Executarea contribuabililor
suceveni rău-platnici a adus la bugetul statului peste 110 milioane de lei
·
Valorificate au fost bunurile din 80 de cazuri
în care s-a impus sechestrul, stinse fiind creanţe fiscale de 4,37 de milioane
de lei.
De luni, sindicaliştii „Sanitas”, care lucrează în unităţile sanitare
sucevene, sunt în grevă generală, raliindu-se, astfel, acţiunilor de protest
care se vor desfăşura în întreaga ţară, informează Romică Balan, preşedintele Uniunii
Sindicale Judeţene „Sanitas” Suceava. Potrivit şefului sindicaliştilor, la acţiune
participă şi peste 2.000 de lucrători din spitalele din judeţul Suceava, protestelor
desfăşurându-se în conformitate cu calendarul adopta în septembrie 2016. Balan garantează
că pe durata grevei respectate vor fi prevederile legale privind asigurarea
unei treimi din activitatea obişnuită, cât şi a tuturor urgenţele
medico-chirurgicale. De asemenea, pacienţii internaţi vor beneficia de
tratament şi îngrijire medicală completă. „Pacienţilor cu boli cronice, fără
risc vital, le cerem scuze anticipat pentru că, fără a avea vreo vină, vor fi
afectaţi de acţiunile noastre şi le solicităm să dovedească răbdare şi
înţelegere faţă de colegii noştri care nu doresc decât să reclădească
demnitatea lucrătorilor din sistemul sanitar public de stat” reliefează
şeful „Sanitas” Suceava. De precizat
este că, în şedinţa de pe 26 octombrie, analizând
impactul acţiunilor sindicale revendicative din ultima lună, Consiliului
Naţional al Federaţiei „Sanitas” din România a constatat o creştere a nivelului
de nemulţumire în rândul salariaţilor din sănătate, ca urmare a punerii în
aplicarea a OUG nr. 20/2016 şi OUG nr. 43/2016, cu atât mai mult cu cât
atitudinea guvernanţilor a fost de indiferenţă şi de lipsă totală de deschidere
la dialog. „Facem apel către toate partidele politice parlamentare să dea
dovadă de maturitate şi să îşi asume repararea inechităţilor şi nedreptăţilor
generate de cele două ordonanţe de urgenţă în cel mai scurt timp posibil,
putând, astfel, să deblocheze activitatea în sistemul sanitar public de stat”,
a conchis Romică Balan, preşedintele USJ „Sanitas” Suceava.
Primăria Suceava
a declanşat procedura vânzarea locuinţelor construite prin intermediul Agenţiei
Naţionale pentru Locuinţe. Ion Lungu, şeful administraţiei locale din capitala de
judeţ a declarat, într-o conferinţă de presă, că deocamdată înstrăinate au fost
până la 25 de apartamente şi garsoniere, iar alte dosare se află în analiză. „Lucrurile au decurs destul de bine, între
20 şi 25 de apartamente fiind deja vândute. Există şi alte solicitări,
deoarece jumătate de an s-a
aşteptat să apară normele metodologice
pentru aplicarea legii”, a precizat Ion Lungu. În reşedinţa de judeţ, în
exploatare şi scoase la mezat de sunt
260 de unităţi de locuit ANL, acestea aflându-se pe strada „Privighetorii” din
cartierul Burdujeni, precum şi pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, în preajma
Staţiunii de Cercetări şi Dezvoltare Agricolă. Apartamentele şi garsonierele
construite prin Programul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe pot fi vândute
titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după
expirarea unui an de închiriere neîntreruptă, fără ca vânzarea să fie
condiţionată de vârsta solicitatului. Potrivit unei recente hotărâri a
Consiliului Local, pentru ca tranzacţia să aibă loc, venitul pe membru de
familie la data perfectării contractului, nu va depăşi 100% din salariul mediu
pe economie. Pe de altă parte, titularul contractului de închiriere şi, după
caz, soţul, soţia, copiii sau alte persoane aflate în întreţinere, nu trebuie
să aibă o altă locuinţă proprietate, inclusiv casă de vacanţă, cu excepţia
cotelor părţi, dacă acestea din urmă nu depăşesc suprafaţa utilă de 37 de metri
pătraţi. De asemenea, cei amintiţi mai sus, nu trebuie să fi obţinut teren
atribuit în baza Legii nr. 15/2003 privind construirea de locuinţe pentru
tineri în regim propriu. Plata locuinţelor va face în rate lunare, cu un avans
de minim 15% din preţul rezultat în urma aplicării formulei de calcul. În acest
scop, de menţionat este faptul că Primăria Suceava a achiziţionat, cu 5.480 de
lei, un program informatic de calculare a ratelor şi dobânzilor aferente
apartamentelor vândute conform prevederilor Legii nr. 152/1998.
