26 noiembrie 2022

Îngrijoraţi de răspândirea virusului

Medicii veterinari suceveni cer să fie vaccinaţi antirabic   

> În mai puţin de două săptămâni, în judeţul Suceava au fost diagnosticate 4 cazuri de turbare la câini din gospodării din oraşul Siret şi comuna Grămeşti

> DSVSA recomandă administrarea vaccinului inclusiv personalului din adăposturile pentru animale fără stăpân, cât şi deţinătorilor a unui număr mare de pisici şi câini 

Nu mai puţin de 95 de medici veterinari din judeţul Suceava au comunicat Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor intenţia de a se vaccina antirabic. Anunţul este făcut de dr. Dănuţ Corneanu directorul adjunct la DSVSA, care precizează că deja Direcţia de Sănătate Publică a fost notificată în vederea stabilirii centrelor de vaccinare. Demersurile survin diagnosticării, pe 25 noiembrie 2022, în comuna Grămeşti, a celui de-al patrulea caz de turbare din ultimele două săptămâni, de această dată la un exemplar de rasă comună, în vârstă de 4 luni. Începând cu 14 noiembrie, celelalte trei cazuri au fost confirmate în oraşul Siret, la o femelă canne corso de 12 ani, la un ciobănesc german de 2 ani, respectiv la o femelă labrador de 5 ani. Date fiind aceste circumstanţe, Centrul Local de Combatere a Bolilor s-a întrunit pe 17 şi 25 noiembrie, medicilor veterinari şi unităţilor locale de sprijin din coordonarea primarilor fiindu-le transmise măsurile care trebuie luate pentru prevenirea răspândirii virusului rabic. „Toţi cetăţenii trebuie să fie informaţi şi să conştientizeze aspectele privind gravitatea bolii, precum şi obligaţia de a anunţa medicului veterinar din comună orice comportament anormal al animalelor, în special al câinilor şi pisicilor, dar şi cazurile de mortalitate intervenite la animalele deţinute în gospodărie” reliefează adjunctul şefului DSVSA. Potrivit acestuia, rabia sau turbarea este una dintre cele mai comune afecţiuni a câinilor şi pisicilor, dar şi a bovinelor, ovinelor caprinelor şi cabalinelor. Infecţia virală atacă atât creierul, cât şi măduva spinării, „fiind un real pericol pentru mamifere, inclusiv pentru oameni”. „Este periculoasă deoarece, odată ce virusul a atacat organismul şi apar simptoamele specifice rabiei, şansele de supravieţuire sunt reduse la zero” arată dr. Corneanu, menţionând că principalul purtător al virusului este vulpea. Transmiterea rabiei se face prin muşcătură sau printr-o rană deschisă expusă la saliva unui animal infectat, cea mai eficientă cale de prevenire fiind vaccinarea antirabică. „Fiind singura metodă de a ţine sub control evoluţia şi transmiterea bolii, vaccinul antirabic este util şi pentru siguranţa umană. De aceea, recomandăm ca personalul care deserveşte adăposturile de câini fără stăpân, sau cele care deţin în gospodării un număr mai mare de câini sau pisici să solicite, de asemenea, la Direcţia de Sănătate Publică, vaccinarea antirabică” a declarat  dr. Dănuţ Corneanu, directorul adjunct al  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

23 noiembrie 2022


Al treilea caz de turbare la câine

> „Rămânem în alertă vizavi de  periculozitatea virusului rabic, care poate fi transmis şi la oameni” a declarat dr. Dănuţ Corneanu, director adjunct al DSVSA, menţionând că procentajul de vaccinare antirabică a animalelor din Siret este de circa 70%

