12 noiembrie 2025

 
Anul acesta

Peste 2.430 de firme, cu mai mult 100.000 de angajaţi, „prelucrate” pe marginea Legii dialogului social   

În primele trei trimestre ale anului 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă a transmis 171 de informări cu referitoare la conştientizarea  prevederilor Legii nr. 367 din 2022 privind dialogul social. Potrivit inspectorului-şef Romeo Butnariu, între informările au avut loc inclusiv cu prilejul controalele la 131 de angajatori, având 8.094 de salariaţi cu contract individual de muncă. La alţi 40 de agenţi economici, care au încadraţi cu contract 3.724 de salariaţi, materialele informative s-au distribuit pe adresa de e-mail. În perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2025 notificaţi cu privire la expirarea contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate au fost 40 de angajatori care au 3.724 de salariaţi. În judeţul Suceava, în acest an, vizaţi în vederea informării şi conştientizării cu privire la prevederile Legii nr. 367 din 2022 privind dialogul social sunt 2.343 de angajatori la care lucrează, în baza contractului individual de muncă, 100.484 de angajaţi. În conformitate cu principiile constituţionale, Codul muncii reglementează domeniul raporturilor de muncă, aplicându-se şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, „în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii”. Codul muncii este legea-cadru în materie de drepturi individuale şi drepturi colective de muncă, care se aplică şi organizaţiilor sindicale şi patronale. Legea nr. 367 din  2022 privind dialogul social, „act normativ recent, care a suferit deja mai multe modificări”, reglementează drepturile şi libertăţile sindicale, respectiv drepturile de asociere/afiliere, negociere şi acţiune colectivă, „obligativitatea clauzelor contractelor individuale şi colective de muncă, protecţia individuală a lucrătorilor şi ai reprezentanţilor acestora, în exercitarea drepturilor”.