Fermierii suceveni primesc diferenţa la subvenţia pe suprafaţă şi despăgubirile pentru secetă
Fermierii suceveni îşipot încasa diferenţele de „subvenţii” din finanţările UE şi din bugetul naţional aferente anului 2024, reaminteşte Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în condiţiile în care multora dintre cei în drept nu le-a parvenit această informaţie. Campania de plăţi s-a derulat începând 16 octombrie 2024, la acel moment în avans acordându-se 70% din suma cuvenită, pentru măsurile aferente Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA, cât şi 85% în cazul măsurilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Totodată, agricultorii trebuie să ştie că plăţi se fac şi pentru culturile agricole afectate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023-august 2024, având un grad de calamitare de peste 30%. Potrivit centralizării Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, în judeţul Suceava în drept sunt 1.413 de fermieri, cu un total de 9.408,04 de hectare, valoarea granturilor aprobate pentru producătorii agricoli fiind de 9.408.040 de lei. Conform OUG nr. 120 din 2024, beneficiarii sunt producătorii agricoli care au înfiinţat culturi agricole în toamna anului 2023 şi/sau în primăvara anului 2024 şi care deţin procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor pentru suprafeţele agricole care au fost calamitate de seceta pedologică.16 ianuarie 2025
Pe fondul schimbărilor bruşte de
temperatură
„Consultaţi medicul dacă apar
probleme de sănătate importante”
> semnalează
medicul cardiolog dr. Alexandru Calancea, recomandând îmbrăcăminte şi hidratare adecvate, dar şi
întărirea imunității cu alimente bogate în vitamine și minerale
> În această perioadă se
înmulţesc infecțiile respiratorii, astmul sau bronșita se agravează, iar temperaturile
coborâte duc la îngustarea vaselor de sânge, crescând tensiunea arterială
Schimbările bruşte de temperatură pot avea un
impact semnificativ asupra sănătății, deoarece corpul nostru are nevoie de timp
pentru a se adapta noilor condiții climatice” semnalează medicul cardiolog dr. Alexandru
Calancea, managerul general al Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă „Sfântul
Ioan cel Nou” Suceava. Astfel, trecerea rapidă de la temperaturi calde la cele
reci poate slăbi sistemul imunitar, crescând riscul de infecții respiratorii.
În acelaşi timp, persoanele cu afecțiuni precum astmul sau bronșita pot
experimenta simptome agravate din cauza schimbărilor de umiditate și
temperatură. Conform dr. Calancea, temperaturile coborâte duc la îngustarea
vaselor de sânge, crescând tensiunea arterială, „ceea ce poate fi riscant
pentru persoanele cu boli cardiace”. De asemenea, schimbările de presiune
atmosferică, asociate cu variațiile de temperatură pot agrava durerile
articulare, în special la persoanele cu artrită. Totodată, trecerea bruscă la
temperaturi ridicate sau scăzute poate cauza stres termic, afectând nivelul de
energie și starea generală de bine. Pe fondul variaţiilor de temperatură din
ultima perioada, medicul cardiolog dr. Alexandru Calancea recomandă
îmbrăcămintea adaptată şi hidratare adecvată, dar şi întărirea imunității, prin
includerea în dietă a alimentelor bogate în vitamine și minerale. De evitat
este trecerea de la un mediu foarte cald la unul rece și invers, benefică fiind
folosirea umidificatoare sau aer condiționat, pentru a stabiliza temperatura și
umiditatea în locuință. Nu în cele din urmă, exercițiile fizice regulate ajută
organismul să se adapteze mai bine la schimbările de temperatură și îmbunătățesc
circulația. „Consultaţi medicul dacă apar probleme de sănătate importante.