Un nou caz de rabie la câine a fost confirmat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Potrivit directorului adjunct dr. Dănuţ Corneanu, este vorba despre o femelă Labrador de 4 ani, fără microcip şi nevaccinată antirabic în anul 2021. În locuinţa la curte de la marginea oraşului Siret existau încă un câine, femelă de 4 ani, de rasă comună, un caniche femelă de 14 ani, ambele animale vaccinate antirabic în 2021, precum şi două pisici. Pe 19 noiembrie,  medicul veterinar concesionar din circumscripţia sanitară veterinară Siret a procedat la vaccinarea celor trei câini şi a pisicilor, însă după 48 de ore, pe 21 noiembrie, proprietara a anunţat DSVSA Suceava că una dintre canine, respectiv  femela Labrador, prezintă agresivitate şi nu consumă hrană şi apă. Conform dr. Dănuţ Corneanu, animalul a fost pus sub observaţie, iar pe 22 noiembrie a murit. Având în vedere simptoamele prezentate, a fost suspectată îmbolnăvirea de rabie, câinele fiind  trimis  Laboratorului Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, Secţia „Virusologie”, rezultatul analizelor ieşind pozitiv. Proprietara a fost sancţionată contravenţional cu amendă, deoarece nu a vaccinat antirabic animalele pe care le deţine, aceasta semnalând prezenţa vulpilor în zonă. Date fiind situaţia de fapt, DSVSA a dispus izolarea şi punerea carnivorelor sub observaţie pe durata a 14 zile, punerea sub restricţie sanitară veterinară a exploataţiei, cât şi efectuarea dezinfecţiei curţii în care a stat câinele respectiv. Totodată, a fost anunţată Direcţia de Sănătate Publică, instituţia sanitară luând în evidenţă membrii familiei pentru tratament antirabic. „În şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor s-a luat măsura vaccinării tuturor animalelor susceptibile din Siret, respectiv a bovinelor, ovinelor, caprinelor, câinilor şi pisicilor. S-a dispus distribuirea de momeli vaccinale pentru vulpi în zonele neacoperite aerian, pe drumurile de acces înspre cursurile de apă şi în perimetrele greu accesibile. Responsabilii de la fondurile de vânătoare efectuează vânarea la vulpi, până acum fiind trimise la DSVSA trei cadavre, însă analizele au ieşit negative. Vaccinarea animalelor din oraşul Siret continuă, procentajul fiind, la ora actuală, de circa 70%. Rămânem în alertă vizavi de  periculozitatea virusului rabic, care poate fi transmis şi la oameni, dacă există contact direct, intervenţii chirurgicale, cât şi prin leziuni de contact sau plăgi. Tragem un semnal de alarmă şi facem tot ce este posibil pentru a preveni transmiterea virusului rabic” a declarat dr. Dănuţ Corneanu,  director adjunct al DSVSA. În Siret mai evoluează două cazuri de rabie la câine, acestea fiind confirmate anterior.

Turbare la un câine de rasă dintr-o locuinţă la curte din Siret

> Animalul ar fi fost muşcat în pădurea din vecinătate, dispuse fiind vânarea vulpilor, cât şi tratament antirabic pentru familia proprietarului şi personalul cabinetului veterinar care a consultat animalul bolnav

> Boala este foarte periculoasă pentru om, de aceea mesajul meu este ca toţi deţinătorii de câini şi pisici să-şi vaccineze antirabic animalele” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al DSVSA

