar pot deveni un factor important în transmiterea bolii.
În același timp, va fi acordată o atenție deosebită câinilor fără stăpân
identificați pe fondurile de vânătoare aflate în zona de supraveghere.
- Apel către proprietarii de animale
DSVSA Suceava le solicită
proprietarilor de animale să respecte cu strictețe obligațiile legale privind
identificarea și vaccinarea acestora. Printre măsurile obligatorii se numără: microciparea
și înregistrarea câinilor în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân; vaccinarea
antirabică periodică a câinilor și pisicilor; deținerea și actualizarea
carnetelor de sănătate; respectarea normelor privind circulația animalelor; anunțarea
imediată a medicului veterinar în cazul apariției unor simptome suspecte.
- Avertisment pentru populație
Specialiștii atrag atenția că
rabia este o boală virală extrem de gravă, transmisibilă atât la animale, cât și
la oameni. Cetățenii sunt sfătuiți să evite contactul cu orice animal care
manifestă un comportament neobișnuit. În cazul vulpilor infectate, unul dintre
semnele specifice este pierderea fricii față de om, acestea apropiindu-se de
gospodării și de zonele locuite. Câinii afectați pot deveni agresivi și
imprevizibili. Persoanele care observă astfel de situații sunt rugate să anunțe
de urgență medicul veterinar de liberă practică împuternicit sau DSVSA Suceava,
la numărul de telefon 0230.522.848.
- Prioritate: limitarea extinderii bolii