Ajustarea medicaţiei se face doar în urma recomandărilor specializate” a atras
atenţia medicul cardiolog dr. Alexandru Calancea, managerul general al
Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
După 3 ani în Piața volantă
Bunătățile Asociației „Gustă din
Bucovina”, la Expoziția internațională „Grune Woche” din Berlin
> „Ne mândrim cu toți producătorii noștri
locali, această participare fiind o șansă de a prezenta o mică parte din
comorile gastronomice ale zonei Bucovinei ” a subliniat Elena Claudia Gogu,
şefa Direcţiei Agricole
Bunătățile din Piața volantă „Din drag de
Bucovina”, aparținând membrilor Asociației „Gustă din Bucovina”, vor fi
prezentate la Expoziția internațională „Săptămâna verde” (Grune Woche 2025),
din Berlin, Germania, organizată în perioada 17-26 ianuarie, informează Elena
Claudia Gogu, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană
Suceava. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va avea un stand
de informare privind politicile agricole, promovate fiind şi produsele
agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european. Asociația „Gustă
din Bucovina” este reprezentată de doi dintre membrii ei, respectiv Ionuț
Adomnicăi (ferma „Văcuţa Ica”, produse lactate din Corocăiești) și Ovidiu Hura(
„Bucovina Beezoom, produse apicole din Volovăț). „Participarea la acest
eveniment oferă oportunitatea de a promova gastronomia bucovineană, gustul
autentic al produselor naturale, parte dintre ele având certificări pe scheme
de calitate naționale ca produs tradițional, montan sau ecologic” arată şefa
DAJ. Expuse vor fi şi „bunătăţi” ale Mirvalact Pojorâta (lactate); „Strămoșia” Bălcăuţi
(produse tradiţionale din carne); „Inima Bucovinei” Cajvana (legume şi fructe);
„Valeputna” Valea Putnei (preparate din păstrăv); „Băcănia Boierească”
Bălăceana (produse din carne); şi „Sweets
by Lăcri” Ipoteşti (cofetărie). „Ne mândrim cu toți producătorii noștri locali,
această participare fiind o șansă de a
prezenta o mică parte din comorile gastronomice ale zonei Bucovinei” a
subliniat Elena Claudia Gogu, directorul executiv al DAJ. Asociația „Gustă din
Bucovina” este un proiect realizat la inițiativa Direcției pentru Agricultură
Județeană Suceava, de-a lungul celor 3 ani de existență a Pieței volante „Din
drag de Bucovina” devenind un nume consacrat în comunitatea suceveană. „Grune
Woche 2025” face posibilă expunerea politicilor și strategiilor din domeniul
agriculturii și dezvoltării rurale, anul trecut fiind prezenți peste 1.400 de
expozanți din 60 de țări, atrăgând aproximativ 300.000 de vizitatori.
15 ianuarie 2025
În contextul conflictului din
Ucraina
Fermierii suceveni au primit compensaţii
pentru pierderile la culturile de tomate şi usturoi
> De acestea au avut parte 32 de
cultivatori, valoarea totală a sprijinului fiind de aproape 237.000 de lei
Mai mulţi
fermieri din judeţul Suceava au beneficiat de prevederilor Ordonanţei
de Urgenţă a Guvernului nr. 13 din 2024 privind instituirea unei scheme de
ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în
spaţii protejate şi la cultura de usturoi. Despăgubirile au fost acordate în
contextual crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Elena
Claudia Gogu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană
Suceava, informând că, în cauză sunt 32 de agricultori suceveni, în conturile
acestora intrând un total de 236.803,20 de lei. Schema de ajutor de stat s-a
adresat cultivatorilor de tomate cu o suprafaţă cumulată de minimum 1.000 de
metri pătraţi, înfiinţată în decembrie 2023-30 aprilie 2024. Aceştia trebuiau să
fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol, să nu se afle în lichidare
sau faliment şi să menţină cultura până la data efectuării plăţii. Cuantumul
ajutorului de stat per beneficiar a fost echivalentul în lei al sumei de 1.500
euro pentru 1.000 de metri pătraţi, la cursul stabilit de BNR pe 1 august 2023,
cel de 4,9334 lei pentru 1 euro. În cazul culturii de usturoi, cuantumul
ajutorului de stat este echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro pe hectar şi
agricultor, la acelaşi curs al BNR. Beneficiarii au fost fermierii care au
înfiinţat culturi de usturoi pe o suprafaţă de minimum 0,3 de hectare în toamna
anului 2023-primăvara anului 2024.
