04 noiembrie 2026

 Doar până mâine

Fermierii suceveni mai au timp să ceară despăgubiri pentru culturile afectate de secetă

  • Sprijinul este de până la 333 lei pe hectar, acordându-se în cazul porumbului şi de florii-soarelui

Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură reaminteşte fermierilor din judeţul Suceava că vineri, 6 noiembrie 2026, este ultima zi în care pot depune cererile de acordare a sprijinului financiar de urgenţă pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui afectate de secetă. Solicitările pot fi depuse la centrele locale la care producătorii agricoli sunt arondaţi, direct la ghişeu, prin e-mail sau prin poştă ori curier. Pentru a beneficia de ajutor, fermierii trebuie să fi depus cererea unică de plată în anul 2025, să deţină proces-verbal de constatare a pagubelor cu un grad de afectare între 30% şi 100% şi să figureze în situaţiile centralizatoare transmise de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava. Bugetul total alocat schemei de sprijin este de peste 155 milioane de lei, iar cuantumul maxim acordat ajunge la 333 lei/hectar, pentru suprafeţele afectate în proporţie de 90-100%. Totodată, APIA informează că dacă au depus deja cererile, fermierii îşi pot modifica suprafeţele solicitate, ca urmare a prevederilor introduse prin HG nr. 950 din 2026. Noua metodologie de calcul elimină aplicarea dublă a procentului de calamitate, permiţând, astfel, „stabilirea corectă şi rapidă a despăgubirilor”.

Plata sprijinului financiar urmează să fie efectuată până la 31 decembrie 2026. Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură recomandă fermierilor suceveni care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, şi nu au depus încă documentaţia, să se adreseze de urgenţă centrelor locale, înainte de expirarea termenului-limită din 6 noiembrie.