22 octombrie 2020

 Prin „Spaţiul Privat Virtual”

Finanţele sucevene asigură depunerea declaraţiilor fiscale 24 de ore din 24

În condiţiile actuale, când este foarte importantă respectarea distanţării sociale, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava recomandă contribuabililor să folosească serviciile electronice oferite de Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală (ANAF).  Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al AJFP informează că avantajele depunerii electronice a declaraţiilor fiscale, 24 de ore din 24, constau în evitarea deplasărilor la sediile organelor fiscale, economisirea de timp şi resurse, şi, nu în ultimul rând, în „eliminarea formularelor în format de hârtie, cu beneficii importante asupra protecţiei mediului înconjurător”. În acest sens, disponibil este Serviciul „Spaţiul Privat Virtual”, „gratuit” şi uşor de accesat, direct din site-ul www.anaf.ro. SPV este un serviciu destinat atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică care deţin certificat digital calificat, permiţând obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale şi primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale. „Acestea, pentru a se înregistra în Spaţiul Privat Virtual, fără a mai fi necesară deplasarea pentru autentificare la sediile ANAF, au posibilitatea de a opta ca autentificarea să se realizeze în mediul electronic, în baza documentelor emise de Ministerul Finanţelor Publice” a precizat Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava. În vederea creşterii accesibilităţii, implementate au fost noi facilităţi ale Serviciului „Spaţiul Privat Virtual”, acordându-se titularului contului SPV posibilitatea de a plăti, în numele oricărei alte persoane fizice, impozitele sau contribuţiile evidenţiate în declaraţia unică.

 Mugur Corlăţan, director general al Thermonet:

Blocurile cu restanţe mari riscă să rămână în frig

  • La începutul lunii octombrie, consumatorii casnici aveau restanţe de 2,28 de milioane de lei, în 2015, la falimentul Termica, acestea fiind de 17 milioane de lei, dintre care 8 milioane de lei penalităţi
  • În 2020, mai puţini suceveni s-au debranşat de la sistem, iar după Arhivele Naţionale, Thermonet va asigura căldură şi în Piaţa Mică şi în Bazarul din Lunca Sucevei  

În anul 2020, până pe 13 octombrie, la sediul societăţii comerciale Thermonet fuseseră depuse 70 de documentaţii complete necesare emiterii avizului transportatorului, respectiv obţinerii aprobării Primăriei, pentru deconectarea apartamentelor de la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică din municipiul Suceava. Directorul general Mugur Corlăţan  susţine că numărul cererilor  este „mult mai mic faţă de anii precedenţi”, în momentul de faţă, pentru energie termică, firma suceveană având perfectate contracte cu 94 de asociaţii de proprietari, 105 de case particulare, 450 de agenţi economici şi 34 de instituţii bugetare. Pe de altă parte, Corlăţan semnalează că datoriile populaţiei sunt în creştere, pe 30 septembrie 2020, asociaţiile de proprietari din reşedinţa de judeţ figurând cu un debit restant de peste 2,28 de milioane de lei. Aceasta în condiţiile în care, potrivit datelor pe care le deţinem, în septembrie 2015, la 3 luni după ce fostul operator Termica intrase faliment, consumatorii casnici suceveni aveau datorii restante de  aproximativ 17 milioane de lei, circa 9 milioane de lei reprezentând contravaloarea energiei termice livrate, iar diferenţa constituind-o penalităţile de întârziere. Drept urmare, lunar, Thermonet emite preavize către toţi consumatorii cu sold restant, inclusiv pe numele asociaţiile de proprietari, preavize însoţite, periodic, şi de somaţii de plată. „În cazul în care nu se va reglementa situaţia financiară, blocurile cu restanţe mari riscă să nu beneficieze de energie termică pentru încălzire în sezonul rece 2020-2021”, avertizează directorul general Corlăţan, menţionând că, în contextul actual, nu se anunţă o majorarea a tarifelor. Thermonet a preluat în concesiune Serviciul de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în municipiul Suceava din luna octombrie 2015. În intervalul octombrie 2015-decembrie 2019, tariful de transport şi distribuţie a fost de 180 de lei pe gigacalorie. Urmare a majorării tarifului de producere în centrala Bioenergy, de la 116 lei pe gigacalorie la 196,5 lei pe gigacalorie, începând cu ianuarie 2020 a crescut şi tariful pentru energia termică transportată, distribuită şi furnizată de societatea comercială Thermonet, acesta fiind, în prezent, de 207 lei pe gigacalorie (exclusiv TVA).