AJPIS Suceava a încheiat
Nouă convenţii provizorii cu asociaţii
şi fundaţii care acordă servicii de asistenţă socială
Riscul utilizării agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă
> Nu
există sector de activitate în care produsele chimice să lipsească, inspectorii
de muncă controlând 9 agenţi economici la care au constatat 20 de deficienţe
După confirmarea unui focar în Germania
Atenţionare asupra riscului de
apariţie a febrei aftoase
> Operatorii economici care intenţionează
achiziționarea de bovine, porcine, ovine și caprine din UE au obligația de a
„prenotifica” DSVSA Suceava
Calificare şi specializare a
fermierilor suceveni
> Absolvenții cursurilor de pomicultor, legumicultor şi lucrător în creșterea animalelor organizate
de Direcţia Agricolă vor beneficia de facilităţi la accesarea fondurilor
europene
Pentru suceveni,
Ofertă tentantă de titluri de
stat încă din prima lună a noului an
> Acestea
„reprezintă o investiție sigură, cu o dobândă avantajoasă și neimpozabilă” se
arată într-un comunicat de presă al AJFP Suceava
Începând
din această săptămână, sucevenii pot achiziţiona titlurile de stat „Tezaur”, cu
maturități de 1, 3 și 5 ani, la dobânzi
anuale de 7%, 7,5% și, respectiv, de 7,8%. Potrivit Administraţiei Judeţene a
Finanţelor Publice Suceava, dobânzile sunt plătibile la termenele prevăzute în
prospect, titlurile fiind transferabile și răscumpărabile în avans. Titlurile
de stat au valoare nominală de 1 leu, se prezintă în forma dematerializată,
eligibile fiind persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani. În cadrul
unei emisiuni, un investitor are posibilitatea uneia sau a mai multor
subscrieri, dar şi cea a anulării celor deja efectuate. Până pe 6 februarie
2025, titlurile de stat lansate prin intermediul Trezorerie pot fi cumpărate online,
numai de către persoanele fizice înregistrate în SPV. Până pe 7 februarie 2025,
acestea sunt disponibile la sediul Trezoreriei, iar până pe 6 februarie, în
mediul urban, și până pe 5 februarie, în mediul rural, la subunitățile
Companiei Naţionale Poșta Română. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor din
titlurile de stat vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și
refinanțarea datoriei publice. „Titlurile de stat reprezintă o investiție
sigură, cu o dobândă avantajoasă și neimpozabilă. În plus, avantajul investiției
este că dobânda plătită din bugetul de stat se duce în buzunarul românilor,
cetățenii contribuind la o construcție bugetară mai echilibrată” se arată într-un
comunicat de presă al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava.
12 ianuarie 2025
Inspectorii de muncă au oprit patru
lucrări de construcţii
> La firmele constructoare s-a constatat „desfășurarea
activității de către lucrători aflați sub influența băuturilor alcoolice”
În ultimul trimestru al anului 2024 Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a verificat modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă în șantierele temporare sau mobile din domeniul construcţiilor. Inspectorul-şef Romeo Butnariu informează că făcute au fost 78 de controale, în urma acestora fiind constatate 107 de deficiențe. În consecinţă, inspectorii de muncă au aplicat 107 de sancțiuni contravenționale, dintre care 8 amenzi însumând 39.500 de lei. Totodată, s-au dispus măsuri de oprire temporară a activităţii la patru locuri de muncă. Cu prilejul campaniei, inspectorii ITM au descoperit mai multe deficiențe care au condus la producerea unor evenimente. Printre nereguli se numără echipamente de muncă necorespunzătoare, schele incomplete şi lipsa protecțiilor colective - ducând la căderi de la înălțime -, dar şi nerespectarea de către lucrători a procedurilor de lucru. De asemenea, conform lui Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, pe durata acţiunilor de control s-a mai constat „desfășurarea activității de către lucrători aflați sub influența băuturilor alcoolice și admiterea la lucru a acestora de către angajatori”.
Patru accidente de circulaţie cu implicarea autobuzelor TPL
> Acestea au avut loc „din vina
personalului propriu”, luate fiind măsuri de diminuare a salariului sau
recuperarea a prejudiciului
09 ianuarie 2025
Primăria Suceava a intrat în noul
an cu datorii de 58 de milioane de lei
> La acestea se adaugă arierate
de 22 de milioane de lei către diverşi furnizori, restanţe care vor fi achitate,
eşalonat, în primul trimestru
> „Vom face toate eforturile
să putem ieşim din marasm mai repede decât la jumătatea anului 2025” arată primarul
Vasile Rîmbu
La
1 noiembrie 2024, Primăria municipiului Suceava înregistra datorii de peste 90
de milioane de lei, dintre care 20 de milioane de lei pentru şcoli, informa, pe
ultima sută a anului trecut, primarul Vasile Rîmbu, care preciza că face
publică această situaţie, „nu pentru a arăta cu degetul înspre cineva, nu
pentru a face critici, ci pentru a prezenta situaţia reală”. „Vreau să transmit şi un anumit optimism, în
sensul că vom face toate eforturile să putem ieşim din marasm şi, sper eu ca,
undeva, mai repede decât la jumătatea anului 2025, să ne concentrăm pe misiunea
noastră” anunţa Rîmbu. Conform edilului-şef sucevean, din totalul celor 90 de
milioane de lei se reuşise achitarea unor restanţe de peste 41,5 milioane de
lei către „furnizorii de la secţiunea de dezvoltare”, unele subvenţii datorate
Thermonet şi TPL, dar şi contribuţiile aferente cheltuielilor de personal.