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a confirmat prezenţa virusului rabic la un exemplar canin din oraşul Siret, judeţul Suceava. Deoarece de 3 zile animalul nu avea apetit, voma, iar pe deasupra avea şi o hemipareză facială, proprietarul s-a prezentat cu o femelă Cane Corso, de 12 ani, la un cabinet veterinar din Suceava.  În urma examenului radiologic, în stomacul câinelui au fost depistaţi corpi străini, respectiv criblură. Printr-o intervenţie chirurgicală, medicul veterinar a extras respectivii corpi, însă, rămânând spitalizat, peste noapte animalul a murit. Reconsiderând simptoamele manifestate iniţial, medicul în cauză a „suspicionat rabia”, capul caninei fiind trimis la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor din Suceava, Secţia virusologie, în vederea depistării virusului rabiei. Potrivit dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al DSVSA, în urma examenului specific rezultatul a fost pozitiv, drept care, în conformitate cu regulamentele europene şi cu legislaţia în vigoare, dispuse au fost izolarea şi ţinerea sub observaţie, pe durata a 14 zile, a pisicii şi a celorlalţi doi câini crescuţi în aceeaşi casă la curte. Totodată, s-a declanşat ancheta epidemiologică şi epizootologică, exploataţia familiei a fost pusă sub restricţie sanitară veterinară, iar în curtea locuinţei s-a procedat la dezinfecţie. De asemenea, Primăria Siret a fost anunţată să ia măsuri de gestionare a câinilor fără stăpân de pe raza unităţii administrativ-teritoriale. Cadavrul femelei de Cane Carso a fost dirijat înspre incinerare într-o unitate specializată, impusă fiind şi vaccinarea antirabică a tuturor câinilor din localitate. Deoarece locuinţa în cauză se află în apropierea unei suprafeţe împădurite, se crede că sursa virusului rabic este o vulpe care ar fi muşcat câinele cu pricina. De aceea, s-a luat măsura vânării vulpilor suspecte de pe Fondul de vânătoare Frătăuţii Vechi, iar acolo unde este cazul se va face vaccinarea manuală antirabică a animalelor cu pricina. Pentru nevaccinarea antirabică a animalelor pe care le deţine, proprietarul câinelui infectat a fost sancţionat cu amendă, iar la cabinetul veterinar în care s-a efectuat intervenţia chirurgicală  este în curs o anchetă, „pentru a se stabili dacă în contact cu câinele venit la tratament au intrat şi alte carnivore sau persoanele care le îngrijeau”. Nu în cele din urmă, conform şefului DSVSA Suceava, anunţată a fost Direcţia de Sănătate Publică care, pentru tratament antirabic, a luat în evidenţă membrii familiei în cauză, cât şi personalul cabinetului veterinar care a tratat animalul bolnav de rabie. „Lucrul cel mai important este gestionarea cânilor fără stăpân şi/sau a celor sălbăticiţi. Totodată, s-a trecut la vânătoare de vulpi pe fondul respectiv, pentru a vedea dacă, într-adevăr, virusul  este prezent în mediul silvatic, cât şi pentru a preveni apariţia altor cazuri. Dacă nu este depistată, boala este foarte periculoasă pentru om, de aceea mesajul meu este ca toţi deţinătorii de câini şi pisici să-şi vaccineze antirabic animalele” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, menţionând că infectări cu virusul turbării au fost înregistrate şi în judeţele vecine Botoşani şi Iaşi. Pentru a analiza acest caz, astăzi este programată o întâlnire a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor, structură prezidată de prefectul Alexandru Moldovan.      

 Controale la agenţii de plasare a forţei de muncă şi utilizatorii salariaţilor temporari

> Inspectorii de muncă suceveni au dat amenzi de 10.000 de lei şi au avertizat trei firme specializate înregistrate la ITM

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr.156 din 2000 cu privire la condiţiile de funcţionare şi procedura de înregistrare a persoanelor juridice care desfăşoară activitate pe teritoriul României ca agenţi de plasare a forţei de muncă în străinătate. În acelaşi timp, verificată a fost respectarea legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă de către agenţii de muncă temporară, cât şi de către utilizatorii salariaţilor temporari. Inspectorul-şef Romeo Buntariu informează că la acţiune au participat inspectori din cadrul Serviciului „Control relaţii de muncă”, aceştia controlând 11 agenţi de plasare a forţei de muncă care sunt înregistraţi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava. Doar pe această linie, pentru deficienţele constatate au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale însumând de 10.000 lei. Grupul ţintă l-au constituit agenţii de plasare a forţei de muncă din evidenţă, dar şi orice alte persoane fizice şi persoane juridice care desfăşoară activitate de selecţie şi plasare a forţei de muncă în străinătate de pe teritoriul României. De asemenea, în vizor au fost societăţile cu  „Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului”; angajatorii care au fost sancţionaţi pentru nerespectarea condiţiilor legale privind desfăşurarea activităţii ca agent de muncă temporară, precum şi societăţile care utilizează salariaţi temporari, prin punere la dispoziţie de pe teritoriul României sau al unui stat UE sau SEE. Romeo Buntariu, şeful ITM, arată că  din totalul de 16 agenţi de muncă temporară existenţi la nivelul judeţului Suceava, au fost controlaţi 7 dintre aceştia. Ca urmare a deficienţele constatate inspectorii de muncă au dat 3 avertismente.