Primăria municipiului
Suceava economiseşte circa 3,86 de milioane de lei, după ce firma botoşăneană
Victor Construct a câştigat, pentru aproximativ 6,22 de milioane de lei,
competiţia pentru amenajarea Zonei de agrement „Tătăraşi”. În vederea
realizării obiectivului, autorităţile sucevene au contractat un credit de 10
milioane de lei, acordat de CEC Bank, pentru o dobânda anuală de 1,5% peste cea
de referinţă, la care se adaugă comisionul de administrare de 0,65%. Şeful
municipalităţii, Ion Lungu, a declarat că va face demersuri astfel încât suma
economistă să fie orientată înspre cofinaţarea a două proiecte cu fonduri
europene accesate de Primărie. „Voi
supune acest lucru aprobării Consiliului Local, după care voi aduce la
cunoştinţa Băncii şi a Comisiei Naţionale pentru Împrumuturi, de pe lângă
Ministerul de Finanţe, pentru a putea folosi suma rămasă de 3,86 de milioane de
lei, în vederea cofinanţării a două proiecte cu fonduri elveţiene. Sper ca domnii consilieri să fie de acord ca diferenţa de bani din
credit să fie folosită pentru a susţine ritmic aceste proiecte”, reliefat
ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Este vorba despre, în primul
rând, despre „Management modern şi eficient al iluminatului public”, acesta
aflat deja în implementare, şi care presupune înlocuirea a 3.816 corpuri de
iluminat, îmbătrânite, deteriorate şi cu randament scăzut de funcţionare, dar
şi amenajarea unui sistem de telegestiune la sediul Primăriei. Cel de al doilea
proiect este cel initulat „Electromobilitate-Vehicule electrice pentru o
municipalitate verde”, având ca finalitate achiziţionarea a 11 autovehicule
electrice, două furgonete electrice, a unei automăturătoare electrice, a unei
autocisterne electrice, a 10 biciclete electrice, precum şi înfiinţarea a 28 de
puncte de încărcare a acumulatorilor.
Două depozite de deşeuri industriale din municipiul Suceava, considerate
nepericuloase, dar care au potenţial de poluare, respectiv cele de la societăţile comerciale
Termica şi Ambro vor trebui închise, rezultă din Raportul privind starea
mediului al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava. APM evidenţiază că, în
ceea ce priveşte depozitul de zgură şi cenuşă al Termica Suceava, potrivit HG
nr. 349 din 2005 fostul operator de transport, distribuire şi furnizare a
agentului termic trebuia să sisteze depozitarea încă de pe 31 decembrie 2009.
Însă, ulterior, începând cu 21 aprilie 2013, prestatorul serviciului de
alimentare cu apă caldă şi căldură a oprit total activitatea de producere a
energiei electrice şi termice din huilă, iar din iunie 2013, firma a intrat în
procedura de insolvenţă, aceasta urmată fiind, în iunie 2015, de cea de
faliment. Având în vedere situaţia juridică a Termica, lucrările
de ecologizare au fost executate doar la unul dintre cele trei compartimente
ale depozitului, conform proiectul ISPE 6515 din 2009, însă fără ca
respectivele demersuri să fie încheiate. „În prezent, pe compartimentul nr.
3 se depozitează nămol stabilizat provenit de la staţia de epurare orăşenească
a societăţii comerciale ACET Suceava, cenuşă de la centrala termică pe biomasă
a Bioenergy Suceava, conform contractelor încheiate, care au fost preluate în
autorizaţiile de mediu emise de APM Suceava pentru staţia de epurare
orăşenească şi centrala termică pe biomasă”, se subliniază în Raportul APM.