Totodată, plătite la zi fuseseră la zi toate utilităţile, atât pentru
activitatea proprie, cât şi pentru ordonatorii terţiari de credite. „Dacă la
secţiunea de dezvoltare se înregistrează restanţe, în anul următor se fac
penalizări la sumele alocate din bugetul de stat. De asemenea, au am vrut să
riscăm ca şcolile sau alte instituţii care depind de Primărie să sufere din
acest punct de vedere. Cu bani de la Guvern s-au achitat datoriile către
Thermonet, dar urmează deconturile pentru jumătatea lui noiembrie, respectiv
pentru decembrie şi până în aprilie. La TPL s-au plătit jumătate din subvenţii,
prin comasare, venind, însă, deconturi noi, şi de la această societate” a
evidenţiat şeful municipalităţii, menţionând că, totodată, achitate au fost stimulentele
pentru nou-născuţi, restante din august, dar şi sumele aferente contractelor de
asociere privind finanţările nerambursabile pentru activităţi sportive,
culturale şi culte. „Deci, concluzia este că, la 31 decembrie 2024, rămânem cu
datorii de 58 de milioane de lei. La acestea se vor adăuga 22 de milioane de
lei arieratele eşalonate, deoarece, pentru a evita penalităţi sau alte
pretenţii ale diverşilor furnizori, am căzut de acord cu aceştia să eşalonăm
datoriile respective pentru primul trimestru al anului 2025” a explica Vasile
Rîmbu, primarul municipiului Suceava.
Cu finanţare de peste 5 milioane
de lei
Reducere a numărului de accidente
rutiere şi infracţiunilor pe timp de noapte
> Printr-un program al AFM
privind extinderea sistemului de iluminat public, în Suceava montate vor fi 68
de corpuri LED, cât şi 68 de „controllere de telegestiune”
Descoperite de către inspectorii ITM
Nereguli la firmele profilate pe
activități poștale și de curierat
> Urmărită a fost instruirea adecvată a lucrătorilor
angrenați în activitatea de manipulare a coletelor şi corespondenței
Inspectorii
de muncă suceveni au organizat mai multe acţiuni de control privind respectarea
prevederilor legale de securitate și sănătate în activităţile de manipulare
manuală şi mecanizată a coletelor și corespondenței. „Având în vedere că în
această activitate economică este implicat un număr mare şi diversificat de
vehicule și de utilaje de transport marfă, de diferite tonaje, pentru livrare
la domiciliu, în controalele întreprinse s-a urmărit respectarea prevederilor
legale de către angajatorii și angajații din acest domeniu, aplicarea
reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ținând seama de
particularitățile activităților și ale locurilor de muncă” informează Romeo
Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, menţionând că
accent s-a pus şi pe implementarea măsurilor stabilite pentru perioadele cu
temperaturi extreme. Potrivit inspectorului-şef, de asemenea verificate a fost
modul în care angajatorii asigură instruirea suficientă şi adecvată în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă pentru toți lucrătorii angrenați în activitatea
de manipulare a coletelor şi corespondenței, atât la locul de depozitare și
sortare, pe parcursul desfășurării logistice, dar în cazul transferării
coletelor și corespondenței cu ajutorul mijloacelor auto. „În cadrul acţiunii
s-au efectuat controale la 26 de angajatori care desfășoară activități poștale și
de curierat. La 21 de angajatori controlați au fost identificate 27 deficiențe
care au fost sancționate” a declarat Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului
Teritorial de Muncă Suceava.
08 ianuarie 2025
Pe an
Primăria Suceava, 1 milion de
euro economii cu salariile
> Primarul Vasile Rîmbu arată că se vor mai
face „anumite corecţii”, actuala stare de fapt fiind „cu mult peste ceea ce
avem nevoie în administraţie”
La Primăria
municipiului Suceava, în urma măsurilor luate s-a reuşit o importantă reducerea
a cheltuielilor cu funcţionarea, inclusiv a celor de personal, a informat
primarul Vasile Rîmbu.
„Când se
vorbeşte de cheltuielile de funcţionare, multă lume se gândeşte, în primul
rând, la cheltuielile salariale. Vreau să informez că, lunar, acestea au fost reduse
cu 500.000 de lei. Aceasta înseamnă 6 milioane de lei pe an, adică peste 1 de
milion de euro” a spus şeful
executivului local. Potrivit edilului-şef, acestea provin din eliminarea
încasării de salarii de către personalul pensionat, odată cu încetarea prelungirii
activităţii acestora, din pensionări la termen, dar şi din „alte măsuri de
ordin administrativ”. Rîmbu anunţă şi
alte măsuri de natură administrativă, considerând că existentul de la această
dată ar depăşi necesarul. „În limita potenţialului pe care îl avem - care cred
că este mult peste ceea ce avem nevoie în administraţie -, vom mai face anumite
corecţii. O să le prezentăm la timpul
respectiv, iar eu cred că vor fi apreciate, întrucât ştim încotro vor fi aceste
economii” a subliniat şeful executivului municipal.