01 noiembrie 2022

 
 Biomasa folosită de centrala Bioenergy la producerea agentului termic s-a scumpit de 3 ori

> Cu o pătrime a fost mărit şi tariful la gigacaloria livrată pentru încălzirea locuinţelor, însă sucevenii vor plăti la fel ca în sezonul trecut 

> „ (...) avem curtea plină de masă lemnoasă”, spune primarul Ion Lungu, menţionând că „nu mai stăm la hazardul preţului la gaze naturale”

Ca urmare a creşterii de trei ori a preţului la masa lemnoasă, respectiv al biomasei folosite în centrala suceveană, Consiliul Local Suceava a fost nevoit să voteze creşterea tarifului la agentul termic produs pe biomasă pentru asigurarea apei calde şi încălzirii în reşedinţa de judeţ. Potrivit primarului Ion Lungu, hotărârea survine deciziei ANRSC de scumpire a energiei termice livrate de Bioenergy, de la 142,78 de lei pe gigacalorie, la 244,75 de lei pe gigacalorie, ceea ce însemnă o creştere de nu mai puţin de 24%. Date fiind aceste circumstanţe, şeful municipalităţii dă garanţii că sucevenii branşaţi la sistemul centralizat nu vor fi afectaţi de această majorare. Aceasta deoarece, creşterea tarifului urmaeză a fi acoperită prin subvenţia acordată producătorului, atât prin alocări din bugetul local, cât şi prin virări de la bugetul de stat. „Chiar şi în aceste condiţii, rămânem, în ţară, cu cel mai mic preţ al gigacaloriei, atât la producere, la gardul centralei, cât şi la ceea ce achită efectiv populaţia. Sigur, creşte diferenţa reprezentând subvenţia pe care o acordă Primăria municipiului Suceava, însă, o parte a acestor bani va veni de la bugetul de stat. Anul trecut am primit 15 milioane de lei, pe când celelalte localităţi urbane cu sistem centralizat, precum Constanţa, Timişoara, Bacău, Arad au beneficiat de câte 70 de milioane de lei, respectiv de aproape 5 ori mai mult decât Suceava. Ca atare, sper ca, şi în acest sezon rece, să primim o sumă de bani, astfel încât să putem suporta respectiva diferenţă în plus la subvenţie” a declarat edilul-şef sucevean. Lungu susţine că municipiul Suceava se bucură de avantajul producerii energiei termice în centrala în cogenerare de înaltă eficienţă pe biomasă, fiind, astfel, ferit de incertitudinile legate de suficienţa şi preţul gazelelor naturale. „Eu zic că, totuşi, este un lucru cât de cât liniştitor, la Suceava, că avem curtea plină de masă lemnoasă şi că nu mai stăm la hazardul preţului la gaze naturale. Primarii din ţară sunt agitaţi şi preocupaţi de acest subiect, pentru că habar n-au cu ce preţ o să cumpere gazul metan în perioada următoare şi cum vor ieşi din iarnă” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.

