13 mai 2026

 Casa de Asigurări a decontat

Tratamente în unităţi sanitare din Italia, Austria şi Germania pentru 23 de suceveni

  • De acestea au beneficiat persoane cu afecţiuni pediatrice, ortopedice, oncologice şi cu boli ale sistemului circulator

Casa de Asigurări de Sănătate Suceava eliberează formulare europene la cererea asiguraţilor sau a instituţiilor competente din ţările Uniunii Europene. Instituţia suceveană informează că, astfel, în 2025 eliberate au fost 3.319 de asemenea documente, în acest total 23 fiind formulare S2 (E112), prin care persoanele asigurate pot beneficia de tratament în statele membre ale UE. Acestea din urmă sunt aprobate numai în condiţiile în care tratamentul se regăseşte printre serviciile medicale prevăzute în pachetul de bază, dar nu poate fi acordat „în intervalul de timp necesar, în mod normal, pentru obţinerea acestuia în România”. În acelaşi timp, în considerare sunt luate „starea curentă de sănătate a persoanei solicitante şi evoluţia probabilă a bolii”. În baza formularelor S2 (E112), pacienţii suceveni care au mers să se tratameze în străinătate s-au adresat unor unităţi sanitare din Italia, Austria şi Germania. De tratamente au beneficiat persoane cu afecţiuni pediatrice, ortopedice, oncologice şi cu boli ale sistemului circulator. În cazul serviciilor medicale obţinute în statele UE de către asiguraţii suceveni - beneficiari ai cardurilor sau formularelor europene -, pe durata anului  trecut Casa de Asigurări de Sănătate Suceava făcut decontări aferente a 2.323 cazuri. Astfel, suma decontată pentru servicii medicale de care au beneficiat cei în cauză în statele membre ale Uniunii Europene şi în Regatul Unit al Marii Britanii, conform cererilor înregistrate, s-a ridicat la 19,15 milioane de lei. Începând cu 1 ianuarie 2007, în situaţia deplasării pentru şedere temporară într-un stat membru al UE, persoanele asigurate în România pot beneficia de cardul european de asigurări sociale de sănătate. Acesta poate fi utilizat în situaţii de urgenţă,
în anul 2025 CAS Suceava eliberând 6.867 de carduri europene, cu 15% mai multe comparativ cu anul 2024. Formularele europene care atestă calitatea de asigurat, respectiv S1, E106, E121, E109, garantează posesorilor acestora accesul la pachetul de bază de servicii medicale.