> Pentru economii s-a renunţat
la persoanele cu contribuţie neesenţială în echipa de proiect
În ceea ce priveşte, încasarea de sporuri necuvenite pentru proiecte europene, Rîmbu a arătat că s-a renunţat la persoanele „neesenţiale”, constatându-se, totuşi, că activitatea acestora nu a generat „prejudiciu sau fapte de natură penală”. „Cei care au încasat unele venituri până acum nu sunt penali. Dar, acolo unde este neapărat necesar, vor coopera, colabora, munca lor urmând a fi comensurată în funcţie de aport. De altfel, unitatea de măsură a activităţii mele nu o constituie dosarele penale. De aceea, acestea vor fi întocmite doar în momentul în care motivaţia va fi una foarte serioasă” a punctat Vasile Rîmbu primarul Sucevei. La rându-i, administratorul public Irina Vasilciuc spune că echipele de proiecte au fost evaluate, analizat fiind aportul fiecărui membru în cadrul acestora. „De la data la care noi am făcut evaluarea, pentru face economie s-a hotărât să se renunţe la acele persoane cu contribuţie care să copleşească echipa de proiect. Sigur, aceasta nu însemnă că nu vor face parte - când obligatoriu este nevoie - un economist sau un jurist din serviciile de specialitate ale executivului. Însă nu cu un pontaj de viitor, care să genereze salarii sau venituri suplimentare” a subliniat Irina Vasilciuc, administratorul public al municipiului Suceava.
Riscuri la locul de muncă, în 21
din cele 29 de microîntreprinderi controlate
> La angajatorii cu 1-9 lucrători, inspectorii
ITM au depistat o întreagă serie de neconformităţi sancţionate contravenţional
> Banii
vor ajunge la beneficiari începând de astăzi, în cont bancar, şi de mâine, prin
mandat poştal
De ieri, 8 ianuarie 2025, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava a efectuat către Poșta Română și instituțiile bancare plata sumelor necesare achitării drepturilor aferente lunii decembrie 2024, informează directorul executiv Dan Ionuţ Adomniţei. Potrivit şefului AJPIS, este vorba despre mai multe beneficii de asistență socială, alocația de stat pentru copii, însemnând drepturi în sumă de 47,36 de milioane de lei, pentru un total de 136.082 de beneficiari. Între aceştia, 95.963 de persoane au optat pentru plata în cont bancar, iar altele 40.119 pentru achitarea prin mandat poştal. Indemnizația pentru creșterea copilului însumează 21,22 de milioane de lei, cu 6.742 de beneficiari, respectiv 5.896 persoane cu cont bancar, iar 846 cu achitarea prin mandat poştal. Stimulentul de inserție se ridică la de 2,14 milioane de lei, cu 2.579 de îndreptăţiţi, respectiv 2.267 de persoane care au optat pentru plata în cont bancar, iar 312 persoane care au ales plata prin mandat poştal). „Menționăm faptul că beneficiarii care au optat pentru plata drepturilor cuvenite în cont bancar vor încasa sumele în cont în cursul zilei de 9 ianuarie 2025, iar beneficiarii care au optat pentru plata drepturilor cuvenite prin mandat poștal vor primi sumele începând cu data de 10 ianuarie 2025, conform graficului stabilit de Poşta Română” a subliniat Dan Ionuţ Adomniţei. directorul executiv al Agenţiei Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava.
Primăria Suceava încasează dările
majorate cu 10,4%
> Contribuabilii
care achită integral, până pe 31 martie, obligaţiile fiscale aferente noului an
fiscal, au parte de o reducere de 10%, aplicabilă impozitelor pe terenuri,
clădiri şi autoturisme
Cinci firme amendate pentru muncă nedeclarată
> Inspectorii de muncă suceveni au
descoperit 5 lucrători în neregulă, agenţii economici în cauză fiind sancţionaţi
cu 100.000 de lei
De pe 1 ianuarie
Salariul de bază minim brut pe țară
garantat în plată crește la 4.050 de lei pe lună
> Potrivit Casei de Pensii, cuantumul contribuției
de asigurări sociale aferent acestui venit este de 1.013 de lei
.jpg)