    • Lipsa investiţiilor din partea autorităţilor duce la debranşări, „din cauza serviciilor precare, optându-se pentru surse alternative de încălzire”

În ceea ce priveşte „rentabilizarea” activităţii Thermonet, pe fondul diminuării numărului de consumatori, Mugur Corlăţan  evidenţiază că problema investiţiilor în sistemul de termoficare este de competenţa administraţiei locale, lipsa fondurilor având repercusiuni atât asupra pierderilor din sistem, cât şi cu privire la numărul de  beneficiari de agent termic, consumatori care, „din cauza serviciilor precare, optează, în final, pentru surse alternative de încălzire”. Potrivit lui Corlăţan principalii factori care influenţează negativ Serviciul de furnizare a energiei termice constau în lipsa implicării şi a investiţiilor din partea autorităţilor locale şi de reducerea numărului de consumatori, cauzată de debranşări. La cele menţionate se adaugă impactul major pe care, de-a lungul timpului, l-au avut închiderea agenţilor economici cu un consum considerabil din zona industrială, dar şi schimbările climei, manifestate prin creşterea temperaturilor exterioare. În scopul creşterii rentabilităţii Serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură, Thermonet are în vedere atragerea de noi clienţi. Directorul general Mugur Corlăţan spune că, deja, la SACET a fost racordată clădirea administrativă cu parter şi trei etaje a Arhivelor Naţionale, urmând branşarea la sistem a Pieţei agroalimentare din cartierul „George Enescu”, intervenţie în curs, precum şi a Bazarului din Lunca Sucevei, lucrare programată pentru anul 2021, ambele fiind investiţii cu finanţare din bugetul local al municipiului Suceava.

  • În sezonul estival care a trecut, reviziile şi reparaţiile s-au făcut fără se mai proceda la întreruperea totală a furnizării apei calde

Proprietarul  de sistemului de alimentare centralizată cu energie termică este municipiul Suceava, SACET  cuprinzând  reţele de transport,  puncte termice,  reţele de distribuţie, construcţii şi instalaţii auxiliare, branşamente, până la punctele de delimitare/separare a instalaţiilor, precum şi sisteme de măsură, control şi automatizare. Societatea comercială Thermonet SRL răspunde de exploatarea economică şi asigură desfăşurarea tuturor activităţilor necesare asigurării continuităţii Serviciului în condiţii de eficienţă economică şi siguranţă. În vara anului 2020, Programul lucrărilor de  reparaţii a reţelelor de transport, distribuţie şi puncte termice a  urmărit mărirea siguranţei în exploatare; redimensionarea sistemului conform necesităţilor determinate de reorganizarea activităţilor industriale, sociale, precum şi în rândul populaţiei; reducerea pierderilor de agent termic şi implicit de energie termică şi eficientizarea activităţii şi obţinerea unor servicii de calitate la preţuri accesibile. Astfel, fără se mai proceda la întreruperea totală a furnizării, în sezonul estival care a trecut, prioritare au fost înlocuirea vanelor  din punctele termice, din căminele de secţionare şi de la buclele de măsură, în vederea reducerii perioadelor de întrerupere a serviciului de furnizare energie termică şi a pierderilor hidraulice; recirculările în 10 puncte termice, cu scopul eficientizării calităţii furnizării apei calde menajere; înlocuirea pompelor de circulaţie, pentru reducerea consumului de energie electrică; mentenanţa schimbătoarelor de căldura din punctele termice, cât şi mentenanţa reţelelor de distribuţie, punctelor termice, electro-pompelor şi altele.

