07 octombrie 2025

 APIA anunţă

Ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor

Acesta este de maximum 60 de lei pentru taurine, bubaline şi ecvine, 35 de lei la ovine şi caprine, cât şi de 100 de lei pentru porcine

Centrul Judeţean Suceava al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) reaminteşte că, până pe 28 octombrie, pot fi depuse cereri de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, aferente trimestrului al III-lea al anului 2025. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, sprijinul din bugetul de stat vizează finanţarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, dar şi determinarea calităţii genetice a raselor de animale. În conformitate cu sursa citată, „intensitatea ajutorului de stat” este de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice, precum şi de până la 70% din costurile testelor efectuate de către terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Aceasta cu excepţia controalelor efectuate de către proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui. Centrul Judeţean Suceava al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) precizează că valoarea ajutorul de stat, acordat pe cap de animal, pe an, este de maximum 60 de lei pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine; 35 de lei la speciile ovine, caprine, cât şi de 100 de lei pentru porcine.