Conform sursei citate, societatea comercială Ambro Suceava deţine, conform
autorizaţiei integrate de mediu, o celulă ecologică, iar până pe 31 decembrie
2016 are obligaţia să finalizeze demersurile de închidere a haldei neconforme
de nămol organic. De menţionat este faptul că, în intervalul perioada 2010-2014,
în judeţul Suceava erau funcţionale 7 depozite de deşeuri nepericuloase,
respectiv 3 halde de depozitare a sterilului ale Companiei Naţionale a Uraniului
Crucea, o haldă a societăţii comerciale Sinarom Mining, o haldă
a societăţii comerciale Florexin, depozitul de zgură şi cenuşă al Termica Suceava,
o celulă ecologică a Ambro Suceava, precum un depozit de deşeuri industriale
periculoase, respectiv cea de la Oiţa, aparţinând
de Sinarom Mining. De asemenea, în 2015 a fost autorizat, la Dorneşti, depozitul
de deşeuri nepericuloase, de zgură şi de cenuşă al Ferstisol. În 2014, în judeţ
au fost generate peste 1 milion de tone de deşeuri de producţie nepericuloase
şi 78.000 de tone de deşeuri de producţie periculoase. Producătoare de deşeuri sunt
industriile extractivă şi prelucrătoare; producţia, transportul şi distribuţia
de energie electrică, energie termică, gaze naturale şi apă, precum şi
comerţul, repararea de autovehicule şi motociclete.
Florin Jianu, preşedintele
Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România
(CNIPMMR) a prezentat, în Suceava, Carta albă a IMM, care reprezintă un
barometru al mediului de afaceri, cercetare desfăşurată în fiecare an pe 1.000
de întreprinzători, dintre care 25% din Regiunea de Dezvoltare Nord Est. Citând, Florin Jianu a arătat, într-o
conferinţă de presă, Se constată că numărul de firme din judeţul
Suceava înscrise în acest an la Oficiul Registrului Comerţului este 10% mai mic
în comparaţie cu anul 2015. Astfel, dacă anul trecut s-au înregistrat 1.756 de
agenţi economici, în acest an înfiinţate
au fost doar 1.579 de firme.
Sâmbătă dimineaţă, la ora 8:45, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
„Bucovina” Suceava fost anunţat, prin numărul unic de urgenţă 112, faptul că un
autocar a ieşit în afara părţii carosabile, la o trecere la nivel cu calea
ferată din oraşul Dolhasca. Potrivit apelului, autovehiculul ar fi lovit şi rupt
un stâlp de la reţeaua de alimentare cu energie electrică a liniei feroviare şi
a blocat traficul. Pompierii militari suceveni s-au deplasat la faţa locului cu
3 autospeciale cu accesorii pentru descarcerare şi descarcerare grea, precum şi
două ambulanţe SMURD. În sprijinul militarilor au mai intervenit membri ai
Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Dolhasca, poliţişti, lucrători ai
CFR şi o automacara de la o societate comercială din zonă. În
autocar se aflau 38 de persoane, inclusiv şoferul. Dintre acestea, 26 erau
minore, cu vârste între 14 şi 17 ani. Autovehiculul se deplasa dinspre oraşul
Salcea înspre localitatea Paşcani. Plt. adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU a declarat că toate cele 38 de persoane au fost monitorizate din punct de vedere
medical de către pompierii SMURD, nefiind constatate probleme deosebite.
Ulterior, persoanele au fost transportate cu două microbuze ale primăriei
Dolhasca la un spaţiu încălzit, unde li s-a oferit câte un ceai fierbinte. După
aproximativ o oră, un alt autocar le-a preluat şi şi-au continuat drumul. Traficul rutier a fost închis pentru aproximativ o oră, când s-a
reluat circulaţia. Traficul feroviar a fost blocat până în jurul orei 13:00,
când s-a reuşit evacuarea şi mutarea autocarului într-un loc sigur. Câteva
minute mai târziu, lucrătorii CFR au remediat defecţiunea la o linie de înaltă
tensiune, urmând să rezolve problemele şi pentru cea de-a doua linie.