15 octombrie 2020


 

Încălzirea în sistem centralizat a sucevenilor începe de miercurea viitoare   

  • „În punctele termice deja încărcate, de vineri vom începe probele la cald, astfel încât, treptat, până miercuri să fie toate pornite” informează Mugur Corlăţan, director general al Thermonet, precizând că prioritate au şcolile, grădiniţele şi instituţiile medicale

Locuinţele, sediile instituţiilor publice şi ale agenţilor economici din municipiul Suceava vor fi încălzite abia din săptămâna viitoare. Anunţul este făcut de Mugur Corlăţan, directorul general al Thermonet Suceava, potrivit căruia, căldura va fi furnizată numai din momentul în care sunt îndeplinite condiţiile legale. „Momentan acestea nu sunt îndeplinite, iar prognoza arată că abia pe marţi, 20 octombrie, ar fi întrunite respectivele condiţii. Încălzirea poate fi pornită şi anterior îndeplinirii condiţiilor legale de furnizare, însă doar la cererea scrisă a titularilor de contract, în speţă a asociaţiilor de proprietari. Dar, în punctele termice deja încărcate, de vineri vom începe probele la cald, apoi treptat, până miercuri, să fie toate pornite. Prioritate la încărcare o au punctele termice care deservesc şcoli, grădiniţe, instituţii medicale etc. Dacă aveţi vanele închise din subsol, trebuie să va adresaţi celor de la asociaţia de care aparţineţi. Competenta noastră se opreşte la branşamentul scării, la bucla de contorizare”, a transmis Mugur Corlăţan. În conformitate cu Hotărârea nr. 337 din 16 mai 2018 privind modificarea articolului 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 425 din1994, „începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban are loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20.00-6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici, iar oprirea încălzirii se va face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10º C, între orele 20.00-6.00. În vederea  pregătirii sistemului centralizat de termoficare pentru furnizarea încălzirii în sezonul rece 2020-2021, începând cu 5 octombrie, Thermonet, distribuitorul de agent termic din municipiul Suceava, a procedat la umplerea instalaţiilor de încălzire din reţeaua secundară, inclusiv a  celor interioare ale blocurilor.

04 octombrie 2020

Sucevenii vor avea căldură doar din arderea biomasei

>Bioenergy a închiriat platforme de depozitare şi în afara curţii centralei, primar
ul Ion Lungu opinând că se vede „luminiţa de la capătul tunelului”, iar Suceava va avea „un serv
iciu civilizat de încălzire” 

Ion Lungu, primarul Sucevei dă asigurări că, în sezonul rece 2020-2021, locuitorii reşedinţei de judeţ beneficiarii sistemului centralizat de termoficare vor avea parte de confort în locuinţe. Lungu a precizat că Bioenergy are deja constituite stocurile, iar începând de luni, 5 octombrie, Thermonet, transportatorul, furnizorul şi distribuitorul va începe probele premergătoare, iar încălzirea efectivă se va face în funcţie de evoluţia temperaturilor atmosferice. „Asta depinde de evoluţia vremii. Astăzi, în curte la societatea Bioenergy nu mai este unde să se mai depoziteze biomasă, cei de acolo punând-o şi în afară, pe platforme închiriate. Este un lucru bun, deoarece această biomasă oferă confort în ceea ce priveşte funcţionarea şi, pe de altă parte, se face şi economie. Este a treia iarnă când nu se mai funcţionează cu gaz metan” evidenţiază ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Şeful administraţiei publice locale sucevene pune în vedere că nu abandonează proiectele de reabilitare şi modernizare a Serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură, unul dintre acestea vizând atragerea de finanţare prin Programul de colaborare româno-elveţian prin care România are la dispoziţie 18,21 milioane de franci elveţieni nerambursabili. „Avem, în continuare aceste obiective de a reabilita reţele de transport şi distribuţie şi de finaliza modernizarea punctelor termice. La fel ca în transportul public, credem că vom vedea luminiţa de la capătul tunelului şi vom avea un serviciu civilizat de încălzire în oraşul nostru. Şi, de ce nu?, eu cred că va veni şi ziua aceea în care o parte dintre cei care s-au debranşat se vor întoarce la sistem centralizat”, a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.          

 

La începutul săptămânii

Primăria Suceava ţine licitaţie pentru achiziţionarea a 1.000 de tablete

>„Sper ca, într-un termen rezonabil, să aducem aceste tablete şi să le distribuim la şcoli”, declară primarul Ion Lungu

