Dublă finanţare a
investiţiei în infrastructura Secţiei de oncologie
- Obiectivul fiind finanţat
din fonduri UE, Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă a trebuit să restituie Consiliului Judeţean o
subvenţie de 8 milioane de lei
.JPG)
Plăţile efectuate în
cadrul proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile şi din
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), aflate în derulare, au fost,
trei trimestre din 2025, de 69,68 de milioane de lei. Aşa se evidenţiază în
proiectul de hotărâre privind execuţia bugetelor judeţului Suceava, conform
căruia suma reprezintă doar 45,19% din cheltuielile estimate pentru primele 9
luni ale anului. Pentru Proiectul „Regiunea de Nord-Est-Axa rutieră strategică
Iaşi-Suceava” din totalul de 56,83 de milioane de lei, aferent celor 9 luni din
2025, plăţile s-au ridicat la 31,17 milioane de lei. Tot potrivit proiectului
execuţiei bugetare, plăţile pentru cheltuielile de capital au însumat 32,05 de
milioane de lei, situându-se la un nivel de 37,93% din prevederile pentru cele
dintâi 3 trimestre ale anului. Între acestea, cea mai mare pondere au deţinut-o
obiectivele finanţate din Planul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), valoare totalizând
19,29 de milioane de lei. În intervalul menţionat, la 74,15% din estimări au
ajuns transferurile către Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, pentru
investiţii instituţie din subordinea CJ alocându-se o sumă de 44,61 de milioane
de lei. În proiectul de execuţie bugetară,
supus aprobării plenului Consiliului Judeţean, menţionat este faptul că Spitalul
Judeţean Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a restituit bugetului
judeţean, în trimestrul al II-lea din 2025, aproximativ 8 milioane de lei, cu
titlul de subvenţie. Aceasta în vederea evitării „dublei finanţări” a
investiţiilor în infrastructura Secţiei de oncologie, pentru diagnosticarea şi
tratamentul cancerului, proiect pentru care „s-a obţinut finanţare din bugetul
Uniunii Europene”.