Pentru prevenirea pestei porcine africane

Inspectorii sanitari veterinari au descins la 22 de crescători de porci


 „Nu au fost constatate nereguli legate de biosecuritate” a declarat directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc
Trei „intermediari de afaceri cu animale vii” au fost avertizaţi pentru nereguli în completarea evidenţelor

În scopul prevenirii apariţiei pestei porcine africane, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava au verificat 19 exploataţii nonprofesionale cu peste 5 suine. Controlate au fost, în acelaşi timp, un fond de vânătoare, cât şi 3 exploataţii comerciale de porcine. „Nu au fost constatate nereguli legate de biosecuritate” arată dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al DSVSA, care precizează că în judeţul Suceava, începând din septembrie, sunt declarate trei focare de pestă porcină africană. Este vorba despre două focare la gospodăriile populaţie din comuna Preuteşti, respectiv în satele Preuteşti şi Basarabi, precum şi un focar la mistreţ, în Fondul de vânătoare Valea Putnei. În cazul acestora, convocat a fost Consiliul Local pentru Combaterea Bolilor, aplicate fiind măsurile prevăzute de legislaţia în sanitară veterinară, care au inclus uciderea animalelor bolnave, ecarisarea cadavrelor, dar şi dezinfecţii în focare. De asemenea, s-a stabilit o zonă de protecţie de 3 km, cât şi una de supraveghere de 10 km, în care s-a făcut recensământul populaţiei de porcine şi a fost interzisă circulaţia porcinelor. Serviciul „Control oficial sănătate şi bunăstare animală” al DSVSA a verificat şi 11 exploataţii comerciale de bovine, prilej cu care, pentru lipsa buletinelor de analiză a apei şi furajelor, dat a fost un avertisment. Pe durata celor 14 controale la eşantioanele pentru subvenţiile APIA, inspectorii sanitari veterinari au depistat nereguli legate de înmatricularea  bovinelor, o exploataţie fiind amendată cu 1.500 de lei. Totodată, obiectul acţiunilor de control l-au făcut 3 societăţi, „intermediari de afaceri cu animale vii”, acestea fiind avertizate ca urmare a neregulilor referitoare la executarea dezinfecţiilor şi completarea evidenţelor sanitare veterinare. În cele din urmă, în colaborare cu comisarii judeţeni de mediu şi cu reprezentanţii Biroului de Protecţie a Animalelor al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, verificată a fost o „menajerie”, la care sesizată fusese înstrăinarea, cu nerespectarea legii, a unui pui de leu. Constatate au fost lipsa evidenţelor veterinare şi a acţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare (DDD), inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava dând amenzi însumând 5.100 de lei şi dispunând returnarea puiului de leu.

 

 Festival „Le films de Cannes a Suceava”, Ediţia a V-a

> În cadrul manifestării urmărite vor filme premiate la Cannes 2022, publicul cinefil având ocazia de se întâlni cu critici de film, regizori şi actori

În intervalul 11-13 noiembrie 2022, Cinematograful „Modern”, din cadrul Teatrului Municipal „Matei Vişniec”, găzduieşte Festivalul „Le films de Cannes a Suceava”, Ediţia a V-a. Astfel, pe durata celor 3 zile vor putea fi urmărite proiecţii ale filmelor „cu cele mai noi producţii internaţionale premiate la Cannes”. Concomitent, publicul cinefil va putea participa la sesiuni de întrebări şi răspunsuri, cu invitaţii speciali - critici de film, regizori şi actori. Proiectul se doreşte a educa „în spiritul cinematografiei publicul sucevean”, prin prezentarea unor filme din selecţia oficială  a Festivalului de la Cannes 2022. „Prin realizarea acestor evenimente se doreşte facilitarea accesului publicului sucevean la o selecţie de filme, dintre cele mai noi producţii internaţionale, la care acesta are acces cu dificultate, şi care nu ar putea fi urmărite sau ar ajunge cu întârziere pe ecrane” arată iniţiatorii proiectului. Manifestarea este organizată de Asociaţia „Creativ AS” în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava, pentru buna desfăşurare a activităţilor din bugetul local fiind alocată suma de 35.000 de lei. „Realizarea unui proiect de acest fel promovează arta cinematografică, creşte gradul de cultură şi, totodată, oferă cetăţenilor oportunitatea petrecerii timpului liber, în vederea relaxării”  susţine Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.