Primăria Suceava organizează licitaţie pentru achiziţionarea  tabletelor destinate elevilor şi cadrelor didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din reşedinţa de judeţ. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu, conform căruia firmele interesate sunt aşteptate cu oferte luni, 5 octombrie.  Edilul-şef sucevean precizează că s-a dorit ca achiziţia să aibă loc mai repede, însă etapele procedurale nu permit ocolirea etapelor obligatorii şi scurtarea termenelor. „Nu s-a putut mai repede. Trebuie să respectăm etapele, pentru că vine Curtea de Conturi şi ne verifică. Aceasta este situaţia, dar sper ca, într-un termen rezonabil, cât mai repede, să aducem aceste tablete şi să le distribuim la şcoli”, a punctat şeful municipalităţii. În contextul pandemiei de COVID-19, majoritatea covârşitoare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Suceava au deschis cursurile anului şcolar 2020-2021 după scenariul „verde”. Ion Lungu informa că se lucra deja la caietul de sarcini pentru achiziţionarea a 1.000 de tablete, prin hotărâre de Consiliul Local, din bugetul municipal disponibilizându-se o sumă de 1 milion de lei, inclusiv pentru echipamentele IT care să faciliteze interacţiunea on line.

 

La finele lui noiembrie

Divizia electrică a TPL şi Şcoala nr. 6 din Burdujeni-sat vor fi branşate la gaze naturale

>Flacăra primelor maşini de gătit a fost aprinsă în campania electorală, când gradul de acoperire a străzilor prinse în proiect era de 45%.

Până la venirea iernii, sediul Diviziei electrice a societăţii Transport Public Local (TPL) şi Şcoala gimnazială nr. 6 din cartierul  Burdujeni-sat al municipiului Suceava vor fi racordate la noua reţea de alimentare cu gaze naturale. „Am avut discuţii cu firma care se ocupă cu extinderea gazului metan în Burdujeni-sat, pentru două priorităţi de grad zero. În primul rând, trebuie să ducem gazul la Şcoala generală nr. 6 şi, la fel, pe strada <Căpitan Grigore Andrei>, acolo unde este Autobaza TPL, pentru acesta să aibă încălzire şi apă caldă” a spus primul gospodar al oraşului, menţionând că aceste obiective vor fi îndeplinite până la finele lunii noiembrie. În ceea ce priveşte extinderea alimentării şi pe celelalte străzi din cartierul Burdujeni-sat, Lungu reliefează că pe „Vasile Pârvan”, unde se va face joncţiunea cu staţia de reglare a presiunii de lângă sediul local al Primăriei, mai este lucru încă o săptămână. Astfel, locuitorii de pe 15 străzi vor avea posibilitatea efectivă de a se branşa la reţele de distribuire.  „Într-o săptămână se va face conexiunea străzilor <Plevnei> şi <Vasile Pârvan<, fiind posibilă inclusiv branşarea la staţia de reglare a presiunii. Cei care au deja conducte trase, în această toamnă vor avea şi gazul metan” a precizat Ion Lungu, primarul Sucevei. Precizăm că extinderea reţelei de gaze naturale are în plan 33 de străzi, cu circa 1.300 de imobile. Valoarea investiţiei este de 3,71 de milioane de lei, fără TVA, cu o durată de execuţie de 36 de luni. Contractul cu Test Prima, societatea care a câştigat licitaţia, a fost semnat pe 10 octombrie 2018, iar ordinul de începere a lucrărilor s-a dat la finele lunii în cauză. Flacăra primelor maşini de gătit din Burdujeni-sat a fost aprinsă de către primarul Ion Lungu în campania electorală pentru un nou mandat, când gradul de acoperire a străzilor prinse în proiect era de 45%.

 

Primăria Suceava se pregăteşte să abordeze gripa sezonieră

>Edilul-şef Ion Lungu face apel la respectarea regulilor de prevenire a infectării, de luni Colegiul „Mihai Eminescu” reluând cursurile întrerupte din cauza COVID-19

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunţat că reşedinţa de judeţ se situează pe un plafon relativ stabil în ceea ce priveşte cazurile active de infectare cu SARS-CoV-2. Chiar şi aşa, şeful municipalităţii face apel la suceveni să continue să respecte regulile de prevenire a răspândirii noului coronavirus, mai ales în perspectiva sezonului gripei clasice. „Suntem, cât de cât, pe un plafon de stabilitate, de circa 1,2 cazuri active la o mie de locuitori, în ultimele două-trei săptămâni. Totul este să rămânem aşa, şi fac un apel către cetăţenii municipiului Suceava să respecte regulile în ceea ce priveşte coronavirusul, respectiv cele de purtare a măştilor, de distanţare şi de igienă personală. Vine şi gripa, care se suprapune pe COVID, şi nu vrem să avem probleme mai mari. Trebuie să rămânem precauţi, iar în acest sens ne pregătim să abordăm şi gripa de sezon” a punctat primarul Sucevei. Ion Lungu a mai menţionat că la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” cursurile vor fi reluate începând de luni, 5 octombrie. Aceasta după ce, în urma testărilor de la începutul anului şcolar, depistate au fost mai multe cazuri de infectare ale personalului, inclusiv în rândul conducerii unităţii de învăţământ.  

