04 noiembrie 2025


„Toleranţa zero faţă de abaterile care pot pune în pericol sănătatea publică”

  • În scopul prevenirii toxiinfecţiilor alimentare, cu prilejul celor peste 1.019 de controale din trimestrul a III-lea, inspectorii sanitari veterinari suceveni au dat amenzi de peste 660.000 de lei

Mai multe acţiuni de control a organizat şi desfăşurat Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava în trimestrul a III-lea al anului în curs, în domeniul siguranţei alimentelor de origine animală şi non-animală, anunţă directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc. Scopul urmărit a constat în prevenirea toxiinfecţiilor alimentare, verificate, în acest sens, fiind unităţi de alimentaţie publică, respectiv restaurante, pensiuni turistice, rulote fast-food, şi pizzerii. De asemenea, controlate au fost unităţi de comercializare a produselor alimentare, respectiv magazine, supermarketuri, hypermarketuri, carmangerii, măcelării şi depozite alimentare. Totodată, în perioada menţionată, inspectorii sanitari veterinari suceveni au descins inclusiv la abatoare, unităţi de procesare a laptelui, în pieţe agroalimentare şi târguri. Astfel, supuse verificărilor a fost un total de 1.019 obiective, autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, între care 17 abatoare; 32 de centre de colectare şi unităţi de procesare a laptelui; 57 de unităţi de procesare a cărnii, carmangerii şi măcelării; 316 de unităţi de catering; 31 de laboratoare de cofetărie şi laboratoare de patiserie; 375 de magazine alimentare, supermarketuri şi hiypermarketuri; 10 pieţe agroalimentare şi 181 de unităţi de fabricarea sau desfacerea produselor de origine non-animală, adică de bere sucuri sau paste, brutării şi patiserii. Ca urmare a abaterilor depistate, inspectorii DSVSA Suceava au aplicat 62 de amenzi însumând 661.600 de lei, cât şi 64 de avertismente. Potrivit şefului instituţie sucevene, printre neconformităţile sancţionate se numără condiţiile precare de igienă; manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; depozitarea neconformă şi neîntreţinerea spaţiilor şi utilajelor. Acestora li se adaugă desfăşurarea de alte activităţi decât cele autorizate sanitar veterinar; etichetarea necorespunzătoare; lipsa carnetelor de sănătate a personalului; lipsa probelor de mâncare colectivă şi comercializarea de produse cu termen de valabilitate depăşit. „Toleranţa zero faţă de abaterile care pot pune în pericol sănătatea publică este şi rămâne principiul care ghidează activitatea instituţiei, Neregulile în domeniul siguranţei alimentelor pot fi sesizate la DSVSA, la numărul de telefon 0230/522.848, precum şi la cele ale la circumscripţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, menţionând că disponibil este şi numărul de telefon cu apelarea gratuită tel verse 0800.826.787.