 

Primarul Lungu merge la Bucureşti pentru celelalte 15 autobuze electrice

„S-a ţinut licitaţia, voi merge la faţa locului să văd care este câştigătorul şi care sunt etapele următoare” arată primarul Ion Lungu

Probele la care sunt supuse cele 25 de autobuze electrice de capacitate mare, achiziţionate de municipiul Suceava, se încheie în această săptămână. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care precizează că acestea sunt cele mai bune dintre mijloacele de transport electric în comun testate de-a lungul timpului de Primăria Suceava. Lungu spune că pentru suma de 56,85 de milioane de lei, aproximativ 11,72 de milioane de euro, cât costă acestea, a fost deja depusă cerere de plată la Ministerul Dezvoltării Regionale. La rându-i, dintr-un credit, Primăria asigură plata taxei pe valoarea adăugată (TVA), în valoare de 19 milioane de lei, echivalentul a 7 milioane de euro. Totodată, potrivit edilului-şef, în cadrul unui program cu finanţare guvernamentală, în curs sunt demersurile pentru  aducerea în Suceava a încă 15 autobuze. „Săptămâna viitoare voi merge la Bucureşti, la minister, să decontăm banii. Primăria municipiului Suceava a pregătit cota de cofinanţare, şi sper ca totul să fie bine. La minister, mă voi interesa şi de celelalte 15 autobuze electrice pentru care s-a ţinut licitaţia, însă, în fapt, încă nu ştim nimic. Voi merge la faţa locului, să văd care este câştigătorul şi care sunt etapele următoare. Au trecut alegerile şi mă duc la Ministerul Dezvoltării, să rezolvăm aceste probleme” a precizat Ion Lungu, primarul Sucevei. Primele 25 de autobuze electrice ale municipiului Suceava au fost inaugurate, pe 25 septembrie, în cartierul Burdujeni-sat, la viitorul sediu al Diviziei electrice a societăţii Transport Public Local (TPL). Proiectul „Sistem integrat de transport public ecologic în municipiul  Suceava” este cel mai important proiect cu fonduri europene din reşedinţa de judeţ, însumând 116,189 de milioane de lei, echivalentul a circa 25 milioane de euro. În curs de implementare fiind proiectele pentru monitorizarea flotei în trafic, sistemul automat de e-ticketing, afişajul electronic al programului de circulaţie, supravegherea cu camere video, precum şi cele de amenajare a 41 de staţii de încărcare standard şi rapidă a acumulatorilor, cât şi a 54 de staţii îmbarcare-debarcare. Divizia electrică a TPL Suceava va avea, în final, 62 de autobuze electrice de capacitate mare şi de capacitate mică.

 În municipiul Suceava 

Peste 15.000 de lei pentru măsurarea temperaturii în secţiile de votare

>„Nu au fost incidente deosebite, iar eu zic că alegerile au fost bine organizate” a evidenţiat Lungu, mulţumindu-le celor implicaţi

În ceea ce priveşte organizarea, testul alegerilor locale a fost trecut cu bine. Afirmaţia aparţine lui Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, câştigător al celui de al cincilea mandat la cârma administraţiei publice locale din reşedinţa de judeţ care Într-o conferinţă de presă, vechiul şi, totodată, noul primar a mulţumit conducerilor unităţilor de învăţământ în care au funcţionat secţii de votare, cât şi funcţionarilor executivului implicaţi în acest sens. „Nu au fost incidente deosebite, iar eu zic că alegerile au fost bine organizate” a evidenţiat edilul-şef Ion Lungu a menţionat că 77 de lucrători din şcoli care au asigurat măsurarea temperaturii corporale la intrarea în secţii sunt plăţi din bugetul local cu câte 100 de lei. Astfel, pentru două zile în care au participat la procesul electoral, aceştia vor încasa un total de 15.200 de lei.